Adventiștii de ziua a șaptea cred…
Că Cina Domnului este o participare la simbolurile trupului și sîngelui lui Isus, ca o expresie a credinței în El, Domnul și Mîntuitorul nostru. În această experiență a comuniunii, Hristos este prezent pentru a Se întîlni cu poporul Său și a-l întări . Împărtășindu-ne cu bucurie, noi vestim moartea Domnului pînă ce El va reveni. Pregătirea pentru Cina Domnului cuprinde cercetarea de sine, pocăința și mărturisirea. Învățătorul a rînduit serviciul spălării picioarelor, care înseamnă o reînnoire a curățirii, o expresie a dispoziției de a sluji unul altuia în umilință, asemenea lui Hristos , și de a uni inimile noastre în dragoste.
Serviciul Cinei este deschis tuturor credincioșilor creștini.
Cina Domnului
Cu picioarele prăfuite, ei au ajuns în camera de sus pentru a sărbători Paștele. Cineva a adus un ulcior cu apă, un lighean și un ștergar pentru obișnuita spălare a picioarelor, dar nimeni nu a vrut să săvîrșească lucrul unui serv.
Conștient de apropiata Lui moarte, Isus a spus cu tristețe: „Am dorit mult să mănînc Paștele acestea cu voi înainte de patima Mea; căci vă spun, că de acum încolo, nu le voi mai mînca, pînă la împlinirea lor în Împărăția lui Dumnezeu" (Luca 22, 15. 16).
Gelozia ucenicilor pe care ei o nutreau unul împotriva celuilalt a umplut inima lui Isus de tristețe. El a înțeles că ei se certau încă cu privire la cine va fi considerat cel mai mare în împărăția Sa (Luca 22, 24; Mat. 18, 1; 20, 21). Manevrele lor pentru un loc de frunte, mîndria și înălțarea de sine au fost acelea care i-au împiedicat pe ucenici să se umilească, să ia locul unui serv și să spele picioarele celorlalți. Aveau ei să învețe vreodată că, în Împărăția lui Dumnezeu, adevărata măreție se dă pe față prin umilință și slujire din iubire?
„În timpul cinei" (Ioan 13, 2. 4) 1, Isus S-a sculat liniștit, a luat ștergarul, a turnat apă într-un lighean, a îngenuncheat și a început să spele picioarele ucenicilor. Învățătorul a făcut lucrarea unui serv. Înțelegînd mustrarea nerostită, ucenicii au fost plini de rușine. Cînd El Și-a terminat lucrarea și S-a reîntors la locul Lui, le-a zis: „Deci, dacă Eu, Domnul și Învățătorul vostru, v-am spălat picioarele, și voi sînteți datori să vă spălați picioarele unii altora. Pentru că Eu vam dat o pildă, ca și voi să faceți cum am făcut Eu. Adevărat, adevărat vă spun, că robul nu este mai mare decît cel ce l-a trimis. Dacă știți aceste lucruri, ferice de voi, dacă le faceți" (Ioan 13, 14-17).
Isus a instituit apoi, în locul Paștelui, serviciul ce trebuia să constituie un memorial al marelui Său sacrificiu: Cina Domnului. Luînd pîinea nedospită, „El a binecuvîntat-o, a frînt-o și a dat-o ucenicilor", zicînd: „Luați, mîncați; acesta este trupul Meu care se frînge pentru voi; să faceți lucrul acesta spre pomenirea Mea". Apoi a luat paharul binecuvîntării și „li l-a dat zicînd: ’Beți toți din el; căci acesta este sîngele Meu, sîngele legămîntului celui nou, care se varsă pentru mulți, spre iertarea păcatelor’ Să faceți lucrul acesta spre amintirea Mea, ori de cîte ori veți bea din el. Pentru că, ori de cîte ori mîncați din pîinea aceasta și beți din paharul acesta, vestiți moartea Domnului, pînă va veni El" (Mat. 26, 26-28; 1 Cor. 11, 24- 26; 10, 16).
Orînduirea spălării picioarelor și Sfînta Cină formează serviciul împărtășirii. Astfel, Domnul Hristos a instituit aceste două orînduiri pentru a ne ajuta să intrăm în comuniune cu El.
Orînduirea spălării picioarelor
Obiceiul cerea ca, sărbătorind Paștele, familiile iudeilor să scoată din casele lor tot aluatul (care simboliza păcatul) înainte de prima zi a săptămînii Azimilor (Ex. 12, 15. 19. 20). În felul acesta, credincioșii trebuia să-și mărturisească și să se pocăiască de orice păcat, inclusiv de mîndrie, rivalitate, gelozie, resentimente și egoism, mai înainte de a avea acel spirit bun, ca să poată avea comuniune cu Domnul Hristos la cel mai profund nivel.
