"Așadar, nimeni să nu vă judece pentru că mâncați și beți, sau pentru o anumită sărbătoare, pentru calende sau sabate. Ele sunt o umbră a lucrurilor viitoare, dar realitatea este trupul lui Christos."
În Col 2:16 apar trei categorii de festivități calendaristice: Îορτή heorté (sărbătoare calendaristică), νεομηνία neo-menía (ziua lunii noi; calende), σάββατον sábbaton (zi cu oprire de la lucru). Identitatea lor este următoarea:
• Îορτή heorté(sărbătoare calendaristică) este numită în VT מועד maw‘Ă«d (ceva fixat, termen, perioadă) folosit adesea cu sensul de sărbătoare. De asemenea, cuvântul neotestamentar Îορτή heorté corespunde uneori termenului ebraic ×—×’ hhag(sărbătoare ciclică/anuală), cuvânt înrudit cu arăbescul hadj > tc. hacilik > rom. hagialîc (pelerinaj). În calendarul mozaic erau inițial 5 sărbători anuale, dintre care trei erau sărbători cu pelerinaj, când toți bărbații aveau obigația de a merge la Sanctuar.
a. 10 – 21 Abib („Aprilie”), în prima lună a anului vechi, religios, numită mai târziu Nisan, Sărbătoarea azimilor (Hhag Hammatzot) comemora eliberarea din sclavia egipteană. Sărbătoarea națională specifică a poporului evreu. Sărbătoare cu pelerinaj la Templu (Ex 23:14-15). Pe data de 10 se alegea mielul, iar pe data de 14 mielul era jertfit și mâncat. Mielul și data de 14 se numeau Pas’hh ( > Pésahh > Pas’hhá > Paște) adică „trecere cu vederea” / „sărire peste” și comemora cruțarea întâilor-născuți ai evreilor în noaptea ultimei plăgi din Egipt. Ziua de 16, după sabatul pascal (15), era ziua „snopului legănat”. Ex 34:18; Lv 23:4-15; Nu 28:16-25.
b. 4 „Iunie” (aprox.), în luna a treia, numită mai târziu Siwan, Sărbătoarea săptămânilor / a Cincezicimii / Șavuot, sărbătoare cu pelerinaj (Ex 23:16a; 34:22a) comemora primirea celor zece porunci la Sinai (Ex 19:1.10-11) și era ziua aducerii primelor roade. Lv 23:16-22; Nu 28:26-31; Dt 16:9.
c. 1 Etanim („Septembrie”), în luna a șaptea, numită mai târziu Tișri, Sărbătoarea trâmbiței, devenită apoi ziua anului nou civil și Ziua Judecății. Lv 23:23-25; Nu 29:1-6;
d. 10 Etanim („Septembrie”), Ziua ispășirii/Yom Kippur, cea mai solemnă sărbătoare anuală, zi de post în care se făcea curățirea definitivă a păcatelor de peste an. Mai târziu a devenit ziua sigilării destinelor omenești. Lv 23: 26-32; Nu 29:7-11; Lv 16.
