Miller și Crozier, recomandați de Ellen White
Autor Florin Laiu
Într-o viziune din anul 1846, pe care Ellen White nu o descrie,[39] a primit confirmarea divină că studiul lui Crosier despre sanctuarul ceresc, publicat în 1845 și 1846, avea un mesaj esențial pentru poporul lui Dumnezeu[40] și a îndemnat pe toți să-l citească. Oricine crede în darul profetic al Ellenei White înțelege că studiul lui Crozier trebuie să fie corect, pentru toate scopurile practice. Dar ne putem pe bună dreptate întreba, dacă această confirmare din partea Ellenei White însemna înzestrarea lui Crozier cu infailibilitate, și dacă întotdeauna corectitudinea doctrinală înseamnă și rigoare exegetică absolută, și dacă toate aspectele înțelegerii autorului sunt corecte.
Să nu uităm că Ellen White a încurajat în termeni asemănători publicarea largă a comentariilor profetice ale lui Uriah Smith (deși soții White nu înțelegeau toate profețiile în același fel ca Smith), și că afirmase, de asemenea (Early Writings, 1882:229, 231), despre William Miller, că „îngerii lui Dumnezeu l-au vizitat adesea pe acest om ales, ca să-i călăuzească mintea și să deschidă înțelegerii sale profețiile care fuseseră întotdeauna obscure pentru oamenii lui Dumnezeu". „Dumnezeu a îndreptat mintea lui William Miller spre profeții[le biblice] și i-a dat mare lumină asupra cărții Apocalipsei." „Harta profetică” din 1843 fusese de asemenea de la Dumnezeu (id. p. 74). Dar cei care au studiat sistemul de argumentare al lui Miller știu că, în ciuda faptului că el descoperise un mesaj profetic de importanță unică, interpretările lui aveau mari și nu puține greșeli hermeneutice în argumentație. El avea și alte 4 perioade biblice (« stâlpi ») care anunțau venirea Domnului în 1843-1844, afară de cea din Dan 8:14:[41]
1. O perioadă de 6000 ani, dedusă din principiul sabatic (Ex 31:17), și începută la 4157 î.e.n., când, după calculul lui, ar fi avut loc facerea lumii.[42]
2. O perioadă dedusă din profețiile lui Moise din Lev 26:18-28: „vă voi pedepsi de șapte ori" (seven times), unde times, înțeles ca vremi profetice (ani), după modelul din Daniel, au fost interpretate ca 7×7×360 = 2520 zile (ani), începând cu întemnițarea regelui Manase în Babilon, la anul 677 AC (după cronologia lui Ussher afișată în KJV). Cei șapte ani din Dt 15:1-2 erau la fel interpretați.
3. Din Lev 25:8-13 a dedus că până la marele jubileu al Adventului trebuia să treacă un jubileu de jubilee (49×50 = 2450 ani), începând cu exilul babilonian (607 î.e.n.).
4. Din Os 6:1-3 și Lc 13:32 Miller a dedus o perioadă de două zile profetice (zile-milenii, după 2Petru 3), începând cu momentul unui legământ făcut între romani și evrei, calculat de Miller ca fiind anul 158 î.e.n. (după datele din 1 Mac 8 și 9). Prima parte a acestei perioade (158 î.e.n. – 508 e.n.) o constitua numărul Fiarei (Ap 13:18), 666 ani până la instalarea papalității („uriciunea pustiirii"), plus încă 1335 ani, până la sfârșit (Dan 12:11-12).
Pe lângă aceste perioade calculate până la anul probabil al Parusíei, Miller aducea ca dovezi și alte perioade profetice (cele 70 săptămâni; cele 1260 / 1290 zile), care prin împlinirea lor la timpul stabilit (moartea lui Iisus, rana de moarte a papalității etc.), confirmau încrederea în calculele profetice. Cea mai spectaculoasă cronologie de acest tip, calculată predictiv cu exactitate maximă, a fost profeția despre cele „5 luni” + „1 ceas, 1 zi, o lună, 1 an" (391 ani și 15 zile) din Ap 9:10.15, pe care Josiah Litch a finisat-o și aplicat-o la cuceririle și dominația otomană dintre 27 iulie 1299 și 11 august 1840, reușind să convingă nu puțini contemporani, între 1838-1844, în acel timp al declinului rapid al puterii sultanului.[43]
Din toate eforturile exegetice ale lui Miller, teologia AZS a reținut numai perioadele celor 70 de sătămâni, a celor 1260 zile (inclusiv cu varianta 1290-1335 zile din Daniel 12) și a profeției despre dominația otomană din Apocalipsa 9. Totuși, chiar în privința acestor perioade, doar cele 70 de săptămâni și 2300 zile au rămas (oficial) nemișcate, împreună cu cele 1260 zile. Cele 1290-1335 zile au rămas neatinse, dar și nestudiate, iar profeția otomană este respinsă astăzi de toți interpreții care au suficientă instruire în exegeza biblică și în istorie. Doar unele grupuri independente se străduiesc inutil, să resusciteze interpretarea lui Litch (probabil, pentru motivul că și Ellen White o menționează în Marea Luptă printre profețiile biblice care i-au convins pe primii adventiști).
