Gradina cu flori
Un om avea multe pamanturi si multi servitori. Baietelul lui, de numai cativa anisori, iubea foarte mult florile. El ii ceru tatalui sau sa-i dea si lui o bucata mica de pamant, in care sa-si semene el niste flori si sa le ingrijeasca singur. Tatal lui se gandi ca acesta este un lucru foarte bun, din care baiatul are numai de invatat. Caci, gandea el, cine se invata de mic cu munca, va fi un om muncitor si cand va fi mare. Asa ca-i dadu o mica bucata de pamant, cam cat un strat de-al nostru, asezata intr-un colt mai retras al gradinii.
Bucuria baietelului fu mare. Semana cu multa bagare de seama o multime de flori, uda pamantul, dar iata ca florile nu voiau sa rasara. Atunci, copilul alerga la gradinarul tatalui sau si-i spuse necazul. Acesta veni in graba sa vada despre ce este vorba, apoi ii promise ca-l va ajuta sa aiba o gradina frumoasa, in care sa creasca tot ce-si doreste.
Gradinarul lua in mana o sapa foarte ascutita, dar baiatului, vazand uratul instrument, i se stranse inima de frica pentru gradina lui draga. Nici nu incepu bine gradinarul sa rascoleasca pamantul, ca sapa lovi o piatra. Incercand sa o scoata, omul isi dadu seama ca este foarte mare si acoperea aproape toata gradinita baiatului. Opintindu-se din greu, reusi sa o dea la o parte, apoi continua sa rascoleasca pamantul. Copilul incepu sa planga vazand ce ravasita arata acum mica lui gradina.
Dar, gradinarul il linisti pe copil, apoi il ruga sa-l ajute. Impreuna au adus pamant bun, pe care l-au asezat deasupra. Dupa o vreme, lucrata cu grija, mica gradina prinse viata.
Inima noastra este ca o gradina. Noi am vrea ca in ea sa creasca totdeauna flori multe si frumoase, dar uneori, din cauza unor pietre mai mari sau mai mici, aceasta nu se intampla.
Chiar daca plangem cand Dumnezeu ne rascoleste si indeparteaza piatra, trebuie sa stim ca numai asa cresterea noastra spirituala nu este impiedicata.
Le voi da o alta inima, si voi pune un duh nou in voi. Voi lua din trupul lor inima din piatra, si le voi da o inima de carne. (Ezechiel 11:19)
Autor: Mirela Dascalu
