I. Faptele bune
1. Un creștin face ceea ce este drept, pentru că este creștin și nu ca să devină creștin. Ioan 15.5
2. Neprihănirea = Isus, noi nu avem nici un fel de neprihănire în afară de Isus. Rom. 1.16-17
3. Singura cale de a căuta neprihănirea este calea de a căuta pe Isus. Rom 4,4-5
4. Creștinismul și mântuirea se întemeiază nu pe ceea ce faci, ci pe cine cunoști. Rom 3.28
5. A face bine prin a nu face rău nu însemnează a face binele. A fi bun prin a nu fi rău nu însemnează a fi bun. Mat. 23.27-28
6. Neprihanirea ne va face să fim morali în schimb moralitatea nu ne va face să fim neprihăniți. Mat 5.20
7. Faptele noastre bune nu constituie motivul pentru care vom fi mântuiți, după cum faptele noastre rele nu vor fi motivul pentru care vom fi pierduți. Rom. 3.20
II. Păcatul
8. Orice om este născut păcătos sau centrat pe sine (egocentrat) pentru că s-a născut despărțit de Dumnezeu. Ps. 58.3
9. Dumnezeu nu ne pune în socoteala faptul ca ne-am născut păcătoși. Ezech. 18.20, Ioan 1.9
10. Păcătuim pentru că suntem păcătoși, noi nu suntem păcătoși pentru că păcătuim. Rom 7,14-20
11. Păcatul (a fi despărțit de Dumnezeu) dă naștere la păcate (săvârșirea lucrurilor rele). 1 Ioan 3.6
12. Oricine trăiește o viață despărțită de Dumnezeu, trăiește în păcat. Ioan 16.8-9
III. Credința
13. Cea mai bună definiție a credinței este încrederea. Credința este a depinde de altcineva. Mat 15.21-28.
14. A cunoaște pe Dumnezeu duce la a te încrede în Dumnezeu. Dacă nu-L cunoști pe El nu te vei încrede în El. Dacă nu te încrezi în Domnul însemnează că nu-L cunoști suficient pe Domnul. 2 Tim 1.12
15. Credința este roada Duhului și nu rodul nostru. Nu este ceva la care să lucrăm sau ceva pe care noi s-o creem. Gal 5.22
16. O cugetare (gândire) corectă nu va produce credință adevărată, în schimb credința va produce o judecată corectă. Rom. 10.17
IV. Predarea
17. Predarea însemnează a ne da pe noi înșine și nu a da păcatele noastre. Predarea păcatelor va fi rezultatul predării noastre și a căutării lui Dumezeu. Rom 10.3-4
18. A te strădui să-ți predai păcatele tale te va conduce inevitabil la a te reține să te predai pe tine însuți. Rom 9.31-32
19. Nimeni nu poate să se răstignască singur (să se aducă la predare) ci Altcineva trebuie să facă lucrul acesta pentru el. Gal 2.20
20. Noi suntem sub controlul fie al lui Dumnezeu, fie al diavolului. Singurul control pe care noi îl avem este să alegem cine anume ne va controla. Rom 6.16
21. Predarea voinței însemnează predarea puterii de alegere. Dar noi folosim puterea de alege pentru a preda (nimici) voința. Noi cedăm (predăm puterea de alegere) în fața obiceiurilor dar ne păstrăm puterea de alegere față în față cu părtășia cu Dumnezeu.
22. Singurul efort voluntar și deliberat în trăirea vieții creștine este căutarea lui Dumnezeu. Ioan 15.5, Fil 4.13
23. O experiență creștină în care predarea când este, când nu este, confirmă că uneori depind de Dumnezeu și alterori de diavol. Mat 17.17
V. Convertirea
24. Convertirea este lucrarea Duhului Sfânt care produce o schimbare a atitudinii față de Dumnezeu și cunoaște o nouă capacitate de a-L cunoaște pe Dumnezeu. Ioan 3.3-8
25. Convertirea conduce către o viață schimbată. Ezec 36, 26-27.
26. Convertirea ca și pocăința, este o experiență continuă. Luca 9.23
VI. Pocăința
27. Pocăința este întristare, părere de rău pentru păcat și o îndepărtare de păcat. Pocăința este un dar, de aceea părerea de rău pentru păcat și îndepărtarea de păcat este tot un dar. Fapte 5.31
28. Noi nu ne schimbăm viețile cu scopul de a veni la Hristos. Noi venim la Hristos exact așa cum suntem și El ne transformă viața. Ioan 6.37
29. Dumnezeu ne dă pocăința înainte de a ne da iertarea. Fapte 3.19
VII. Iertarea
30. Întristarea în felul lumii constă în a fi trist pentru că ai călcat o lege și urmează pedeapsa. Întristarea în felul lui Dumnezeu constă în a fi trist pentru că ai frânt o inimă și ai rănit pe Cel mai bun Prieten.
