In privinta informatiilor asupra istoriei si arheologiei comunitatii de la Khirbet Qumran vezi vol. I, p. 31-34; vol. IV, p. 86-88; si vol. V, p. 54,54.
Documentele de la Damasc. – In Gheniza (depozitul de manuscrise) al unei sinagogi din Cairo s-au descoperit, in apropiere de sfarsitul secolului al 19-lea, multe manuscrise iudaice valoroase de la inceputul Evului Mediu. Intre acestea erau doua texte partial identice al unei secte iudaice ai carei membri au fost numiti, din lipsa unui nume mai corespunzator, Tadochiti dau Asociatii din Damasc. Cand au fost publicate in 1910 de catre Solomon Schechter, descoperitorul lor, manuscrisele acestea au provocat multa controversa printre carturari, intrucat ele erau unice in literatura iudaica. Carturarii au dedus ca autorii acestei lucrari apartineau unei secte care s-a separat de gruparea principala a iudeilor, considerandu-i apostati de la Lege. Membrii sectei se uneau printr-un "legamant nou" si urmau propriul lor fel de viata si propriile lor ritualuri. Ulterior ei au parasit Palestina si au emigrat la Damasc. Cativa carturari au fost de parere ca secta fusese intemeiata in secolul al VII-lea d.Hr., dar majoritatea cercetatorilor care s-au exprimat asupra subiectului i-au plasat originea intre secolul al II-lea i.Hr. si anul 70 d.Hr. Stransa legatura a acestor manuscrise cu Testamentul celor doisprezece patriarhi, Cartea jubileelor si Cartea lui Enoh indrepta atentia la perioada macabeica sau romana timpurie, ca timp al obarsiei lor.
Documentul de la Damasc contine indemnuri si reglementari. Sabatul trebuie sa fie tinut dupa aceleasi reguli dupa care il tineau Fariseii perioadei Noului Testament. Intinarea prin bai necurate din punct de vedere ritual sau prin alimente interzise, prin legatura cu Neamurile si prin adulter trebuia sa fie evitata, in timp ce monogamia si marturisirea pacatelor erau incurajate. Credinta puternica in doctrina alegerii, in ingerii buni si ingeri rai, intr-un Mesia asteptat si intr-o viata vesnica este, de asemenea, evidenta.
Odata cu descoperirea si studierea unor lucrari necunoscute mai inainte, posedate de comunitatea Qumran din vecinatatea Marii Moarte, a devenit evident ca Documentul de la Damasc emana de la acelasi grup si trebuia sa fie clasificat la un loc cu literatura Qumran. De fapt, s-a relatat ca unele dovezi cu privire la acest document au fost scoase la lumina printre sulurile de la Marea Moarta. Documentul de la Damasc este pomenit uneori cu Fragmentele Tadokite.
Literatura Qumran. – Printre numeroasele fragmente de lucrari nebiblice aflate printre sulurile de la Marea Moarta, numai cateva sunt suficient de bine pastrate pentru a procura material textual continuu. Dintre aceste documente patru au fost publicate acum (1956). Ele prezinta un tablou al obiceiurilor si regulilor sectei Qumran, dar spun prea putin despre istoria ei, intrucat referirile la personaje istorice sunt in termeni ambigui ca "Invatator al neprihanirii" sau Preot nelegiuit", iar puterile politice apar sub nume voalate ca "Kittimul din Assur" sau "Kittimul din Egipt".
Pana acum au fost publicate urmatoarele lucrari nebiblice de la comunitatea Qumran:
1. Un comentariu la capitolele 1 si 2 din Habacuc, in care cuvintele profetului sunt interpretate ca aflandu-si implinirea in perioada turbulenta in care traia comentatorul. (Citat mai inainte ca DSH, acum 1 Qp Hab.)
2. Un sul cunoscut ca Razboiul fiilor luminii cu fiii intunericului, descriind un conflict istoric sau imaginar si procurand mai ales reguli de razboi. (Mai inainte citat ca DSW, acum 1QM.)
3. Un sul continand Psalmi de multumire care seamana cu unii psalmi biblici, dar sunt lipsiti de profunzimea si forta spirituala din Psalmi. (Mai inainte citat ca DST, acum 1QH.)
