1. Lipsa de veghere conduce la uitarea învățăturilor din Sfânta Scriptură
Observăm în multe ocazii că deși cunoaștem o mulțime de principii și norme comportamentale pentru viața creștină, totuși ne este deosebit de dificil să le aplicăm în circumstanțele deopotrivă variate și complexe ale vieții de zi cu zi. Care ar fi cauzele pentru care se poate ajunge la o astfel de situație?
Când privim în jurul nostru, observăm o mulțime de lucruri parcă anume destinate să ne distragă atenția de la aplicarea principiilor pe care le învățăm prin intermediul Cuvântului lui Dumnezeu. Astfel, ne putem confrunta cu lipsa timpului necesar pentru a ne pregăti spiritual în vederea trecerii cu bine peste provocările zilei. Alteori ajungem să fim atât de preocupați cu lucrurile acestei lumi, încât uităm că de fapt suntem într-un proces de pregătire pentru viața viitoare. Însă cel mai adesea, cred că ne confruntăm cu o lipsă a celui mai elementar obicei de a veghea cu atenție pentru a nu fi luați prin surprindere de către ceea ce se întâmplă cu noi sau în jurul nostru, și deopotrivă pentru a da un bun răspuns ori de câte ori suntem ispitiți sau provocați să facem ceea ce este rău.
Prin urmare, cât de important este să ne dezvoltăm obiceiul de a veghea asupra respectării principiilor creștine în viața de zi cu zi?
Se poate spune că este vital ca orice creștin să-și dezvolte această capacitate de a veghea și de a fi atent la ceea ce se întâmplă în experiențele prin care trece zi de zi, pentru a identifica la timp amenințările care vin asupra sa, cu scopul de a-l îndepărta de Dumnezeu. Dacă am proceda astfel, atunci sunt sigur că majoritatea situațiilor în care am ajuns să comitem ceea ce este rău, ar fi evitate, iar viața noastră ar avea un tonus spiritual ascendent. Însă, ca orice altă deprindere, obiceiul de a veghea, adică de a fi atent pentru a trăi principiile vieții creștine, se însușește în urma unui proces de educare a voinței și a facultăților interioare ce privesc exercițiul răbdării, perseverenței și a altora în felul acesta.
Fiindcă este foarte important să fim cu adevărat creștini în toate ocaziile vieții, vom examina acum una dintre consecințele lipsei de veghere, și anume uitarea învățăturii Scripturii, și mai grav, uitarea calității noastre de a fi copiii ai lui Dumnezeu. În acest sens este util să citim Deuteronom 4:9:
"Numai ia seama asupra ta și veghează cu luare aminte asupra sufletului tău, în toate zilele vieții tale, ca nu cumva să uiți lucrurile pe care ți le-au văzut ochii și să-ți iasă din inimă; fă-le cunoscut copiilor tăi și copiilor copiilor tăi.".
Ce se poate spune despre ceea ce se întâmplă atunci când neglijăm vegherea asupra aplicării învățăturilor creștine?
Cred că este deosebit de important să înțelegem că viața creștină se construiește pe mai mulți "piloni" în genul: studiului biblic, rugăciunii, acțiunii, sau exercitării credinței, și vegherii. Despre necesitatea studierii Sfintelor Scripturi se vorbește destul de des. Cu privire la nevoia de rugăciune putem spune că se face referință în multe ocazii despre dezvoltarea acestei deprinderi. Exercitarea credinței este de la sine înțeles, însă despre veghere se vorbește destul de rar, sau chiar aproape deloc. De aceea, cred că avem de-a face cu o lipsă în evlavia noastră, care lasă nepăzită o cale prin care Cel Rău ajunge ușor să ne stăpânească și să ne conducă la fapte și atitudini care dezonorează mărturisirea noastră creștină.
Dacă așa stau lucrurile, atunci ce înseamnă la modul concret, să veghezi din punct de vedere spiritual? De ce trebuie să acordăm atât de multă atenție acestei deprinderi?
Făcând referință la versetul amintit, putem înțelege ceva din importanța acestei noțiuni de a veghea sau de a fi vigilenți cu privire la aplicarea învățăturii încredințate de către Dumnezeu. Un aspect important asupra vegherii este cel de a avea un spirit treaz în a ne aduce aminte ceea ce am studiat din cuprinsul Sfintelor Scripturi, precum și din experiența vieții de zi cu zi. În acest sens, accentul trebuie pus pe "lucrurile pe care ți le-au văzut ochii", adică pe ceea ce ai văzut și trăit. Aici putem aminti tot ceea ce am descoperit prin intermediul relației noastre cu Dumnezeu, cum ar fi: intervențiile Sale minunate în favoarea noastră, învățăturile deosebite pe care le-am primit prin studiul direct sau prin intermediul altor persoane, și de ce nu, experiența comuniunii cu ceilalți frați de credință, atunci când ea a fost înălțătoare. Astfel, putem spune că "a veghea" înseamnă de fapt să ții vie amintirea experiențelor și ocaziilor în care ai primit lumină cerească și întărire spirituală de-a lungul vieții.
La modul concret, cum să ne dezvoltăm puterea de a veghea și de a ne aduce aminte de ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi?
Puterea de a veghea se dezvoltă prin evocarea lucrurilor pe care Dumnezeu le-a făcut pentru noi. Aceasta se poate realiza cel mai ușor prin mărturisirea experienței noastre față de frații de credință, dar deopotrivă față de orice persoană deschisă luminii care vine din Cuvântul sfânt. De asemenea, vegherea se întărește prin sesizarea similarității situațiilor prin care trecem și cele care au fost deja consemnate în cuprinsul Sfintelor Scripturi. De exemplu, atunci când suntem supuși unor presiuni de a face ceea ce este rău, de a ne comporta necuviincios sau chiar de a da drumul manifestării trăsăturilor noastre negative, putem să ne gândim la situațiile asemănătoare descrise în Biblie și la ceea ce au făcut oamenii lui Dumnezeu. Astfel, am sesiza nu numai apariția unor situații dificile, dar și calea pentru a ieși cu succes din ele. Într-un cuvânt, vegherea ne-ar conduce să reacționăm cu rapiditate și eficiență pentru a ne menține viața pe linia mărturisirii creștine.
Ce alte metode se pot folosi pentru a putea reacționa cu succes la provocările prin care trecem în fiecare zi? Cum ne poate veni în ajutor exercițiul vegherii?
A veghea înseamnă să fii atent asupra ta însuți și asupra împrejurărilor prin care treci, cu scopul de a nu te lăsa abătut de la identitatea spirituală creștină pe care ai primit-o de la Dumnezeu. Acest lucru este similar experienței unui conducător auto, care trebuie să fie atent la ceea ce se întâmplă pe drumul pe care circulă și deopotrivă la instrumentele indicatoare aflate în fața sa, manevrând cu îndemânare volanul și apăsând pedalele potrivite la momentul potrivit. Din acest punct de vedere, vegherea ne va ajuta să avem o atitudine activă față de ceea ce se profilează la orizont, sesizând tendințele înainte ca ele să se manifeste și luând măsuri din timp pentru a trece cu succes. În acest sens, este util să fim atenți la ceea ce se întâmplă cu noi în mijlocul întâmplărilor zilei și să încercăm să evaluăm obiectiv contextul din jurul nostru.
Cum ne poate ajuta studiul Sfintelor Scripturi să ne dezvoltăm capacitatea de a veghea sau de a fi atenți la ispitele și provocările ce vin asupra noastră?
Dacă vom studia cu atenția Sfintele Scripturi, atunci vom observa modul în care Domnul Isus Hristos a răspuns într-un mod admirabil provocărilor și ispitelor cu care a fost confruntat. În mare măsură succesul Său deriva din buna cunoaștere a cărților sfinte și mai ales a detaliilor dezvăluite prin Cuvântul lui Dumnezeu. Astfel, atunci când studiem începem să distingem detalii relevante cu privire la intenția divină cu privire la diferitele învățături care au fost transmise de-a lungul vremii. A ajunge să poți răspunde cu un adevărat "stă scris", reprezintă o performanță la care putem ajunge, dacă vom folosi ocaziile ce ne sunt mereu oferite de a studia și aprofunda textul Scripturii. De îndată ce am ajuns să vedem lucrurile în profunzime în Scriptură, următorul pas este cel de a distinge detaliile din experiența zilnică, iar aici începe vegherea.
În ce sens vegherea reprezintă o continuare naturală a studiului biblic? Sub ce formă studierea ne ajută să ne dezvoltăm capacitatea de a sesiza ceea ce este bun sau rău în viața noastră zilnică?
