„Sa nu te paraseasca bunatatea si credinciosia: leaga-ti-le la gat, scrie-le pe tablita inimii tale. si astfel vei capata trecere si minte sanatoasa.” (Prov. 3,3.4)
Dincolo de stilul deosebit, metaforic al acestui îndemn, caracteristic de altfel pentru toata cartea Proverbelor lui Solomon, ajungem la întrebarea: Mai sunt de actualitate bunatatea si credinciosia? A fi bun, intr-o lume ca a noastra, inseamna de cele mai multe ori a fi slab. Si, tot la fel, credinciosia sau, altfel spus, statornicia în relatii, fidelitatea, poate fi considerata o dovadă de neîntelepciune.
Se mai potrivesc oare vechile principii biblice cu lumea noastra? Putem sa ne asteptam si astazi la rezultatele promise în aceste texte? Cu totii vrem sa avem trecere înaintea oamenilor cu vaza si cautam sa obtinem acest lucru pe diferite cai, dar putini dintre noi cauta renumele sau succesul prin intermediul bunatatii… Iar credinciosia la ce mai poate fi buna?
M-am mirat foarte mult cand am aflat că acest cuvant, „credinciosie”, nu-si găseste loc decat cu greu prin dictionarele limbii romane. El este folosit în traducerea Cornilescu a Bibliei, dar nu este folosit în limbajul cotidian. Dar este asa de frumos…, mai frumos decât „fidelitate”, pentru ca se înrudeste cu „credinta”. Dacă fidelitatea este o insusire umană, foarte valoroasa
bineînteles, totusi credinciosia, fiind izvorata din credinta, se leagă mai mult de smerenie si nu aduce lauda omului, ci Domnului.
Desi lumea s-a schimbat, omul si legile lui launtrice ramân aceleasi. Interiorul omului reactioneaza si astazi la fel ca acum 3.000 de ani, cand e vorba de manie sau de razbunare, ca exteriorizare a unor sentimente vulcanice. Si tot la fel, cand e vorba de bunatate si iertare. Cat de amagitoare este ideea că te simti bine daca iti dai drumul sentimentelor, dacă te racoresti, facandu-ti dreptate!
„Tu singur te pedepsesti cu răutatea ta si tu singur te lovesti cu necredinciosia ta” – spune profetul Ieremia (2,19). Si cata dreptate are!
Benone Catana
