1. Revelația lui Dumnezeu:
Revelația lui Dumnezeu este o reprezentare fidelă a ceea ce El a dorit să ne descopere despre Sine și se reflectă în natură ,(Rom. 1:19-20), în Sfintele Scripturi (Tit 1:3) și în Iisus Hristos Domnul. Din autenticitatea informațiilor din Biblie, din felul cum este alcătuită, datorită calității de a vorbi fără greșeală despre evenimente care urmau să se întâmple și datorită puterii de a schimba viețile oamenilor, rezultă cu necesitate că ea este de sorginte divină.
2. Sfânta Treime:
Potrivit adevărurilor explicite și implicite ale Sfintelor Scripturi credem în existența unui singur Dumnezeu real, detașându-ne evident de ereziile condamnate în primele patru Sinoade Ecumenice. Acest Dumnezeu este de substanță unică(ousia) și Unul (Deuteronom 6:4; Efeseni 4;5) și se manifestă în trei persoane (hypostasis-uri), Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul și Dumnezeu-Duhul Sfânt.
3. Dumnezeu Tatăl:
Dumnezeu Tatăl este prima persoană a dumnezeirii care are viața în Sine și care există prin Sine. El ne este descoperit în Vechiul Testament, în Noul Testament și în mod special în Fiul Său Iisus Hristos. El este un Tată al îndurării, al iubirii, al răscumpărării și nu în ultimul rând al dreptății. Sinteza caracterului Său este surprinsă cel mai reprezentativ în cele zece porunci (Exod 20) și în iubirea sa arătată în Hristos (Ioan 3:16)
4. Domnul Iisus Hristos:
Domnul Iisus Hristos este a doua persoană a Dumnezeirii, este preexistentă (Ioan 1:1-3), prin înomenire devine singura entitate ce unește divinul cu umanul în aceeași persoană iar acest lucru este realizat de către Dumnezeire în vederea răscumpărării creației. Divinitatea și omenitatea Sa este dovedită de Dumnezeu-Tatăl, de El însuși, de prooroci, de apostoli de către îngeri și chiar de către demoni. Iisus Hristos este Dumnezeu-Om.
5. Duhul Sfânt:
A treia persoană a Dumnezeirii este Duhul Sfânt. Atribute ca: voința, cunoașterea, năzuința, dragostea, întristarea, posibilitatea de a păcătui împotriva Sa, evidențiază calitatea de persoană excluzând ideea că Duhul Sfânt este doar o energie. Duhul Sfânt a participat la creațiune cu Tatăl și cu Fiul (Gen. 1:2), transformă caracterul (Ioan 3:5),convinge de păcat (Ioan: 16:8) ne călăuzește în tot adevărul (Ioan 16:13) și conduce Biserica prin darurile spirituale și în prezent.
6. Originea răului și cădere în păcat:
Răul a fost "zămislit" de către Lucifer (Isaia 42:12-14) iar formele și rezultatele pe care noi i le percepem se datorează în primul rând neascultării lui Adam și al Evei precum și atașamentului nostru față de această neascultare. La acest nivel istoria răului a început în Eden (Gen. 3:16) iar el se identifică cu păcatul fiind socotit ca o rebeliune împotriva lui Dumnezeu.
7. Planul Mântuirii:
În ciuda apariției păcatului, Dumnezeu nu-și abandonează creația Sa și nici nu și-o distruge ci, datorită dragostei Sale face un plan (Efeseni 1:9-11; 3:9-11), un Plan al Mântuirii. Acest plan este realizat în Iisus Hristos (Faptele Apostolilor 4:12; Ioan 14:6) cu scopul de a mântui neamul omenesc, de a înlătura discordia din univers și pentru a glorifica Legea lui Dumnezeu ca o expresie a caracterului Său (Isaia 42:21).
8. Nașterea din nou:
Omul poate scăpa de efectele finale ale păcatului și poate beneficia de rezultatele Planului de Mântuire numai în condițiile în care se naște din nou. (Ioan 3:3) Aspectul public al nașterii din nou este botezul, la vârsta adultă și prin scufundare în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, iar aspectul lăuntric al nașterii din nou este pocăința ce constă într-o schimbare a direcției de mers, o schimbare a gândirii și o adâncă părere de rău față de relele săvârșite precum și părăsirea acestora.
9. Îndreptățirea prin credință:
Mântuiți sunt doar oamenii pe care Dumnezeu îi îndreptățește. Această îndreptățire nu este rezultatul demersurilor făcute de oameni prin fapte bune sau altceva de acest gen. Cei mântuiți sunt îndreptățiți de către Dumnezeu în Iisus Hristos prin credință (Romani 3:24). Sfințirea prin credință își face autentică existența într-o viață de ascultare față de Legea Morală a lui Dumnezeu.
10. Decalogul:
Legea lui Dumnezeu este apreciată de Biblie, Cuvântul lui Dumnezeu (Romani 7:12). Cuvintele pe care Dumnezeu le rostește la Sinai (Exod 20) și pe care El însuși le notează pe două table de piatră, constituie cele zece porunci și reprezintă caracterul Lui. Ele obligă pe toți oamenii indiferent de loc și timp.
