Una dintre cele mai mari probleme politice si etice din zilele noastre este aceea a pacii si a razboiului. Este o problema complicata si incalcita. Disperarea planeaza peste mintile a milioane de oameni care asteapta un holocaust nuclear, fara speranta fundamentala a unei vieti viitoare, sau vesnice.
Astazi exista o noua situatie, fara precedent in istorie. Fiintele umane au descoperit metode pentru propria distrugere, metode care devin tot mai “eficiente” si mai “ perfectionate” – desi aceste cuvinte cu greu pot fi considerate cele potrivite. De la cel de-al doilea razboi mondial, civilii nu mai sunt raniti doar ocazional si din intamplare ei au devenit tinta.
Crestinii cred ca razboiul este rezultatul pacatului. De la caderea in pacat a omului, lupta a devenit un element peren al existentei umane. “Diavolul iubeste razboiul…este placerea lui sa incite natiunile la lupta unele impotriva altora” – Marea Lupta, p. 589. Amestecul in lucrarea Evangheliei este o tactica diversionista. In timp ce s-a putut preveni un conflict mondial in ultimii 40 de ani, au existat circa 150 de razboaie intre natiuni si in interiorul natiunilor, pierind milioane de oameni in aceste conflicte.
Astazi fiecare guvern pretinde ca lucreaza pentru pace si dezarmare. Realitatea pare sa fie alta in multe cazuri. Natiunile cheltuiesc sume imense din resursele financiare pentru a depozita materiale nucleare si alte materiale de razboi, suficiente pentru a distruge civilizatia. Buletinele de stiri se concentreaza asupra milioanelor de barbati, femei si copii care sufera si mor in razboaie si lupte civile sau traiesc in mizerie si saracie. Cursa inarmarilor, cu uriasa ei risipa de resurse umane si financiare este una dintre cele mai evidente nelegiuiri din zilele noastre.
De aceea este drept si potrivit pentru crestini ca sa promoveze pacea. Biserica Adventista de Ziua a Saptea cheama toate natiunile sa-si prefaca “sabiile in fiare de plug si sulitele in cosoare” ( Isaia 2:4). In Punctele fundamentale de doctrina ale Bisericii, la numarul 7, se declara ca barbatii si femeile au fost “creati spre slava lui Dumnezeu” si au fost “chemati sa -L iubeasca pe El, sa se iubeasca unii pe altii si sa aiba grija de mediul in care traiesc’’ si nu sa se distruga sau sa se raneasca unul pe altul. Hristos Insusi a spus ‘‘ Ferice de cei impaciuitori, caci ei vor fi chemati copii ai lui Dumnezeu” ( Matei 5: 9 )
Desi pacea nu poate fi gasita prin declaratii oficiale bisericesti, Biserica crestina autentica va lucra in favoarea pacii in timpul dintre prima si cea de-a doua venire a lui Hristos. Totusi, speranta in cea de-a doua venire nu trebuie sa actioneze intr-un vid social. Speranta adventa trebuie sa se manifeste si sa se transpuna intr-o profunda grija fata de bunastarea fiecarui membru al familiei umane. Este adevarat ca numai prin actiunea crestina de astazi si de maine nu se va inaugura imparatia pacii care va veni; doar Dumnezeu isi va instaura imparatia la revenirea Fiului Sau.
Intr-o lume plina de ura si lupta, o lume a bataliilor ideologice si a conflictelor militare, adventistii de ziua a saptea doresc sa fie cunoscuti ca oameni impaciuitori si sa lucreze pentru dreptate mondiala si pace sub Hristos ca lider al unei noi omeniri.
Aceasta declaratie publica a fost autorizata de catre presedintele Conferintei Generale, Neal C. Wilson, dupa consultari cu cei 16 vicepresedinti ai Bisercii Adventiste de Ziua a Saptea, la 27 iunie 1985, la sesiunea Conferintei Generale desfasurata la New Orleans, Louisiana.
Sursa: www.adventist.ro