Atât studierea cât și vegherea se bazează pe procese de învățare ce sunt asemănătoare. Când studiem un concept biblic, atunci ne concentrăm asupra lui, distingem detaliile și corelăm ceea ce citim cu ceea ce am învățat din alte părți ale Scripturii. Iar atunci când veghem pentru aplicarea principiilor pe care le-am studiat, de fapt noi vom continua să corelăm ceea ce sesizăm în experiența zilnică cu ceea ce am studiat din Cuvântul lui Dumnezeu. Practic, vegherea reprezintă continuarea studiului pe care l-am început și ne ajută în aplicarea practică a principiilor pe care le-am deprins prin citirea Bibliei. Se poate spune că acea capacitate de a distinge ceea ce este bine de ceea ce este rău, inițiată prin studierea Bibliei, se manifestă într-o măsură deplină prin sesizarea acestor elemente în mijlocul realității din jurul nostru, ajutându-ne să facem alegeri corecte în direcția cea bună.
Revenind la versetul biblic pe care l-am citat, cum putem să-i ajutăm pe cei care depind de noi să cultive această capacitate de a veghea și de a nu uita cuvintele Scripturii?
Textul biblic ne vorbește despre nevoia de a face cunoscute învățăturile Bibliei "copiilor tăi și copiilor copiilor tăi". Astfel, prin comunicarea descoperirii divine și a experiențelor cu Dumnezeu către cei ce ne sunt cei mai apropiați, ajungem să distingem detaliile lucrurilor prin care am trecut. Acest lucru ne ajută să înțelegem mai bine drumul vieții pe care l-am parcurs și să veghem cu o mai mare atenție asupra a ceea ce va fi cu noi de acum înainte. De asemenea, cei cărora le împărtășim aceste lucruri au ocazia să învețe din experiența noastră și să fie atenți pentru a nu mai repeta ceea ce a fost greșit, precum și de a înțelege ceea ce a fost bine. Putem spune că atât cei care au trecut prin respectivele experiențe, cât și cei care le-au auzit, vor fi mai bine puși în gardă asupra ispitelor și încercărilor care cu siguranță vor veni, iar astfel vor avea șansa de a fi învingători, cel puțin de acum înainte.
De ce însă avem tendința de a ignora acest aspect al vegherii și de a nu aplica principiile exprimate prin Cuvântul lui Dumnezeu de a comunica celor apropiați adevărul Său?
Este un lucru bine știut faptul că dacă nu vom repeta învățăturile pe care le-am primit, atunci ele vor fi uitate după un timp mai lung sau mai scurt. De asemenea, dacă nu vom pune în practica zilnică ceea ce studiem, vom ajunge să ne pierdem interesul pentru învățătura creștină și vom evolua către o progresivă plafonare spirituală. Însă atunci când veghem cu atenție asupra aplicării imediate a ceea ce noi studiem, vom ajunge să avem un interes tot mai mare pentru partea practică a religiei, iar satisfacțiile vor fi peste măsură de mari. Problema este că noi ignorăm vegherea asupra lucrurilor spirituale, fiindcă nu stă în firea noastră să dăm atenție Cuvântului lui Dumnezeu. Cel Rău știe foarte bine că dacă noi nu vom veghea, atunci ne va lua prin surprindere cu ispitele sale și ne va birui. Ceea ce nu se poate obține prin forță, se poate dobândi cu ușurință atunci când suntem luați prin surprindere. Să ne gândim bine la ceea ce s-a întâmplat cu Petru, când a trădat pe Domnul Hristos în noaptea când a fost prins.
Domnul Hristos spunea "vegheați și vă rugați, ca să nu cădeți în ispită". La ce se referă acest lucru și cum poate fi unită vegherea cu rugăciunea?
Spiritul de veghere este necesar într-un sens cu totul special atunci când ne rugăm. De regulă, rugăciunile noastre au un caracter monoton și repetitiv, fapt deosebit de nociv pentru dezvoltarea noastră spirituală. Sunt rare ocaziile când rugăciunea noastră devine tonifiantă, având puterea de a ne inspira și încuraja în viața de zi cu zi. Din acest punct de vedere, vegherea ne ajută să dăm la o parte toate acele elemente care ne conduc la plafonare, inclusiv în ce privește rugăciunea, și de a ne orienta gândurile în mod activ raportându-ne la ceea ce avem nevoie în mod real să primim de la Dumnezeu. Nu în ultimul rând, prin orientarea activă a atenției, adică veghere, vom ajunge să ne putem ruga fără dificultate chiar și atunci când nu avem o dispoziție specială în acest sens. De fapt, prin veghere se înțelege și o abordare activă, aș putea spune bazată pe exercitarea judecății noastre, asupra vieții noastre spirituale, fapt benefic în avansarea noastră către Împărăția cerurilor. Iar atunci când rugăciunea noastră are la bază această abordare activă, ispitele și provocările ce vor veni asupra noastră nu ne vor mai lua prin surprindere.
Așadar, ce se înțelegere prin vegherea asupra lucrurilor spirituale și cum putem preîntâmpina atacurile Celui Rău, precum și uitarea învățăturilor ce ne-au fost încredințate prin Cuvântul lui Dumnezeu?
Vegherea reprezintă o abordare activă a religiei, adică a vieții de credință. De fapt, se poate spune că vegherea este aspectul activ al unei credințe pline de viață, care caută să încorporeze învățătura creștină în aspectele ei practice și în realitatea zilnică. Un creștin care veghează este asemenea unui luptător gata să intre în confruntare în orice moment, având avantajul că nu poate fi luat prin surprindere. Mai mult, vegherea unită cu rugăciunea ne conduce să avem un spirit treaz și să cerem de la Dumnezeu ceea ce avem cu adevărat nevoie pentru a face față confruntărilor în fiecare moment al vieții. Una dintre cheile biruinței Domnului Hristos se regăsea și în faptul că dovedind o veghere atentă asupra a ceea ce se întâmpla cu Sine și cu obstacolele cu care se confrunta, a știut de fiecare dată să fie cu un pas înaintea ispititorului. Dacă ucenicii ar fi dorit, ar fi putut învăța de la El acest secret al biruinței, precum și multe altele în genul acesta. Prin veghere ajungem să detectăm problema înainte de a se produce, iar învățăturile Bibliei devin pline de viață și deosebit de înviorătoare.
Cum suntem ajutați în mod direct pentru a putea dovedi un spirit de veghere în fiecare clipă a vieții noastre? Cum pot fi depășite handicapurile interioare pe care le avem cu privire la acest subiect?
Domnul Hristos a promis că nu vom rămâne singuri, fiindcă Duhul Sfânt, adică Mângâietorul, va veni asupra noastră și ne va călăuzi în "tot adevărul". Pe de altă parte, în grădina ispitirii, când ucenicii nu au fost în stare să vegheze și să se roage alături de El, Domnul le-a spus că "Duhul (Sfânt) este plin de râvnă, dar trupul (carnea, sau firea) este neputincioasă". Înțelegem că există un conflict interior ce ne împiedică să veghem cu adevărat, între Duhul Sfânt și natura noastră căzută. Dar depinde numai de noi să alegem una sau alta dintre aceste influențe și să le lăsăm să se manifeste în noi. Aceste două puteri se materializează deseori prin influențe și dispoziții interioare care ne conduc într-o parte sau alta, dar dacă vom alege de fiecare dată ceea ce ne inspiră Duhul Sfânt, atunci vom reuși să fim veghetori, în felul în care a fost și Domnul Isus Hristos. Astfel, handicapurile interioare vor fi depășite și biruințe spirituale deosebite vor fi experimentate de atunci înainte.
Rugăciune pentru a primi de la Dumnezeu capacitatea de a veghea cu scopul de a pune în aplicare învățăturile sfinte, precum și pentru a uni studiul, rugăciunea și experiența zilnică prin intermediul vegherii, astfel încât să reușim să învingem în fiecare ocazie când suntem provocați sau ispitiți fie de Cel Rău, fie de realitățile cu care ne confruntăm.
2. Lupta împotriva idolatriei presupune veghere
Obiceiul de a veghea asupra lucrurilor spirituale vine deseori în contradicție cu firea noastră, cu ceea ce am învățat sau moștenit. De ce ne este atât de greu să fim veghetori asupra stării noastre spirituale?
Se poate spune că vegherea asupra lucrurilor spirituale nu ne stă în fire, fiindcă tendința noastră este de a veghea exclusiv asupra lucrurilor materiale de care suntem interesați, fără a mai avea timp pentru altceva. În plus, mulțimea de activități în care suntem implicați, și care ne solicită atenția, nu ne mai lasă timp pentru a mai acorda interes vieții noastre spirituale. De fapt, putem spune că avem de-a face cu o idolatrie mascată, ce se manifestă prin acordarea unui interes exclusiv problemelor ce țin de această lume și ignorarea a ceea ce se referă la Împărăția cerurilor. Această idolatrie ascunsă ne conduce să nu mai avem dispoziția necesară de a veghea pentru aplicarea principiilor creștine în viața de zi cu zi, astfel ajungând în situația nefericită de a nu fi gata când timpul nostru de har se va încheia.
