Autor Florin Laiu
Sugestiile prezentate mai jos sunt pentru mine mai mult decât niște opinii. Concluziile pe care le expun sub forma unor propuneri (pentru ca oricine dorește, să le verifice), sunt rezultatul unor decenii de experiență în doctrina adventistă, și al multor ani de diverse cercetări profesionale directe sau indirecte, care au contribuit la o înțelegere mai riguroasă și mai imparțială a subiectelor teologice care formează doctrina Sanctuarului. Le voi enumera aici în formă rezumativă:
1. Taina exprimată cifrat în Daniel 8:14 corespunde cel mai direct și mai natural profeției despre judecata premilenială din Daniel 7, judecată care exprimă două verdicte, ceea ce înseamnă că examinează două cazuri diferite (cornul / fiara și "sfinții Celui Preaînalt").
2. Nu există în Daniel 8:14 nimic care să trimită direct la curățirea ceremonială din Leviticul 16. Traducerea „va fi curățit” este o interpretare a "Celor Șaptezeci" (LXX), care au aplicat-o, evident, la curățirea templului de sub Iuda Macabeul (cf. 1-2 Macabei).
3. Deși, în experiența lor istorică, AZS după cunoștințele pe care le-au avut, s-au orientat după o traducere biblică inexactă în acest text, conexiunea stabilită între Daniel 8:14 și Leviticul 16 este legitimă. Chiar dacă din punct de vedere exegetic, nu există în text nimic care să ne trimită în mod direct și special la Ziua Ispășirii, totuși din punct de vedere hermeneutic, Daniel 8:14 trimite la orice pasaj cu aplicație escatologică, prin urmare și la ritualul din Lv 16, înțeles ca un tip al Judecății. Toate revelațiile biblice despre Judecată (exprimate în tipuri, în parabole, în viziuni sau în declarații) trebuie să fie în legătură între ele, pentru că au fost inspirate de același Duh.În acest sens, și cred că numai așa, Leviticul 16 este unul din răspunsurile posibile la Daniel 8:14.
4. Viziunea profetică din Daniel 8, ca și cea din capitolul 7, are ca obiect proeminent al Judecății pe dușmanii lui Dumnezeu și nu pe membrii Casei Lui. Dar în ambele cazuri, sentința divină este dublă: unii sunt dați la foc, alții primesc împărăția; o parte este îndreptățită, cealaltă este pedepsită. Chiar dacă în aceste profeții nu ar fi nici o aluzie la examinarea cazurilor (deși evident există în cap. 7:9-10 și cap. 12:1), totuși, apelul la alte pasaje biblice, care au același subiect, este legitim din punct de vedere hermeneutic, și obligatoriu teologic.
5. Întrebarea din Da 8:13 („până când”) evocă tema Judecății (ca și Ap 6:10-11; cf. Ps 94). Întrebarea „până când?” înseamnă: „când va fi sfârșitul necazurilor descrise?” și nu implică un punct de pornire precis.
6. Originea cornului nelegiuit este dintr-unul din cele „patru coarne”, nu din unul din „cele patru vânturi”. Aceasta obligă (!) o primă aplicație a profeției la Antioh IV, așa cum indică și Daniel 11, însă cu o aplicativitate redusă. Pe lângă alte detalii, perioada de 2300 zile nu se armonizează cu isprăvile lui Antioh, iar Gabriel spune (v. 17.19) că durata se extinde „până la timpul sfârșitului,” deci se întinde peste era creștină. Aceasta implică un accent pus pe actorii secundari (din punct de vedere cronologic, dar mult mai importanți profetico-istoric) care au împlinit sau vor împlini această profeție (cezarii și pontifii romani păgâni și creștini, manifestarea finală a lui Antihrist, cf. Ap 13, 2Tes 2 etc).
7. Sanctuarul din Daniel 8 este cel ceresc, deoarece termenii ebraici folosiți (makon, miqdaș) apar asociați, în afară de Daniel 8, numai în Ex 15:17, unde se referă în mod clar și direct la sanctuarul ceresc, locuința lui Dumnezeu. De asemenea, rugăciunea lui Daniel din cap. 9 (îndreptată spre Ierusalim), evocă rugăciunea profetică a lui Solomon la dedicarea Templului, unde a folosit în mod repetat termenul makon [șibtó] pentru palatul ceresc al lui Dumnezeu, considerat a fi adevărata Lui reședință (1Rg 8:39+; 2Cr 6:30+).
