Crestinul peregrin
Pe drumuri troienite de planuri și de vis
Pornește-acum creștinul țintind la Paradis.
El vrea să meargă iute căci drumul pare-ușor
Și fiindcă e cu DOMNUL pășește-ncrezător.
Dar drumul nu-i cum pare privit din depărtări
Ci-i plin de mari surprize ascunse pe cărări.
Iar omul ce pornește cu mult elan si-avânt
Nu se împotmolește că-i tare în CUVÂNT.
El nu se înspăimântă când drumu-i cam pustiu
Și știe din Scriptură că timpu-i prea târziu.
Se luptă cu Speranță și crede ne-ncetat
Că singur nu sporește de nu e AJUTAT
Pe calea către ceruri e trudă din belșug
Iar cei ce-s ușuratici se sperie și… fug
Creștinul, pentru-odihnă, nu vrea oriunde-a sta
El trece pe la CRUCE pe dealul GOLGOTA.
Ispite-s la tot pasul și piedici mari roiesc,
Iar cei pierduți pe cale blestemății rostesc.
Când vor ca să-l întoarcă… și vin cu plecăciuni
El sus la cer privește și-nalță RUGĂ‚CIUNI
Când nu se vede ținta căci noaptea de oțel
Și-apare disperarea… ea-i ștearsă doar de țel.
Iar când e drum nesigur și ceață-i peste tot
Creștinu-înaintează căci LEGEA e pilot.
Când alții cad în luptă și se retrag din drum
Creștinul nu se-oprește ci merge chiar prin fum
Deși îl doare tare când alții pe drum pier
El nu se împotmolește. CREDINÅ¢A e de fier.
Dar timpu-i pe sfârșite și pasu-i plumb, e greu
Și multe, mari ispite… îl chinuie mai rău;
Când ținta e aproape și drumu-i tot mai sus
Creștinul se-ntărește trăind doar prin ISUS.
© Viorel Dascalu 2010
Cu permisiune
Sursa: www.vioreldascalu.ro