În acest sens, să citim apelul de a veghea din Deuteronom 4:19: "Veghează asupra sufletului tău, ca nu cumva, ridicându-ți ochii spre cer, și văzând soarele, luna și stelele, toată oștirea cerurilor, să fii târât să te închini înaintea lor și să le slujești: căci acestea sunt lucruri pe care Domnul Dumnezeul tău le-a făcut și le-a împărțit ca să slujească tuturor popoarelor, sub cerul întreg.". Cum se poate ajunge la idolatrie, fie ea și ascunsă, atunci când nu veghem?
Realitatea din jurul nostru este deosebit de dinamică, totul fiind supus unei prefaceri ce nu se oprește vreodată. Dacă nu vom fi atenți la circumstanțele în mijlocul cărora trăim, vom fi cu siguranță deturnați de la activitatea de bază ce are drept scop pregătirea pentru Împărăția cerurilor. Astfel, tendința naturală din noi se va manifesta, fiind deseori activată de ceea ce este în jur, și vom ajunge să ne închinăm, adică să ne subordonăm, în sens strict lucrurilor ce au un caracter material și ne vom conforma standardelor lumești. De fapt, nu este vorba doar de atenția pe care o acordăm lucrurilor materiale, dar deopotrivă ne gândim la un sistem de valori străin de descoperirea făcută de Dumnezeu prin intermediul Sfintelor Scripturi.
La modul concret, ce fel de valori sunt propagate în jurul nostru având un caracter străin de Împărăția lui Dumnezeu? Cum ne pot influența într-un mod nemijlocit?
Dacă vom selecta un canal de televiziune, imediat realitatea din jurul nostru se va umple de valorile și influențele programului pe care îl vizionăm. Astfel, dacă vom urmări un film de acțiune, atunci violența și o mulțime de aluzii având un caracter josnic vor inunda mediul în care ne aflăm, afectându-ne în mod nemijlocit și progresiv simțurile, mintea și valorile pe care le avem. Mai mult, dacă vom urmări un program de actualități, în care accentul este pus nu pe informarea corectă, ci pe manipularea simțămintelor telespectatorilor prin inserarea unor imagini ce șochează, sau descoperă tot felul de detalii macabre, ajungem să fim captivați și influențați de ceea ce este rău. Problema este că prin expuneri repetate la astfel de influențe, capacitatea de a veghea și de a detecta mișcările vrăjmașului va fi grav afectată, iar astfel vom ajunge sub puterea sa, fără chiar a ne mai da seama.
Atunci care ar fi soluția pentru a nu ne mai lăsa întinați de ceea ce vedem? Cum putem să fim suficient de veghetori pentru a evita astfel de situații?
Vegherea nu este nimic altceva decât credința în acțiune, manifestându-se în mod pozitiv prin realizarea de fapte care să ne conducă la pregătirea pentru Împărăția lui Dumnezeu. Atunci când veghem, vom detecta caracterul îndoielnic a ceea ce urmărim. Astfel, se vor trage "semnalele de alarmă" pentru a lua măsurile de rigoare prin întreruperea expunerii, fie prin schimbarea canalului, fie prin închiderea sursei ce produce astfel de influențe. Mai greu este când ceilalți membri ai familiei doresc în continuare să se expună conștient sau nu acestor influențe nefaste, dar în principiu, puterea exemplului personal al conducătorilor de familie va fi determinant pentru trezirea tuturor celor implicați. Când veghem nu mai putem să rămânem pasivi în fața manifestării păcatului, ci dimpotrivă, vom căuta să oprim apariția răului chiar din fașă, sau chiar înainte de a se răspândi pe deplin.
Cât de multe rele ar putea fi preîntâmpinate, dacă am veghea de la început asupra apariției unor deprinderi necorespunzătoare?
Dacă oamenii ar veghea asupra ceea ce fac, gândesc și spun, atunci lumea din jurul nostru ar deveni cu totul alta, fiindcă astfel s-ar da loc rațiunii să se manifeste, limitând și stopând acțiunea principiilor negative din lumea în care trăim. Însă acest lucru ar presupune o schimbare hotărâtă a comportamentului nostru, o cultivare atentă a laturii spirituale, adică o "naștere din nou". În loc să ne mai avântăm în tot felul de proiecte ambițioase, menite să înalțe eu-l, ar trebui să ne concentrăm mai mult pe acel singur obiect de valoare, asemănat de către Domnul Hristos cu un mărgăritar de mare preț, iar astfel am ajunge să atingem un standard de spiritualitate, ce ne-ar oferi o satisfacție extraordinară în lumea aceasta și o calificare sigură pentru Împărăția cerurilor. Când veghem asupra a ceea ce se întâmplă cu viața noastră, atunci ajungem să detectăm tendințele către rău chiar de la început, înainte ca ele să se manifeste pe deplin, și astfel putem acționa pentru restricționarea și îndepărtarea lor.
Chiar este cu putință să eliminăm manifestarea tendințelor către rău? Chiar este posibilă dovedirea unei astfel de stăpâniri de sine în viața de zi cu zi?
În mod normal nu ar fi cu putință să putem face astfel de schimbări în viața noastră, fiindcă programarea noastră interioară, bazată pe ereditate și pe influențele puternice ale mediului în care trăim, ne-ar împiedica chiar și în cele mai bune eforturi de modificare a unui comportament necorespunzător. Însă intervenția divină prin punerea la dispoziția noastră a puterii Duhului Sfânt și a cunoștinței Bibliei, poate realiza lucruri extraordinare, dincolo de ceea ce ne-am putea imagina sau de ceea ce am fi în stare în mod natural. Atunci când lăsăm ca influențele deosebit de puternice transmise de către Cuvântul lui Dumnezeu să se manifeste în viața noastră, vom constata că este posibilă schimbarea interioară, iar "reprogramarea" naturii noastre, mai precis a caracterului nostru, este posibilă.
Dar nu va conduce acest lucru la un conflict interior, la o luptă dintre acea parte care dorește să Îl urmeze pe Dumnezeu și o altă parte ce refuză în mod sistematic orice fel de schimbare?
Nimic nu se câștigă fără efort și fără o luptă puternică cu noi înșine. Un alpinist care dorește să urce pe un munte înalt va constata în scurt timp că adversarul cel mai puternic se află chiar în interiorul său, în acea parte a eu-lui care se dă înapoi din fața antrenamentului deosebit de dur, a vicisitudinilor de tot felul și a perspectivei pierderii vieții într-o singură clipă. Cu toate acestea, sunt multe persoane care reușesc o astfel de performanță și ajung să se autodepășească. Într-un mod similar, un creștin se află pe un drum care urcă mai sus decât înălțimile obișnuite ale vieții, fiind nevoit să escaladeze suișuri abrupte și versanți periculoși, uneori neavând alt punct de sprijin decât Cuvântul Scripturii de care se prinde cu tărie și cu credință. Refuzul naturii căzute se va manifesta la tot pasul, asemenea unui protest gălăgios cu privire la duritatea drumului urmat. Însă noi nu trebuie să îi dăm atenție, fiindcă destinul nostru se află înaintea noastră, iar siguranța se obține înaintând mereu.
Cu toate acestea, sunt multe persoane, care deși au credință în Dumnezeu, au constatat că le este aproape cu neputință să își depășească multe dintre obiceiurile necorespunzătoare. Unde este greșeala sau cum se poate remedia o astfel de situație?
Cel mai adesea, cauza pentru care nu putem să mai înaintăm pe drumul transformării interioare, se datorează lipsei vegherii, a dovedirii unui spirit de atenție perseverentă pentru a ajunge acolo unde ne-am propus. De exemplu, dacă am constatat că nu ne putem stăpâni în oprirea practicării unui obicei necorespunzător, atunci este bine să ne analizăm din nou experiența vieții. Ne-am rugat suficient? Am identificat în Scriptură acele învățături, care să ne conducă la soluționarea problemei cu care ne confruntăm? Am cerut prin credință împlinirea făgăduințelor divine care au un impact direct asupra situației noastre? Am acționat în vederea stopării obiceiului în cauză? Ne-am propus un plan de acțiune în acest sens? Ei bine, dacă am făcut toate acestea și nu am reușit, înseamnă că nu am vegheat suficient pentru a duce la îndeplinire ceea ce ne-am propus. Calea cea mai puternică prin care Duhul Sfânt lucrează asupra noastră este prin intermediul motivării voinței noastre în a alege mereu ceea ce este bun și drept.
