Autor Florin Laiu
Limba română se referă la această realitate folosind termenii: sanctuar, templu, locaș sfânt, lăcaș și biserică. Contrariu părerilor populare, Biblia nu folosește un limbaj tehnic, uniform, ci folosește un limbaj care era popular la vremea lui, netehnic și fără consecvență absolută în timp și spațiu. La fel se întâmplă și cu terminologia religioasă și teologică adesea. Un cuvânt poate avea mai multe semnificații, iar un concept poate avea diferite denumiri. Să analizăm, mai întâi, termenii utilizați pentru a denumi sanctuarul.
Sanctuar
Este un neologism folosit în cultura laică și în unele medii religioase, în special în adventism. Termenul este de origine latină (sanctuarium = loc sacru, capelă). În Vulgata se folosește de 160 de ori[1], cu referire la cortul sacru (tabernacol), templul lui Solomon, prima sau a doua încăpere a tabernacolului. În limba română, termenul sanctuar a venit pe cale literară, împrumutat din franceză (sanctuaire), și după dicționare (DEX ’98, NODEX, Sinonime), are un sens de bază, un sens mai extins, care s-a dezvoltat secundar, și un sens figurat:
1. Loc într-un templu sau într-o biserică socotit sfânt și interzis profanilor; „altar"; sfânta sfintelor; naos (în templele antice). Cu acest sens îl folosesc în special ortodocșii. „Locul dintr-un templu sau dintr-o biserică interzis profanilor; altar.”[2]
2. Prin generalizare, locaș de cult, edificiu destinat oficierii ceremoniilor religioase. Un exemplu de utilizare a termenului în cultura română laică este „sanctuarul de la Sarmisegetuza” (templul dacic), sau „Statuia lui Hristos [din Rio de Janeiro] a devenit sanctuar catolic".
3. În sens figurat: loc inviolabil; parte foarte intimă. Un sens derivat de aici, sub influența limbii engleze, este și acela de loc de refugiu pentru persoane urmărite pe drept sau pe nedrept.[3]
În limba română, adventiștii folosesc cuvântul sanctuar cu sensul specific teologiei adventiste de limbă engleză.[4] Termenul este aplicat cu precădere întregului sistem al tabernacolului mozaic, cu toate serviciile lui (care au fost moștenite de templele iudaice ulterioare), văzând în acestea o reflectare a adevăratului templu / sanctuar ceresc. Când un adventist vorbește despre sanctuar, se referă cu precădere la o realitate supramundană, înțeleasă ca model fizic, original al sanctuarului pământesc și care are în centru slujirea preoțească a lui Christos.
Templu
Termenul templu este de asemenea un neologism, împrumutat, ca majoritatea cuvintelor noi, din franceză (temple), dar este tot de origine latină. Templum era la latini „un teren consacrat pentru consultarea auspiciilor; clădire pentru cult", sau sanctuar; loc deschis, delimitat de un augur, pentru observarea ocultă a cerului" (con-templare !).[5] Originea termenului este posibil etruscă.[6] Conform dicționarelor (DEX ’98, NODEX, Sinonime), în limba română, termenul se folosește cu sensul de « edificiu special amenajat pentru practicarea unui cult religios (mozaic, budist etc.)»
• La creștini: biserică monumentală (e.g. la mormoni, etc.) ;
• La evrei: sinagogă sau havră (în special, din centre iudaice importante); sau
• Alte uzanțe : loc / edificiu unde are loc o acțiune comparabilă cu oficierea cultului religios (templu masonic; fig. un templu al culturii).
Limba română moștenește și un derivat original al latinescului templum: tâmplă. Pe lângă cuvântul obișnuit care denumește acea parte specifică a craniului,[7] limba română are și o altă tâmplă, derivată din templum, sau poate, indirect, din neogrecescul templon. Această tâmplă, în limbajul mai vechi, bisericesc, denumea catapeteasma bisericii sau iconostasul, acel „perete de lemn împodobit cu icoane, care desparte altarul de restul bisericii" (NODEX).
În mediul adventist, termenul templu se folosește cu sensul de 1. edificiu impunător, amenajat pentru practicarea cultului de la Ierusalim; 2. edificii evreiești antice, care imitau templul de la Ierusalim,[8] sau sinagogi mari actuale ale evreilor,[9] dar și 3. pentru edificiile similare ale păgânilor. 4. Mai nou, și cu totul neobișnuit, unii îl aplică lăcașului adventist de închinare, probabil ca o extensie a expresiilor „casa Domnului", „casa de rugăciune", pornind de la definiția spirituală a lui Iisus.[10]
Locaș sfânt
Expresia este mai largă decât aceea de templu, reprezentând orice edificiu de cult; lăcaș; locaș dumnezeiesc, sanctuar. În ortodoxie se referă la biserică sau mănăstire (DEX ’98). În mediul adventist se folosește în mod exclusiv în citatele biblice după versiunea Cornilescu (care evită neologismul sanctuar).
