Legatura familiala este cea mai stransa, cea mai gingasa si sfanta dintre toate relatiile umane de pe pamant. Dumnezeu a instituit familia ca pe o sursa principala de caldura si grija, dupa care tanjeste inima omului.
In cercul familiei, nevoile adanci si permanente de apartenenta, iubire si intimitate sunt implinite intr-un mod semnificativ. Dumnezeu binecuvanteaza familia si intentioneaza ca membri ei sa se ajute unii pe altii pentru ajungerea la o deplina maturitate si bunastare. In familia crestina, valoarea personala si demnitatea fiecarui membru este afirmata si aparata intr-un cadru de respect, egalitate, deschidere si dragoste. In acest cerc intim, sunt dezvoltate atitudinile timpurii si durabile ale unei persoane fata de relatii, iar valorile sunt transmise de la o generatie la alta.
De asemenea, Dumnezeu intentioneaza ca relatia de familie sa fie o descoperire a Lui si a cailor Sale. Casatoria, prin dragostea mutuala, cinstea, intimitatea si angajamentul pe viata, oglindeste dragostea, sfintenia, durabilitatea si permanenta legaturii dintre Hristos si Biserica Sa. Instruirea si disciplinarea copiilor de catre parintii lor si raspunsul iubitor al copiilor la afectiunea care le-a fost aratata, reflecta experienta credinciosilor in calitate de copii ai lui Dumnezeu. Prin harul lui Dumnezeu, familia poate fi un factor puternic in calauzirea catre Hristos a membrilor ei.
Pacatul a pervertit idealurile lui Dumnezeu pentru casatorie si familie. In afara de aceasta, cresterea complexitatii societatii si stressul enorm care se revarsa asupra relatiilor, conduc la crize in cadrul multor familii de astazi.
Rezultatele sunt evidentiate prin vieti si relatii distruse, disfunctionale si caracterizate de neincredere, conflict, ostilitate si instrainare. Multi membri ai familiei, inclusiv parinti si bunici, dar mai ales sotii si copii sufera din cauza violentei in familie. Abuzul, fizic si emotional, a atins proportii epidemice. Numarul in crestere al divorturilor arata un grad inalt al neintelegerilor maritale si nefericirii din camin.
Este nevoie ca familiile sa experimenteze reinnoirea si reforma in relatiile lor. Aceasta va ajuta la schimbarea atitudinilor si practicilor distructive intalnite astazi in multe familii. Prin puterea Evangheliei, membrii familiei trebuie sa isi recunoasca propria pacatosenie, sa accepte neimplinirile celuilalt, sa primeasca vindecarea mantuitoare a lui Hristos in vietile si relatiile lor. Chiar daca unele familii s-au indepartat de ideal, iar refacerea dupa raul produs nu mai poate fi completa, totusi, acolo unde domneste dragostea lui Hristos, Duhul Sau va aduce unitate si armonie, facand din asemenea camine canale datatoare de viata si putere in Biserica si societate.
Aceasta declaratie publica a fost autorizata de catre presedintele Conferintei Generale, Neal C. Wilson, la 5 iulie 1990, dupa consultari cu 16 vicepresedinti ai Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea la sesiunea Conferintei Generale desfasurata la Indianapolis, SUA.
Sursa: www.adventist.ro