Dar nu va întreprinde Duhul Sfânt ceva supranatural pentru noi, cu scopul de a compensa lipsa noastră de putere? Nu va face Dumnezeu o minune, astfel încât să ajungem cu ușurință să nu mai comitem ceea ce este rău?
Apostolul Pavel zugrăvea foarte clar în epistola către Romani, faptul că Duhul Sfânt și natura căzută se luptă în noi pentru a ne influența într-o direcție sau alta. Dar în final, decisivă este alegerea noastră. De aceea, apostolul lansa îndemnul de a nu mai da atenție împlinirii dorințele naturii căzute. Dimpotrivă, este esențial să urmăm sugestiile și gândurile inspirate de către Duhul Sfânt. Astfel de gânduri se nasc în noi atunci când studiem Biblia și în momentele în care căutăm să înțelegem profunzimea revelației divine. Aș putea spune că cea mai mare minune a lucrării divine constă în acțiunea Duhului Sfânt prin ceea ce în mod natural se află la dispoziția noastră. Biblia o avem lângă noi. Studierea ei ne stă la îndemână. Motivarea voinței se produce în procesul studierii. Iar aducerea aminte a ceea ce am studiat în circumstanțele concrete ale vieții are la bază deprinderea de a veghea cu atenție la ceea ce se întâmplă cu noi și în jurul nostru. Niciodată o atenție trezită și antrenată prin studierea revelației sfinte nu va putea fi luată prin surprindere, iar impactul apariției ispitelor va dispărea, oferindu-ne un teren avantajos pentru a învinge în lupta vieții.
Se poate spune că astfel vom ajunge să învingem tendințele idolatre ce se luptă în interiorul nostru? Cum vom reuși să ținem în frâu manifestarea lor prin răutate, lăcomie, egoism și altele în genul acesta?
Nu pot să spun că este simplu să dovedim un spirit veghetor, sau vigilent, în toate ocaziile vieții, dar la fel ca orice altă deprindere, acest lucru se cultivă prin exercițiu și perseverență. Însă atunci când vom ajunge să fim atenți la ce se întâmplă cu viața noastră și cu cei din jur, vom constata că ne va fi mult mai simplu să contracarăm tendințele idolatre din interiorul nostru. Faptul că vom recunoaște tendințele încă înainte de a se manifesta, ne va oferi un imens avantaj, pe care dacă vom ști să-l folosim, vom putea obține biruințe prețioase spre slava lui Dumnezeu. În acest sens, aș vrea să precizez că manifestarea tendințelor către rău este însoțită întotdeauna de anumite semnale pe care le-am putea sesiza cu ușurință dacă am cultiva o atitudine de veghere. Astfel, răutatea, lăcomia, egoismului, precum și altele în felul acesta, ar putea fi identificate și înfruntate la timp.
Care ar fi câteva dintre semnalele care anunță manifestarea tendințelor către rău din interiorul nostru sau din afara noastră? Există vreo șansă de a le recunoaște la timp?
În fragmentul biblic studiat eram avertizați să luăm aminte și să nu ajungem ca privind la lucrurile create, să fim ulterior "târâți" să ne închinăm înaintea lor și să le slujim. Astfel, înainte de a ajunge să ne închinăm unor lucruri false, există o "târâre", adică o alunecare care se realizează aproape pe nesimțite, atunci când nu veghem. Prin schimbări mici la început, ajungem în cele din urmă să fim purtați dincolo de ceea ce ne-am fi putut imagina din momentul din care am deviat de la calea adevărului. Însă dacă am veghea, am discerne aceste mici abateri și am putea lua măsuri de contracarare înainte ca tendințele să se manifeste cu toată puterea lor, asemenea unor motoare ambalate la maxim sau a unei avalanșe care a căpătat proporții neașteptate. De aceea, avertismentul constă în a sesiza acele mici semnale care indică depărtarea noastră de la calea cea dreaptă.
Dar ce se întâmplă atunci când ignorăm mesajele, sau nu am fost suficienți de atenți pentru a le sesiza și lua măsuri de contracarare? Mai există vreo șansă de redresare?
Deși este greu să remediezi un rău care s-a produs, totuși datorită acțiunii harului lui Dumnezeu se poate realiza oprirea tendințele negative, chiar și atunci când ele au început să se manifeste cu toată puterea lor. Însă ar fi de preferat să "stârpim" buruienile înainte de a crește, fiindcă după aceea va fi mult mai greu să eliminăm consecințele manifestării tendințelor către rău. În plus, există anumite lucruri ce nu vor mai putea fi niciodată remediate ca la început, sau chiar nu vor mai putea fi niciodată aduse înapoi. Totdeauna manifestarea răului aduce pagubă atât pentru cel care îl comite, cât și celor ce se află în sfera lui de acțiune. Este mult mai ușor să previi decât să tratezi o anumită situație ce cauzează durere și suferință. Cred că aici se află responsabilitatea fiecăruia dintre noi atât față de semeni, cât și înaintea lui Dumnezeu, ca să nu mai vorbesc de răspunderea pe care o avem în raport cu noi înșine.
Prin urmare, se poate combate cu succes idolatria ascunsă ce se manifestă în lumea noastră? Cum ne ajută cultivarea unei atitudini de veghere atentă în raport cu adevărul Sfintelor Scripturi?
În măsura în care devenim tot mai atenți față de modul în care decurge viața noastră și tot mai conștienți de implicațiile ce decurg atunci când nu veghem, eu cred că vom ajunge să fim tot mai imuni la tendințele idolatre ce se manifestă atât din interiorul nostru, cât și din mijlocul mediului în care trăim. De multe ori se ajunge la situații aberante, tocmai fiindcă nimeni nu a vegheat și nu a dat alarma cu privire la calea greșită pe care o urmăm. Nu cred că totdeauna este vorba de nesinceritate sau dezinteres. Cine dorește să își piardă viața veșnică? În mod sigur, nimeni. Cu toate acestea, de ce nu se vede o schimbare temeinică a modului în care trăim pentru a evita acest curs nefast? Dincolo de autoamăgire, de cele mai multe ori există o neglijare a vegherii, o ignorare a apropierii vrăjmașului, în ciuda celor mai evidente semnale că el este aproape, poate chiar la ușa vieții noastre. Nu trebuie să ne lăsăm purtați de idei și sentimente ce ne vorbesc despre o siguranță obținută prin nepăsare și complacere. Împărăția cerurilor ne este accesibilă numai dacă mergem pe calea adevărului și numai dacă nu vom tolera în viața noastră abateri de la idealul divin. Depinde doar de noi să cultivăm deprinderile ce ne vor ajuta să mergem pe această cale și să nu ne abatem de la calea pe care ne-a lăsat-o Domnul Hristos, iar acest lucru este posibil numai atunci când vom veghea cu atenție.
Rugăciune pentru a nu ne lăsa "târâți" de tendințele către rău, de a veghea cu atenție pentru a discerne abaterile de la calea cea dreaptă și de a ne întoarce în punctul de unde am constatat că am părăsit calea care duce în Împărăția lui Dumnezeu.
3. A veghea și a te pregăti pentru a doua revenire a lui Hristos
S-ar părea că prin cultivarea unui spirit de veghere avem în vedere doar lucrurile ce privesc timpul de față. Însă pe de altă parte, vegherea ne conduce la atingerea unui obiectiv mult mai înalt, așa cum rezultă din versetul Luca 21:36 "Vegheați, dar, în tot timpul și rugați-vă, ca să aveți putere să scăpați de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla și să stați în picioare înaintea Fiului omului.".
Ce se poate spune despre puterea pe care o câștigăm atunci când suntem veghetori asupra căilor noastre?
Dacă am fi atenți la drumul pe care mergem, am putea ocoli o mulțime de dificultăți și de probleme prin faptul că am lua în seamă semnale de avertizare, care în mod obligatoriu le anunță înainte de a se manifesta. Este ca și cum înaintea noastră s-ar afla indicatorul de "drum cu multe obstacole", invitându-ne să mergem pe o rută alternativă. Dacă totuși mergem mai departe ignorându-l din neștiință, sau mai grav, din neatenție, vom ajunge să ne pierdem energia și resursele interioare pe un drum pietros și plin de tot felul de denivelări, pentru ca în final să fim nevoiți să ne întoarcem la punctul de intersecție cu drumul bun. Ce vreau să subliniez este faptul că drumul drept, sau "calea" îngustă, nu reprezintă neapărat ceva greu și dificil de urmat. Dimpotrivă, această cale este îngustă fiindcă în primul rând este dreaptă și nu putem să ne abatem de la ea, dacă dorim să o urmăm. Însă dacă vom merge pe ea, fiind atenți să nu fim deturnați, vom constata că este mult mai ușoară decât așa zisa "cale largă", plină de suspine, suferințe și altele în felul acesta.
