Că a doua venire a Domnului Hristos este binecuvîntata nădejde a bisericii, marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mîntuitorului va fi literală, personală, vizibilă și mondială. Cînd El va reveni, morții neprihăniți vor fi înviați și împreună cu neprihăniții cei vii vor fi glorificați și luați la cer, dar cei nelegiuiți vor muri. Împlinirea aproape completă a majorității profețiilor, împreună cu condițiile existente în prezent în lume, arată faptul că venirea Domnului Hristos este iminentă. Timpul acestui eveniment n-a fost descoperit, de aceea sîntem îndemnați să fim gata în orice vreme.
A doua venire a Domnului Hristos
„Mămico", se destăinui micuțul la culcare, „mă simt așa de singur fără prietenul meu, Isus. Cînd va veni El ?"
Acest copil nu avea de unde să știe că dorința inimioarei sale a fost dorul oamenilor de-a lungul secolelor. Cuvintele finale ale Bibliei dau făgăduința unei reveniri apropiate: „Da, Eu vin curînd". Și Ioan descoperitorul, ucenicul credincios al lui Isus, adaugă: „Amin! Vino, Doamne Isuse!" (Apoc. 22, 20).
Să vezi pe Isus! Să te unești pentru totdeauna cu El, care ne iubește mai mult decît ne putem imagina! Să ajungi la sfîrșitul tuturor suferințelor omenești! Să te bucuri de veșnicie cu cei iubiți înviați, care acum sînt la odihnă! Nu este de mirare că de la înălțarea Domnului Hristos, prietenii Săi au privit spre ziua aceea.
Într-o zi El va veni, deși chiar și pentru sfinți venirea Lui va fi o surpriză copleșitoare – căci toți ațipesc și dorm în lunga lor așteptare (Mat. 25, 5). La „miezul nopții", în cel mai întunecat ceas al istoriei pămîntului, Dumnezeu Își va manifesta puterea de a elibera pe poporul Său. Scriptura descrie astfel acest eveniment: „Și din Templu, din scaunul de domnie, a ieșit un glas tare, care zicea: ’S-a isprăvit!’ Și au urmat fulgere, glasuri, tunete, și s-a făcut un mare cutremur de pămînt, așa de tare cum, de cînd este omul pe pămînt, n-a fost un cutremur așa de mare" (Apoc. 16, 17-18). Munții se clatină, stînci sînt aruncate pretutindeni și întreg pămîntul se clatină asemenea valurilor oceanului. Suprafața lui crapă și „cetățile neamurilor s-au prăbușit. Toate ostroavele au fugit, și munții nu s-au mai găsit" (vers. 19-20). „Cerul s-a strîns ca o carte de piele, pe care o faci sul. Și toți munții și toate ostroavele s-au mutat din locurile lor" (Apoc. 6, 14).
În ciuda haosului ce coboară asupra lumii fizice, poporul lui Dumnezeu prinde curaj văzînd „semnul Fiului omului" (Mat. 24, 30). În timp ce El coboară, venind pe norii cerului, fiecare ochi vede pe Prințul vieții. De data aceasta, El vine nu ca un om al durerilor, ci ca un biruitor și un cuceritor să-Și ia ceea ce este al Lui. În locul coroanei de spini, El poartă o coroană de slavă, iar „pe haină și pe coapsă are scris numele acesta ’Împăratul împăraților și Domnul domnilor’" (Apoc. 19, 12. 16).
La venirea Sa, o mare disperare pune stăpînire pe aceia care au refuzat să-L recunoască pe Isus ca Domn și Mîntuitor și au respins, în viața lor, cerințele Legii Sale. Nimic nu face pe cei ce au respins harul Său așa de conștienți de vinovăția lor ca acea voce care a chemat atît de stăruitor: „Întoarceți-vă, întoarceți-vă de la calea voastră cea rea! Pentru ce vreți să muriți voi, casa lui Israel?" (Ezech. 33, 11). „Împărații pămîntului, domnitorii, căpitanii oștirilor, cei bogați și cei puternici, toți robii și toți oamenii slobozi s-au ascuns în peșteri și în stîncile munților. Și ziceau munților și stîncilor: ’Cădeți peste noi, și ascundeți-ne de Fața Celui ce șade pe scaunul de domnie și de mînia Mielului: căci a venit ziua cea mare a mîniei Lui, și cine poate sta în picioare?’" (Apoc. 6, 15-17).
Dar bucuria acelora care L-au așteptat atît de mult lasă în umbră disperarea celor nelegiuiți. Venirea Răscumpărătorului constituie apogeul glorios al istoriei poporului lui Dumnezeu; el este momentul eliberării lor. Cu emoționantă adorare, ei izbucnesc: „Iată, acesta este Dumnezeul nostru, în care aveam încredere că ne va mîntui. Acesta este Domnul în care ne încredeam, acum să ne veselim și să ne bucurăm de mîntuirea Lui!" (Is. 25, 9).
Pe măsură ce Isus Se apropie, El cheamă pe sfinții adormiți din morminte și trimite pe îngerii Săi .”să adune pe aleșii Lui din cele patru vînturi, de la o margine a cerurilor pînă la cealaltă" (Mat. 24, 31). De jur împrejurul lumii, neprihăniții cei morți aud vocea Sa și ies din mormintele lor. Ce moment plin de bucurie!
Apoi, neprihăniții cei vii sînt schimbați „într-o clipă, într-o clipeală din ochi" (1 Cor. 15, 52). Glorificați și dînduli-se nemurirea, împreună cu sfinții înviați, ei sînt ridicați pentru a întîlni pe Domnul lor în văzduh și pentru a rămîne pentru totdeauna cu El (1 Tes. 4, 16-17).
Certitudinea revenirii lui Hristos
Apostolii și primii creștini au considerat revenirea Domnului Hristos ca fiind „fericita nădejde" (Tit 2, 13; cf. Evr. 9, 28). Ei așteptau ca toate profețiile și făgăduințele Sfintelor Scripturi să se împlinească la a doua venire (vezi 2 Petru 3, 13; cf. Is. 65, 17), căci ea este ținta peregrinării creștine. Toți aceia care Îl iubesc pe Hristos privesc cu nerăbdare înainte, spre ziua cînd vor putea să se împărtășească față către față de comuniunea cu El – ca și cu Tatăl, cu Duhul Sfînt și cu îngerii.
