Am primit porunca sa ne odihnim
„Isus le-a zis: ’Veniti singuri la o parte, intr-un loc pustiu, si odihniti-va putin’. Caci… ei n-aveau vreme nici sa manance.” (Marcu 6,31)
Priveam uimita si cu neincredere la formularul pe care doctorul mi l-a pus in mana. „Sa nu lucrati deloc, timp de doua saptamani.” Dar asa ceva nu era posibil cu niciun chip! Nu concepeam ideea de a fi complet inactiva. Inchizand ochii, l-am auzit pe doctor spunand ca, daca nu imi schimb modul de viata, in curand voi fi moarta. „Munciti prea mult!”
Wayne Oats defineste un „obsedat de munca” drept „o persoana a carei nevoie de a munci a devenit excesiva, tulburand vizibil sanatatea, fericirea sau relatiile acelei persoane”. Aceasta definitie mi se potrivea! Eram dependenta de munca! Dar acum, fiindca fusesem obligata sa imi iau putin timp liber, am inceput sa reflectez la lucruri precum remarca lui George MacDonald’s: „Nu e obligatoriu ca un om sa munceasca fara oprire. Exista o anume inactivitate sacra, a carei cultivare este, in prezent, teribil de neglijata”.
Am inceput sa fac alegeri care sa aduca in viata mea un echilibru sanatos si am descoperit ca acestea isi gasesc cel mai bine locul in Sabat. E sanatos din punct de vedere social sa ne intalnim cu alti credinciosi. Ne stimulam mintea prin studierea Bibliei. E bine pentru sanatatea noastra emotionala sa ne impartasim sentimentele in grupe mici. Iar apoi, dupa o masa sanatoasa, putem ori sa facem o plimbare in natura, ori sa ne odihnim, in functie de ce are nevoie corpul nostru. Eu cred ca, atunci cand a creat Sabatul, Domnul a stiut cat de dificil le va fi unora sa reduca viteza si sa se odihneasca. Asa ca El a facut doua lucruri: ne-a dat o zi de pregatire, ca sa reducem viteza, si apoi ziua de odihna (care e si porunca – a patra).
In curand, ma voi intoarce la lucru. Abia acum inteleg cat de important a fost indemnul dat de Hristos ucenicilor ca, daca voiau sa-i ajute pe altii, aveau nevoie de odihna si de un loc linistit. Desi am pierdut din vedere planurile lui Dumnezeu pentru viata mea, Dumnezeu niciodata nu m-a pierdut din vedere pe mine. El a ingaduit ca trupul meu sa ajunga total epuizat, obligandu-ma „sa vin mai la o parte si sa ma odihnesc”. De aceea, asemenea lui David, eu spun: „Este spre binele meu ca m-ai smerit, ca sa invat oranduirile Tale” (Ps. 119,71).
Gandeste-te la toate rolurile pe care le ai in viata. L-ai inclus pe acela de a avea grija de tine, odihnindu-te?
Caroline Watkins