Însă ce poți face atunci când constați că pe această cale "îngustă", ce presupune veghere atentă pentru a nu fi abătut din drum, nu găsești decât puțini tovarăși de drum și ești mai tot timpul singur?
Drumul spre Împărăția lui Dumnezeu presupune deseori să trecem prin momente de singurătate, când constatăm că nu mai este nimeni alături de noi, și trebuie să mergem înainte pur și simplu prin veghere și credință. Însă pe de altă parte, există Duhul Sfânt care ni se va alătura pentru a face acest drum cât mai plăcut cu putință și pentru a-ne furniza sfat și călăuzire la fiecare etapă. De aceea, chiar dacă vom constata că mai toți din jurul nostru merg pe "calea cea largă" a suspinelor și suferințelor de tot felul, dar atractivă prin faptul că nu se văd aceste lucruri de la început, totuși noi vom merge mai departe, fiindcă rezultatele se vor vedea abia la final. Astfel, prin stăruință și credință, cel care merge pe "calea îngustă" va constata că drumul este până la urmă plăcut, iar sarcina este totuși ușoară în comparație cu ceea ce s-ar fi întâmplat alegând calea acestei lumi.
Revenind la versetul de la început, cum este posibil ca prin veghere să ne sporim puterea și nu doar să ne economisim resursele noastre de care dispunem? Care ar fi aspectul pozitiv și dinamic al acestei afirmații?
Atunci când mergem pe calea lui Dumnezeu și veghem cu stăruință pentru a nu fi abătuți de pe cale, vom constata că energii suplimentare ne sunt puse la dispoziție, și într-un mod aparent inexplicabil vom vedea că multe lucruri imposibile pentru noi, devin posibile prin harul lui Hristos. Astfel, pentru a trece prin situații ce presupun multă îndemânare și tenacitate, pe care în mod natural s-ar putea să nu le avem, vom constata că putem dovedi o incredibilă dexteritate și perseverență, fiindcă prezența divină se va uni cu noi pentru a ne împuternici și motiva, cu scopul de a depăși situațiile dificile prezente. În acest sens, mă gândesc că s-ar putea să avem momente de slăbiciune extremă, să experimentăm dificultăți de natură sufletească, sau probleme legate de lipsa tenacității, sau altele în genul acesta. Însă dacă nu vom da atenție dispoziției interioare și dacă vom merge mai departe veghind asupra drumului ce trebuie parcurs, ca și cum nu ar exista aceste obstacole interioare, atunci vom constata cu uimire că putem să mergem, iar imposibilul va deveni posibil.
În acest sens, cum putem să ne pregătim pentru a doua venire a lui Hristos, atunci când dovedim un spirit de veghere? Cum suntem ajutați să dobândim acel "untdelemn prețios" care va alimenta focul și lumina din candelele noastre?
Problema fecioarelor din parabola spusă de către Domnul Hristos, a constat în faptul că ele nu au vegheat, așteptând cu răbdare venirea Sa. Pe de altă parte, nu știm exact cât de mult a vegheat fiecare dintre ele, însă cu siguranță că unele aveau untdelemn suplimentar, altele nu. Ideea centrală stă în faptul că așteptarea este consumatoare de energie interioară, iar candela ce nu este alimentată constant se va stinge curând. Dacă nu există o pregătire prealabilă, atunci vom constata că puterea noastră de a-L aștepta pe Domnul nostru va scădea pe măsură ce El aparent "întârzie" să revină. Însă dacă vom reuși să ne menținem spiritul treaz de la început, atunci vom face proviziile necesare care să ne asigure traversarea cu succes a crizei întârzierii dincolo de orizontul pe care noi îl avem asupra lucrărilor lui Dumnezeu. Prin exercițiul atenției, vom ajunge să adunăm orice fel de resursă ce ne-ar putea ajuta să înaintăm pe calea cea sfântă și dreaptă. Astfel, vom dobândi acel "untdelemn prețios", acea resursă ascunsă, ce ne va ajuta să mergem mai departe, chiar și pe vreme de criză.
Ce anume va avea special timpul ce precede a doua revenire a Domnului nostru Isus Hristos? De ce este necesară o veghere deosebită?
Timpul de dinaintea revenirii Domnului nostru Isus Hristos va fi caracterizat de o intensificare a acțiunilor întreprinse de către forțele răului, cu scopul realizării unei amăgiri finale a întregii lumi. De aceea, va fi necesară o mai mare atenție decât în vremurile obișnuite, pentru a putea detecta eroarea și minciuna, și în aceeași măsură, pentru a putea rezista tentației de a trece de partea răului. Mai mult decât oricând va fi nevoie ca toți cei care au o credință creștină autentică să fie gata pentru a putea pleca din această lume, având legăturile cu aceasta reduse la minimum, în primul rând din punct de vedere spiritual. Orice fel de contacte și relații cu lumea aceasta vor deveni surse de influențare către partea negativă în acea vreme, și fără o veghere atentă va fi imposibil să mergi mai departe fără să fii prins în cursă.
Această descriere a ceea ce se va întâmpla înainte de revenirea Domnului Hristos ar putea să provoace descurajare și nedumerire. Care ar fi cauzele acumulării unei astfel de stări de lucruri în timpul ce precede revenirea lui Hristos?
Scriptura vorbește despre o "coacere a roadelor" atât în direcția cea bună, cât și spre cea rea. De aceea, înainte de revenirea lui Hristos toate tendințele către rău sau către bine vor ajunge la finalitate, adică la o deplină maturitate. Din această cauză, evoluția spre o direcție sau alta va fi mai rapidă decât în vremurile normale ale istoriei. Astfel, fără o veghere atentă, tendințele către rău ne vor purta rapid către partea negativă, chiar înainte de a ne da seama ce se întâmplă cu noi. Amăgiri de tot felul vor fi puse înaintea fiecărui om, astfel încât chiar și cei credincioși vor avea probleme serioase în a rămâne consecvenți chemării lor. Însă prin exercițiul vegherii, ei vor putea discerne această avansare a vrăjmașului, iar prin puterea Duhului Sfânt vor fi capabili să evite chiar și cele mai subtile capcane întinse înaintea lor.
Dar nu se spune în Sfânta Scriptură, că în cele din urmă "fecioarele au adormit"? Cum au vegheat fecioarele înțelepte, dacă și ele au ajuns să ațipească?
Faptul că și fecioarele înțelepte ajung să ațipească nu reprezintă o scuză pentru lipsa lor de veghere. Mai degrabă în parabolă se exprimă ideea că fără o pregătire prealabilă, nimeni nu va scăpa, iar în momentul în care vom fi puși să luminăm, candelele se vor stinge în lipsa untdelemnului pregătirii temeinice. De aceea, cred că o adevărată pregătire presupune un exercițiu al vegherii care să nu scadă în mijlocul încercărilor de orice fel. Dacă totuși există o ațipire din lipsa unei concentrări susținute, revenirea este posibilă numai pentru cei care au făcut o pregătire prealabilă, acumulând experiență și putere spirituală prin legătura pe care o au cu Dumnezeu. Astfel, cred că mesajul parabolei nu este unul fatalist, îndemnând la somn de voie, sub considerentul că ne-am pregătit cum am putut și acum putem dormi puțin în ce privește lucrurile spirituale, ci mai degrabă se subliniază faptul că și în cazul în care se întâmplă să ațipești, vei putea să revii doar în măsura în care ai cultivat în viața ta partea spirituală, înainte de a veni încercarea. Avem de-a face cu o asigurare și nu cu o predeterminare.
Dacă așa stau lucrurile, atunci cum putem să ne dezvoltăm această deprindere a vegherii, care să ne ajute să ne pregătim pentru a doua venire a lui Hristos?
Adăugând pregătirea pentru a doua venire a lui Hristos nu facem altceva decât să îmbogățim noțiunea de veghere, fiindcă astfel ajungem să înțelegem mai bine valoare ei neprețuită. La modul practic, dezvoltarea vegherii se realizează prin cultivarea deprinderii de a studia cu atenție Sfintele Scripturi și de a transpune învățăturile sfinte în practic noastră zilnică. Veghind cu atenție pentru a aplica principiile spirituale în cele mai mici amănunte ale vieții noastre, vom ajunge să stăpânim această deprindere a vegherii, până când acest lucru va deveni normal pentru noi. Veghind asupra modului în care gândim, vorbim și acționăm, sau reacționăm, vom ajunge ca prin stăpânire de sine să devenim tot mai atenți la ce se întâmplă cu noi, precum și la influențele pe care le propagăm către ceilalți, sau care le primim din jurul nostru. În cele din urmă vom ajunge să stăpânim pe deplin conținutul spiritual al vieții noastre, până când ea va reflecta într-o măsură deplină și progresivă slava lui Dumnezeu.