e. 15-22 Etanim („Septembrie”), Sărbătoarea Colibelor/Sukkot, cea mai pitorească și mai veselă sărbătoare anuală, sărbătoare cu pelerinaj, comemora locuirea evreilor în colibe improvizate și în corturi timp de 40 de ani după Exod. Lv 23: 33-43; Nu 29:12-38;
• νεομηνία / νουμηνία neo-menía sau nÅ«mĂ“nía („luna nouă”, prima zi a fiecărei luni; calende), ebr. ר×ש־חדש ra’ș-hhudș > roș hódeș, sau simplu, hódeș. Nu este instituită în Pentateuh, deoarece exista dinainte de Moise, probabil din timpurile patriarhilor. Semiții au folosit calendare lunare, de aceea fiecare început de lună era marcat. Fără marcarea lunii noi nu puteau exista celelalte sărbători calendaristice, deoarece nu exista un calendar scris. Se orientau după ciclul lunar și după cel solar, iar cele două nu se armonizează perfect (1 an solar cuprinde 12 luni și ceva). Luna nouă a fost încurajată de Moise și de Profeți, având funcții și ritualuri specifice. Nu era zi de post, nici de pelerinaj, nici de sabatizare, dar era subliniată prin jertfe speciale (Nu 28:11-15) și prin Nu 10:10; 1S 20:5, 18, 24, 27, 34; 2Rg 4:23; 1Cr 23:31; 2Cr 2:4; 8:13; 31:3; Ezra 3:5; Ne 10:33; Ps 80:4 (81:3); 121:6; Pr 7:20; Is 1:13; 47:13; 66:23; Ez 45:17, 20; 46:1, 3, 6; Os 2:13; 5:7; Am 8:5; Idt 8:6; 1Mac 10:34;
• σάββατα sábbata („sabate”) este un termen general care numește toate zilele sacre în care se impunea încetarea muncilor obișnuite.
Sabatizarea era în unele cazuri parțială, iar în alte cazuri, totală. Existau 7 sabate calendaristice date prin Moise, în afară de sabatul săptămânal (Sâmbăta), care vine de la Facerea Lumii (Gen 2:1-3; Ex 20:8.11). Acestea puteau cădea în oricare zi a săptămânii, la data specificată:
a. 15 I = Primul sabat pascal, a doua zi după jertfirea Mielului. Se interzicea munca de sclav, dar se putea găti mâncare. Adunare sfântă și citire (Lv 23:6-7; Ex 12:16)
b. 21 I = Al doilea sabat pascal; se interzicea munca servilă, dar se putea găti mâncare. Adunare sfântă și citire (Lv 23:6.8; Ex 12:16)
c. 4 III = Sabatul Zilei Cincizecimii; se interzicea munca servilă. Adunare sfântă și citire (Lv 23:16.21
d. 1 VII = Sabatul Zilei Trâmbițării; se interzicea munca servilă. Adunare sfântă și citire (Lv 23:24-25
e. 10 VII = Sabatul Zilei Ispășirii; sabatizare totală și zi de post negru. Se interzicea orice lucrare, ca și Sâmbăta. Adunare sfântă și citire (Lv 23:27-28.30-32
f. 15 VII = Primul sabat de Sukkot; se interzicea munca servilă. Adunare sfântă și citire (Lv 23:34-35
g. 22 VII = Al doilea sabat de Sukkot; se interzicea munca servilă. Adunare sfântă și citire (Lv 23:34.36)
Sabatul săptămânal (Sâmbăta), repausul dat întregii omeniri nu a fost lăsat pe dinafara legislației mozaice. Tocmai pentru că era o moștenire de la Facerea Lumii, și pentru că Israel trebuia s-o împărtășească și celorlalte popoare (Is 56:2-6), a fost așezat în capul listei sărbătorilor și sabatelor (Lv 23:3) și reamintit la sfârșitul listei (v. 38). Sâmbăta a fost lăsată ca o sabatizare totală (Ex 16:23-30.35; 35:2-3; Nu 15:30-36; Ne 9:14; 10:31; 13:15-22; Is 58:13; Ir 17:21-27), dar nu ca zi de post, asemenea sabatul ispășirii, ci ca zi de odihnă și bucurie religioasă (Is 58:13-14; Ps 92:1). Sabatul este reamintit lui Israel înainte de darea Legii (Ex 16) și pe lângă faptul că este inclus, atât în Decalog, cât și în Lege, el este în mod repetat menționat, ca nu cumva să fie profanat, chiar pentru motive aparent sfinte. Sabatul săptămânal (al Sâmbetei) este menționat pe lângă celelalte sabate ale Domnului, dar dintre toate numai Sâmbăta a fost introdusă în Decalog și scrisă pe piatră (Ex 31:13-18).