Mărturia Scripturii. Certitudinea celei de a doua veniri este întemeiată pe exactitatea vrednică de încredere a Scripturii. Chiar înainte de moartea Sa, Domnul Isus a spus ucenicilor Săi că El se va întoarce la Tatăl Său, ca să le pregătească locul. Dar El le-a făgăduit: „Mă voi întoarce" (Ioan 14, 3).
După cum prima venire a Domnului Hristos a fost profetizată, tot astfel este profetizată și a doua venire a Sa în întreaga Scriptură. Chiar înainte de potop, Dumnezeu a spus lui Enoh că venirea în slavă a Domnului Hristos va pune capăt păcatului. El a profetizat: „Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinți ai Săi, ca să facă o judecată împotriva tuturor și să încredințeze pe toți cei nelegiuiți, de toate faptele nelegiuite pe care le-au făcut în chip nelegiuit, și de toate cuvintele de ocară, pe care le-au rostit împotriva Lui acești păcătoși nelegiuiți" (Iuda 14. 15).
Cu o mie de ani înainte de Hristos, psalmistul vorbea despre venirea Domnului, ca să strîngă pe poporul Său, spunînd: „Dumnezeul nostru. vine și nu tace. Înaintea Lui merge un foc mistuitor și împrejurul Lui o furtună puternică. El strigă spre ceruri sus, și spre pămînt, ca să judece pe poporul Său: ’Strîngeți-Mi pe credincioșii Mei, care au făcut legămînt cu Mine prin jertfă’. (Ps. 50, 3-5).
Ucenicii Domnului Hristos s-au bucurat de făgăduința revenirii Sale. În mijlocul tuturor dificultăților pe care le-au întîmpinat, încrederea pe care această făgăduință le-a adus-o a făcut ca niciodată să nu înceteze să renască curajul și tăria lor. Învățătorul lor Se va întoarce ca să-i ia cu El în casa Tatălui Său.
Garanția oferită de prima venire. A doua venire este strîns legată de prima venire a Domnului Hristos. Dacă Domnul Hristos n-ar fi venit prima dată și n-ar fi cîștigat o biruință decisivă asupra păcatului și asupra lui Satana (Col. 2, 15), atunci n-am avea nici un motiv să credem că El va veni în cele din urmă să pună capăt stăpînirii acestei lumi de către Satana și s-o readucă la desăvîrșirea ei de la început. Dar, deoarece noi avem dovada că El „S-a arătat.ca să șteargă păcatul prin jertfa Sa", avem și motiv să credem că El „Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ci ca să aducă mîntuirea celor ce-L caută" (Evr. 9, 26. 28).
Lucrarea Domnului Hristos în cer. Descoperirea lui Isus Hristos, dată lui Ioan, arată clar faptul că Sanctuarul ceresc este centrul planului de mîntuire (Apoc. 1, 12. 13; 3, 12; 4, 1- 5; 5, 8; 7, 15; 8, 3; 11, 1. 19; 14, 15. 17; 15, 5. 6. 8; 16, 1. 17). Profețiile care arătau că El a început lucrarea Sa finală în favoarea păcătoșilor au adăugat un plus la certitudinea că în curînd El va veni ca să ia acasă pe poporul Său (Vezi cap. 23 al acestei cărți). Încrederea că Hristos este angajat în mod activ ca să ducă la finalizare răscumpărarea realizată deja la cruce a adus o mare încurajare creștinilor care așteaptă revenirea Sa.
Modul revenirii lui Hristos
Cînd Domnul Hristos a vorbit despre semnele ce vor arăta că revenirea Sa este aproape, El Și-a arătat și preocuparea ca poporul Său să nu fie înșelat de false pretenții. El a avertizat că, mai înainte de a doua venire, „se vor scula Hristoși mincinoși și prooroci mincinoși; vor face semne mari și minuni, pînă acolo încît să înșele, dacă va fi cu putință, chiar și pe cei aleși". El a spus: „Dacă cineva va spune: ’Iată, Hristosul este aici, sau acolo’, să nu-l credeți" (Mat. 24, 24. 23). Cel prevenit de o primejdie este pregătit să se apere. Pentru a face în stare pe credincioși să facă deosebire între un eveniment adevărat, real, și o venire falsă, mai multe pasaje biblice prezintă detalii ale modului în care va reveni Hristos.
O revenire literală și personală. Cînd Domnul Isus S-a înălțat într-un nor, doi îngeri s-au adresat ucenicilor, care încă mai priveau uimiți după ce Domnul lor S-a înălțat de la ei: „Bărbați galileeni, de ce stați și vă uitați spre cer? Acest Isus, care S-a înălțat la cer din mijlocul vostru, va veni în același fel cum L-ați văzut mergînd la cer" (Fapte 1, 11).
Cu alte cuvinte, ei le-au spus că același Domn, care tocmai îi părăsise – o Ființă personală în carne și oase – și nu un duh, o ființă în spirit (Luca 24, 36-43) va reveni pe pămînt. Iar a doua Sa venire va fi tot așa de literală și personală cum a fost și plecarea Sa.
O reîntoarcere vizibilă. Venirea Domnului Hristos nu va fi o experiență lăuntrică, invizibilă, ci o întîlnire reală, cu o Persoană vizibilă. Ca să nu lase loc de îndoială cu privire la vizibila Sa revenire, Isus a avertizat pe ucenicii Săi împotriva faptului de a fi înșelați de o revenire secretă, comparînd revenirea Lui cu strălucirea fulgerului (Mat. 24, 27).
Scriptura declară în mod clar că cei neprihăniți și cei răi vor fi, în același timp, martori ai venirii Sale. Ioan a scris: „Iată că El vine pe nori. Și orice ochi Îl va vedea; și cei ce L-au străpuns" (Apoc. 1, 7), iar Hristos descrie răspunsul celor nelegiuiți: „Toate națiunile pămîntului se vor boci, și vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere și cu slavă mare" (Mat. 24, 30).
