Cavalerii in armuri
Pentru cei din Evul Mediu trebuie sa fi fost intotdeauna un cosmar cand o armata de cavaleri, trei-patru sute de oameni imbracati in armuri, pe cai imbracati si ei in armuri, se napusteau in galop impotriva dusmanilor. Omul nici nu se vedea, pentru ca era complet ascuns, din cap si pana in picioare, sub platosa.
Cavalerul este specific Evului Mediu. Ascensiunea si gloria lui a inceput odata cu cruciadele si s-a incheiat odata cu reforma.
Razboinicul imbracat in armura nu era usor doborat. Armura, grea cat un om, era purtata peste niste flanele, ca sa nu provoace rani. Toata aceasta greutate il transforma pe cavaler intr-un fel de broasca testoasa care de-abia se misca. Nici sa se urce pe cal nu putea singur, ci trebuia ajutat.
Cavalerii plateau un pret mare pentru securitatea lor. Caldura si umezeala erau uneori atat de mari sub coiful de fier, incat le provocau stari de lesin.
Desi armura ii facea aproape invulnerabili, ei puteau sa fie invinsi printr-o lovitura puternica data de aproape. De asemenea, greutatea ii facea pe cavaleri sa piarda din viteza. Tocmai de aceea, din ziua in care viteza adversarilor a devenit mai mare, cavalerii au fost siliti sa renunte la armura pentru a putea tine piept fortei dusmanului. Daca nu erau dispusi sa renunte la metalul greu, acesta le devenea o mare piedica – in loc sa-i ajute, era de partea dusmanului.
Sunt multe lucruri, aparent bune, care pot sa ne devina, in cele din urma, dusmani de temut. Orice lucru, chiar bun, daca este facut fara masura, poate sa devina daunator.
Dar sunt multe lucruri rele la care noi tinem foarte mult. Dumnezeu ar vrea sa renuntam la ele, spre binele nostru. El stie ca obiceiurile rele sunt cele care ne pot desparti pentru totdeauna de Sine si astfel pierdem si binecuvantarile de pe acest pamant dar si viata vesnica.
Lepadati, deci, orice rautate, orice viclesug, orice fel de prefacatorie, de pizma si de clevetire; si, ca niste prunci nascuti de curand, sa doriti laptele duhovnicesc si curat, pentru ca prin el sa cresteti spre mantuire, daca ati gustat intr-adevar ca bun este Domnul. (1 Petru 2:1-3)
Autor: Mirela Dascalu