σάββατα este un plural care se folosește în greaca biblică (LXX + NT) atât pentru a denumi sabatele, în mod general, calendaristice sau săptămânale (sâmbete). Sabatul Sâmbetei, ca sărbătoare religioasă, este numit fie cu singularul σάββατον (de 79 de ori), fie cu pluralul σάββατα (de 112 ori). De observat că NT preferă singularul pentru Sâmbătă (39 cazuri din 58), iar Pavel de asemenea preferă singularul, când se referă la Sâmbătă/săptămână (1Cor 16:2).
Acest plural este folosit și cu sensul de sabat tipologic (Lv 23:32; 25:2.4.6; 26: 34-35.43; 1 Es 1:55).
De asemenea, termenul σάββατον sau σάββατα era folosit și cu sensul de săptămână, așa cum indică expresii de tipul μία των σαββατων sau μία του σαββάτου, așa cum se folosea uneori și echivalentul ebraic șabbat (Lv 23:15-16; Lv 25:8). A se compara cu scrierile sectare de la Qumran: „El a lăsat soarele ca un mare indicator deasupra pământului, pentru zile, sabate (=săptămâni) și luni (noi) [Jubilee: 4Q216 6:7]; „în ziua N a sabatului (=săptămânii)” [Comentariu la Geneza: 4Q252 1:4.8.17].
Ordinea menționării celor 3 tipuri de festivități
Ordinea obișnuită (7 cazuri): 1). sabate, 2). luni noi și 3). sărbători
1Cr 23:31; 2 Cr 2:3; 8:13 (de trei ori pe an); 31:3; Ne 10:34; 1 Esdra 5:51/52… arderile de tot ….în sabate, luni noi și sărbători. Iudit 8:6 Ea „postea în toate zilele văduviei ei, cu excepția zilelor de sabat și de ajun de sabat, de lună nouă și ajun de lună nouă, de sărbători și ajun de sărbători, care sunt zile de bucurie ale casei lui Israel.”
Ordinea care se repetă în Coloseni 2: 1) sărbători, 2). luni noi, 3) sabate
Os 2:11 [Dumnezeu vorbește Israelului apostat, care combina idolatria și nelegiuirile cu religia mozaică:] "Voi face să înceteze toată bucuria ei, sărbătorile ei, lunile ei cele noi, sabatele ei, și toate vremile ei hotărâte. Contextul se referă la încetarea sărbătorilor în urma pedepsei lui Dumnezeu, și nu ca o promisiune a ceva mai bun. Totodată, ca și în Isaia 1, Dumnezeu era dezgustat de combinația păcat + celebrare. În scrierea sectară de la Qumran „Comentariu la Osea” (4Q166 2:14-17), comentatorul citează Os 2:11 și adaugă: „Tâlcul acestui cuvânt este că ei fac să meargă sărbătorile după datele calendaristice ale păgânilor." Exegetul qumranian nu observă sensul contextului și în loc de a observa spiritul sărbătorilor, își imaginează că singura problemă era deplasarea sărbătorilor pe date calendaristice păgâne (și aceasta poate fi adevărat: 1Rg 12:32-33).
Ez 45:17: „arderi de tot, daruri de mâncare și jertfe de băutură la sărbători, luni noi și sabate – la toate vremile hotărâte ale casei lui Israel."
Sulul războiului, Qumran (1QM 2:4) „Capii cetelor, împreună cu supraveghetorii lor vor face slujbă la vremile hotărâte (sărbători), în lunile lor noi, în sabate, și în toate zilele anului".
Altă ordine:
1) sărbători, 2). sabate, 3). luni noi [ sau: 1) sabate, 2). sărbători]
1Mac 10:34 [Regele seleucid Demetrios:] "Toate sărbătorile, sabatele și lunile noi, zilele prescrise (hotărâte?), împreună cu cele trei zile precedente și cele trei următoare, vor fi zile de imunitate și de iertare pentru toți evreii din regatul meu."