O revenire auzibilă. Tabloului cunoașterii universale a revenirii Domnului Hristos, se întregește cu declarația biblică că venirea Lui va fi făcută cunoscut atît prin sunet, cît și prin vedere: „Căci însuși Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel și cu trîmbița lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer" (1 Tes. 4, 16). „Trîmbița răsunătoare" (Mat. 24, 31) va însoți strîngerea poporului Său. În aceasta nu este nici un secret.
O reîntoarcere glorioasă. Cînd Hristos Se reîntoarce, El vine ca un cuceritor, cu putere și cu „slava Tatălui Său, cu îngerii Săi" (Mat. 16, 27). Ioan descoperitorul înfățișează slava revenirii lui Hristos în modul cel mai dramatic. El înfățișează pe Domnul Hristos călărind pe un cal alb și conducînd oștirile nenumărate ale cerului. Splendoarea supranaturală a lui Hristos glorificat este vizibilă (Apoc. 19, 11-16).
O revenire fără veste, neașteptată. Creștinii credincioși, care așteaptă și tînjesc după revenirea lui Hristos, vor fi conștienți atunci cînd aceasta se apropie (1 Tes. 5, 4-6). Dar pentru locuitorii lumii, în general, Pavel scria : „Ziua Domnului va veni ca un hoț noaptea. Cînd vor zice ’Pace și liniște!’, atunci o prăpădenie neașteptată va veni peste ei, ca durerile nașterii peste femeia însărcinată; și nu va fi chip de scăpare" (1 Tes. 5, 2, 3; cf. Mat. 24, 43).
Unii au tras concluzia că compararea revenirii Domnului cu aceea a unui hoț arată faptul că El va veni în secret, în mod invizibil și tainic. Totuși, o astfel de concepție contrazice tabloul biblic al revenirii Domnului Hristos în slavă și glorie, astfel încît toți să-L vadă (Apoc. 1, 7). Ideea lui Pavel nu este aceea că Domnul Hristos va veni în secret, ci aceea că, pentru o minte lumească, revenirea Sa este tot atît de neașteptată ca și aceea a unui hoț.
Domnul Hristos exprimă același punct de vedere, comparînd venirea Sa cu distrugerea neașteptată a lumii antedeluviene prin potop. „În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, cînd mîncau și beau, se însurau și se măritau, pînă în ziua cînd a intrat Noe în corabie și n-au știut nimic, pînă cînd a venit potopul și ia luat pe toți, tot așa va fi și la venirea Fiului omului" (Mat. 24, 38-39). Deși Noe a predicat mulți ani despre un potop ce avea să vină, potopul a luat prin surprindere pe aproape toți oamenii. Printre cei în viață atunci, au existat două clase de oameni: o clasă a crezut în cuvîntul lui Noe, a intrat în corabie și a fost astfel salvată, și alta a ales să stea în afara corăbiei, și „potopul i-a luat pe toți" (Mat. 24, 39).
Un eveniment cataclismic. Asemenea comparației cu potopul, chipul metalic din visul lui Nebucadnețar înfățișează modul cataclismic în care Domnul Hristos va stabili Împărăția slavei Sale (vezi cap. 4 al acestei cărți). Nebucadnețar a văzut un chip mare, al cărui cap „era de aur curat; pieptul și brațele îi erau de argint; pîntecele și coapsele îi erau de aramă; fluierele picioarelor de fier; picioarele, parte de fier și parte de lut. Tu te uitai la el, și s-a dezlipit o piatră, fără ajutorul vreunei mîini, a izbit picioarele de fier și de lut ale chipului, și le-a făcut bucăți. Atunci fierul, lutul, arama, argintul și aurul s-au sfărîmat împreună, și sau făcut ca pleava din arie vara; le-a luat vîntul și nici urmă nu s-a mai găsit din ele. Dar piatra, care sfărîmase chipul s-a făcut un munte mare și a umplut tot pămîntul" (Dan. 2, 32-35).
Prin acest vis, Dumnezeu a făcut lui Nebucadnețar o expunere succintă a istoriei omenirii. Între vremea sa și stabilirea Împărăției veșnice a Domnului Hristos (piatra), patru principale împărății sau imperii și apoi un conglomerat de națiuni slabe și puternice vor ocupa, în mod consecutiv, scena lumii.
Chiar din zilele Domnului Hristos, comentatorii au identificat imperiile ca fiind: Babilon (605-539 î. e. n. ), Medo-Persia (539-331 î. e. n. ), Grecia (331-168 î. e. n. ) și Roma (168 î. e. n. – 476 e. n. ). 1 Așa cum s-a profetizat, nici un alt imperiu n-a urmat Imperiului Roman. În timpul secolelor patru și cinci ale erei noastre, acesta s-a sfărîmat într-un număr de regate mici, ce au devenit mai tîrziu națiunile Europei. De-a lungul veacurilor, conducători puternici – Carol cel Mare, Carol al V-lea, Napoleon, Kaizerul Wilhelm și Hitler – au încercat să stabilească un alt imperiu. Dar fiecare dintre ei a eșuat, exact așa cum a spus profeția: „Dar nu vor fi lipiți unul de altul, după cum fierul nu se poate uni cu lutul" (Dan. 2, 43).
În final, visul se concentrează asupra unui apogeu dramatic: așezarea Împărăției celei veșnice a lui Dumnezeu. Piatra ce s-a dezlipit fără ajutorul vreunei mîini reprezintă Împărăția slavei Domnului Hristos (Dan. 7, 14; Apoc. 11, 15), care va fi stabilită la a doua venire, fără vreun efort omenesc.
Împărăția lui Hristos nu va exista în același timp cu vreun alt imperiu omenesc. Cînd El era pe pămînt, în perioada dominației Imperiului Roman, împărăția pietrei ce va sfărîma toate națiunile nu venise încă. Numai după faza picioarelor de lut și de fier, perioada națiunilor împărțite, ea va veni. Ea urmează a fi stabilită la a doua venire, cînd Domnul Hristos va despărți pe cei neprihăniți de cei nelegiuiți (Mat. 25, 31-34).
Cînd El va veni, această piatră sau împărăție „va izbi picioarele de fier și de lut, va sfărîma și va nimici toate acele împărății" și „nici urmă nu s-a mai găsit din ele" (Dan. 2, 34. 44. 35). În adevăr, a doua venire este un eveniment ce va zgudui lumea.