În acest scop, Domnul Hristos a instituit orînduirea spălării picioarelor. Nu numai că El a dat un exemplu, ci El a declarat că și ei trebuia să facă la fel și le-a făgăduit o binecuvîntare: „Dacă știți aceste lucruri, ferice de voi, dacă le faceți" (Ioan 13, 17). Această orînduire, care precede Cina Domnului, împlinește porunca dată ca toți să se cerceteze pe ei înșiși, pentru ca astfel să nu ia parte la această masă „în chip nevrednic" (1 Cor. 11, 27-29).
Semnificația orînduirii
Această orînduire descoperă ceva atît despre misiunea Domnului Hristos, cît și despre experiența participanților.
1. Un monument comemorativ al condescendenței Domnului Hristos. Orînduirea spălării picioarelor comemorează umilința Domnului Hristos,
manifestată în întruparea Sa și în viața Sa de slujire. 2 Deși El avea poziția Sa alături de Tatăl, în mijlocul gloriei cerești, El „S-a dezbrăcat pe Sine Însuși și a luat un chip de rob, făcîndu-Se asemenea oamenilor" (Filip. 2, 7).
A fost umilitor pentru Fiul lui Dumnezeu să Se dăruiască atît de altruist, atît de iubitor, numai ca să fie lepădat de majoritatea acelora pe care El a venit ca să-i salveze. De-a lungul întregii vieți a Domnului Hristos pe pămînt, Satana a fost hotărît să-L dezonoreze în cel mai înalt grad și la fiecare pas. Ce umilire i-a adus Lui – Cel nevinovat – să fie crucificat asemenea unui criminal!
Hristos a trăit o viață de slujire neegoistă. El n-a venit „să I se slujească, ci să slujească" (Matei 20, 28). Prin actul spălării picioarelor, El a arătat că era gata să facă orice lucrare, indiferent cît de umilă ar fi fost, pentru a salva pe oameni. În felul acesta, El a întipărit în mintea urmașilor Săi viața Sa de slujire și umilință.
Instituind această ceremonie pregătitoare, Domnul Hristos a intenționat să ducă pe credincioși la o stare de sensibilitate și iubire, care să-i conducă să slujească altora. Această orînduire încurajează pe aceia care reflectă la semnificația ei ca să trateze pe alții cu umilință și sensibilitate. Urmînd exemplul Domnului Hristos în spălarea picioarelor, mărturisim spiritul Său: „Slujiți-vă unii altora în dragoste" (Gal. 5, 13).
Deși participarea la acest serviciu este umilitoare, ea este totuși departe de a fi degradantă. Cine nu s-ar simți privilegiat să se plece înaintea lui Hristos și să spele picioarele acelea care au fost pironite pe cruce? Isus a spus: „Ori de cîte ori ați făcut aceste lucruri unuia dintre acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut" (Matei 25, 40).
2. Un tip al unei curățiri mai înalte. Spălarea picioarelor a însemnat mai mult decît curățirea picioarelor lor. Ea reprezenta o purificare mai înaltă, o curăție a inimii. Cînd Petru a cerut lui Isus să-l spele cu totul, Domnul Isus a răspuns: „Cine s-a scăldat n-are trebuință să-și spele decît picioarele, ca să fie curat de tot" (Ioan 13, 10).
Cel care se îmbăiază este curat. Cu toate acestea, picioarele încălțate cu sandale se umplu de praf și au nevoie să fie spălate din nou. Tot așa a fost și cu ucenicii. Păcatele lor au fost îndepărtate, spălate prin botez, dar ispita i-a făcut să nutrească în inimile lor mîndrie, gelozie și răutate. Ei nu erau gata să aibă o intimă comuniune cu Domnul lor și nici să accepte noul legămînt, pe care El era gata să-l facă cu ei. Prin spălarea picioarelor, Domnul Hristos dorea să-i pregătească pentru a lua parte la Sfînta Cină. Cu excepția lui Iuda, vînzătorul, inimile lor au fost, prin harul lui Hristos, curățite de egoism și mîndrie și ei au fost uniți în iubire unul cu altul; prin actul lipsit de egoism al lui Isus, ei au fost umiliți și au putut fi învățați.