Josephus: Id. 13:52 „Eliberez pe toți iudeii care au fost făcuți prizonieri și sclavi în regatul meu. De asemenea poruncesc ca vitele iudeilor să nu fie luate pentru serviciul nostru; și fie ca în sabatele lor și toate sărbătorile lor, cu trei zile înainte de fiecare din ele, să fie scutiți de orice impunere.”
Este evident că, în textele acestea, cuvântul „sabate” nu se poate referi la Sâmbătă, ci la sabatele calendaristice. Ce rege străin ar fi fost dispus să dea imunități și iertări evreilor în fiecare sâmbătă, plus trei zile înainte și trei după? Sună ca o glumă bună, fiindcă sabatul săptămânal plus încă 6 zile, ar fi însemnat toată săptămâna. Este plauzibil ca un rege înțelegător să-i scutească pe evrei de anumite obligații civile de sărbători anuale, incluzând câteva zile înainte și / sau după aceea, dar nu în fiecare săptămână.
Epistola lui Pseudo-Barnaba (Brn 2:5), comentariu la Is 1:11-14 (trad. FL)
‘ Ce-Mi trebuie aceste multe jertfe ?
M-am săturat și de ofrande arse
de-areți și de grăsime de viței:
Eu nu-mi găsesc plăcerea-n bălți de sânge
de tăurași și de berbeci și țapi.
Când vă înfățișați naintea Mea,
cine vă cere-aceste sacrilegii,
în curtea Mea călcată în picioare ?
Nu mai jertfiți prinoase-nșelătoare !
Tămâia Mi-a ajuns de-acum o scârbă !
Luni noi, sabate, adunări solemne ?
Nu mai rabd răul geamăn cu serbarea !
Urăsc a’ voastre luni și sărbători
Povară Mi-au ajuns, nu le mai sufăr.’
15:8 În concluzie, El le spune: ‘Lunile voastre noi și sabatul vostru nu le pot suferi.’ Vedeți cum vorbește: ‘Sabatele voastre actuale nu-mi sunt acceptabile, ci ceea ce Eu am făcut: și anume, după ce s-au odihnit toate, voi face un început celei de-a opta zi, adică începutul unei alte lumi.’ " (Această găselniță cu superioritatea „zilei a opta" față de ziua a șaptea a săptămânii este o figură cabalistică absurdă, adoptată de exegeții din era patristică. În primul rând, șmecheria aceasta nu are sens, fiindcă a opta zi a circumciziei era a opta zi de la nașterea băiețelului, nu denumirea unei zile a săptămânii. Cum orice săptămână are doar 7 zile, a opta zi este ca a cincea roată la căruță. Dar adepții acestei profunde gândiri s-au referit la duminică, într-ucât ea ar fi atât prima zi a facerii, cea în care s-a făcut lumina, cât și a opta zi, care vine după a șaptea. Ce este deosebit de interesant, argumentul învierii este rareori prezentat ca motivație pentru susținerea celebrării duminicale în primele secole).
Iustin către Diognet (Dio 4:1-5, despre evrei) „Dar în ce privește scrupulozitatea lor cu privire la cărnuri, superstiția lor cu privire la sabate, lăudăroșia lor cu privire la circumcizie și fanteziile lor cu privire la posturi și luni noi, care sunt extrem de ridicole și nedemne de menționat — nu cred că vă interesează să auziți ceva de la mine.
A accepta unele din acele lucruri care au fost făcute de Dumnezeu pentru folosul oamenilor, ca fiind bine făcute, și a respinge pe altele ca fiind inutile și în plus, — cum să nu fie aceasta o nelegiuire ?
A vorbi neadevărat despre Dumnezeu, ca și cum El ne-ar fi interzis să facem ce este bine în zilele de sabat — cum să nu fie aceasta o impietate?
Și a se lăuda cu circumcizia în carne, ca o dovadă a alegerii divine, ca și cum pe temeiul acesta ei ar fi în mod special iubiți de Dumnezeu, — cum să nu fie un subiect de ridicol?