A doua venire și neamul omenesc
A doua venire a Domnului Hristos va afecta ambele mari grupări ale omenirii: cei care L-au primit pe El și mîntuirea pe care El o aduce; și cei care I-au întors spatele.
Strîngerea celor aleși. Un important aspect al stabilirii Împărăției celei veșnice a Domnului Hristos este strîngerea tuturor celor mîntuiți (Mat. 24, 31; 25, 32-34; Marcu 13, 27) în căminul ceresc pe care l-a pregătit Domnul Hristos (Ioan 14, 3).
Cînd un șef al statului vizitează o altă țară, numai puține persoane pot face parte din grupul celor care-l primesc. Dar, cînd Hristos vine, fiecare credincios care a trăit cîndva, indiferent de vîrstă, sex, educație, poziție socială sau rasă, va participa la marea sărbătoare a revenirii lui Hristos. Două evenimente fac posibilă această universală adunare: învierea drepților adormiți și înălțarea sfinților care sînt în viață.
1. Învierea celor morți în Hristos. La sunetul trîmbiței anunțînd revenirea lui Hristos, neprihăniții cei morți vor fi înviați în neputrezire și nemurire (1 Cor. 15, 52. 53). În acel moment, „întîi vor învia cei morți în Hristos" (1 Tes. 4, 16). Cu alte cuvinte, ei sînt înviați mai înainte ca sfinții cei vii să fie luați la cer ca să fie cu Domnul.
Cei înviați se unesc cu aceia care au fost foarte îndurerați la dispariția lor. Acum ei jubilează, exclamînd: „Unde îți este boldul, moarte? Unde îți este biruința, moarte?" (1 Cor. 15, 55).
Nu corpurile acelea bolnave, bătrîne și mutilate, care au coborît în mormînt vor ieși afară, la înviere, ci corpuri noi, nemuritoare, desăvîrșite, care nu mai sînt deloc marcate de păcatul ce a cauzat descompunerea lor. Sfinții înviați, trăiesc experiența desăvîrșirii lucrării de refacere, reflectînd imaginea desăvîrșită a lui Dumnezeu în minte, suflet și corp (1 Cor. 15, 42-54).
2. Luarea la cer a sfinților care sînt în viață. Cînd neprihăniții cei morți sînt înviați, neprihăniții care sînt în viață pe pămînt la a doua venire, vor fi schimbați. „Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, și trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire" (1 Cor. 15, 53).
La revenirea Domnului Hristos, nici un grup de credincioși nu este favorizat față de alți credincioși. Pavel spune că cei vii, credincioșii transformați, „vom fi răpiți toți împreună cu ei, în nori, ca să întîmpinăm pe Domnul în văzduh; și astfel vom fi totdeauna cu Domnul" (1 Tes. 4, 17; cf. Evr. 11, 39-40). Astfel că toți credincioșii vor fi prezenți la marea întîlnire adventă, atît sfinții înviați din toate veacurile, precum și aceia care sînt vii la revenirea Domnului Hristos.
Moartea celor necredincioși. Pentru cei mîntuiți, a doua venire este un timp de bucurie și exaltare, dar pentru cei pierduți este un timp de groază nimicitoare. Ei s-au opus atît de mult iubirii lui Hristos și invitațiilor Sale la mîntuire încît au fost prinși în lațul amăgirilor înșelătoare (vezi 2 Tes. 2, 9-12; Rom. 1, 28-32). Cînd văd pe Acela pe care L-au respins, venind ca Împărat al împăraților și Domn al domnilor, ei știu că ceasul pieirii lor a bătut. Copleșiți de groază și disperare, ei fac apel la creațiunea neînsuflețită ca să-i acopere (Apoc. 6, 16. 17).
În acest timp Dumnezeu va distruge Babilonul, uniunea tuturor religiilor apostate. „Și va fi arsă de tot în foc" (Apoc. 18, 8). Pe cel ce este conducătorul acestei confederații – taina nelegiuirii, cel nelegiuit – „Domnul îl va nimici cu suflarea gurii Sale, și-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale" (2 Tes. 2, 8). Puterile răspunzătoare pentru impunerea semnului fiarei (vezi capitolul 12 al acestei cărți) vor fi „aruncate în iazul de foc, care arde cu pucioasă". Iar restul celor răi vor fi „uciși cu sabia care ieșea din gura Celui ce ședea călare pe cal" – Isus Hristos, Domnul (Apoc. 19, 20-21).
Semnele revenirii pe curînd a Domnului Hristos
Scripturile nu numai că ne descoperă modul și scopul revenirii Domnului Hristos, ci ele descriu și semnele ce vorbesc despre iminența acestui eveniment culminant. Primele semne, anunțînd a doua venire, au avut loc cu mai bine de 1700 de ani după înălțarea Domnului Hristos, iar altele le-au urmat, contribuind astfel la punerea în evidență a faptului că venirea Sa este foarte aproape.
Semne în lumea naturală. Domnul Hristos a profetizat că vor fi „semne în soare, în lună și în stele (Luca 21, 25), arătînd că „soarele se va întuneca, luna nuși va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer și puterile care sînt în ceruri vor fi clătinate. Atunci se va vedea Fiul omului venind pe nori cu mare putere și slavă" (Marcu 13, 24-26). Pe lîngă acestea, Ioan a văzut că un mare cutremur va preceda semnele ce vor avea loc pe cer (Apoc. 6, 12). Toate aceste semne vor marca sfîrșitul celor 1260 de ani de persecuție.
1. Mărturia pămîntului. În împlinirea acestei profeții, „cel mai mare cutremur cunoscut" 2 a avut loc la 1 noiembrie 1755. Cunoscut sub numele de cutremurul de la Lisabona, efectele lui au fost simțite în Europa, Africa și America, acoperind o suprafață de peste șase milioane kilometri pătrați. Distrugerile produse de el și-au avut centrul în Lisabona, Portugalia, unde numai în cîteva minute el a făcut una cu pămîntul clădiri publice și locuințe, producînd zeci de mii de morți. 3
În timp ce efectele fizice au fost mari, impactul lui asupra gîndirii timpului a fost la fel de mare. Multe ființe omenești l-au recunoscut atunci ca un semn profetic al sfîrșitului, 4 începînd să acorde o serioasă considerație judecății lui Dumnezeu și zilelor din urmă. Cutremurul de la Lisabona a dat un impuls studierii profeției.