Biserică
În mediul ortodox, în special în traduceri biblice, acest termen se folosește ambivalent, atât pentru instituția creștină istorică oficializată (subliniind ierarhia), cât și pentru edificiul de cult, care este considerat un adevărat sanctuar, comparabil cu templul iudaic și cu alte temple. Aceasta explică de ce se folosesc, cu referire la lăcașul bisericii, termeni specifici cultului antic, iudaic sau păgân: naos, catapeteasmă, tâmplă, sfânta sfintelor, altar, jertfă.
Observând acest rol (de sanctuar / templu) al locașului de cult ortodox (sau catolic), putem înțelege mai bine de ce termeni ca biserică și altar se referă uneori la sanctuarul ceresc, în traduceri vechi românești: „și să deșchise beseareca lui Dumnezău în ceriu, și să văzu lada păciei Lui, în beseareca Lui" (Ap 11:19 NT Bălgrad); „având noi îndrăznire să intrăm în altar […] prin catapeteasmă …" (Ev 10:19 Ediția jubiliară).[11]În limbajul de specialitate, care adesea are un caracter internațional, se folosesc și termeni de origine greco-romană, care este bine să fie cunoscuți:
Naos
Termen de origine greacă, însemnând templu. În limba română are două accepțiuni: 1. spațiul central al unei biserici (între altar și pronaos), numit și navă, cella, sau naie; 2. încăpere centrală a unui templu antic, unde se afla statuia divinității (NODEX).
Pronaos
Spațiul de la intrarea în biserică, vestibulul sau antreul bisericii, numit și nartex sau tindă (cf. DEX’98, Sinonime, etc); din pro+naos = înaintea naosului.
Cella
Încăpere sacră a sanctuarului, naos sau loc preasfânt. Termenul este latin (pl. cellae), și are sensul de cămăruță, adăpost, sălaș. Din aceeași familie derivă termenii românești celulă și chilie.
Sanctum
Termen de origine latină cu referire la locul sacru al unui templu. Provine de la obiceiul evreilor de a se referi la templu, sau la una din încăperile lui, ca fiind sfinte (lat. sanctum și sanctum sanctorum). Cum însă forma de singular era aplicată de evrei uneori încăperii celei mai sacre, sanctum se folosește de regulă cu acest sens special, ba încă în engleză este folosit și în sens figurat: spațiu inviolabil, loc retras unde nimeni nu te deranjează.
Adytum (áditum), pl. adyta (ádita) Locul preasfânt (sanctum) dintr-un sanctuar.
Termenul provine din limba greacă, άδυτον (pl. άδυτα)[12] = „ne-intrare”, loc în care este interzis accesul. Denumirea era folosită de păgâni, pentru locul cel mai sacru al templului, unde era statuia zeului. Dar și evreii culți, scriind în greacă sau latină foloseau denumirea aceasta, când descriau templul de la Ierusalim.[13] La plural, termenul avea aceeași aplicație de spațiu unic în care nu se intră. Nu se referea la două sau mai multe locuri.
În limbile originale ale Bibliei, se folosesc, de asemenea termeni diferiți, în mod nesistematic, ca în limbajul neprofesional din oricare limbă. Ebraica biblică folosește următorii termeni pentru sanctuar:
קדש qódeš (qudš)[14] = sfințenie, loc sfânt, sanctuar.
Termenul qódeš însă putea denumi orice lucru sfânt / sacru, obiect sacru, sau timp sacru, incintă sacră, ritual sacru, nu doar un edificiu sacru. În ce privește ideea de loc sacru, termenul putea denumi clădirea întreagă, sau, după caz, una din încăperile ei (de obicei prima). De aici și confuziile care apar adesea în unele abordări teologice.
Expresia ×§×“×©×™× ×§×“×© qódeš qodašĂ«m care înseamnă ceva preasfânt, și se aplică la obiecte, ceremonii, locuri. Când este vorba de sanctuar, expresia denumește locul preasfânt (sfânta sfintelor), în contrast cu קדש qódeš (loc sfânt, sfânta). În Ez 43:12; și 45:3, superlativul acesta (« sfânta sfintelor ») se referă la terenul dedicat construcției templului, ca parte detașată dintr-o suprafață sfântă (קדש qódeš) mai mare.