Iar cu privire la obiceiul lor de a pândi (luna și stelele) pentru a sărbători luni și zile, de a împărți iconomiile (sarcinile, planurile) lui Dumnezeu și schimbările vremurilor, după propriile înclinații – pe unele pentru sărbători, pe altele pentru mâhnire, – cine ar socoti acestea ca exemplu de adevărată închinare lui Dumnezeu, și nu mai degrabă o manifestare a nebuniei?" (Exegeză pagano-creștină. Se poate observa că Iustin are o teologie semignostică, antiiudaică, asemănătoare cu a majorității creștinilor de astăzi. Indiferent cât ar fi fost de greșiți evreii în unele privințe, a vorbi cu atâta dispreț față de anumite restricții și limite puse cândva de Dumnezeu, este o rușine).
Considerații finale
Ordinea menționării sărbătorilor nu pare să aibă ceva special, deoarece referințele arătate dovedesc că se folosea orice ordine. Termenul folosit este ambiguu în sine și nu se referă în mod direct și exclusiv la Sâmbătă.
Teologii creștini (alții decât cei de confesiunea noastră) nu s-au pus de acord asupra acestui subiect, din cauza necunoscutelor menționate în context. Se pare că era cazul unei erezii sicretiste, cu elemente păgâne și elemente iudaice tradiționalist-mistice: www.wikichristian.org/index.php/Colossian_heresy În acest caz, este vorba de o sabatizare săptămânală mistică (astrologică), sau de sabatele calendaristice iudaice ? Referirea la „elementele lumii” (στοιχεία του κÏŒσμου) în același capitol (Col 2:8, 20; cf. Gal 4:3, 9) este o expresie folosită și în filozofia mistică a vremii, precum și în astrologie, cu referire la principalele astre, ca „principii” (stihii) ale organizării lumii și ca spirite astrale care patronează zilele și lumea. În acest sens, se menționează ținerea sâmbetei în onoarea lui Saturn, de către unii evrei (cum era și la romani înainte de a trece la ziua soarelui). Se pare că la un asemenea cult se referă și Amos (5:26 Kaiwan = Saturn în babiloniană) și Ștefan (7:43, Remphan / Re’pa’ = Saturn în egipteană). Pavel așază sărbătorile calendaristice iudaice, ca și pe cele păgâne în categoria „elementelor” primitive, care au pregătit lumea religioasă înainte de venirea lui Christos (Gal 4:3.8.9-11).
Să nu uităm că și printre creștini s-au impus practici calendaristice și sărbători anuale și săptămânale, cu posturi și cu festivități, după caz, de foarte timpuriu, iar zilele săptămânii creștine au fost denumite după săptămâna astrologică, în care ziua tradițională era a lui Saturn (sâmbăta astrologică), apoi s-a trecut la ziua Soarelui (duminica astrologică). Dacă textul acesta condamnă Sâmbăta lui Dumnezeu, cu atât mai mult ar condamna inovațiile apărute în creștinism, chiar de timpuriu, și care sunt lipsite de bază în Lege sau în Evanghelie.
Textul se poate referi, așadar, la diferite tipuri de sărbători calendaristice iudaice, care aparțineau sistemului vechiului legământ, care a fost desființat, iar termenul σάββατα reprezintă fie cele 7 sabate calendaristice, fie săptămânile sacre mozaice. Pe de altă parte, având în vedere contextul ereziei sincretiste din Colosse, ar putea fi vorba și de sărbători calendaristice și zile săptămânale astrologice.