2. Mărturia soarelui și a lunii. Douăzeci și cinci de ani mai tîrziu, a avut loc următorul semn menționat în profeție – întunecarea soarelui și a lunii. Domnul Hristos a scos în evidență timpul împlinirii acestui semn, notînd că el avea să urmeze după necazul cel mare – cei 1260 de ani ai persecuției papale despre care se vorbește în altă parte a Scripturii (Mat. 24, 29). Dar Hristos a spus că necazul ce avea să preceadă aceste semne va fi scurtat (Mat. 24, 21. 22). Datorită influenței Reformațiunii și a mișcărilor ce s-au dezvoltat din ea, persecuția papală a fost, în adevăr, scurtată, astfel încît pe la mijlocul secolului al optsprezecelea ea încetase aproape cu totul.
În împlinirea acestei profeții, pe 19 mai 1780, o extraordinară întunecime a coborît asupra părții nord-estice a continentului american. 5
Reamintindu-și acest eveniment, Timothy Dwight, președintele Universității Yale, spunea: „Ziua de 19 mai 1780 a fost o zi remarcabilă. Lumînările au fost aprinse în multe case; păsărelele au tăcut și s-au făcut nevăzute, iar păsările de curte s-au retras la culcare. Un gînd, o părere generală predomina, și anume că ziua judecății a sosit. " 6
Samuel Williams de la Harvard arăta că întunecimea „a început odată cu norii venind din sud-vest, între orele 10 și 11 dimineața și a continuat pînă la miezul nopții următoare, în diferite localități, variind în intensitate și durată. În unele locuri, oamenii nu puteau vedea să citească în aer liber ceva tipărit". 7 După părerea lui Samuel Tenny, „întunecimea serii care a urmat a fost, probabil, la fel de densă, cum nu s-a mai văzut de cînd cuvîntul Celui atotputernic a dat naștere luminii. Dacă orice corp luminos din Univers ar fi fost înveșmîntat într-o umbră impene- trabilă sau aruncat în neființă, întunericul n-ar fi putut fi mai desăvîrșit. " 8
La orele 9, în seara aceea, a apărut o lună plină, dar întunericul a persistat pînă după miezul nopții. Cînd luna a devenit vizibilă, ea avea culoarea sîngelui.
Ioan descoperitorul a profetizat despre evenimentele extraordinare ale acelei zile. După cutremur, scria el, „soarele s-a făcut negru ca un sac de păr, luna s-a făcut toată ca sîngele" (Apoc. 6, 12).
3. Mărturia stelelor. Atît Domnul Hristos, cît și Ioan au vorbit și despre căderea stelelor, care va arăta că venirea Domnului Hristos este aproape (Apoc. 6, 13; cf. Mat. 24, 29). Marea ploaie meteoritică din 13 noiembrie 1833 – cea mai întinsă desfășurare de stele căzătoare înregistrată cîndva – a împlinit această profeție. S-a estimat atunci că un singur observator putea vedea aproximativ 60.000 de meteoriți pe oră. 9 Ea a putut fi văzută din Canada în Mexic și din mijlocul Atlanticului pînă în Pacific, 10 mulți creștini recunoscînd în ea împlinirea profeției biblice. 11
Un martor ocular spunea că „abia dacă mai era un spațiu pe firmament care să nu fie plin în fiecare moment cu aceste stele căzătoare, iar pe cer nu puteai vedea, în general, vreo deosebire; uneori însă, ele cădeau în grupuri, aducîndu-ți aminte de smochin, ce atunci cînd este scuturat de vînt, își leapădă smochinele timpurii. " 12
Domnul Hristos a dat aceste semne pentru a alerta pe creștini cu privire la apropiata Sa revenire, astfel încît ei să se poată bucura în așteptarea lor și să fie pe deplin pregătiți pentru ea. „Cînd vor începe să se întîmple aceste lucruri", a spus El, „să vă uitați în sus și să vă ridicați capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie". Și El a adăugat: „Vedeți smochinul și toți copacii. Cînd înfrunzesc, și-i vedeți, voi singuri cunoașteți că de acum vara este aproape. Tot așa, cînd veți vedea întîmplîndu-se aceste lucruri, să știți că Împărăția lui Dumnezeu este aproape" (Luca 21, 28-31).
Această mărturie unică a pămîntului, soarelui, lunii și stelelor, care a avut loc într-o succesiune precisă și la timpul profetizat de Domnul Hristos, a îndreptat atenția multora către profețiile referitoare la a doua venire.
Semne în lumea religioasă. Scriptura a profetizat că un număr important de semne în lumea religioasă va marca timpul ce precede revenirea Domnului Hristos.
1. O mare redeșteptare religioasă. Cartea Apocalipsei descoperă faptul că o mare mișcare religioasă mondială se va ridica înainte de a doua venire. În viziunea lui Ioan, un înger vestind revenirea Domnului Hristos simbolizează această mișcare. „Și am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie vecinică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pămîntului, oricărui neam, oricărei seminții, oricărei limbi și oricărui norod. El zicea cu glas tare: ’Temeți-vă de Dumnezeu, și dați-I slavă, căci a venit ceasul judecății Lui și închinați-vă Celui ce a făcut cerul și pămîntul, marea și izvoarele apelor’. (Apoc. 14, 6. 7).
Mesajul în sine arată cînd trebuia să fie proclamat. Evanghelia veșnică a fost propovăduită în toate veacurile. Dar această solie, subliniind noțiunea de judecată din Evanghelie, nu putea fi proclamată decît în timpul sfîrșitului, pentru că numai ea avertizează că „ceasul judecății a sosit".
Cartea lui Daniel ne informează că în timpul sfîrșitului profețiile ei vor fi desigilate (Dan. 12, 4). Atunci oamenii vor înțelege tainele ei. Desigilarea a avut loc cînd perioada de 1260 de ani a dominației papale a ajuns la sfîrșitul ei, odată cu captivitatea papei în anul 1798. Relația dintre exilul papei și semnele din lumea naturală a determinat pe mulți creștini să studieze profețiile în legătură cu evenimentele ce duc la a doua venire, avînd ca rezultat o nouă și profundă înțelegere a acestor profeții.