În Versiunea Greacă (LXX / Septuaginta), termenul קדש qódeš este redat printr-un neutru plural (τά) άγια, = (ta) hághia,[15] sau singular (τÏŒ) άγιον = (to) hághion,[16] în acest caz nefiind distincție între uzul singularului și al pluralului.[17]
מקדש miqdaš = ceva sfânt, loc sfânt, sanctuar
Este folosit, practic, ca sinonim pentru קדש qódeš, uneori și pentru capiștile idolatre, sau pentru incinte sacre. Ambii termeni înseamnă, la origine, sfințenie, provin de la verbul qadaš (a fi sfânt, sacru), de unde vine și adjectivul qadóš (sfânt). Expresia הקדש מקדש miqdaš haq-qódeš = sfântul sanctuar, se referă la sfânta sfintelor (Lv 16:33)
חיכל hĂ“chal (hĂ“kal) = palat, templu
Termen împrumutat din akkadiană (asiro-babiloniană) : Ă“kallu (palat), care, la rândul lui, provine din termenul sumerian e-gal (casă mare, palat). În ebraica biblică, termenul are la origine sensul de palat regal[18] (israelit sau păgân, fără deosebire), sens aplicat și la locuința cerească a lui Dumnezeu (Mi 1:2; Hab 2:20; Ps 11:4; 18:7;/2S 22:7, Ps 36:9), dar și la sanctuarul Lui pământesc, începând chiar cu Cortul (1Sam 1:9; 3:3). Termenul acesta putea denumi întreaga cetate a templului, sau doar clădirea centrală. Uneori putea denumi doar prima încăpere, în contrast cu a doua (care era numită דביר debhir (cameră interioară).
Greaca biblică, referindu-se la templul propriu-zis (numai clădirea centrală), folosește termenul ναÏŒς naos (Lc 23:45; FA 17:24), iar pentru întreaga cetate a templului, adică incluzând zidul de incintă cu spațiile lui, curțile, altarul etc., folosește termenul ὶερÏŒν hieron (Mt 21:12; Ez 28:18).
משכן miškan = locuință, sălaș (de obicei, cort).
Acest termen intră în construcția expresiei העדות משכן miškan ha‘Ă“dÅ«t = cortul mărturiei (legământului), adică tabernacolul-sanctuar (Ex 38:21; Nu 1:50, 53; 10:11)
×הל ‘óhel (‘uhl) = cort, sălaș
Acest termen se folosește în expresia מועד ×הל ‘óhel mo‘Ă“d = cortul întâlnirii. Când qÏŒdeš (sfântul locaș, sanctuarul) se referă la locul preasfânt, atunci cortul întâlnirii se referă la locul sfânt (prima încăpere), cf. Lev 16:16-18.20.23.33.
בית יהוה bêt ’Adonay (bêt Iahwé) = Casa Domnului (Casa lui Iahwé)
„Casa Domnului" este una dintre cele mai uzuale denumiri ale palatului sacru (templu) al lui Dumnezeu.[19] Expresia sinonimă בית ××œ×”×™× bêt ‘Elohim = casa lui Dumnezeu (casă divină) are același sens, doar că se poate aplica și la templele altor [dumne]zei. Se folosea și în mod defectiv, sub forma הבית habbait (Casa, Templul). Se aplică și locuinței cerești a lui Dumnezeu: Ps 93:4-5. Pe lângă sensul de construcție (solidă și stabilă), acest termen are și sensul de gospodărie, familie, dinastie.
מכון machon = loc, loc stabilit, așezământ, sediu; sit, loc fix, bază
Termenul acesta este folosit cu precădere în poezia biblică și derivă din verbul kûn (a așeza, a stabili). Se folosește cu sensul general de loc (Is 4:5), cu referire la locuința pământească a lui Dumnezeu (1Rg 8:13; 2Cr 6:2), dar de cele mai multe ori se referă la sediul ceresc al lui Dumnezeu, cu adevărat singurul sancta sedes (cf. Ex 15:17; Rg 8:39; 43, 49; 2Cr 6: 30, 33, 39; Ps 33:14; Is 18:4; Da 8:11). Se folosește în câteva locuri și cu sensul de « loc fix » sau « bază » (a pământului, a tronului lui Dumnezeu; a altarului de la templu: Ps 89:15; 97:2; 104:5; Ezra 2:68).