Asemenea ucenicilor, atunci cînd am primit pe Hristos și am fost botezați, am fost curățiți prin sîngele Său. Dar de-a lungul vieții de creștin, am putea cădea. Picioarele noastre se umplu de praf. Trebuie să venim atunci din nou la Hristos și să lăsăm ca harul Său curățitor să spele și să îndepărteze orice necurăție. Totuși, nu este nevoie să fim iarăși botezați, pentru că „cine s-a scăldat n-are trebuință să-și spele decît picioarele" (Ioan 13, 10) 3. Spălarea picioarelor este o orînduire ce ne reamintește atît de nevoia noastră de curățire continuă, cît și de faptul că sîntem în totul dependenți de sîngele lui Hristos. În sine, spălarea picioarelor nu ne curățește de păcate. Numai Hristos ne poate curăți.
3. O comuniune a iertării. Atitudinea de iertare dintre participanți arată că acest serviciu simbolic de curățire a avut efect. Numai dacă noi înșine iertăm putem trăi experiența iertării lui Dumnezeu. „Dacă iertați oamenilor greșelile lor, și Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greșelile voastre. Dar, dacă nu iertați oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre" (Matei 6, 14. 15).
Isus a zis: „Și voi sînteți datori să vă spălați picioarele unii altora" (Ioan 13, 14). Avem nevoie să fim gata să spălăm picioarele celuilalt, dar și dispuși ca altul să ne spele picioarele. Astfel, noi admitem nevoia noastră de ajutor spiritual.
Cînd serviciul divin s-a încheiat, credința noastră ne asigură că sîntem curați, pentru că păcatele noastre au fost spălate și îndepărtate. De către cine? De către Domnul Hristos. Dar un împreună credincios cu noi este cel ce ne-a administrat simbolurile slujirii lui Hristos și, în acest caz, serviciul devine o comuniune a iertării. 4
4. O comuniune cu Hristos și cu credincioșii. Acest serviciu al spălării picioarelor demonstrează iubirea lui Hristos pentru urmașii Săi, „pînă la sfîrșit" (Ioan 13, 1). Cînd Petru a refuzat să i se spele picioarele, Domnul Hristos a răspuns: „Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine" (vers. 8). Fără curățire nu este comuniune. Aceia care doresc o continuă comuniune cu Hristos vor lua parte la această orînduire.
În seara aceleiași zile, Domnul Isus a zis: „Vă dau o poruncă nouă: ’Să vă iubiți unii pe alții, cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții’. (Ioan 13, 34). Solia acestei orînduirii este clară: „Slujiți-vă unii altora în dragoste" (Gal. 5, 13). Avînd acest fel de iubire, noi vom acorda locul cel mai de frunte aproapelui nostru și „în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuși" (Filip. 2, 3). Ea ne determină să iubim pe aceia care se deosebesc de noi. Ea ne face în stare să nu avem simțăminte de superioritate, nici de părtinire. Stilul nostru de viață va reflecta iubirea noastră față de frații noștri de credință. Îngenunchind înaintea lor, spălîndu-le picioarele, ne bucurăm de faptul că vom trăi cu ei în toată veșnicia. Toți aceia care urmează exemplul lui Hristos în această orînduire trăiesc într-un mod aparte ce înseamnă să iubești așa cum a iubit Hristos. Și o astfel de iubire poate fi o puternică mărturie.
Un călugăr budist a cerut odată unui misionar să-i sugereze o scenă care să reprezinte creștinismul. Niște artiști trebuia să decoreze holul unei mînăstiri cu picturi murale, care să înfățișeze principalele religii ale lumii. După ce s-a gîndit puțin, misionarul a început să redea cele relatate în Ioan 13. „În timp ce citeam", povestea misionarul, călugărul nu spunea nimic, „dar am simțit o liniște neobișnuită și impresionantă, o putere care răzbătea din pasajul care descria actul în care Isus a spălat picioarele ucenicilor Săi". În cultura lor, a discuta în public ceva ce are de-a face cu picioarele este considerat ca fiind o foarte serioasă încălcare a regulilor etichetei.
Cînd am terminat de citit, a urmat un moment de liniște. El a privit la mine neîncrezător și mi-a spus: ’Vrei să spui că Întemeietorul religiei tale a spălat picioarele învățăceilor Săi?
Da! am răspuns eu. Fața sa de obicei liniștită, calmă ca luna, cu sprîncenele și capul rase s-a încrețit de șoc și uimire. A rămas mut și la fel am fost și eu. Am înghițit greu de cîteva ori și am fost prinși amîndoi în scena acelei drame. Privind la el, privirea neîncrezătoare de pe fața lui s-a schimbat într-un respect plin de teamă. Isus, Întemeietorul creștinismului a atins și a spălat picioarele murdare ale unor pescari. După cîteva momente, el și-a recîștigat stăpînirea de sine și s-a ridicat în picioare. ’Înțeleg acum esența creștinismului’". 5
Celebrarea Cinei Domnului. Printre protestanți, numele cel mai obișnuit pentru serviciul comuniunii este „Cina Domnului" (1 Cor. 11, 20). Alte denumiri sînt „masa Domnului" (1 Cor. 11, 2), „frîngerea pîinii" (Fapte 20, 7; 2, 42) 6 și Euharistia – cu referire la aspectul de mulțumire și binecuvîntare al serviciului (Matei 26, 26. 27; 1 Cor. 10, 16; 11, 24).