11. Sabatul biblic și pseudo-sabatul:
Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea se identifică cu sabatul zilei a șaptea, adică sâmbăta, ne socotind că acest lucru ar constitui un fel de iudaizare. Sâmbăta ca zi de odihnă este instituită încă din Eden (Gen.2:2-3), face obiectul scrierii ei pe tabla de piatră chiar de către Dumnezeu iar autenticitatea ei este evidențiată fără rezerve în practica Domnului Iisus Hristos, a Sfinților Apostoli și a primilor creștini. Din acest motiv sfințirea ei constituie o problemă de ascultare de Dumnezeu și în consecință de moralitate; sărbătorirea altor zile cu caracter de înlocuire a sâmbetei presupune neascultare.
12. Sanctuarul și judecata de cercetare:
Sanctuarul construit după chipul pe care Dumnezeu i la arătat lui Moise este o așezare in imagine concretă a felului cum are loc lucrarea mântuirii neamului omenesc; iertarea zilnică și iertarea finală, reprezentată prin Marea Zi a Ispășirii. Potrivit Epistolei către Evrei, și nu numai, Iisus Hristos și-a luat prerogativele de Mare Preot și săvârșește acum în cer, Judecata de cercetare în Sfânta Sfintelor din ceruri urmată apoi de curățirea Sfântului Locaș. Această realitate va consemna sfârșitul istoriei păcatului.
13. A doua venire a lui Iisus Hristos:
Cel mai magistral eveniment consemnat de Sfintele Scripturi, ce urmează să se întâmple, este revenirea Domnului Iisus Hristos (Ioan 14,2.3). Acest eveniment a fost consemnat și în Crezul fundamental al creștinismului și continuă să fie speranța tuturor credincioșilor. Biblia ne asigură de faptul că revenirea Sa va fi de dimensiuni cosmice și în consecință vizibilă (Faptele Apostolilor 1:9-11; Apoc. 1:7). Sunt prevestite semne care preced venirea Lui, și acest eveniment este justificat atât de dorința lui Dumnezeu de a-și mântui pe aleșii Săi cât și de faptul că răul își va fi arătat suficient ceea ce poate să ofere. Credem într-o revenire certă și iminentă.
14. Natura omului:
Starea omului de după păcătuire justifică învierea, judecata și revenirea Mântuitorului. După ce omul moare, nu există nici entitate fizică și nici entitate spirituală cu capacitate intelectuală și cnștiența existenței de sine. Dacă un asemenea lucru ar fi adevărat cele trei evenimente precizate mai sus nu și-ar avea sensul și respectiv întreagă Biblia ar fi fără credit. Omul a fost creat astfel: "Domnul Dumnezeu a făcut pe om din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viață, și omul s-a făcut astfel un suflet viu." (Gen. 2: 7). Când omul moare, țărâna se întoarce în pământ iar duhul de viață la Cel care la dat.
15. Învierea:
Domnul Iisus Hristos este învierea și viața (Ioan 11:25). În experiența morții și învierii Sale avem nădejdea că și noi chiar dacă va fi să murim vom învia. Biblia ne învață despre existența a două învieri. O înviere la a doua revenire a Domnului Iisus Hristos, a celor care au adormit în El(1 Tesaloniceni 4,16) și a doua înviere a celor nelegiuiți, înviere ce va avea loc la o mie de ani după cea dintâi (Apocalips 20:5.13). Cei dintâi vor învia pentru viață veșnică iar ceilalți pentru pedeapsa finală.
16. Spiritismul antic și modern:
Din perspectiva Sfintelor Scripturi Satana este socotit ca fiind primul medium spiritist prin șarpele din Eden. În antichitate această manifestare s-a dezvoltat și consta în chemarea morților, în ghicit, în prezicerea viitorului etc. Nici lumea modernă și post modernă nu face excepție dat fiind faptul că astăzi aceste practici au devenit extrem de normale pentru o mare parte din populația lumii într-o extrem de mare varietate religioasă. Biblia condamnă aceste practici (Isaia 8:19-20). Potrivit Bibliei, această forță demonică va reuși să unească lumea în ultima ei atitudine împotriva lui Dumnezeu.
17. Biserica rămășiței:
Ca o antiteză la această alianță universală va sta biserica lui Dumnezeu (1 Tim. 3:15). În aspectul ei vizibil fiind caracterizată de credința lui Iisus, de răbdarea sfinților și de păzirea Poruncilor lui Dumnezeu iar în aspect invizibil de toți credincioșii ce vor decide pentru această Biserică în criza finală.
18. Cele trei solii îngerești:
Biserica Creștină Adventistă de Ziua a Șaptea se identifică cu biserica lui Hristos și își consideră ca o datorie sfântă propovăduirea întreitei solii Îngerești (Apoc. 14:6-12), adică: Evanghelia veșnică, mondială și culminantă, sosirea ceasului judecății, prăbușirea confuziilor rezultate din mișcările de unire religioasă și valoarea determinantă a respingerii închinării la "fiară" și primirea semnului ei.