Totuși, pare foarte dificil să ajungi să te stăpânești și să veghezi pentru îndreptarea cugetării, vorbirii și acțiunii, conform cu standardul biblic. Ce se întâmplă dacă nu reușim acest lucru?
Sfânta Scriptură ne spune să aducem toate lucrurile, incluzând chiar și gândurile noastre, sub stăpânirea lui Hristos. Problema este că Dumnezeu nu va face aceasta în locul nostru, și de aceea, prin veghere vom ajunge să detectăm toate defectele de caracter, pe măsură ce vom lucra la îndreptarea, mai bine zis eliminarea, a ceea ce este rău, și cultivarea a ceea ce este bun. Nu pot spune că va fi simplu, dar sunt sigur că va fi posibil, fiindcă Dumnezeu ne-a făgăduit puterea și călăuzirea Duhului Sfânt. De aceea, va fi necesar ca pe măsură ce detectăm aspecte negative în viețile noastre să trecem la curățirea "Sanctuarului inimii noastre". Vegherea reprezintă o credință activă acționând în eradicarea răului și promovarea binelui, iar prin practicarea ei în viața de zi cu zi, vom ajunge să fim pregătiți în vederea marii încercări de la sfârșitul timpului de har. Dacă nu vom reuși însă acest lucru, atunci în mare măsură viața noastră spirituală va fi un lung șir de înfrângeri și dezamăgiri.
Ce legătură poate avea această lipsă de veghere și stăpânire interioară cu dezamăgirile pe care le experimentăm în exercițiul sau din partea celor care ne împărtășesc, cel puțin exterior, credința?
Religia are o dublă dimensiune, astfel putem vorbi despre un aspect exterior ce se manifestă prin anumite forme de exprimare a credinței, și unul interior, care ține de relația pe care fiecare dintre noi ar trebui să o aibă cu Dumnezeu. Din acest punct de vedere, atunci când nu veghem suficient, partea interioară nu va deveni suficient de fortificată pentru a face față provocărilor ce vin din jurul nostru, inclusiv din partea celor ce sunt de o aceeași religie cu noi. De aceea, vom fi surprinși de neprevăzut și de diferențele ce există între ceea ce pretind și ceea ce sunt mulți dintre cei pe care noi i-am considerat a fi creștini veritabili și în totul sinceri. Și din această cauză, este posibil ca mai devreme sau mai târziu să naufragiem în ce privește credința, sau să ne retragem într-o atitudine de neimplicare și indiferență.
În ce sens provocările legate de a doua revenire a lui Hristos, și cărora va trebui să le facem față, includ și astfel de aspecte ce țin de o anumită dezamăgire în raport cu cei pe care i-am crezut a fi creștini autentici?
În timpul ce precede a doua venire a lui Hristos vom asista la descoperirea identității spirituale a fiecărui om, inclusiv a celor ce se pretind a fi creștini. Astfel, tot ce este în adâncul inimii va veni la suprafață, iar în mod deosebit vom fi surprinși să constatăm că mulți dintre cei pe care îi consideram a fi oameni după voia lui Dumnezeu, erau de fapt doar niște persoane lumești, ce s-au ascuns în spatele exercițiului religios din anumite considerente și interese personale. Dacă am veghea în timpul de față, atunci această descoperire nu ne-ar mai surprinde și nici dezamăgi, iar influența unor astfel de lucruri nu ar mai fi de natură să ne tulbure, ba chiar să ne provoace abandonarea credinței. Dimpotrivă, atunci când veghem asupra stării noastre interioare în raport cu idealurile sfinte și suntem atenți față de ce se întâmplă în jurul nostru, vom reuși să distingem multe tendințe încă înainte de a se manifesta, și astfel nu vom mai fi surprinși și dezamăgiți când măștile vor cădea și se va vedea adevărata față a fiecăruia.
Dar pare a fi dificil să ne dezvoltăm o astfel de deprindere de a fi atenți în fiecare clipă și de a veghea, conform cu ceea ce ne descoperă Scriptura. Nu există o cale mai simplă, mai adaptată neputinței noastre?
Cred că există cel puțin două deprinderi ce ne solicită la modul extrem, atunci când suntem încercați. Una este cea a capacității de a aștepta în liniște și cu răbdare. Iar cealaltă este de a-ți menține o atitudine vigilentă și atentă, evitând uneori somnolența iar alteori implicarea excesivă ce aduce o periculoasă uitare de sine. Din acest punct de vedere, Sfânta Scriptură ne ajută să ne tonifiem capacitatea de a aștepta prin intermediul exercițiului rugăciunii. Iar prin exercițiul studiului personal ajungem să ne dezvoltăm capacitatea de a veghea și de a înțelege ce se întâmplă cu noi înșine și cu semenii noștri. Aș putea spune că aceste deprinderi se află ascunse în chiar exercitarea unei credințe autentice, active, fiindcă în cele din urmă o credință vie va fi capabilă deopotrivă să aștepte cât timp este necesar și să fie veghetoare pentru a nu fi luată prin surprindere de mișcările adversarului, despre care știm că nu are odihnă și nici nu doarme.
Și care vor fi roadele faptului că vom veghea cu stăruință pentru a fi mereu în gardă atunci când vrăjmașul încearcă să ne distrugă credința?
Atunci când Cel Rău va încerca să ne ia prin surprindere, prin faptul că vom veghea vom avea acel avantaj de a putea răspunde într-un mod adecvat, folosind cea mai puternică armă de atac și de apărare, care se numește "stă scris". Mânuind cu măiestrie această sabie a Cuvântului și fiind avertizați prin faptul că avem un spirit treaz și veghetor, vom reuși să fim biruitori indiferent de încercare. De fapt, vom imita modul în care Domnul Hristos a învins la fiecare etapă din viața Sa de pe acest pământ.
Rugăciune pentru a putea dovedi un spirit de veghere și de vigilență care să ne conducă să răspundem într-un mod pozitiv provocărilor pe care le întâlnim în cale, și deopotrivă pentru a putea să cultivăm deprinderile inspirate de către Dumnezeu prin intermediul cunoștinței Sfintelor Scripturi.
4. Să veghem pentru a rămâne credincioși lui Dumnezeu
Tendința de a da uitării relația pe care trebuie să o avem cu Dumnezeu este deosebit de puternică, fapt ce reclamă o veghere atentă asupra stilului nostru de viață. În acest sens este util să citim cuvintele spuse de Iosua poporului ales din acele zile: Iosua 23:11 "Vegheați, dar, cu luare aminte asupra sufletelor voastre, ca să iubiți pe Domnul, Dumnezeul vostru.".
De ce este necesar să veghem asupra vieții noastre pentru a rămâne într-o relație vie și apropiată cu Dumnezeu? Ce se întâmplă când neglijăm acest sfat?
Am avut ocazia să urmărim ce anume se întâmplă când oamenii nu veghează și când vrăjmașul, profitând de lipsa de vigilență a păzitorilor, aruncă tot felul de plante sălbatice și dăunătoare în ogorul interior al inimilor noastre. Astfel, dacă nu suntem atenți, uitarea de Dumnezeu stă la ușă, iar idolatria nu va aștepta prea mult pentru a forța poarta de acces a sufletului. Nu în ultimul rând, datorită lipsei de veghere nu vom fi pregătiți în vederea celei de-a doua reveniri a lui Hristos. Prin urmare, atunci când nu veghem relația noastră cu Dumnezeu va suferi modificări dramatice, și chiar dacă vor mai rămâne anumite aspecte cu numele, în realitate înstrăinarea își va spune cuvântul. Așadar, este fatală ignoranța și complacerea în ațipire sau somnolență, atunci când ne referim la lucrurile spirituale.
Cum se reflectă atitudinea de veghere în stilul de viață al unui adevărat creștin? Ce anume caracterizează o persoană care este vigilentă asupra ceea ce se întâmplă cu ea și cu cei din mediul în mijlocul căruia trăiește?
Stilul de viață creștin este prin excelență activ, fiind axat pe înaintarea și dezvoltarea Împărăției lui Dumnezeu în mijlocul lumii în care trăim. Astfel, atitudinea de veghere se poate vedea imediat prin prospețimea credinței pe care o are un om, prin spontaneitatea plină de har a exprimării încrederii în Dumnezeu prin cuvinte și fapte. Se poate spune că "o cetate așezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă". Tot astfel, un creștin veghetor va fi remarcat cu ușurință ca o persoană care își transmite credința mai departe prin influența pe care o degajă, precum și prin orice alt lucru pe care îl întreprinde. În plus, având o atenție specială din punct de vedere spiritual față de sine, un adevărat creștin va fi atent să nu propage mai departe idei sau atitudini care să inducă necredință sau principii ale întunericului. De asemenea, un creștin adevărat va fi atent să nu se lase contaminat de influențele negative din mijlocul mediului în care trăiește.