Această concentrare asupra celei de a doua veniri a dus și la o reînviorare mondială a nădejdii advente. După cum Reformațiunea a apărut în mod independent în diferite țări în lumea creștină, tot așa a fost și cu mișcarea adventă. Natura mondială a acestei mișcări constituie unul dintre cele mai clare semne că revenirea Domnului Hristos se apropie. După cum Ioan Botezătorul a pregătit calea pentru prima venire a Domnului Hristos, tot astfel, mișcarea adventă pregătește calea pentru a doua Sa venire, vestind solia din Apocalipsa 14, 6-12, chemarea finală a lui Dumnezeu de a fi gata pentru glorioasa revenire a Mîntuitorului. 13
2. Predicarea Evangheliei. Dumnezeu „a rînduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate" (Fapte 17, 31). Avertizîndu-ne cu privire la această zi, Domnul Hristos n-a spus că ea va veni atunci cînd toată lumea va fi convertită, ci că „Evanghelia aceasta a Împărăției va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfîrșitul" (Mat. 24, 14). De aceea, Petru încurajează pe credincioși să aștepte și să grăbească „venirea zilei Domnului" (2 Petru 3, 12).
Statisticile cu privire la traducerea și distribuirea Bibliei din veacul acesta arată creșterea mărturiei pe care o dă Biblia. În 1900, Biblia era accesibilă în 537 de limbi. În anul 1980, ea era tradusă, integral sau în parte, în 1811 limbi, reprezentînd aproape 96% din populația lumii. De asemenea, distribuirea anuală a Bibliei s-a ridicat de la 5, 4 milioane Biblii în 1900, la 36, 8 milioane Biblii și aproape o jumătate de miliard de părți din Biblie în 1980. 14
Pe lîngă aceasta, creștinii au acum la dispoziția lor o varietate fără precedent de resurse, pe care să le folosească în misiunea lor: agenții de binefacere, instituții educaționale și medicale, lucrători locali și străini, transmisiuni radio și televiziune și impresionante mijloace financiare. Astăzi, puternice stații de radio pe unde scurte pot transmite Evanghelia practic în fiecare țară din lume. Folosite sub călăuzirea Duhului Sfînt, aceste resurse fără de egal fac să fie realistă ținta evanghelizării lumii în zilele noastre.
Adventiștii de ziua a șaptea, cu un număr de membri ce reprezintă 700 de limbi și 1000 de dialecte, vestesc Evanghelia în 190 de țări. Aproape 90% din acești membri trăiesc în afara Americii de Nord. Convinși că lucrarea medicală și educațională joacă un rol esențial în îndeplinirea însărcinării evanghelice, noi conducem aproape 600 de spitale, cămine de bătrîni, clinici și dispensare, 19 vapoare medicale, 27 fabrici de alimente sănătoase, 86 colegii și universități, 834 școli secundare, 4. 166 școli elementare, 125 școli biblice prin corespondență și 33 institute lingvistice. Cele 51 case de editură ale noastre produc literatură în 190 de limbi, iar stațiile noastre de radio emit pentru aproximativ 75% din populația globului. Duhul Sfînt a binecuvîntat din abundență eforturile noastre.
3. Declinul religiei. Proclamarea larg răspîndită a Evangheliei nu înseamnă, în mod necesar, o creștere masivă a adevăratului creștinism. Din contră, Scripturile profetizează un declin al adevăratei spiritualități către sfîrșitul timpului. Pavel spune că „în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroși, trufași, hulitori, neascultători de părinți, nemulțumitori, fără evlavie, fără dragoste frățească, neînduplecați, clevetitori, neînfrînați, neîmblînziți, neiubitori de bine, vînzători, obraznici, îngîmfați, iubitori mai mult de plăceri decît iubitori de Dumnezeu, avînd doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceștia" (2 Tim. 3, 1-5).
Tot astfel și astăzi, iubirea de sine, lucrurile materiale și lumea au subminat în multe inimi spiritul lui Hristos. Oamenii nu mai îngăduie principiilor lui Dumnezeu și legilor Sale să direcționeze viața lor; fărădelegea predomină. „Și din pricina înmulțirii fărădelegii, dragostea celor mai mulți se va răci" (Matei 24, 12).
4. O renaștere a papalității. Conform profeției biblice, la sfîrșitul celor 1260 de ani, papalitatea va primi „o rană de moarte", dar nu va muri. Scriptura descoperă faptul că această rană de moarte va fi vindecată. Papalitatea va trăi experiența unei mari reînnoiri a influenței și respectului ei, „și tot pămîntul se mira după fiară" (Apoc. 13, 3). Astăzi, mulți văd deja în papa un conducător moral al lumii. Într-o mare măsură, influența crescîndă a papalității s-a afirmat atunci cînd creștinii au înlocuit autoritatea Bibliei cu tradițiile și standardele omenești și cu argumentele științifice. Astfel, ei au devenit vul- nerabili în fața „celui nelegiuit", care lucrează prin „tot felul de minuni, de semne și puteri mincinoase" (2 Tes. 2, 9). Satana și instrumentele sale vor realiza o confederație a răului, simbolizată prin treimea nesfîntă a balaurului, fiarei și profetului mincinos, care va înșela lumea (Apoc. 16, 13. 14; cf. 13, 13. 14). Numai aceia a căror călăuză este Biblia și care „țin poruncile lui Dumnezeu și au credința lui Isus" (Apoc. 14, 12), numai aceia pot să reziste cu succes înșelăciunii copleșitoare pe care o aduce această confederație.
5. Declinul libertății religioase. Reînvierea papalității va afecta în mod dramatic creștinătatea. Libertatea religioasă obținută cu un mare preț, garantată prin separarea bisericii de stat, se va reduce și, în final, va fi abolită. Cu sprijinul puternic al autorităților civile, această putere apostată va încerca să impună tuturor oamenilor modul ei de închinare. Fiecare va trebui să aleagă între a fi credincios lui Dumnezeu și poruncilor Sale sau a fi loial față de fiară și chipul ei (Apoc. 14, 6-12).