Ce șanse reale există ca Pavel să se fi referit la Sâmbăta biblică? Dacă Pavel s-a referit aici la ziua de sâmbătă, de ce ar fi inclus-o el printre acele tipuri care sunt „umbra lucrurilor viitoare”, bine știind că sabatul a fost instituit ca un memorial al acțiunii creatoare a lui Dumnezeu din trecut și întărit prin acțiunea mântuitoare a lui Dumnezeu de la Exod (Ex 20; Dt 5). Nicăieri nu învață Biblia că sabatul este o umbră a lucrurilor viitoare. El ne învață, într-adevăr, odihna lui Dumnezeu în Iisus (cf. Evrei 4), dar nu ca tip / prefigurare / umbră, ci ca experiență săptămânală prin care ne însușim lecția Evangheliei: „credința care lucrează prin dragoste” (Gal 5:6). Cina Domnului, de asemenea, privește spre trecut, ca un memorial al jertfei lui Iisus, și rămâne în vigoare până în împărăția cerului (Mt 26:29; Mc 14:25; Lc 22:18), cu atât mai mult Sâmbăta, care a fost dată oamenilor înainte de Cădere, înainte de alegerea lui Avraam și a evreilor.
În cazul în care Pavel în Coloseni 2 se referă la o anulare a Sabatului săptămânal, avem de a face cu o situație stranie, deoarece Pavel nicăieri nu menționează acest subiect (al presupusei desființări a Sabatului) în mod deschis. Or, sabatul săptămânal era mult prea important ca instituție divină de la Creație și ca moștenire dată poporului evreu, ca să fie azvârlit cât colo, prin trei cuvinte aruncate într-o epistolă. Observați că nici dascălii antisabatiști și cam antisemiți din epoca patristică, ca Pseudo-Barnaba sau Iustin, nu se folosesc de textul din Coloseni 2 ca argument. Mai degrabă au preferat să citeze din Isaia și Osea (întrucât VT avea mai multă autoritate pe vremea aceea, cel puțin în disputele dintre evrei și creștini), dar răstălmăcind sensul.
Însă chiar dacă Pavel însuși, sau vreun înger din cer ar fi venit (Gal 1) cu dezlegarea clară a sabatului săptămânal, ce autoritate ar avea mesajul lor, ca să desființeze ceea ce Domnul a instituit de la facerea lumii și apoi a întărit prin viața Sa omenească și prin moartea și învierea Sa. Pavel lăuda pe evreii bereeni că aveau o inimă nobilă, nu pentru că îl acceptau pe el, ci pentru că studiau Vechiul Testament, ca să verifice ce spunea Pavel (FA 17:11). Și astăzi Vechiul Testament este un standard după care totul trebuie verificat. Ceea ce contrazice Vechiul Testament este teologie eretică, pagano-creștină, și nu evanghelică (nou-testamentară).
Fiind vorba de o scriere a lui Pavel este înțelept să repetăm cuvintele la fel de inspirate ale apostolului Petru:
"…cum v-a scris și iubitul nostru frate Pavel, după înțelepciunea dată lui, așa cum vorbește despre lucrurile acestea în toate epistolele lui. În ele sunt unele lucruri grele de înțeles, pe cari cei neînvățați și nestatornici le răstălmăcesc, ca și pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor. Deci voi, iubiții mei, știind mai dinainte aceste lucuri, păziți-vă ca nu cumva să vă lăsați târâți de rătăcirea acestor nelegiuiți, și să vă pierdeți statornicia. Ci creșteți în harul și în cunoașterea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Christos. A Lui să fie slava, acum și în ziua veciniciei. Amin." (2Pt 3:15-18).
Literalmente, gr. μÎρος meros = mădular, parte. De studiat dacă nu cumva acest termen este prezent aici în contrast cu referirea la trup (întreg) din v. 17.
