„Nu stiti ca cei ce alearga in locul de alergare, toti alearga, dar numai unul capata premiul? Alergati dar in asa fel ca sa capatati premiul!” (1 Cor. 9,24)
Milo din Croton, un mare atlet din Antichitate, avea faima legendara de luptator neinfrant. Intr-o lupta, trei caderi in genunchi constituiau infrangere, dar Milo nu a fost ingenuncheat niciodata. Se povesteste ca si-a inceput antrenamentul, luand pe umeri un tauras si mergand cat putea de mult. A continuat asa, ajungand tot mai tare pe masura ce taurul crestea in greutate. Dupa patru ani, Milo a mers la Jocurile Olimpice. Ca sa impresioneze multimea, a sacrificat taurul si i-a purtat pe umeri cadavrul masiv, patru sute de metri prin stadion. In prima sa lupta, Milo a fost victorios, incepandu-si astfel ilustra cariera.
Jocurile Olimpice au inceput in Grecia in anul 776 i.Hr. si s-au tinut permanent, o data la patru ani, pana in 393 d.Hr., cand imparatul Theodosius a poruncit sa fie inchise toate centrele pagane.
Apostolul Pavel a folosit Jocurile Olimpice ca ilustratie pentru invataturi crestine. El ne atrage atentia asupra urmaririi telului, asupra perseverentei si rezistentei atletilor, dar arata ca noi trebuie sa tintim spre ceva mai de pret decat faima sau o cununa de lauri, „care se poate vesteji” (2 Cor. 9,25). Tinta noastra ar trebui sa fie viata vesnica (1 Tim. 6,12; Fil. 3,14).
Se spune ca Esop a intalnit odata un sportiv care se lauda cu victoria sa. Filozoful l-a intrebat daca adversarul a fost mai puternic. „Nu, nu!”, a raspuns atletul. „Forta mea s-a dovedit a fi cu mult mai mare.” „Ei bine, omule fara minte,” a spus Esop, „ce cinste ai castigat daca, fiind mai puternic, ai triumfat asupra unui om mai slab? Ar fi fost acceptabil, daca ai fi invins prin iscusinta un om care iti era superior in forta trupeasca.”
Astfel a aratat Esop caracterul irational al competitiei umane. Apostolul Pavel ne ridica deasupra unei astfel de conduite, conducandu-ne sa depindem de bratele vesnice ale Tariei, care ne imputernicesc sa-i ridicam pe altii mai sus. Acesta este adevaratul spirit al olimpicilor veritabili.
Tu ce lucru faci pentru a-i ridica pe altii mai sus?
Autor: David Nieman