Cina Domnului trebuie să fie o ocazie de bucurie și nu un timp de tristețe. Serviciul spălării picioarelor, care precede actul Cinei, oferă o ocazie de cercetare de sine, de mărturisire a păcatelor, de iertare. Primind asigurarea că sînt curățiți prin sîngele Mîntuitorului, credincioșii sînt gata să intre într-o comuniune specială cu Domnul lor. Ei se îndreaptă spre masa Sa cu bucurie, stînd în lumina salvatoare a crucii și nu în umbra ei, gata de a sărbători biruința răscumpărătoare a lui Hristos.
Semnificația Cinei Domnului. Sfînta Cină înlocuiește sărbătoarea Paștelui din perioada vechiului legămînt. Paștele și-a găsit împlinirea cînd Hristos, Mielul Pascal, Și-a dat viața. Mai înainte de moartea Sa, Domnul Hristos Însuși a instituit înlocuirea lui cu marele festival al Israelului spiritual sub noul legămînt. Astfel, rădăcinile multor simboluri ale Cinei Domnului vin din trecut, din serviciul Paștelui.
1. Comemorarea eliberării de păcat. După cum sărbătoarea Paștelui comemora eliberarea poporului Israel din robia Egiptului, Cina Domnului comemorează eliberarea din Egiptul spiritual, din robia păcatului.
Sîngele mielului pascal, aplicat pe stîlpii ușii și pe pragul de sus al casei, îi ocrotea pe locuitori de moarte; hrănirea cu carnea lui le dădea putere ca să scape din Egipt (Ex. 12, 3-8). Tot astfel, sacrificiul Domnului Hristos aduce eliberare din moarte; credincioșii sînt mîntuiți prin împărtășirea atît cu trupul Său, cît și cu sîngele Său (Ioan 6, 54). Cina Domnului proclamă faptul că moartea Domnului Hristos pe cruce asigură mîntuirea noastră, oferă iertarea și garantează viața veșnică.
Isus Hristos a spus: „Să faceți lucrul acesta spre pomenirea Mea" (1 Cor. 11, 24). Această orînduire subliniază dimensiunea substituitoare a ispășirii lui Hristos. „Acesta este trupul Meu", a spus Isus, „care se frînge pentru voi" (1 Cor. 11, 24; Is. 53, 4-12). La cruce, Cel nevinovat a luat locul celui vinovat, Cel neprihănit, locul celui nelegiuit. Acest act generos satisface cerințele legii pentru moartea păcătosului, acordă iertare, pace și asigurarea vieții veșnice pentru păcătoșii pocăiți. Crucea înlătură condamnarea noastră și ne oferă haina îndreptățirii lui Hristos și puterea de a birui răul.
a) Pîinea și rodul viței. Isus a folosit multe metafore pentru a învăța diferite adevăruri despre Sine. El a spus: „Eu sînt ușa" (Ioan 10, 7), „Eu sînt calea" (Ioan 14, 6), „Eu sînt adevărata viță" (Ioan 15, 1) și „Eu sînt pîinea vieții" (Ioan 6, 35). Noi nu putem lua nici una din aceste expresii ad litteram, pentru că El nu este prezent în fiecare ușă, cale sau viță. În schimb, ele ilustrează adevăruri profunde.
La data cînd, în mod supranatural, El a hrănit 5000 de oameni, Isus a descoperit pro- funda semnificație a trupului și sîngelui Său. Cu privire la adevărata pîine, El a spus: „Adevărat, adevărat vă spun, că Moise nu v-a dat pîine din cer, ci Tatăl Meu vă va da adevărata pîine din cer". „Doamne", I-au zis ei, „dă-ne totdeauna această pîine". Isus le-a zis: „Eu sînt Pîinea vieții. Cine vine la Mine, nu va flămînzi niciodată; cine crede în Mine, nu va înseta niciodată" (Ioan 6, 32-35). El Și-a oferit trupul și sîngele Său ca să satisfacă foamea și setea nevoilor și dorințelor noastre profunde (Ioan 6, 50-54).