בית־זבל bĂ“t zÓ™vÅ«l (bĂ“t-zubÅ«l) = casă înaltă (domnească), serai
Expresia este arhaică și se denumește poetic templul lui Solomon (1Rg 8:13, 2Cr 6:2).
מעון ma‘Ån = adăpost, sălaș
Termenul ma‘Ån are la origine sensul de locuință, vizuină, culcuș pentru lei/șacali etc. (Ier 9:10; 10:22; 49:33; 51:37; Na 2:12). Există și un alt ma‘on în ebraică, cu înțelesul de ajutor, asistență (Ps 90:1; 91:9), care și-a amestecat sensul cu primul, sugerând ideea, de adăpost, refugiu. Termenul se referă în egală măsură la sanctuarul pământesc (1S 2:29, 32; 2Cr 36:15; Ps 26:8; Å¢f 3:7) și la cel ceresc (Dt 26:15; 2Cr 30:27; 68:6; Ir 25:30; Za 2:17).
מעוז ma‘Åz = fortăreață (pe loc înalt), cetățuie, refugiu
Termenul acesta se aplică uneori la templu (Dan 11:31). Mai mult, Isaia 23:11 folosește o suprapunere poetică (fonetică și semantică) a termenilor ma‘Ån și ma‘Åz (= ma‘ózen, loc de refugiu).
בירה bĂ«rĂ = citadelă, acropolă
BĂ«rĂ (pl. bĂ«rĂniyÅt) este un neologism împrumutat de la babilonieni. birtu, biranatu = oraș întărit) și se folosește exclusiv în ebraica postexilică, denumind o cetate ca Ierusalimul sau Susa.[20] Ocazional se aplică și la cetatea templului lui Solomon (1Cr 29:1.19) și la o construcție adiacentă (Ne 2:8).
NOTE
[1] Ex 15:17; 25:8; 26:33; 28:29, 35, 43; 29:30; 30:24; 31:11; 35:20; 36:1, 6; 38:24, 26; 39:41; Lv 4:6; 5:15; 6:30; 10:4, 18; 12:4; 16:2, 16-17, 20, 23, 27, 33; 19:30; 20:3; 21:12, 22-23; 22:9, 14; 26:2, 31; 27:3, 25; Nu 3:28, 31-32, 38, 47, 50; 4:12, 15-16, 20; 5:10; 7:9, 13, 19, 25, 31, 37, 43, 49, 55, 61, 67, 73, 79, 85-86; 8:19; 10:21; 18:1, 3, 5, 10, 16, 19; 19:20; 28:7; Dt 26:15; Ios 24:26; 1Rg 8:4, 8, 10; 1Cr 9:29; 22:19; 23:28, 32; 24:5; 28:10; 2Cr 5:5, 11; 20:8; 26:18; 29:5, 7, 21; 30:8; 35:3, 5; 36:17; Ps 72:17; 73:7; 82:13; 88:40; Pl 1:10; 2:20; 4:1; Ez 7:24; 8:6; 9:6; 21:2; 22:8, 26; 23:38-39; 24:21; 25:3; 41:21, 23; 42:20; 43:21; 44:1, 5, 7–9, 11, 13, 15-16, 19, 27; 45:4, 6-7, 18; 46:19; 47:12; 48:8, 10-11, 18, 20-21; Dan 8:13-14; 9:17, 26; 11:30-31.
[2] Cf. www.crestinortodox.ro/SANCTUAR-Dictionar_religios-16377-330-1.html
[3] A se vedea, de exemplu, titlul: "Statul Vatican, sanctuar pentru traficanții de droguri" din Gardianul, 13.01.2008, nr 1704. Termenul este preluat ca nume de formație de muzică metalistă, sau ca numele unei companii de servicii funerare. În aceste cazuri, este posibil ca simbolistica să derive din sensul antic, de templu păgân, de mormânt ca loc sacru (engl. shrine).
[4] Din nefericire, nu există un dicționar teologic adventist de limbă română, care să evidențieze specificul utilizării termenului la nivel teologic și la nivel popular printre adventiști, și să înlesnească astfel dialogul teologic interconfesional.
[5] Online Etymology Dictionary, Temple: www.etymonline.com Vezi și Word Information: www.wordinfo.info/words/index/info/view_unit/3691
[6] Cf. etruscans1.tripod.com/Language/EtruscanTM.html .