Eroarea lui Miller în ce privește identitatea sanctuarului și sensul curățirii lui din Daniel 8:14 poate fi mai bine înțeleasă dacă observăm cu atenție gafele pe care le face, în ciuda motivelor și intențiilor lui curate. Miller a trecut în revistă toate aplicațiile biblice ale simbolului sanctuarului,[44] și a eliminat de pe listă sanctuarul-Iisus și sanctuarul-Cer, ca neavând nevoie de curățire; apoi a eliminat și Iudeea și templul iudaic, ca fiind capitole de mult timp încheiate. I-au rămas drept candidați doar pământul și sfinții (creștinii) , pe care le-a considerat împreună, ca fiind sanctuarul de curățit. Interesant este că Miller nu avea noțiunea de sanctuar ceresc și dacă ar fi avut-o, tot n-ar fi înțeles de ce ar fi avut acesta nevoie de curățire. În ce privește sanctuarul-pământ, Miller indică mai multe referințe biblice, dar nerelevante.
Pionierii AZS au descoperit existența unui sanctuar ceresc, precum și un sens al curățirii lui (Ev 9:23; Lev 16), de aceea nu au avut nevoie să abandoneze calculul lui Miller la Daniel 8:14, ci doar aplicația pe care acesta o făcuse. Potrivit scenariului din Ap 10:10, adventiștii au avut de mestecat o profeție dulce care se dovedise amară. O nouă soluție a început să se dezvolte imediat după aceea. Ellen White a confirmat această nouă soluție. Dar rămâne întrebarea dacă noua soluție este fără greșeală, sau dacă nu cumva a rămas ceva amărăciune de experimentat și pentru noi.
Din nefericire, atât Miller cât și Crozier au renunțat la ceea ce descoperiseră și publicaseră ca fiind adevăr divin. Miller a fost foarte tulburat și rușinat de eșecurile repetate din 1844 (martie și octombrie), și a renunțat public la toate calculele lui, inclusiv la Daniel 8:14, fixându-și privirea spre o nouă dată a revenirii Domnului: „astăzi, Astăzi ASTĂ‚ZI!".[45] Crozier, omul care lansase doctrina adventistă a sanctuarului în 1845-1846, a părăsit, după 1848, atât doctrina despre sanctuar, cât și sabatul biblic – doctrine care, în mintea pionierilor AZS, erau asociate.[46]
________________________________________
NOTE
[39] A se vedea scrisoarea ei adresată lui Eli Curtis, A Word to the Little Flock (1847), page 12,
[40] Vezi http://dedication.www3.50megs.com/pioneerwritings.html.
[41] Cf. tezei doctorale a lui Kay Arasola, The End of Historicism – Millerite Hermeneutic of Time Prophecies in the Old Testament, University of Uppsala (Sweden), Datem Publishing, Sigtuna, 1990, p. 220. Pentru detalii, id. 95-146.
[42] Id. 109-110. Miller a ajuns la data aceasta, corectând cronologia lui Usher (4004 î.e.n.) printr-un nou calcul al timpului Judecătorilor (448 ani), cu ajutorul lui Josephus.
[43] A se vedea capitolul „Profeții împlinite", în E. G. White, Marea luptă / Tragedia veacurilor (GC 1911:334; Josiah Litch, in Signs of the Times, and Expositor of Prophecy, Aug. 1, 1840).
[44] 1). Iisus (Is 8:14, Ez 11:16); 2). Cerul (Ps 102; 20:2); 3). Iudeea (Ps 114:28); 4). Templul iudaic (Ex 25:8; 1Cr 22:19); 5). Sfânta sfintelor (Lev 4:6; 1Cr 28:10); 6). Pământul (Is 16:13; 1Rg 8:27; Ap 5:10; 20:6; Mt 6:10; Ps 32:15; Ap 11:15; Ps 96:6-13); 7). Sfinții (1Cor 3:16-17; 2Cor 6:16; Ef 2:21). Cf. Arasola, op. cit. 126.
45] Cf. http://www.whiteestate.org/pathways/wmiller.asp
[46] Ca răspuns la un set de întrebări, Crozier a răspuns că vederile lui cu privire la subiectul sanctuarului se schimbaseră „cumva” de la data (1845) când scrisese articolul Legea lui Moise, articol citat de adventiștii sabatiști. El afirma în răspunsul său, că din 1848 își modificase teologia cu privire la ispășire, deoarece înțelegea acum mai satisfăcător natura „veacului viitor", și blama pe sabatiști că citează articolul lui în favoarea doctrinei sanctuarului și a ispășirii, când de fapt principalul lui scop fusese să explice și să dovedească doctrina „ușii închise”, pe care sabatiștii, între timp, o abandonaseră. Crozier afirma că nu se poate ști când va începe ziua antitipică a ispășirii, dar indiferent când ar fi, dacă a început sau dacă este încă în viitor, ea nu va închide ușa harului pentru cei nepocăiți. Despre acest subiect, a afirmat: „După cea mai bună lumină pe care o pot obține din Scripturi, trag concluzia că acea slujbă [Ziua ispășirii] va ocupa viitoarea eră a lumii (mileniul). Nu am încredere în nici o altă ‘descoperire’ decât ce este conținut în Biblie." Interesant este că el păstra tipologia distinctă a celor două încăperi ale sanctuarului, dar nu mai accepta data de 22 octombrie 1844 ca moment al începutului „zilei ispășirii". Pentru el, aceasta ar fi echivalat cu începutul mileniului, ceea ce nu se vedea. În final, explică de ce respinge sabatul – aceleași argumente folosite astăzi de evanghelici: nu este noutestamentar, nu aduce adevărată bucurie, aduce robie etc. (The Advent Harbinger and Bible Advocate, Vol. V., New Series, March 5, 1853) http://www.ex-sda.com/crosier_b.htm
Sursa: http://www.florinlaiu.com/judecata-i-sanctuarul/miller-si-crozier-recomandati-de-ellen-white.php