Pîinea pascală pe care Isus a mîncat-o era nedospită și rodul viței era nefermentat. 7 Aluatul (drojdia)care produce fermentarea și face ca pîinea să crească era considerat un simbol al păcatului (1 Cor. 5, 7. 8), astfel că era nepotrivit să reprezinte pe Mielul „fără cusur și fără prihană" (1 Petru 1, 19). 8 Numai pîinea fără aluat sau nefermentată putea simboliza trupul fără păcat al lui Hristos. Tot la fel, numai rodul nestricat al viței – mustul nefermentat – simboliza, în mod potrivit, perfecțiunea fără pată a sîngelui curățitor al Mîntuitorului. 9
b) A mînca și a bea. „Adevărat, adevărat vă spun că, dacă nu mîncați trupul Fiului omului și dacă nu beți sîngele Lui, n-aveți viață în voi înșivă. Cine mănîncă trupul Meu și bea sîngele Meu, are viață veșnică, și Eu îl voi învia în ziua de apoi" (Ioan 6, 53. 54).
A mînca trupul lui Hristos și a bea sîngele Său este o expresie simbolică pentru asimilarea Cuvîntului lui Dumnezeu, prin care credincioșii mențin comuniunea cu cerul și sînt în stare să aibă viață spirituală. El spunea: „Cuvintele pe care vi le spun Eu sînt duh și viață" (Ioan 6, 63). „Omul nu trăiește numai cu pîine, ci cu orice cuvînt care iese din gura lui Dumnezeu" (Matei 4, 4).
Credincioșii sînt hrăniți cu Hristos, Pîinea vieții, prin părtășia Cuvîntului vieții – Biblia. Prin acest Cuvînt vine puterea de viață a lui Hristos. În serviciul comuniunii, noi ne împărtășim cu Hristos, asimilînd Cuvîntul Său prin Duhul Sfînt. Pentru acest motiv, predicarea Cuvîntului însoțește fiecare Sfîntă Cină. Deoarece ne însușim, prin credință, beneficiile jertfei ispășitoare a Domnului Hristos, Cina Domnului este mult mai mult decît o simplă masă ceremonială. Participarea la serviciul Cinei Domnului înseamnă o revitalizare a vieții noastre prin puterea susținătoare a lui Isus, care ne-a înzestrat cu viață și bucurie. Pe scurt, simbolismul arată că noi „sîntem tot atît de dependenți de Hristos pentru viața spirituală, pe cît sîntem de dependenți de hrana și apa de băut pentru viața fizică. " 10
În timpul serviciului Sfintei Cine, noi „binecuvîntăm" paharul (1 Cor. 10, 16). Aceasta înseamnă că așa cum Hristos „a mulțumit" pentru pahar (Matei 26, 27), tot astfel și noi ne exprimăm gratitudinea noastră pentru sîngele lui Isus.
2. Părtășie colectivă cu Hristos. Într-o lume plină de discordie și divizări, participarea noastră colectivă contribuie la unitatea și stabilitatea bisericii și demonstrează adevărata comuniune cu Hristos și unul cu altul. Subliniind această comuniune, Pavel spunea: „Paharul binecuvîntat, pe care-l binecuvîntăm, nu este el împărtășirea cu sîngele lui Hristos? Pîinea pe care o frîngem, nu este ea împărtășirea cu trupul lui Hristos? Avînd în vedere că este o pîine, noi, care sîntem mulți, sîntem un trup, căci toți luăm o parte din aceeași pîine" (1 Cor. 10, 16. 17).
„Aceasta este o aluzie la faptul că pîinea Sfintei Cine este frîntă în mai multe bucăți, care sînt mîncate de credincioși, și cum toate bucățile provin din aceeași pîine, tot astfel toți credincioșii care iau parte la serviciul comuniunii sînt uniți cu El, al cărui trup frînt este astfel simbolizat de către pîinea frîntă. Participînd împreună la această orînduire, creștinii arată în mod public că ei sînt uniți și aparțin unei mari familii, al cărui cap este Hristos. " 11
Toți membrii bisericii trebuie să participe la această sacră comuniune, pentru că, prin Duhul Sfînt, „Hristos Se întîlnește cu poporul Său și le dă puteri prin prezența Sa. Se poate ca mîini și inimi mînjite să servească Cina, totuși Hristos este prezent și slujește pe copiii Săi. Toți cei care vin cu credința lor legată de El vor fi foarte mult binecuvîntați. Dar toți cei care neglijează aceste ocazii de privilegii dumnezeiești vor suferi pierderi. Despre ei se poate spune foarte bine: ’Voi nu sînteți cu toții curați’". 12
Noi trăim experiența celor mai puternice și mai profunde sensuri ale comuniunii la masa Domnului. Aici noi ne întîlnim pe un teren comun, odată ce am dat la o parte toate barierele ce ne separă. Aici ne dăm seama că, în timp ce în societate există multe lucruri care ne separă, în Hristos există tot ceea ce este necesar pentru ca să fim uniți. În timp ce se împărtășeau din paharul comuniunii, Isus a încredințat noul legămînt ucenicilor Săi. El a spus: „Beți toți din el, căci acesta este sîngele Meu, sîngele legămîntului celui nou, care se varsă pentru mulți spre iertarea păcatelor" (Matei 26, 27. 28; Luca 22, 20). După cum vechiul legămînt a fost ratificat cu sîngele animalelor (Ex. 24, 8), tot astfel noul legămînt a fost ratificat cu sîngele lui Hristos. Celebrînd această orînduire, credincioșii își reînnoiesc angajamentul lor de credincioșie față de Domnul lor, recunoscînd din nou că sînt cuprinși în uimitoarea înțelegere prin care, în Isus, Dumnezeu S-a legat de neamul omenesc. Ca membri ai acestui legămînt, ei au ce să sărbătorească. Astfel că Cina Domnului este atît un monument comemorativ, cît și un act de mulțumire pentru sigilarea legămîntului cel veșnic al harului. Binecuvîntările primite sînt proporționale cu credința participanților.