31. Singurul păcat cunoscut care nu poate fi iertat este păcatul pentru care nu ne pocăim și nu cerem iertare.
32. Iertarea nu este de nici un folos penrtu păcătos decât dacă ea este acceptată de către păcătos
33. Iertarea lui Dumnezeu este nelimitată dar acceptarea noastră a iertării Lui, poate fi limitată.
34. Acelora cărora li s-a iertat mult vor iubi mult și aceeia care vor iubi mult, vor asculta mult. Luc.7.41-43
35. Iertarea este gratuită dar nu este ieftină, ea a costat viața iubitului Fiu al lui Dumnezeu.
36. Dumnezeu nu iartă păcate, iartă doar păcătoși.
37. Hristos a murit pentru păcatele noastre după scripturi.
38. Crucea a făcut posibil pentru Dumnezeu să fie drept și în același timp să ierte pe oricine.
39. Moartea Domnului Hristos a fost necesară pentru ca noi să putem fi iertați.
40. Nu putem adăuga nimic la ceea ce Isus a făcut pe cruce, Dumnezeu însă poate să adauge plinătatea.
VIII. Siguranța mântuirii
41. A rămâne cu Isus este tot atât de important ca și a veni la El. Ioan 15.4
42. Asigurarea mântuirii continuă printr-o relație zilnică personală cu Isus. 1 Ioan 5.11-12
43. Creștinii trebuie să știe că au asigurarea mântuirii astăzi.
44. Biblia învață „o dată mântuit pe veci mântuit” numai în măsura în care te păstrezi salvat.
45. Pacea nu vine din biruință ci biruința vine din pace.
46. Un motiv pentru care noi întreținem păcătuirea este acela că nu credem că suntem iertați. Asigurearea ne conduce la biruință în timp ce nesiguranța ne conduce la înfrângere.
47. Neprihănirea prin credință este o experiență nu doar o simplă teorie.
48. Viața devoțională a creștinului nu este opțională, părtășia cu Dumnezeu este întrega temelie a înaintării vieții creștine.
49. Dacă nu ne luăm timp pentru Biblie și rugăciune vom muri din punct de vedere spiritual.
50. Faptul că citim Biblia și ne rugăm nu însemnează că automat avem părtășie cu Dumnezeu dar nu vom avea părtășie dacă nu citim Biblia și nu ne rugăm.
IX. Rugăciunea
51. Primul obiectiv al rugăciunii este nu de-a primi răspunsuri ci comunicarea, al-L cunoaște pe Isus.
52. Obiectivul principal al studiului Biblic este nu de-a căpăta informații ci comunicarea, pentru a-L cunoaște pe Isus.
53. Până nu învățăm să-L căutăm pe Isus de dragul lui și nu pentru interesul nostru, adeseori ne va merge rău atunci când ne rugăm.
54. Oricine ajunge descurajat privind părtășia, din pricina defectelor comportamentului său, dă pe față faptul că este un legalist.
X. Ascultarea
55.
56. Adevărata ascultare este un dar al lui Dumnezeu. Haina de nuntă e gratuită.
57. Adevărata ascultare vine din lăuntru și nu din afară.
58. Adevărate ascultare este firească și spontană.
59. Acela care este dependent de Dumnezeu pentru putere, acela nu va trebui să se străduiască din greu ca să asculte ci el ar trebui să se străduiască mult, ca să nu asculte.
60. Ascultarea care este doar din afaară este o ascultare falsă.
61. Când ajungem să-L cunoaștem pe Dumnezeu, după cum este privilegiul nostru să-L cunoaștem pe El, atunci viața noastră va ajunge o viață de continuă ascultare.
XI. Legea
62. Oricine încearcă să trăiască o viață creștină despărțit de Hristos, nu este un creștin ci un legalist fie conservator, fie liberal.
