Oamenii care isi calauzesc viata conform Bibliei, recunosc realitatea mortii ca fiind o parte a conditiei umane actuale, afectata de pacat ( Geneza 2:17 ; Rom 5 ; Evrei 9:27 ). Exista “ o vreme pentru nastere si o vreme pentru moarte “ ( Ecles 3:2 ). Chiar daca viata vesnica este un dar care este oferit tuturor acelora care accepta mantuirea prin Isus Hristos, crestinii credinciosi asteapta a doua venire a lui Isus pentru realizarea completa a nemuririi lor ( Ioan 3:36; Rom 6:23; 1 Cor 15:51-54 ). In timp ce asteapta revenirea lui Isus, crestinii pot fi chemati sa se ingrijeasca de muribunzi si sa fie pusi fata in fata cu propria lor moarte.
Durerea si suferinta afecteaza fiecare viata umana. Traumele fizice, psihice si emotionale sunt universale. Cu toate acestea, suferinta umana nu are valoare ispasitoare sau meritorie. Biblia invata ca nici o intensitate sau grad de suferinta umana nu pot face ispasire pentru pacat. Numai suferinta Domnului Hristos este suficienta. Scriptura ii indeamna pe crestini sa nu dispere in necazuri, chemandu-i sa invete ascultarea ( Evrei 5 :7-8 ), rabdarea ( Iacov 1:2-4 ) si stabilitatea in timpul persecutiilor ( Rom 5:3 ). De asemenea, Biblia da marturie despre puterea biruitoare a lui Isus Hristos ( Ioan 16:33 ) si invata ca slujirea pentru alinarea suferintei umane este o importanta datorie crestina ( Matei 25: 34-40 ). Acesta a fost exemplul si invatatura lui Isus ( Matei 9:35; Luca 10:34-36 ) si aceasta este voia Lui pentru noi ( Luca 10:37 ). Crestinii privesc cu anticipatie spre o noua zi cand Dumnezeu va pune capat suferintei pentru totdeauna ( Apoc 21:4 ).
Progresul medicinei moderne s-a adaugat la complexitatea deciziilor care privesc ingrijirea persoanelor aflate pe moarte. In trecut se putea face foarte putin pentru prelungirea vietii umane. Dar puterea medicinei actuale de a amana moartea a generat dificultati morale si etice. Ce constrangeri asaza credinta crestina asupra folosirii unei astfel de puteri? Cand ar trebui ca amanarea momentului mortii sa faca loc alinarii durerii de la incheierea vietii? Cine poate lua in mod corespunzator aceste decizii? Ce limite, in cazul in care exista, ar trebui sa puna dragostea crestina actiunilor destinate sa puna capat suferintei umane?
Discutarea acestor intrebari are loc in mod obisnuit sub titlul de eutanasie. Exista multa confuzie cu privire la acest termen. Intelesul autentic si literal al acestui termen a fost “ moarte buna “. Acum termenul este folosit in doua moduri semnificativ diferite. Adesea eutanasia se refera la “ ucidere din mila “, sau luarea intentionata a vietii unui pacient pentru evitarea unei morti dureroase, sau pentru a usura povara familiei pacientului sau a societatii ( aceasta este asa numita eutanasie activa ). Totusi, eutanasia este de asemenea folosita , intr-un mod necorespunzator in opinia adventistilor de ziua a saptea, pentru a opri sau retrage interventia medicala care prelungeste artificial viata, permitand in acest fel unei persoane sa moara in mod natural ( aceasta este asa numita eutanasie pasiva ). Adventistii de ziua a saptea cred ca a permite unui pacient sa moara prin renuntarea la interventii medicale, care doar ar prelungi suferinta si ar amana momentul mortii, este diferit din punct de vedere moral de actiunile care au ca prim scop luarea directa a unei vieti.
Adventistii de ziua a saptea se refera la aspectele etice cu privire la sfarsitul vietii, intr-un mod care sa demonstreze credinta lor in Dumnezeu ca fiind Creator si Rascumparator al vietii si care sa arate in ce fel harul lui Dumnezeu le da putere pentru fapte ale dragostei de aproape-le. Adventistii de ziua a saptea recunosc faptul ca Dumnezeu este creatorul vietii umane, un dar extraordinar care merita sa fie protejat si sustinut ( Geneza 1-2 ). De asemenea, ei recunosc darul minunat al rascumpararii, care ofera viata vesnica celor care cred ( Ioan 3:15 ; 17:3 ). Astfel, ei sprijina folosirea medicinei moderne pentru prelungirea vietii umane in aceasta lume. Totusi, aceasta putere trebuie folosita in moduri pline de compasiune care sa reflecte harul lui Dumnezeu prin atenuarea suferintei. In timp ce avem promisiunea lui Dumnezeu cu privire la viata vesnica pe un nou pamant, crestinii nu au nevoie sa se agate cu disperare de ultimele ramasite ale vietii de pe acest pamant. Nici nu este necesar sa accepte sau sa ofere toate tratamentele posibile, doar pentru a amana procesul mortii.
Din cauza angajamentului lor de a ingriji persoana ca un intreg, adventistii de ziua a saptea sunt preocupati de ingrijirea fizica, emotionala si spirituala a persoanelor aflate pe moarte. Ei se bazeaza pe urmatoarele principii biblice:
1. O persoana care se apropie de incheierea vietii si care este capabila sa inteleaga , merita sa cunoasca adevarul cu privire la starea in care se afla, la tratamente si la posibilele consecinte. Adevarul nu ar trebui ascuns, ci impartasit cu iubire crestina si sensibilitate fata de aspectele personale si culturale ale pacientului ( Efes 4:15 ).