[7] Fiecare dintre cele două părți laterale ale capului, cuprinse între ochi, urechi, frunte și obraz, termen care, după dicționar, nu provine din templum, ci din lat. templa (timp). Probabil din același templa (cu referire la timp) derivă și in-templare (întâmplare).
[8] Templele din Egipt, de la Elefantina și Leontopolis; templul samaritean de la Garizim – nelegitime, din punct de vedere biblic.
[9] Templul coral din București, Templul evreiesc din Piatra Neamț, etc.
[10] Is 56:7; Mt 21:13; Mc 11:17; Lc 19:46. E. g. Templul Advent Matca, inscripția de pe frontonul casei adventiste din Matca, jud. Galați.
[11] În mediul adventist românesc, termenul biserică se folosește doar cu referire la adunarea creștină, ca instituție istorică sau ca și comunitate de credincioși organizată, la nivel mondial. De curând, termenul se aplică, sub influența altor limbi, la congregația locală (numită, tradițional, comunitate) și, prin extensie, la locașul de închinare.
[12] Din negația a- (nu, fără) + verbul dyo (a intra).
[13] E. g. Josephus, Ant. 3:122, 125, 138; 7:378; 8:71-73, 90, 103-104; Wars 5:236. În latină, Josephus, Apion 2:104.
[14] Prima formă este pronunția clasică, cunoscută de masoreți în primul mileniu al erei creștine. Forma din paranteză reprezintă pronunția reală arhaică, din timpurile biblice.
[15] Lv 24:9; Nu 4:4:19; 1Rg 8:6; 1Cr 23:13; 24:5; Ps 134:2; Ez 45:3; Ioel 4:17; Ţef 3:4; Mal 2:11.
[16] Lv 16:2.3.16.17.20.23. 27. 33; 27:28; Dan 8:14; Zah 14:20.21.
[17] Este specific limbii grecești: sabatul, de exemplu, este τÏŒ σάββατον (singular, Ioan 5:18) sau τά σάββατα (plural, Mt 12:1); sanctuarul este, de asemenea, fie un singular neutru (Lv 10:18), fie un plural neutru (Lev 10:4).
[18] 2Rg 20:18; 39:7; 1Rg 21:1; Na 2:7; Am 8:3; Os 8:14; Ioel 4:5; Ps 45:16; Da 1:4; Pr 30:28; Is 13:22; Ps 144:12;
[19] „Casa lui Iahwé apare de 259 de ori, numai la singular. „Casa lui Dumnezeu" / „casă (dumne)zeiască" apare de obicei la singular, referitor la loc sacru evreiesc sau păgân: Gn 28:17, 22; Ios 9:23; Jud 9:27; 17:5; 18:31; 1Cr 6:33; 9:11, 13, 26f; 10:10; 22:2; 23:28; 25:6; 26:20; 28:12, 21; 29:2f, 7; 2Cr 3:3; 4:11, 19; 5:1, 14; 7:5; 15:18; 22:12; 23:3, 9; 24:5, 7, 13, 27; 25:24; 28:24; 31:13, 21; 32:21; 33:7; 34:9; 35:8; 36:18f; Ezra 1:4, 7; 2:68; 3:8f; 4:3; 6:22; 8:17, 25, 30, 33, 36; 9:9; 10:1, 6, 9; Ne 6:10; 8:16; 10:33ff, 37ff; 11:11, 16, 22; 12:40; 13:4, 7, 9, 11, 14; Ps 42:5; 52:10; 55:15; 84:11; 135:2; Ec 4:17; Is 2:3; Da 1:2; Os 9:8; Ioel 1:13, 16; Am 2:8; Mi 4:2; Na 1:14. Dar există și „case (dumne)zeiești", adică temple:(Ier. 43:12-13).
[20] 2Cr 17:12; 27:4; Ne 1:1; 7:2; Est 1:2, 5; 2:3, 5, 8; 3:15; 8:14; 9:6, 11f; Da 8:2.
[21] Ex 29:36; 30:10; Lv 4:8.20.21.25.34; 8:2.14; 16:6.11.25.27; Lv 9:8; Lv 9:15; 10:16; 16:15.27; Nu 8:7; 19:17; Ps 40:7/6; 2Rg 12:17; Am 5:12; Ez 43:21.25; 45:19.22; 2Cr 29:23; 5:9.
[22] La romani, edificiu public de formă dreptunghiulară cu interiorul împărțit, prin șiruri de coloane, în trei sau în cinci părți. Servea drept loc de judecată sau de adunări. (cf. DEX).
Sursa: www.florinlaiu.com