63. Nu există nici o putere în lege pentru ascultare autentică.
64. Hristos este fârșitul legii în vederea căpătării neprihănirii prin lege. Dar nu este sfârșitul legii.
65. Faptele bune făcute despărțit de Hristos, sunt fapte rele.
66. Scopul faptelor bune nu este acela de a ne mântui pe noi ci acela de a aduce slavă lui Dumnezeu.
67. Când se ajunge la adevărata credință și adevăratele fapte bune, atunci nu vom putea avea una fără celelalte.
XII. Creșterea
68. Credința crește în cantitate niciodată în calitate. Creșterea are în vedere continuitatea dependenței noastre de Dumnezeu.
69. Noi nu vom crește prin încercarea de a crește (strădanie).
70. Creștinul crește mai puternic înțelegându-și slăbiciunile. Când noi suntem slabi atunci suntem tari.
XIII. Dependența
71. Noi putem face toate lucrurile prin Hristos care ne întărește, dar fără Hristos noi nu putem face nimic.
72. Satana nu are putere să determine pe cei ce depind de Dumnezeu să păcătuiască. Dar aceia care depind de ei înșiși sunt lesne înfrânți.
73. Zilnica și statornica noatră părtășie cu Dumnezeu, ne conduce la o statornică predare, la o dependență clipă de clipă de Isus.
74. A privi la tine însuți (la sine) este întotdeauna punctul separării de Dumnezeu care frânge dependența de El.
75. Dumnezeu niciodată nu se va despărți de noi dar noi putem alege să ne despărțim de Dumnezeu.
XIV. Mărturia misionară
76. Motivul pentru care Dumnezeu dorește ca noi să dăm mărturie este în primul rând pentru binele nostru.
77. Dorința de a mărturisi izvorăște natural pentru un adevărat creștin.
78. Cel mai fericit om în lume este acela a cărui viață este cel mai mult implicată în slujirea altora. Cel mai mizerabil om este acela a cărui viață este cel mai mult implicată în slujirea de sine.
79. Solia misionară se cuprinde în Evanghelia Împărăției, iar această Evanghelie este Vestea Bună a îndreptățirii prin credință.
XV. Lupta credinței
80. Adevărata sursă a ispitei este de a trăi o viață despărțită de Hristos.
81. Ispitele devin păcate în clipa în care consimțim față de ele în mintea noastră.
82. Isus a fost ispitit să facă binele dar în propria Sa putere, și așa suntem ispitiți și noi.
83. Dumnezeu știe să izbăvească pe cei evavioși, nu pe cei neevlavioși, din ispită.
84. Ispitele sunt depășite nu în momentul ispitirii ci întotdeauna înainte de ceasul ispitirii.
85. Ispita nu este biruită în momentul ispitirii, ci întotdeauna înainte ca
ea să se manifeste.
86. Biruința nu este lucrarea mâinilor noastre, ci o primim de la Dumnezeu.
87. În conflictul în care suntem angajați în calitate de creștini, trebuie
să fim activi în lupta credinței și pasivi în lupta păcatului.
88. Adevărata biruință stă în a birui obiceiul de a depune eforturi pentru
a fi victorios.
XVI. Desăvârșirea
89. Desăvârșirea de caracter nu este lucrarea noastră ci ea este lucrarea lui Dumnezeu în noi.
90. Desăvârșirea poate fi o noțiune periculoasă în cazul în care ne ațintește atenția asupra noastră și a propriilor noastre fapte.
XVII. Neprihănirea lui Isus
91. Isus a fost ca și Adam înainte de cădere în ce privește condiția lui nepăcătoasă, adică El nu s-a născut despărțit de Dumnezeu. Dar Isus a fost ca și Adam după cădere în ce privește puterea fizică, tăria minții și valoarea morală. Luca 1.35
92. Domnul Hristos nu a avut nici un avantaj față de noi pentru biruirea ispitelor. Ev.4.15
93. Isus a biruit ispita în același mod în care și noi putem birui și anume prin Putrea de deasupra Lui.
94. Pentru Mântuitorul păcatul a fost respingător, atât timp cât și noi vom fi dependenți de Dumnezeu, vom considera și noi păcatul ca fiind respingător.
95. Noi nu vom putea fi niciodată cum a fost Isus, noi vom putea însă să facem ce a făcut Isus.
Concluzie
96. Problema păcatului constă într-o relație întreruptă între om și Dumnezeu. Iar ținta mântuirii constă în a reface relația, părtășia între Dumnezeu și om.
Sursa: http://rochristian.org/article.php?id=491