3. Anticiparea celei de a doua veniri. „Pentru că, ori de cîte ori mîncați din pîinea aceasta și beți din paharul acesta, vestiți moartea Domnului pînă va veni El" (1 Cor. 11, 26). Serviciul Cinei se întinde pe perioada dintre Golgota și a doua venire. El leagă crucea și împărăția. El îmbină „deja" cu „nu încă", care formează esența concepției despre istoria lumii în Noul Testament. El unește jertfa Mîntuitorului și a doua Sa venire – mîntuirea oferită și mîntuirea împlinită. El vestește faptul că Hristos este prezent prin Duhul Sfînt, pînă cînd El va veni în mod vizibil.
Angajamentul Domnului Hristos: „Vă spun că, de acum încolo nu voi mai bea din acest rod al viței, pînă în ziua cînd îl voi bea cu voi nou în Împărăția Tatălui Meu" (Matei 26, 29) este profetic. El direcționează credința noastră spre o viitoare celebrare a Cinei, împreună cu Mîntuitorul nostru, în Împărăția Sa. Ocazia este marea sărbătoare a „nunții Mielului" (Apoc. 19, 9).
În vederea pregătirii pentru acest eveniment, Domnul Hristos ne învață:"Mijlocul să vă fie încins, și făcliile aprinse. Și să fiți ca niște oameni, care așteaptă pe stăpînul lor să se întoarcă de la nuntă, ca să-i deschidă îndată, cînd va veni și va bate la ușă. Ferice de robii aceia, pe care stăpînul îi va găsi veghind la venirea lui! Adevărat vă spun, că el se va încinge, îi va pune să șadă la masă, și se va apropia să le slujească" (Luca 12, 35-37).
Avînd pe urmașii Săi strînși în jurul mesei sărbătorești, Hristos va celebra Cina, așa cum a făcut la Ierusalim. Un timp atît de lung El a așteptat această ocazie și acum totul este gata. El Se ridică de pe tronul Său și pășește înainte, ca să servească. Uimirea îi umple pe toți. Ei se simt în totul nevrednici de onoarea de a-L avea pe Hristos ca să le slujească. Ei se împotrivesc, spunînd: „Noi să servim!" Dar Hristos insistă calm și îi face să se așeze.
„Niciodată n-a fost Domnul Hristos mai mare pe pămînt decît în memorabila ocazie a Cinei, atunci cînd El a luat locul unui slujitor și S-a umilit. Niciodată nu este Hristos mai mare în ceruri decît atunci cînd El slujește sfinților Săi". 14 Acesta este apogeul speranței către care ne îndreaptă Cina Domnului, bucuria slavei viitoare printr-o comuniune personală cu Hristos în Împărăția Sa cea veșnică.
Condiții pentru participare. Două mari orînduiri servesc credința creștină – botezul și Cina Domnului. Prima este poarta de intrare în biserică, iar de cea de a doua beneficiază cei care sînt membri. 14 Isus Hristos a servit Cina numai urmașilor Săi care au mărturisit public acest lucru. Serviciul comuniunii este numai pentru creștinii convinși. De obicei, copiii nu participă la aceste orînduiri, pînă cînd nu sînt botezați. 15
Biblia învață pe credincioși să celebreze această orînduire cu respectul cuvenit Domnului, căci acela care „mănîncă pîinea aceasta sau bea paharul Domnului în chip nevrednic, va fi vinovat de trupul și sîngele Domnului" (1 Cor. 11, 27). Acest „chip nevrednic" constă fie într-un „comportament nepotrivit (vezi v. 21), fie în lipsa credinței active și vii în jertfa ispășitoare a Domnului Hristos". 16 O astfel de atitudine dă pe față lipsa de respect față de Domnul și poate fi considerată o respingere a Mîntuitorului, o participare la vinovăția celor care L-au sacrificat.