8. Sanctuarul, templul, cetatea, casa Tatălui, cortul lui Dumnezeu, etc. se referă toate la aceeași realitate fizică cerească, din perspective diferite. Nu există un cort sau templu ceresc după modelul fizic al celui pământesc, cu spații, perdele, obiecte și liturgică ceremoniale, deși folosirea limbajului ceremonial pentru a ne referi la realitățile cerești. este legitimă. Nu există însă o structură fizică bipartită a sanctuarului ceresc, nici chivot fizic, nici perdele fizice, etc., și chiar dacă ar exista, nu avem dreptul să facem din asemenea speculații literaliste un test al credinței și un mesaj universal, de viață și de moarte.
9. Doctrina sanctuarului este o prezentare în limbaj dramatic, ritual-tipologic, a Evangheliei Veșnice care se concentrează asupra importanței Judecății premileniale deja începute în 1844. Ea ilustrează rolul „poruncilor lui Dumnezeu și al credinței în Iisus” (Ap 14:6-12). Acest mesaj, care se concentrează asupra Judecății Casei lui Dumnezeu (1Pt 4:17-18) este specific adventist și profund biblic, detașându-se atât de legalismul doctrinelor meritelor, cât și de harismul ieftin, antinomian sau cel puțin reticent față de autoritatea Poruncii și de demnitatea spirituală a faptei izvorâte din credință și iubire.
10. Există o strânsă legătură tematică și de subiect între capitolele 8 și 9 din Daniel. Capitolul 8 conține o viziune, urmată de o revelație și o explicație parțială; capitolul 9 conține, după rugăciune, o nouă revelație, în care, între altele, același înger continuă și completează explicația neterminată din capitolul 8.
11. Începutul celor 2300 zile și al celor 70 de săptămâni este același, 457 î.e.c., ceea ce face ca perioada să se întindă până la 1844. Conectarea celor două perioade se poate observa numai printr-un studiu profund și extins al celor două profeții și al implicațiilor lor. Prezența aceluiași înger, intrarea lui bruscă în subiectul cronologiei (9:24) și folosirea verbului nehhtak = „tăiat-și-repartizat", dovedesc că interpretarea noastră clasică este corectă în această privință. Faptul că între sfârșitul perioadelor de 1260/1290–1335 „zile” și începutul celor „70 de săptămâni” sunt 2300 ani, rezultat care a apărut neintenționat, pe baza unor calcule independente, este o confirmare că metoda lui Johannes Petri, de a calcula cele 2300 zile odată cu începutul celor 70 săptămâni, este corectă.
12. Nu putem folosi ca argument termenul mar’é din Da 9:23, deoarece el are acolo sensul de revelație vorbită și nu de viziune, referindu-se în acest caz la revelația (sau cuvântul) care urmează (cf. Da 10:1). Dacă acest mar’é s-ar referi în mod clar la profeția anterioară, atunci conexiunea dintre cele două revelații ar fi fost prea evidentă, și profeția nu avea șanse să rămână „pecetluită până la vremea sfârșitului” (8:26; 12:4.9-10). Mirarea mea este că atâția comentatori din trecut, inclusiv unii ostili adventismului, nu au recunoscut relația dintre cele două perioade profetice (70 săptămâni și 2300 zile), deși sunt de acord cu AZS în a afirma că termenul mar’é din Da 9:23 s-ar referi la profeția din capitolul 8…
Afirmațiile critice de mai sus sunt o prezentare rezumativă doar. Ele se adresează unor prieteni care cunosc subiectul îndeaproape. Nu vă grăbiți cu concluziile.
Temeiurile noastre doctrinare trebuie să fie în exclusivitate biblice. Consultarea altor comentatori, și cu atât mai mult sfaturile sau descoperirile unui profet sunt foarte utile, atâta timp cât dăm prioritate absolută Scripturii și ne păstrăm spiritul critic. Greșelile omenești sunt inerente, de aceea avem nevoie de Spiritul lui Dumnezeu, de unitate și comuniune, și de mai mult decât un dar spiritual care să conlucreze în vederea stabilirii adevărului doctrinar. Nu avem dreptul să ne folosim de Spiritul Profetic în alt mod decât cum a hotărât același Spirit când a vorbit în primul rând prin autorii biblici și mai apoi prin Ellen White, William Foy etc.
Exemplul pionierilor, care, cu mai puține posibilități decât noi, au descoperit prin studiul biblic atâtea taine vrednice de credință și, fără a pretinde infailibiltate, au înaintat mereu (modificându-și convingerile, dacă a fost necesar) este mai important pentru noi astăzi decât preluarea necritică și conservarea fetișizantă a oricărui cuvânt care a ieșit de sub tiparnița lor.