Ce impact ar avea cei credincioși asupra lumii în care trăim, dacă ar fi veghetori asupra acestor aspecte ce țin de manifestarea vieții spirituale? Ce diferență ar exista față de situația de față?
În momentul de față, precum și de-a lungul istoriei bisericii creștine, impactul pe care cei credincioși îl au sau l-au avut asupra lumii a depins foarte mult de măsura de veghere pe care au manifestat-o. Nu întâmplător, momentele de mare impact au fost numite ulterior ca fiind "treziri", adică o ridicare din somnolență la o stare de veghe activă pentru mântuirea personală și deopotrivă a oamenilor din această lume. Astfel de chemări la veghere au fost adresate de la început în cuprinsul Scripturii și al istoriei poporului ales din toate timpurile. Ei bine, dacă vegherea ar lua locul somnolenței, atunci lumea în care trăim ar fi inundată de un "potop de lumină" și ar fi provocată să se întoarcă de la căile întunericului la Dumnezeu.
Dar nu este mai comod să stăm într-o stare de lâncezeală și să lăsăm lucrurile în voia lor? În fond vegherea presupune un efort de a rămâne treaz și de a acționa în sensul contracarării răului din această lume și din biserică. De ce să facem așa ceva?
Comoditatea de a te complace într-o stare de lâncezeală va costa scump pe cei care au procedat astfel, fiind în pericol chiar mântuirea. În mod repetat Domnul Hristos a trimis avertismente bisericii Sale să se pocăiască și să se întoarcă la evlavia "dragostei dintâi". Nu de puține ori, creștini care au avut un bun început al relației cu Dumnezeu, ulterior, datorită lipsei de veghere și copleșiți de influențele din jur, au ajuns să se abată de pe calea cea sfântă. Iar alte persoane, deși au rămas în biserică, totuși relația lor cu Dumnezeu s-a răcit, ajungând să nu mai fie în mod real interesați de partea spirituală și de suflet a religiei. Ceea ce vreau să spun în modul cel mai clar este faptul că lipsa de veghere ne va costa enorm de mult, iar complacerea ne va aduce sub stăpânirea directă a Celui Rău. Redeșteptarea, sau redobândirea stării de veghe în lucrurile spirituale, este nevoia cea mai mare a celor credincioși în timpul de față. Dacă nu ne vom întoarce cu toată inima la Dumnezeu, dacă nu vom trăi din nou în atmosfera plină de căldură a iubirii divine, atunci în mod sigur vom fi pierduți, și chiar dacă ne va mai merge numele că trăim, de fapt vom fi într-o stare de "adormire spirituală", sau chiar de "moarte spirituală".
Ce se poate face în mod concret pentru a redobândi starea de veghere cu scopul de a ieși din situația de adormire și lâncezeală?
În primul rând este necesar să redescoperim farmecul și valoarea studiului Sfintelor Scripturi. În acest sens, trebuie să ne întoarcem la un studiu biblic personal și zilnic, fapt ce va presupune o schimbare majoră a stilului nostru de viață. Pe de altă parte, degeaba vom încerca să cultivăm obiceiuri bune, cât timp îngăduim ca deprinderi necorespunzătoare să ne consume energia de care dispunem. Astfel, expunerea la impresii și influențe negative ar trebui să fie bine controlată, iar aici mă refer în mod deosebit la utilizarea înțeleaptă a mijloacelor de informare și comunicare în masă, în genul radioului, televiziunii și Internet-ului. Aceste mijloace pot fi o binecuvântare sau un blestem, prin intermediul lor putând să luăm contact cu adevărul Sfintelor Scripturi sau cu minciuna.
Ce alte acțiuni s-ar mai putea întreprinde pentru revitalizarea credinței noastre? Cum se poate ieși din adormire și nepăsare?
Mai departe, altarul sfânt al rugăciunii trebuie rezidit, atât la nivel personal, cât și în privința aspectului colectiv. Ar trebui să acordăm mai mult timp înălțării de laude și mulțumiri lui Dumnezeu, precum și aducerii de cereri care să iasă din tipar și monotonie. Rugăciunile repetitive au un caracter monoton și adormitor, fiind ele însele o cauză a somnolenței în lucrurile spirituale. Prea adesea uităm că Domnul ne-a spus să ne rugăm fără a folosi mereu aceleași cuvinte, ca și cum am avea de-a face cu un Dumnezeu uituc sau nepăsător. Unind studiul biblic cu rugăciunea vom ajunge la trezirea unor facultăți amorțite și vom activa energii nebănuite, cu impact pozitiv asupra vieții noastre.
Am studiat și ne-am rugat, dar oare este suficient să ne oprim aici? Ce ar trebui făcut mai departe?
Studiul biblic este esențial pentru orientarea noastră spirituală. Rugăciunea, de asemenea, ne aduce într-un contact strâns cu Dumnezeu. Dar dacă rămânem numai aici, înseamnă că ne-am însușit doar o teorie fără să o aplicăm. Așadar urmează exercițiul planificării vieții și aducerea la îndeplinire a ceea ce ne-am propus, în lumina cerințelor lui Dumnezeu. Însă pentru a acționa, va fi necesar să veghem asupra noastră înșine, precum și asupra mediului în care trăim. Niciodată planurile făcute mai înainte, nu se vor potrivi în totul realității. Însă fiind atenți la detalii, vom ajunge să adaptăm obiectivele noastre și planurile pe care le avem la realitățile concrete ale zilei. Prin încercări, corecții și adaptări, vom ajunge în scurt timp să câștigăm o experiență valabilă, care ne va ajuta să creștem spiritual.
Care ar fi relația dintre manifestarea vegherii și creșterea noastră din punct de vedere spiritual? Cum putem ajunge la o experiență creștină de valoare?
Vegherea, sau o atitudine trează, constructivă, atentă la detalii, va fi utilă deopotrivă când reușim să ne atingem obiectivele de natură spirituală, precum și când din diferite cauză înregistrăm anumite eșecuri. În Biblie stă scris despre cel credincios "că de șapte ori cade, dar se ridică". În acest sens, vegherea ne ajută să vedem cauzele situațiilor care ne-au condus la un posibil eșec, și ne ajută să ne corectăm pentru a nu le mai repeta. Experiența creștină de valoare rezultă atât din succesul pe care îl avem pe plan spiritual, cât și din căderile care ne-au condus ulterior la corectarea și revizuirea vieții. De aceea, noi vom crește atât vertical în sus, înălțându-ne tot mai mult către Dumnezeu, cât și vertical în jos, prin adâncirea pocăinței și relației pe care o avem cu Creatorul nostru. Să nu uităm că dimensiunea unui copac falnic se judecă atât în ce privește înălțimea sa față de sol, dar și relativ la adâncimea la care se întind rădăcinile sale. Astfel, când vine furtuna, trunchiul rezistă din cauza rădăcinii puternice pe care o are în sol. La fel este și în cazul nostru, prin veghere vom întări mereu ceea ce este slab în caracterul nostru și vom dezvolta ceea ce este deja puternic.
Însă există multe persoane care cred că noi nu suntem capabili de un astfel de efort de veghere și creștere. Că trebuie doar să așteptăm ca Dumnezeu să intervină și să creeze în noi aceste lucruri. Ce se poate spune despre o astfel de gândire?
Nimic nu este mai nociv decât complacerea în așteptare, atunci când Dumnezeu ne-a poruncit să înaintăm. Există un Canaan interior, o lume în adâncul sufletului nostru ce trebuie să fie cucerită pas cu pas. Ori în acest sens, rămânerea în așteptare se constituie ca o eroare fatală. Porunca de înaintare a fost dată, iar conceptul nașterii din nou se referă deopotrivă la ceea ce Dumnezeu a promis că va face și la efortul nostru de a-L crede pe cuvânt pe Dumnezeu, precum și de a ne ridica din neputință. Ceea ce a spus Domnul slăbănogilor din timpul său prin cuvintele "Ridică-te și umblă!", se aplică la fiecare dintre noi. Nu avem de ce să așteptăm ocazii mai bune decât cele prezente pentru a ne ridica și umbla în conformitate cu învățăturile din Sfintele Scripturi.
Pe de altă parte, ce se întâmplă atunci când încercăm să veghem și să acționăm, neglijând partea spirituală adâncă ce se realizează prin studiul biblic și rugăciune?