O participare „în chip nevrednic" aduce dezaprobarea lui Dumnezeu. Aceia care mănîncă și beau în chip nevrednic, mănîncă și beau „osînda lor", „nedeosebind trupul Domnului" (1 Cor. 11, 29). Ei nu fac deosebire între ceea ce este hrană obișnuită și simbolurile consacrate, care simbolizează jertfa ispășitoare a Domnului Hristos. „Credincioșii nu trebuie să trateze această orînduire ca fiind numai o ceremonie comemorativă a unui eveniment istoric. Ea este acest lucru, dar este cu mult mai mult; ea amintește ceea ce L-a costat pe Dumnezeu păcatul, cum și ceea ce datorează omul Mîntuitorului. Ea este, de asemenea, un mijloc de a păstra proaspătă în mintea credinciosului datoria de a da mărturie publică de credința sa în moartea ispășitoare a Fiului lui Dumnezeu. " 17
Avînd în vedere aceste avertizări, Pavel sfătuiește pe credincioși „să se cerceteze dar pe sine însuși", mai înainte de a participa la Cină (1 Cor. 11, 28). Mai înainte de a participa, credincioșii trebuie să-și cerceteze cu multă rugăciune experiența lor creștină, mărturisind păcatele lor și refăcînd legăturile rupte.
Experiența pionierilor adventiști arată ce binecuvîntare poate aduce o astfel de examinare: „Cînd membrii noștri erau puțini, celebrarea orînduirii constituia ocazia cea mai binecuvîntată. Mai înainte de ziua de vineri, fiecare membru al bisericii se străduia să îndepărteze tot ceea ce tindea să-l separe de frații săi și de Dumnezeu. Inimile erau cercetate cu amănunțime; rugăciuni erau înălțate cu stăruință, pentru o descoperire divină a vreunui păcat ascuns; se mărturiseau practicile îndoielnice în afaceri, cuvintele nelalocul lor, păcate nutrite. Domnul venea aproape și noi eram foarte mult întăriți și încurajați. " 18
Această cercetare este o lucrare personală. Alții nu o pot face, căci cine poate citi inima sau deosebi pleava de grîu? Hristos, Exemplul nostru, a respins exclusivismul participării la Cină. Deși păcatul public exclude persoanele în cauză de la participare (1 Cor. 5, 11), Isus Hristos personal a luat parte la masa Cinei cu Iuda, care, în manifestarea exterioară, era un urmaș al Său, dar înăuntrul lui era un hoț și un trădător.
Deci, ceea ce caracterizează pe aceia care sînt îndreptățiți să ia parte la serviciul Cinei este starea inimii – o deplină consacrare lui Hristos și credință în jertfa Sa și nu calitatea de membru într-o anumită biserică. În consecință, creștinii consacrați din toate bisericile pot participa la Cină. Toți sînt invitați a celebra adesea această mare sărbătoare a noului legămînt și, prin participarea lor, să mărturisească primirea de către ei a lui Hristos, ca Mîntuitor personal.
1. Vezi R. Odom, „The First Celebration of the Ordinance of the Lord’s House" (Prima celebrare a orînduirii Casei Domnului), Ministry, ianuarie, 1953, p. 20; White, Desire of Ages (Hristos, Lumina lumii), p. 631-639.
2. Ibid, p. 637-638, ed. rom. , 1980.
3. Există o legătură între botez și Cină. Botezul precede calitatea de membru al bisericii, în timp ce actul umilinței (spălarea picioarelor) slujește acelora care sînt deja membri ai bisericii. În timpul săvîrșirii acestei orînduiri, este foarte potrivit să medităm la legămîntul nostru baptismal.
4. Vezi C. Mervyn Maxwell, „A Fellowship of Forgiveness", (O comuniune a iertării) Review and Herald, 29 iunie 1961, p. 6, 7.
5. Jon Dybdahl, Missions: A Two-Way Street (Misiunile: O stradă cu două sensuri), (Boise, Idako:Pacific Press, 1986), p. 28.
6. Deși este în mod general înțeles că, în Fapte 20, 7, expresia se referă la celebrarea Cinei, expresia nu se referă în mod exclusiv la această orînduire. În Luca 24, 35, expresia se referă la una din obișnuitele mese ale zilei.