Orice credincios are dreptul și datoria de a cerceta adevărul, deoarece datoriile fundamentale ale omului, precum și calea mântuirii sunt clare în Scripturi. Aceasta nu înseamnă însă că ne putem lipsi de darurile pe care Dumnezeu le-a lăsat în Biserică și că nu ne interesează ce învață Biserica, întreaga comunitate de credință. O înțelegere mai profundă, mai completă și mai unitară nu poate fi atinsă prin simple meditații, vise și iluminări, sau prin cercetări diletantissime și abordări sentimentale ori pragmatice ale subiectelor sacre. Darul cunoștinței, darul înțelepciunii, darul „deosebirii duhurilor", darul de a fi învățător, darul de a cunoaște limbi utile comunicării și cercetării biblice (1Cor 12:8.10.28 TLN), precum și darul de a fi cărturar (adică filolog, scriitor, om de litere – Mt 13:52; 23:34), oricât de mult este acesta asociat popular cu fariseismul, toate acestea nu trebuie abandonate în fața unor daruri mai mari și mai spectaculoase (profeția, minunile, etc.).
Toți cei care au daruri de la același Duh sunt gata să învețe unii de la alții. Chiar și profeții adevărați au învățat de la alții, inclusiv de la neprofeți; înțelepții învață ȘI unii de la alții, ba chiar și de la oameni simpli, și toți învață de la Dumnezeu. Aroganța individualistă a unora, care se cred conduși de Dumnezeu, și sunt dispuși să primească învățătură pe orice cale, cu excepția slujitorilor Bisericii și a scrierilor Bisericii, etc., este o infatuare care apare înaindea căderii.
Faptul că Biserica, după 160 de ani de existență (și după mai multe decenii de dezvoltare teologică fără precedent), încă întâmpină oarecare probleme în înțelegerea și expunerea perfectă a unor doctrine majore, ar trebui să ne trezească și să ne responsabilizeze pe toți, începând cu slujitorii Cuvântului. Deja adventismul este împărțit în curente și facțiuni diverse în țările cu influență. Dacă vom continua cu nepăsarea în ce privește studiul personal al Scripturii, nu pot suporta să-mi imaginez ce confuzie va apărea în rândurile noastre când vom fi confruntați cu criza aceea despre care am fost avertizați. Deja unii părăsesc credința, iar alții se încrâncenează inutil în poziții care de mult ar fi trebuit abandonate. Dumnezeu să Se îndure de Biserica Lui !
Noi nu suntem în mod exclusiv Biserica lui Dumnezeu, nu suntem tot „Israelul lui Dumnezeu”, ci o parte din el, și anume partea răspunzătoare de soarta celorlalți. Dumnezeu ne-a ridicat și ne-a trimis, ca pe Ilie și ca pe Ioan Botezătorul, cu un mesaj special de pocăință, nu numai la păgâni, ci și la creștini și pocăiți. Nu avem dreptul să întreținem sentimente și atitudini sectare, exclusiviste, dar nici să ne diluăm mesajul și misiunea, confundându-ne cu alți creștini. Am toată încrederea că un studiu nou, mai critic, al acestei doctrine, o formulare a ei mai precisă și o transmitere mai diversificată, mai adaptată și mai contextualizată, ar putea trezi și pe ceilalți frați ai noștri, care încă nu se împărtășesc de toate bunurile spirituale pe care ni le-a dat nouă Dumnezeu.
Avem nevoie de mai multă înțelegere și dragoste, acolo unde apar păreri diferite. Opintirile distructive însă trebuie întâmpinate cu hotărâre. Biserica are un potențial de toleranță binecuvântată; avem răbdare cu cei care au îndoieli, care au mintea încurcată și răvășită de învățături ostile doctrinei noatre istorice. Dar acolo unde, la lipsa de înțelepciune și de cunoștință temeinică cineva adaugă mândrie, răutate și blasfemie, trebuie să ne opunem hotărât. Pornirea de a distruge o doctrină, pe diferite motive, de a înlătura ceva din convingerile noastre comunitare, fără a găsi o soluție mai bună, este o faptă nechibzuită. De asemenea, obiceiul de a construi o doctrină nouă pe un set de afirmații biblice, ignorând alte afirmații la fel de inspirate, este inadmisibil ca metodă în cercetarea biblică.
Am considerat de datoria mea să fac aceste precizări, deoarece unii se grăbesc să ia afirmațiile mele critice ca și cum ar încuraja curentul de „emancipare" de adventismul istoric (caracterizat prin doctrina judecății de cercetare și a Sanctuarului și prin încrederea în Spiritul Profeției care a vorbit prin Ellen White).
Sursa: http://www.florinlaiu.com/judecata-i-sanctuarul/observatii-critice-si-sugestii-asupra-teologiei-sanctuarului.php
