Minciuna

Minciuna

S-a constatat că din pruncie
Copiii nu mai au ca țintă
De-a fi mai buni. Spun o prostie
Și se învață ca să mintă.

La școală, din obișnuință,
Copii ce nu-și fac din teme
Se mulțumesc că au portiță:
Minciuna-i scapă de probleme.

Părinți, profesori tac din gură
Și-s conștienți de păcăleală
Nu vor să ia nici o măsură
Ce-ar încurca vreo socoteală.

Și uite-așa, ajuns mai mare
Cel tânăr, sau adult, tot vede
Că minciunica… e scăpare
Iar cine-aude… parcă crede.

Și iată omul, prins, în fine,
Că-n vreme rea a spus minciuna
Luptând să iasă, cât mai bine
Mai pune lângă prima… una.

Sau… vrând să scape de mustrare
Când trebuie ceva să spună,
Decât să ceară doar iertare
Se-nvăluie într-o minciună

Ce faci creștine cu minciuna?
Că e păcat o știi prea bine.
Iar Domnul nu crede niciuna
Și mincinoși, la El, nu ține.