Presiunea de conformare va cuprinde și constrîngerea economică. „Nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei" (Apoc. 13, 17). În cele din urmă, aceia care refuză să se supună vor sta în fața pedepsei cu moartea (Apoc. 13, 15). În vremea acestui timp de necaz eschatologic, Dumnezeu va interveni pentru poporul Său și va elibera pe toți aceia al căror nume este scris în cartea vieții (Dan. 12, 1; cf. Apoc. 3, 5; 20, 15).
Creșterea nelegiuirii. Declinul spiritual dinăuntrul creștinismului și renașterea omului fărădelegii au dus la o neglijare mereu crescîndă a Legii lui
Dumnezeu în biserică și în viața credincioșilor. Mulți au ajuns să creadă că Domnul Hristos a abolit legea și astfel creștinii nu mai sînt obligați s-o respecte. Această ignorare a Legii lui Dumnezeu a dus la o creștere a fărădelegilor și comportării imorale.
1. Escaladarea criminalității în lume. Lipsa de respect față de Legea lui Dumnezeu, curentă în cea mai mare parte a creștinismului, a contribuit la disprețul societății moderne față de lege și ordine. În toată lumea, criminalitatea crește vertiginos, scăpată de sub control. Un raport al corespondenților din mai multe capitale ale lumii arăta: „La fel ca și în Statele Unite, crima crește în aproape toate țările din lume". „De la Londra la Moscova și Johannesburg, crima devine repede o amenințare majoră ce schimbă modul în care trăiesc mulți oameni". 15
2. Revoluția sexuală. Disprețul față de Legea lui Dumnezeu a sfărîmat, de asemenea, frînele decenței și ale purității, avînd ca rezultat o creștere a imoralității. Astăzi, relațiile sexuale sînt idolatrizate și comercializate prin filme, televiziune, video, cîntece, reviste și reclame. Revoluția sexuală a rezultat într-o creștere șocantă a ratei divorțului, aberații de genul „căsătorii deschise" sau schimbarea partenerului, violența sexuală față de copii, un îngrozitor număr de avorturi, răspîndirea homosexualității și lesbianismului, o epidemie de boli venerice și, recent, apariția SIDA (sindromul imuno-deficitar).
Războaie și calamități. Mai înainte de revenirea Sa, spunea Domnul Isus, „un neam se va scula împotriva altui neam, și o împărăție împotriva altei împărății. Pe alocurea, vor fi mari cutremure de pămînt, foamete și ciumă, vor fi arătări înspăimîntătoare și semne mari în cer" (Luca 21, 10-11; cf. Marcu 13, 7. 8; Mat. 24, 7). Pe măsură ce sfîrșitul se apropie și conflictul dintre forțele satanice și cele divine se intensifică, aceste calamități vor crește și în ceea ce privește frecvența și violența lor și își vor găsi o împlinire fără precedent în zilele noastre.
1. Războaie. Deși războaiele au fost plaga omenirii în tot decursul istoriei, niciodată mai înainte n-au fost așa globale și așa de nimicitoare. Primul și al doilea război mondial au cauzat mai multe pierderi și suferințe decît au cauzat toate războaiele de mai înainte adunate la un loc. 16
Mulți văd perspectiva unui alt conflict mondial. Cel de-al doilea război mondial n-a eradicat războiul. De la încetarea lui au fost aproximativ „140 de conflicte purtate cu arme convenționale, în care au murit circa zece milioane de oameni". 17 Amenințarea unui război termonuclear total atîrnă asupra omenirii asemenea sabiei lui Damocles.
2. Dezastre naturale. În anii din urmă, dezastrele au crescut în mod vădit. Recentele cataclisme ale pământului și vremii, venind unele după altele, au făcut pe unii să se întrebe dacă nu cumva natura a ieșit din făgașul ei și dacă lumea nu traversează profunde schimbări în ceea ce privește clima și structura ei, care se vor intensifica în viitor. 18
3. Foamete De multe ori a fost foamete în trecut, dar ea n-a avut loc la scara la care are loc în veacul acesta. Niciodată mai înainte lumea n-a avut milioane de oameni suferind fie de foame, fie de malnutriție. 19 Perspectivele viitorului nu sînt strălucite. Extinderea fără precedent a foametei avertizează în mod clar că revenirea Domnului Hristos este iminentă.
Fii totdeauna gata
Biblia ne asigură, în mod repetat, că Isus va reveni. Dar va reveni El într-un an de acum? În cinci ani? În zece ani? În douăzeci de ani? Nimeni nu știe în mod sigur. Isus personal declară: „Despre ziua aceea și despre ceasul acela, nu știe nimeni; nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl" (Mat. 24, 36).
La sfîrșitul lucrării Sale pămîntești, Domnul Hristos a spus parabola celor zece fecioare, pentru a ilustra experiența bisericii din zilele din urmă. Cele două clase de fecioare reprezintă cele două feluri de credincioși care mărturisesc a aștepta pe Domnul lor. Ei sînt numiți „fecioare", pentru că mărturisesc a avea o credință curată. Candelele lor reprezintă Cuvîntul lui Dumnezeu; uleiul simbolizează Duhul Sfînt.
Privite în mod superficial, aceste două grupe par a fi la fel; ambele au ieșit să întîmpine Mirele, amîndouă au ulei în candelele lor și comportarea lor nu pare să fie diferită. Toate au auzit solia revenirii pe curînd a lui Hristos și o așteaptă. Dar urmează o aparentă întîrziere – credința lor trebuie să fie pusă la probă.
Dar, dintr-o dată, la miezul nopții – în cel mai întunecat ceas al istoriei omenirii – ele aud un strigăt: „Iată mirele, ieșiți-i în întîmpinare!" (Mat. 25, 6). Acum, deosebirea dintre cele două grupe devine evidentă: unele nu sînt gata să întîmpine Mirele. Aceste fecioare „nechibzuite" nu sînt ipocrite; ele respectă adevărul, Cuvîntul lui Dumnezeu. Dar le lipsește uleiul – ele n-au fost sigilate de către Duhul Sfînt (Cf. Apoc. 7, 1-3). Ele au fost mulțumite cu o lucrare superficială și n-au căzut pe Stîncă, Isus Hristos. Ele au o formă de evlavie, dar le lipsește puterea lui Dumnezeu.