19. Harul și cele două legăminte:
Nimic din cele menționate ca atitudini și ca faptă nu plătesc mântuirea noastră. Înnoirea Vechiului Legământ în Hristos ne face beneficiarii Noului Legământ și în consecință primitori ai mântuirii acordate prin Har: (Efeseni 2:8-9).
20. Spiritul Profeției:
Deși la acest nivel suntem uneori interpretați tendențios, Biserica noastră nu promovează o altfel de tradiție a părinților bisericești pe care o crede autentică în raport cu tradiția bisericilor tradiționale, respectiv cea Ortodoxă și cea Romano Catolică. Pe de altă parte nu putem afirma că scrierile lui Ellen G. White sunt doar niște scrieri comune. Datorită puterii lor de a schimba viața oamenilor, datorită puterii lor de a ne întoarce la Sfintele Scripturi și datorită faptului că se identifică cu ceea ce Sfintele Scripturi pretind pentru calitatea unui profet, găsim în identitatea acestor scrieri, identitatea unui profet al zilelor noastre.
21. Botezul:
Botezul este o mărturie publică a celui în cauză, despre credința sa și despre schimbarea vieții sale. Împreună cu Sfânta Cină constituie pilonii fundamentali ai mărturiei creștine cu privire la ceea ce Hristos a întreprins pentru noi în vederea mântuirii. Se administrează doar adulților în numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt (Matei 28: 19)
22. Cina Domnului:
Așa cum am anticipat deja, al doilea act de cult comemorativ este Sfânta Împărtășanie. Acesta a fost instituit în mod personal de către Iisus Hristos (Matei 26:26-28) și presupune o pregătire minuțioasă a celui în cauză (1 Corintei 11:28). Împărtășirea are loc după actul umilinței, spălarea picioarelor, cu pâine nedospită și cu vine nefermentat.
23. Isprăvnicia creștină:
Potrivit Sfintelor Scripturi, fiecare creștin este un ispravnic al bunurilor pe care Dumnezeu i le-a dat în administrare. Astfel, viața și tot ceea ce are nu îi aparțin în sens privat ci doar pentru a fi administrate (1 Corinteni 6:19). În acest sens fiecare creștin adventist găsește ca o datorie de onoare să dea lui Dumnezeu prin Biserică a zecea parte din veniturile sale și alte daruri în raport cu binecuvântările pe care le primește din partea cerului.
24. Corpul nostru – un templu:
În Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea se dă o atenție deosebită trupului uman. Pentru fiecare membru contează ceea ce el este; el este templu Duhului Sfânt (1 Corinteni 6:19-20), contează ceea ce mănâncă; se consumă doar alimente pe care Biblia le numește ca fiind curate (Levitic 11:1-47) și contează ceea ce bea sau ceea ce introduce în corp prin alte metode (injectabil, prin respirație etc.); fără alcool, tutun, cafea, droguri etc.
25. Idealuri creștine:
Fiecare membru al Bisericii trebuie să fie o reprezentare pozitivă a idealurilor creștine. Acest lucru se reflectă în viața particulară: el este o lumină a lumii (Matei 5:14), în viața publică: promovează recrearea nevinovată (Filipeni 4:4) și detestă plăcerile vinovate (Prov. 29:14), în viața profesională: socotesc o cinste în a lectura cărțile cu un conținut calitativ ridicat și văd arta ca un dar al lui Dumnezeu atunci când aceasta promovează valorile morale umane și în viața de familie: căsătoria este o instituție divină pe care la care omul nu are dreptul să atenteze: divorțul fiind justificat doar în caz de adulter (Matei 19:6; Matei 5:32)
26. Creștinul și autoritatea civilă:
Autoritatea civilă este instituită de Dumnezeu (Romani 13:1; Ioan 19,11). Datorită acestui fapt fiecare credincios apreciază rolul acestea și găsește ca o datorie de onoare respectarea legilor țării în care locuiește. Pe de altă parte, atunci când o autoritate civilă își depășește atribuțiile pretinzând ascultare în detrimentul Sfintelor Scripturi, adică împotriva poruncilor lui Dumnezeu, fiecare creștin trebuie să decidă în a asculta mai mult de Dumnezeu decât de oameni (Faptele Apostolilor 5:29).
27. Organizația în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea:
Urmând exemplul poporului lui Dumnezeu din Vechiul Testament (Exod 18:17-22) și al creștinismului timpuriu (Faptele Apostolilor 6:3-5), Biserica noastră crede că are obligația să fie organizată pe principii biblice pentru a putea să îndeplinească lucrarea pe care Dumnezeu i-a încredințat-o. Astfel, organizarea are la bază două principii: 1. principiul comunității (Efeseni 2:19-22) și 2. principiul slujbei (Efeseni 4:11-12). Din acestea două rezultă și datoriile membrilor.
În jurul acestor douăzeci și șapte de mărturisiri dogmatice se desfășoară și se clădește viața spirituală a Bisericii Creștine Adventiste de Ziua a Șaptea. Ele își propun să acopere în sinteză întreg conținutul Sfintelor Scripturi iar însușirea lor de către cei credincioși îi identifică cu modul de gândire și de viață promovat de Sfintele Scripturi.