4. Manualul Disciplinei, considerata ca cea mai importanta din cartile din pesterile de la Qumran publicate pana acum. Contine reguli si reglementari dupa care traiau membrii sectei, si dovedeste ca asociatia Fragmentelor Zadokite apartineau de aceeasi secta. (Mai inainte citat ca DSD, acum 1QS.) El da la iveala faptul ca membrii sectei alcatuiau o societate religioasa cu o guvernare democratica, ai carei supraveghetori erau alesi prin vot. Nici o proprietate particulara nu era ingaduita. Toti banii erau pastrati si cheltuiti in interesul sectei de catre supraveghetor. Regulile sectei erau tinute cu strictete si exista un cod penal pentru incalcari ca facerea de afirmatii false sau neintelepte, defaimarea sau pagubirea unui vecin, intreruperea vorbirii altuia sau adormirea in timpul unei adunari a comunitatii.
Documentul acesta descrie si ritualurile care trebuie sa fie urmate in ceremonia initierii. Cu prilejul acela erau rostite blesteme tari pentru abateri, dar si o extinsa binecuvantare aaronica (cf. Numeri 6,24-26) era data, dupa cum urmeaza:
"Fie ca El sa va binecuvanteze cu tot binele si sa va fereasca de tot raul; fie ca El sa va lumineze inima cu intelepciune datatoare de viata, si sa se indure de voi cu stiinta vesnica, fie ca El sa-si inalte fata Lui iubitoare asupra voastra pentru pace vesnica" (1QS II.2-4; in Millar Burrows, The Dead Sea Scrolls, p. 372).
De asemenea, membrilor sectei li se cerea sa exercite ritualuri de purificare prin scufundare in apa, sa ia masa impreuna, sa studieze Legea constant si sa traiasca o viata de sfintenie si evlavie. Lucru insemnat, toate cartile Bibliei ebraice (cu exceptie, poate, a cartii Estera) au fost gasite in biblioteca lor, unele in cateva exemplare. Evident, membrii sectei erau angajati in studierea Bibliei. Lucrul acesta este aratat si prin existenta mai multor comentarii la cartile biblice printre productiile lor literare.
Reglementarile aflate in Manualul Disciplinei sunt asemanatoare in multe privinte cu regulile Esenienilor, asa cu sunt relatate de Philo (Ca fiecare om bun e liber,75 urm.) si Iosif (Antichitati, XVIII.1.5; Razboi II.8.2 urm. [119-161]). Din cauza acestor asemanari carturarii sustin in general sau ca comunitatea Qumran era o asezare eseniana sau ca, cel putin, exista o legatura intre cele doua grupe.
Intrucat Ioan Botezatorul a crescut in aceeasi regiune, a trait viata de ascet si a practicat botezul, carturarii au sugerat ca el era influentat de Esenieni. Anumite legaturi dintre literatura Qumran si Evanghelia dupa Ioan au fost de asemenea sugerate. Deosebit de impresionant este contrastul dintre spiritul adevarului si erorii, luminii si intunericului, gasit atat in Manualul Disciplinei, cat si in Evanghelia a Patra (vezi 1QS III.13-IV.26; Ioan 8,12; 11,10; 12,35; 14,17; 15,26; 16,13). Alte paralele au fost vazute intre scrierile Qumran si cele ale lui Pavel. Cei mai interesanti dintre intre acestia sunt termenii "taina" si "cunostinta", cuvinte importante in vocabularul lui Pavel care mai inainte au fost considerate ca avand un fundal de Neamuri (vezi 1QS III.2.6; XI.3.6; Rom 16,25; 1Cor 2,7; Efes 3,3). Acum cel mult este clar ca termenii acestia aveau si o folosire religioasi printre iudei in general, iar aceasta poate revarsa o oarecare lumina asupra folosirii lor de catre Pavel. Totusi, in vederea cantitatii de material de la Qumran care mai este de publicat si studiat, este inca prea de vreme sa se ajunga la concluzii detaliate cu privire la legaturile dintre sulurile nebiblice de la Marea Moarta si Noul Testament. Pe de alta parte, este sigur ca aceste suluri vor revarsa lumina tot mai insemnata asupra gandirii iudeilor de pe timpul lui Isus si asupra problemelor in discutie pe vremea aceea, cu rezultatul ca ele vor fi de mult ajutor pentru comentatorul Noului Testament.
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