Cînd Mirele vine, numai acelea care sînt gata intră împreună cu El în odaia nunții și ușa se închide. În cele din urmă, fecioarele nechibzuite, care s-au dus să-și cumpere ulei, s-au întors și au zis: „Doamne, Doamne, deschide-ne!" Dar Mirele le-a răspuns: „Nu vă cunosc" (Mat. 25, 11-12).
Cît de trist este că atunci cînd Domnul Hristos Se întoarce pe acest pămînt, El va trebui să rostească astfel de cuvinte unora pe care El îi iubește. El ne-a avertizat: „Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: ’Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?’ Atunci le voi spune curat: ’Niciodată nu v-am cunoscut; depărtați-vă de la Mine, voi toți care lucrați fărădelege’. (Mat. 7, 22-23).
1. Froom, Prophetic Faith of Our Fathers (Credința profetică a părinților noștri), vol. 1, pag. 456, 894; vol. 2, pag. 528, 784; vol. 3, pag. 252, 744; vol. 4, pag. 396, 846.
2. G. I. Eiby, Earthquakes (Cutremure), (New York, N. Y. : Van Nostrand Reinhaldt Co. 1980), pag. 164.
3. Vezi Sir Charles Lyell, Principles of Geology (Principii de geologie), (Philadelphia; James Kay, Jun. and Brother, 1837); vol. 1, pag. 416-419; Lisbon (Lisabona), Enciclopedia Americană, ed. Francis Lieber (Philadelphia, P. A. : Carey and Lea, 1831) pag. 10; W. H. Hobbs, Earthquakes (Cutremure), (New York: D. Appleton and Co, 1907), pag. 143; Thomas Hunter, An Historical Account of Earthquakes Extracted from the Most Authentic Historians (Liverpool: R. Williamson, 1756), pag. 54-90; cf. White, Tragedia Veacurilor, (ed. 1981, pag. 279-281). Primele rapoarte menționau 100.000 de morți. Enciclopediile moderne dau numai 60.000.
4. Vezi John Biddolf, A Poem on the Earthquake at Lisbon (Londra: W. Owen, 1755), pag. 9, citat în Source Book, pag. 358; Froom, op. cit. vol. 2, pag. 674-677. Pe 6 februarie 1756, Biserica Anglicană a ținut o zi de post și smerenie în memoria acestui cutremur (idem). Vezi, de asemenea, T. D. Kendrick, The Lisbon Earthquake (Cutremurul de la Lisabona), (London: Methuen and Co. Ltd, 1955), pag. 72-164.
5. White, Tragedia Veacurilor, ed. 1981, pag. 281-283.
6. Timothy Dwight, citat în Connecticut Historical Collections, compl. John W. Barber, ed. 2-a (New Haven, CT: Durrie and Peck și J. W. Barber, 1836), pag. 403; citat în Source Book, pag. 316.
7. Samuel Williams, An Account of a Very Uncommon Darkness in the State of New-England, 19 mai 1780 (Un raport al celei mai neobișnuite întunecimi în statul Noua Anglie, 19 mai 1780), din Memoirs of the American Academy of Arts and Sciences: to the End of the Year 1783 (Memoriile Academiei Americane de Artă și Știință: Sfîrșitul anului 1783) (Boston, MA: Adams and Nourse, 1785), vol. 1, pag. 234, 235. Cf. Source Book, pag. 315.
8. Scrisoarea lui Samuel Tenny, Exeter, decembrie 1785, în Collections of the Massachusetts Historical Society for the year 1792), (Colecțiile Societății Istorice din Massachusetts, pentru anul 1792) (Boston, MA: Belknap and Hall, 1792), vol. 1, pag. 97.
9. Peter M. Millman, The Falling of the Stars (Căderea stelelor), The Telescope, 7 (Mai-Iunie, 1940, pag. 60). Vezi de asemenea, Froom, op. cit. , vol. 4, pag. 295.
10. Denison Olmsted, Letters on Astronomy, ed. 1840, pag. 348, 349, în Source Book, pag. 410, 411.
11. Froom, op. cit. vol. 4, pag. 297-300; cf. White, Tragedia Veacurilor, ed. 1981, pag. 303, 305.
12. Fenomenul, așa cum a fost observat în Bowling Green, Missouri, raportat în Salt River Journal, 20 noiembrie 1780, cum este citat în American Journal of Science and Arts, ed. Benjamin Silliman, 25 (1834), pag. 382.
13. Vezi Froom, op. cit. , vol. 4, Damsteegt, Foundations of the Seventh-day Adventist Message and Mission.
14. David B. Barrett, ed. World Christian Encyclopedia. A Comparative Study of Churches and Religions in the Modern World A. D. 1900-2000 (Enciclopedia lumii creștine. Un studiu comparativ al bisericilor și religiilor în lumea modernă, 1900 – 2000 e. n. ) (Oxford University Press, 1982), pag. 13.
15. Abroad, Too, Fear Grips the Cities, U. S. News and World Report, 23 februarie 1981, pag. 65.
16. David Singer and Melvin Small, The Wages of War: 1816 – 1965. A Statistical Handbook (New York, N. Y: John Wiley and Sons, 1972), pag. 66-67.
17. Margaret Thatcher, citată de Ernest W. Lefever și Stephen Hung, The Apocalypse Premise (Premiza Apocalipsei) (Washington, D. C. : Ethics and Public Policy Center, 1982), pag. 394.
18. Vezi Paul Recer, Is Mother Nature Going Berserk? (Și-a ieșit mama natură din făgaș?) U. S. News & World Report, 22 februarie 1982, pag. 66.
19. Un supliment special al publicației Națiunilor Unite, Development Forum, intitulat Facts on Food, noiembrie 1974, spune că .jumătate din populația lumii, 2 miliarde, este prost hrănită", citat de Ronald J. Sider, Rich Christians in an Age of Hunger (Creștini bogați într-un veac înfometat) (New York, N. Y: Paulist Press, 1977), pag. 228, n. 4. Cf. p. 16.
Sursa: www.adventist.ro