7. Pornind de la părerea că oamenii din timpurile biblice nu puteau păstra sucul de struguri (mustul) o perioadă atît de lungă de timp, în climatul călduros din Israel, de la data culegerii strugurilor toamna și pînă primăvara, la Paște, se consideră că iudeii celebrau Paștele cu vin fermentat. Această susținere este nejustificată. În decursul întregii antichități, sucurile erau adesea păstrate într-o stare de nefermentare pentru o lungă perioadă de timp, folosind diferite metode. O metodă era aceea de a concentra sucul fierbîndu-l pînă devenea un sirop. Depozitat și păstrat într-un loc rece, acest concentrat nu fermenta. Apoi, diluîndu-l cu apă, se obținea vin dulce nealcoolic. Vezi William Patton, „Bible Wines – Laws of Fermentation" (Vinurile în Biblie. Legi ale fermentării) (Oklahoma City, OK: Sane Press n. d. ), p. 24-41; vezi de asemenea C. A. Christoforides, „More on Unfermented Wine" (Mai mult despre vinuri nefermentate), Ministry, aprilie 1955, p. 34; Loel O. Caesar, „The Meaning of Yayin in the Old Testament" (Însemnătatea lui yayin în Vechiul Testament) (Teză nepublicată, Andrews University, 1986), p. 74-77. White, Desire of Ages (Hristos, Lumina lumii), p. 653. Vinul pentru Paște poate să fie făcut, de asemenea, din stafide (F. C. Gilbert, „Practical Lessons From The Experience of Israel for the Church of Today" (Lecții practice din experiența poporului Israel, pentru biserica de astăzi) (Nashville, TN. Southern Publ. Assn. , ed. 1972), p. 240-241.
8. În această lumină, nu este lipsit de importanță faptul că Domnul Hristos a evitat folosirea cuvîntului grecesc obișnnuit – oinos – ci a folosit expresia „rodul viței" (Marcu 14, 25). În timp ce oinos se poate referi la vin în starea lui fermentată, ca și în stare nefermentată, „rodul viței" se referă la sucul curat, pur – un simbol potrivit al sîngelui Domnului Hristos, care se numea pe Sine „adevărata Viță" (Ioan 15, 1).
9. Drojdia poate produce, de asemenea, fermentarea mustului (sucului de struguri). Sporii fermentului, purtați de vînt sau de insecte, se prind de coaja strugurilor. Cînd strugurii sînt zdrobiți, sporii fermentului se amestecă cu mustul. La temperatura camerei, celulele drojdiei se înmulțesc foarte repede, făcînd vinul să fermenteze. Vezi Martin S. Peterson, Arnold H. Johnson, ed. Encyclopedia of FoodTechnology (Enciclopedia tehnologiei hranei) (Westpost, CT: Avi Publishing Co: 1974), vol. 2, p. 61-69; idem; Encyclopedia of Food Science (Enciclopedia științei hranei) (Westpost CT; Avi Publishing Co; 1978), vol. 3, p. 878.
10. R. Rice, Reign of God (Domnia lui Dumnezeu), p. 303.
11. Comentariul biblic A. Z. Ș. , vol. 6, p. 746.
12. White, Desire of Ages (Hristos, Lumina lumii), p. 661.
13. M. L. Andreasen, „The Ordinances of the Lord’s House" (Orînduirile din Casa Domnului), Ministry, ianuarie 1947, p. 44, 46.
14. White „Evangelism" (Washington D. C. ; Review and Herald, 1946) – p. 273.
15. Vezi și Frank Holbroock „For members only?" (Numai pentru membri?), Ministry, februarie 1987, p. 13.
16. Comentariul biblic A. Z. Ș. , vol. 6, p. 765.
17. Idem.
18. White, Evangelism, p. 274; Comentariul biblic A. Z. Ș. , vol. 6, p. 765. .
19. Biblia nu specifică cît de des trebuie să fie celebrată Cina (vezi 1 Cor. 11, 25. 26). Adventiștii au urmat practica mai multor biserici protestante, de a celebra această orînduire de patru ori pe an. „Adoptînd planul trimestrial, primii credincioși adventiști au considerat că, ținînd mai des acest serviciu divin, ar fi primejdia formalismului și neputința de a-ți da seama de solemnitatea orînduirii". Pare că este o hotărîre ce se situează la mijloc – între celebrarea prea des a acestei orînduiri și celebrarea prea rară, după o lungă perioadă de timp, cum ar fi un an. W. E. Read: „Frequency of Lord’s Supper" (Frecvența Cinei Domnului – De cîte ori să se servească Cina). Ministry, aprilie 1955, p. 43.
Sursa: www.adventist.ro