2. Dumnezeu a dat fiintelor umane libertatea de alegere si le cere sa o foloseasca cu responsabilitate. Adventistii de ziua a saptea cred ca aceasta libertate se extinde si asupra deciziilor cu privire la ingrijirea medicala. Dupa ce a cautat calauzire divina si a luat in considerare interesele celor care sunt afectati de acesta decizie ( Romani 7:14 ), precum si sfatul medical, o persoana care este capabila sa decida ar trebui sa hotarasca daca accepta sau respinge interventiile medicale care i-ar prelungi viata. Aceste persoane nu ar trebui sa fie obligate sa se supuna tratamentelor medicale pe care ele le considera inacceptabile.
3. Planul lui Dumnezeu este ca oamenii sa fie sustinuti in cadrul unei familii si unei co-munitati de credinta. Deciziile asupra vietii umane sunt cel mai bine luate in contextul unor relatii de familie sanatoase si dupa ce s-a luat in considerare sfatul medical ( Geneza 2:18; Marcu 10:6-9; Exod 20:12; Efeseni 5-6 ). Cand o persoana muribunda nu este capabila sa-si dea consimtamantul sau sa-si exprime preferintele cu privire la interventia medicala, aceste decizii ar trebui luate de cineva care a fost ales de catre persoana bolnava. Daca nu a fost ales nimeni, hotararea va trebui luata de cineva apropiat persoanei aflate pe moarte. Exceptand circumstantele extraordinare, medicii si personalul legal ar trebui sa lase ca decizia privitoare la interventia medicala sa fie luata de catre persoanele cele mai apropiate muribundului. Este cel mai bine ca dorintele sau deciziile acestuia sa fie consemnate in scris si sa fie in conformitate cu prevederile legale in vigoare.
4. Dragostea crestina este practica si responsabila ( Rom 13:8-10; 1 Cor 13; Iacov 1:27; 2: 14-17 ). Acest fel de iubire nu neaga credinta si nici nu ne obliga sa oferim sau sa acceptam interventii medicale ale caror greutati depasesc posibilele beneficii. Spre exemplu, cand ingrijirea medicala doar pastreaza functiie corpului, fara speranta de recapatare a cunostintei, atunci ea este inutila si poate fi oprita sau retrasa, fara mustrari de constiinta. In mod similar, tratamentele medicale de prelungire a vietii pot fi omise sau oprite daca ele nu fac altceva decat sa adauge suferinta pacientului si sa amane inutil procesul mortii Orice actiune care va fi facuta trebuie sa fie in armonie cu legea.
5. In timp ce dragostea crestina ne conduce la retragerea sau oprirea interventiilor medicale care doar cresc suferinta sau amana moartea, adventistii de ziua a saptea nu practica “ uciderea din mila “ si nu sprijina sinuciderea ( Geneza 9:5-6; Exod 20:13; 23:7 ). Ei se opun eutanasiei active – luarii intentionate a vietii unei persoane suferinde sau care se afla pe moarte.
6. Compasiunea crestina cheama la usurarea suferintei ( Matei 25: 34-40; Luca 10:29-37 ). In ingrijirea celor aflati pe moarte, este o responsabilitate crestina aceea de a usura durerea si suferinta cat de mult este posibil, fara a folosi eutanasia activa. Atunci cand este clar ca interventia medicala nu va vindeca un pacient, primul scop al ingrijirii ar trebui sa fie usurarea suferintei.
7. Principiul biblic al dreptatii consemneaza faptul ca trebuie oferit un ajutor deosebit acelora care sunt fara aparare si dependenti ( Ps 82:3-4; Prov 24:11-12; Isaia 1:1-18; Mica 6:8; Luca 1:52-54). Din cauza conditiei lor vulnerabile ar trebui sa fie luate masuri speciale de ingrijire pentru a fi siguri ca persoanele aflate pe moarte sunt tratate cu respect pentru demnitatea lor si fara discriminare. Grija pentru aceste persoane trebuie sa fie bazata pe nevoile lor spirituale si medicale si pe alegerile lor exprimate, mai degraba decat pe parerea cu privire la valoarea lor sociala ( Iacov 2:1-9 ).
Adventistii de ziua a saptea cauta sa aplice aceste principii, primind speranta si curaj din faptul ca Dumnezeu raspunde rugaciunilor copiilor Sai si este capabil sa lucreze in mod miraculos pentru bunastarea lor ( Psalm 103:1-5; Iacov 5:13-16 ). Urmand exemplul lui Isus ei se vor ruga, de asemenea, sa accepte voia lui Dumnezeu in toate lucrurile ( Matei 26:39 ). Ei sunt incredintati ca pot cere puterea lui Dumnezeu care sa-i ajute in asistenta pentru nevoile fizice si spirituale ale celor aflati in suferinta si ale persoanelor aflate pe moarte. Ei stiu ca harul lui Dumnezeu este suficient pentru a-i face in stare sa suporte adversitatile ( Psalmul 50: 14-15 ). Ei cred ca viata vesnica pentru toti cei care cred in Isus Hristos este asigurata prin triumful iubirii lui Dumnezeu.
Aceasta declaratie a fost aprobata si votata de catre Comitetul Executiv al Conferintei Generale al Bisericii Adventiste, la sesiunea anuala a Comitetului, in Silver Spring, Maryland, la 9 octombrie 1992.
Sarsa: www.adventist.ro