Referințe biblice, "deuterocanonice" și patristice în care se întâlnește termenul heorté (sărăbtoare) Ex 10:9; 12:14; 13:6; 23:15f, 18; 32:5; 34:18, 22, 25; Lv 22:21; 23:2, 4, 6, 34, 37, 44; Nu 10:10; 15:3; 28:2, 17; 29:12, 39; Dt 16:8, 10, 13f, 16; 31:10; Ju 21:19; 1Rg 8:65; 12:32f; 2Eg 23:16; 1Cr 23:31; 2Cr 2:3; 5:3; 7:8f; 8:13; 30:13, 21f, 26; 31:3; 35:17; 1Esr 1:17; 5:50f; 7:14; Ezr 3:4f; 6:22; Ne 8:14, 18; 10:34; Est 8:12; Idt 8:6; 10:2; Tb 1:6; 2:1, 6; 1Mac 1:39, 45; 10:21, 34; 12:11; 2Mac 6:6f; 10:6; 12:31; Ps 73:4, 8; 80:4; 117:27; Sir. 33:8; 43:7; 47:10; Os 2:13; 9:5; 12:10; Am 5:21; 8:10; Na 2:1; Å¢f 3:17; Za 8:19; 14:16, 18f; Ml 2:3; Is 1:14; Ir 38:8; Bar 1:14; Pl 1:4; 2:6f, 22; Ez. 23:34; 36:38; 44:24; 45:17, 21, 23, 25; 46:9, 11; Mt 26:5; 27:15; Mc 14:2; 15:6; Lc 2:41f; 22:1; In 2:23; 4:45; 5:1; 6:4; 7:2, 8, 10f, 14, 37; 11:56; 12:12, 20; 13:1, 29; Col 2:16.
Lv 23:2, 4, 37, 44; 2S 22:32; 2Rg 18:25; 2Cr 2:3; Ezra 3:5; Ps 18:32; Is 36:10 (etc.)
Ex 10:9; 12:14; 13:6; 23:15f, 18; 32:5; 34:18, 22, 25; Lv 23:6, 34, 39, 41; Nu 28:17; 29:12; Dt 16:10, 13f, 16; 31:10; Jud 21:19; 1Rg 8:2, 65; 12:32f; 2Cr 5:3; 7:8f; 8:13; 30:13, 21; 35:17; Ezra 3:4; 6:22; Ne 8:14, 18; Ps 81:4; 118:27; Is 29:1; 30:29; Ez 45:17, 21, 23, 25; 46:11; Os 2:13; 9:5; Am 5:21; 8:10; Na 2:1; Za 14:16, 18f; Ml 2:3.
2Rg 4:23; 11:5, 7, 9; 1Cr 9:32; 2Cr 23:4, 8; Ne 9:14; 10:32; 13:15-17, 21-22; Ps 37:1; 47:1; 91:1; Is 66:23; Pl 2:6; 1Mac 1:43; 6:49; 2Mac 5:25; 8:26-28; 12:38; Mt 12:2, 5, 8; 24:20; Mc 2:27-28; 6:2; 16:1, 9; Lc 6:1, 5-7, 9; 13:14-16; 14:1, 3, 5; 18:12; 23:54, 56; In 5:9-10, 16, 18; 7:22-23; 9:14, 16; 19:31; FA 1:12; 13:27, 42, 44; 15:21; 18:4; 1Co 16:2.
Ex 16:23, 25-26, 29; 20:8, 10; 31:14-16; 35:2-3; Lv 16:31; 19:3, 30; 23:3, 15, 38; 24:8; 26:2; Nu 15:32-33; 28:9-10; Dt 5:12, 14-15; 1Cr 23:31; 2Cr 2:3; 8:13; 31:3; 36:21; Ne 10:34; Ps 23:1; 93:1; Os 2:13; Am 6:3; 8:5; Is 1:13; 56:2, 4, 6; 58:13; Ir 17:21-22, 24, 27; Ez 20:12-13, 16, 20-21, 24; 22:8, 26; 23:38; 44:24; 45:17; 46:1, 3f, 12; 1Es 5:51; Idt 8:6; 10:2; 1Mac 1:39, 45; 2:32, 34, 38, 41; 9:34, 43; 10:34; 2Mac 15:3; Mt 12:1, 5, 10-12; 28:1; Mc 1:21; 2:23-24; 3:2, 4; Lc 4:16, 31; 6:2; 13:10; FA 13:14; 16:13; 17:2.
A se vedea și www.creationcalendar.com/CalendarIssue/8-New_Testament_Era.doc .
Sursa: http://www.florinlaiu.com/ziua-domnului/identitatea-sabatelor-din-coloseni-2-16-17.php