În cazul în care vom dori să veghem și să acționăm, dar fără a avea rădăcini bine întemeiate prin studiul biblic și rugăciune, atunci nu vom ajunge la un progres spiritual autentic. Vom ajunge cel mult la o religie similară cu a fariseilor și saducheilor, un exercițiu al formei, însă lipsit de un conținut autentic. De fapt există două moduri de a dormita. Unul este cel în care lâncezim fără a face nimic, iar celălalt este de a "dormi în picioare", adică de a acționa într-o stare de zăpăceală și lipsă de direcție, care deși are aparența unei treziri, este de fapt o agitație lipsită de sens. Fariseii au fost numiți "orbi și conducători de orbi", tocmai fiindcă în agitația religioasă pe care o generau nu avea la bază o trezire autentică, prin intermediul Cuvântului lui Dumnezeu.
Dar poate exista și un studiu biblic greșit, care să ne conducă la concluzii ce nu sunt conforme cu intenția lui Dumnezeu?
Studiul biblic este autentic doar atunci când veghem, sau suntem atenți, pentru a compara cele scrise parte cu parte în cuprinsul întregii Scripturi cu scopul de a obține înțelesul deplin. Pe de altă parte, prejudecățile de orice fel ne vor bara calea pentru a putea ajunge la sensul intenționat de către Dumnezeu. Nu în ultimul rând, ideile preconcepute sau propagate de către diferite persoane, pot să ne inducă în eroare. Din acest punct de vedere, nimic nu va lua locul cercetării sincere, lipsite de prejudecăți și raționale a Bibliei. În același timp, totdeauna învățătura lui Dumnezeu va fi conformă cu un adevărat bun simț și nu va fi niciodată împotriva rațiunii. Dacă vom proceda astfel, Duhul lui Dumnezeu ne va călăuzi la o înțelegere corectă a Cuvântului Sfintelor Scripturi.
Dar există oare și o practică greșită a rugăciunii? Ce se poate spune despre obiceiul rugăciunilor lungi, care ajung să devină o povară pentru minte și suflet?
Lipsa de veghere în ce privește viața de rugăciune aduce după sine exagerări și excese ce pun în pericol atât starea spirituală, cât și sănătatea celor implicați. Așa cum am precizat în ce privește studiul biblic, rugăciunea trebuie să fie lipsită de prejudecată, de idei preconcepute și axată pe înțelesul corect al învățăturilor lui Dumnezeu. De aceea, nu vom putea avea o exercițiu al rugăciunii benefic, cât timp studiul biblic este deficitar. De asemenea, rugăciunea trebuie să se recomande adevăratului bun simț și să fie în armonie cu rațiunea. Ideea că atunci când ne rugăm dăm la o parte gândirea, sau rațiunea, reprezintă un gest nesăbuit, fiindcă ajungem la devieri periculoase și la încălcarea sfatului divin de a ne ruga în mod concis și evitând repetările fără sens, armonizând mintea cu sufletul.
Vorbim de veghere în studiu, de veghere în rugăciune, precum și de veghere asupra vieții pe care o trăim. Prin urmare, cât de importantă este vegherea și cum se întrepătrunde ea cu credința noastră în Isus Hristos?
Conceptul vegherii, sau mențineri unei atitudini active, se aplică la toate aspectele vieții noastre spirituale, fiindcă întotdeauna Cel Rău ne atacă pe toate fronturile posibile. Nu există domeniu al vieții noastre, pe care dacă îl ignorăm să nu culegem după aceea roadele amare ale eșecului. Din acest punct de vedere, vegherea este asemenea unei santinele care somează și acționează ori de câte ori vrăjmașul se apropie. Știm că nici un fel de armată nu poate rezista dacă ignoră să asigure paza bazelor sale militare. Tot astfel, tăria unui creștin se măsoară în capacitatea sa de a veghea asupra fiecărui aspect al vieții sale spirituale, și într-un cuvânt, asupra întregii sale vieți. Hristos ne-a eliberat de condamnare la cruce, pentru ca în timpul vieții noastre din această lume să veghem și să aducem roade spre slava Numelui Său. De aceea, a fi creștin înseamnă să fii veghetor pe "zidurile Sionului", adică la frontiera de natură spirituală dintre Împărăția cerurilor și această lume.
În concluzie, ce este vegherea creștină și cum se poate ea cultiva în viața noastră de zi cu zi? Cum putem să ieșim din somnolență și adormire spirituală?
Vegherea creștină reprezintă acea atitudine activă, plină de viață, atentă la detalii și influențe de natură spirituală, atât în ceea ce ne privește, cât și relativ la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, începând cu imediata noastră vecinătate. Ea este o deprindere ce se dobândește prin exercitarea credinței asupra faptului că Domnul Hristos va fi alături de noi, prin Duhul Sfânt, oferindu-ne putere pentru a face față provocărilor de orice fel, care ar veni asupra noastră. A veghea înseamnă de fapt să îți zidești casa vieții spirituale pe stânca realității că Isus Hristos este Mântuitorul nostru azi, mâine și pentru totdeauna.
Rugăciune pentru a cultiva deprinderea de a veghea în toate aspectele vieții noastre și de a învinge la fiecare pas somnolența, apatia, complacerea și indiferența în ce privește viața spirituală, lucrând mântuirea noastră și a semenilor noștri.
Invitația de a merge mai departe
Ați deprins arta de a merge prin credință? Dacă da, atunci invitația este de a merge mai departe pe drumul infinit al cunoașterii. În permanență va exista încă un element pe care să îl adăugăm experienței noastre, încă o deprindere pe care să ne-o însușim, încă o etapă de parcurs. Și acesta este de fapt scopul vieții: de a cunoaște, mereu de a ști ceva nou despre noi înșine și despre marele univers ce ne înconjoară.
Dacă însă nu ați ajuns să "pășiți" prin credință. Dacă negura și întunericul vă mai inspiră teamă, atunci soluția nu este decât una singură: exersați, exersați și iar exersați, până când mersul prin credință va deveni o a doua natură. Nu priviți la prăpastia de lângă dumneavoastră. Nu explorați abisul care se deschide chiar la un pas. Credința are capacitatea de a realiza punți peste abis și nu există negură care să o oprească. Doar eliberați acest potențial al credinței pe care Creatorul nostru l-a pus în noi.
Așadar, indiferent de posibilul răspuns, suntem datori să mergem mai departe, să explorăm noi orizonturi, să pășim prin noi porți stelare, care să ne poarte pe tărâmuri neștiute. Așa este aventura cunoașterii: fascinantă, mereu nouă, chiar și în ceea ce ni se părea a fi în totul cunoscut.
Iar a merge pe acest drum având drept tovarăș "Cuvântul lui Dumnezeu" înseamnă de fapt să ajungi să fii preschimbat tot mai mult după chipul Creatorului ceresc. Nu este acesta un obiectiv nobil, care merită urmat?
Dacă am reușit sau nu să vă stârnesc atenția, nu voi putea afla în timpul de față, dar am credința și nutresc convingerea că într-o zi ne vom întâlni și vom dezbate în detaliu drumul vieții pe care l-am parcurs fiecare dintre noi. Din tezaurul neprețuit al memoriei vom extrage lucruri de valoare și învățăminte eterne.
De aceea, voi așterne mai jos gândurile pe care le-am scris într-o lucrare pe care am dorința să o pot oferi celor interesați despre puterea extraordinară ce se află în noi, prin intermediul amintirilor pe care drumul vieții l-a lăsat în interiorul nostru:
"Înțelegem astfel, că amintirile nu pot fi aruncate într-un coș de gunoi, să scăpăm de ele, sau să le facem uitate, fiindcă ele fac parte din noi înșine. De aceea, ele pot să ne dinamiteze liniștea interioară, să ne copleșească prin intensitatea rememorării, sau dimpotrivă pot să ne ajute, să ne motiveze pozitiv, să ne determine să ne înțelegem mai bine, conducându-ne să ne dăm seama cine suntem cu adevărat și ce dorim de fapt de la viață. Într-o astfel de abordare, de fapt va trebui să încorporăm trecutul în experiența prezentului, lucru ce ne va oferi viziune pentru depășirea problemelor prin care trecem.
Din acest punct de vedere, amintirile pe care le purtăm în suflet, pot deveni materia primă în zidirea vieții noastre viitoare, filtrând conotațiile negative, care altfel ne-ar împiedica să ne înălțăm la nivelul potențialului nostru deplin. În orice caz, nimeni nu va putea ignora forța trăirilor generate de retrăirea interioară a trecutului și energia primară, de nestăvilit a amintirilor, ce trebuie într-un fel sau altul să fie canalizată spre zidire și nu distrugere."
Am reușit sau nu să vă inspir în reconsiderarea valorii unice pe care o aveți înaintea lui Dumnezeu și a întregului univers? Dacă da, atunci efortul scrierii acestui material a meritat cu prisosință, iar ceea ce ar fi cauzat distrugere a ajuns să ne zidească pentru eternitate.
Recomandări editoriale
www.biblephone.net
www.conexiunicrestine.ro
