1. Dumnezeu este izbăvirea noastră
Isaia 12: 2-6 " Iată, Dumnezeu este izbăvirea mea, voi fi plin de încredere, și nu mă voi teme de nimic; căci Domnul Dumnezeu este tăria mea și pricina laudelor mele, și El m-a mântuit. Veți scoate apă cu bucurie din izvoarele mântuirii, și veți zice în ziua aceea: Lăudați pe Domnul, chemați Numele Lui, vestiți lucrările Lui printre popoare, pomeniți mărimea Numelui Lui! Cântați Domnului, căci a făcut lucruri strălucite: să fie cunoscute în tot pământul! Strigă de bucurie și veselie, locuitoare a Sionului, căci mare este în mijlocul tău Sfântul lui Israel."
Ce înseamnă de fapt să lăudăm pe Dumnezeu? În același timp, cât de important este să-L lăudăm pe Dumnezeu?
Lauda lui Dumnezeu ar trebui să devină una dintre preocupările principale ale vieții noastre, fiindcă acest lucru ne deschide perspectiva contemplării realităților spirituale. Aș putea spune, că lauda la adresa lui Dumnezeu este asemenea hrănirii cu un aliment de bună calitate, ce ne va da putere să trăim la înălțimea demnității pe care o avem, de copii ai Celui Prea Înalt. În același timp, a-L lăuda pe Dumnezeu presupune mai mult decât exercițiul articulării de cuvinte care să exprime recunoștința noastră, fiindcă ceea ce contează în primul rând este atitudinea pe care o avem față de Creatorul nostru.
Se poate spune, că dacă oamenii ar fi dispuși să-L laude pe Dumnezeu, atunci multe dintre problemele cu care se confruntă s-ar rezolva?
În primul rând, problemele de natură interioară, în genul tristeții, depresiei sau descurajării, ca să nu mai vorbim de îngrijorare, s-ar micșora simțitor dacă ne-am deprinde să avem o atitudine de laudă la adresa lui Dumnezeu. O mare parte a întunericului ce ne înconjoară sufletul și mintea este datorată tocmai acestei însingurări a omului față de Creator. De aceea, atunci când ne întoarcem privirile către El și ne exprimăm recunoștința, mulțumirea, adorația și lauda, ființa noastră lăuntrică se umple de lumină. Astfel, întunericul încetează să mai aibă o putere dominantă asupra noastră.
Dacă așa stau lucrurile, de ce totuși oamenii au tendința să-L ignore pe Dumnezeu, să nu-I acorde nici un fel de atenție? Nu în ultimul rând, de ce ne este atât de greu să-L lăudăm pe Dumnezeu?
Tendința de a-L uita pe Dumnezeu se manifestă în mod constant în viețile noastre, fiindcă un principiu rău acționează atât din afara, cât mai ales din interiorul nostru. O astfel de influență caută să ne îndepărteze de Creatorul nostru, pentru ca astfel să intrăm într-un întuneric spiritual, din care să nu mai ieșim vreodată. De aceea ne este atât de greu să-L lăudăm pe Dumnezeu. În plus, o altă cauză este și lipsa de exercițiu, de planificare a activităților noastre zilnice pentru a pune deoparte un timp în care să ne rugăm și să-L lăudăm pe Dumnezeu. Dacă L-am lăuda pe Dumnezeu în fiecare zi, mai ales dimineața, precum și seara, atunci viața noastră ar fi împrospătată de o energie spirituală cu totul deosebită.
Dar cum putem să-L lăudăm pe Dumnezeu? Ce cuvinte să folosim și mai ales, ce model să urmăm?
Un bun exercițiu pentru oricine dorește să deprindă obiceiul de a-L lăuda pe Dumnezeu, este cel de a citi cu atenție cartea Psalmilor. În acest tezaur spiritual de excepție sunt oferite modele și expresii ce se vor dovedi utile în a ne ajuta să-L lăudăm pe Dumnezeu la rândul nostru. De fapt, ideea nu este de a copia pur și simplu psalmii respectivi, ci principiul constă ca în propriile noastre cuvinte să-L lăudăm pe Creatorul nostru.
Revenind la cuvintele spuse de către profetul Isaia, se poate spune că există o legătură dintre învingerea temerilor pe care le putem avea, și exercițiul laudei la adresa lui Dumnezeu?
Ori de câte ori vom lăuda pe Dumnezeu, temerile de orice fel se vor micșora substanțial și chiar vor dispărea. Acest lucru se explică prin faptul că lăudându-L pe Dumnezeu începem să distingem Cine este El de fapt, cât de mare este puterea Sa și mai ales, cât de dispus este El să vină alături de fiecare dintre noi. Prin laudă, conștientizăm cel mai bine Cine este Dumnezeu, atributele Sale veșnice și intenția Sa mântuitoare în ceea ce ne privește. Prin exercițiul laudei, aceste lucruri se întipăresc cu putere, iar astfel credința noastră este hrănită cu acele elemente de care are nevoie pentru a se putea manifesta în cursul experiențelor prin care vom trece.
Se poate spune că doar simpla rugăciune, fără a fi însoțită de lauda lui Dumnezeu, nu își va atinge scopul de a ne apropia într-un sens special de Creatorul nostru?
Doar enumerarea cererilor pe care le avem, acesta fiind înțelesul de regulă atribuit rugăciunii, nu va fi suficientă pentru a ne apropia cu adevărat pe Dumnezeu. De fapt, prin repetarea problemelor cu care ne confruntăm, de multe ori ajungem să ne scufundăm și mai mult în disperarea așteptării acelor consecințe de care ne este teamă. Însă atunci când cererile noastre sunt întrețesute cu momente de laudă la adresa Creatorului, tonusul nostru interior se întărește, iar credința noastră prinde contur chiar în mijlocul realităților cu care ne confruntăm. Abia atunci ajungem la convingerea interioară că Dumnezeu va răspunde cererilor noastre și ne va rezolva problemele pe care I le-am spus.
Dacă este așa de important să cultivăm deprinderea de a-L lăuda pe Dumnezeu, ce pași s-ar putea face în acest sens?
În primul rând este necesar să alocăm un timp special în care să-L lăudăm pe Dumnezeu, iar în acest sens recomand câteva minute dimineața și în mod similar seara. Dacă privim în natură, vom vedea că dimineața, imediat ce se trezesc, păsările încep să cânte în mod cu totul deosebit, exprimându-și bucuria că se pot bucura de o nouă zi. Cât de frumos ar fi ca dimineața, după ce ne-am trezit din somn, și înainte de a ne avânta în vâltoarea zilei, să avem câteva clipe în care să-L lăudăm pe Dumnezeu și să Îi mulțumim că avem parte de bucuria vieții într-o nouă zi! De asemenea, seara, înainte de a ne duce la culcare, am putea să ne exprimăm aprecierea și lauda față de Dumnezeu pentru tot ce am realizat în decursul zilei.
Cei mai mulți creștini au astfel de momente alocate pentru rugăciune dimineața și seara. În ce sens adăugarea unui timp pentru laudă ar fi utilă pentru a cultiva relația cu Dumnezeu?
Cu siguranță, că mulți creștini au astfel de momente de rugăciune, dar de regulă ele sunt caracterizate de repetiția unui șir mai lung sau mai scurt de cereri, care prin natura lor nu fac altceva decât să ne amintească problemele noastre, dintre care multe nu vor întârzia să apară. Astfel de rugăciuni, cel mai adesea nu vor avea un efect benefic, sau alteori vor fi numai un exercițiu superstițios, dacă nu vom adăuga mulțumirea, și mai ales lauda. Înainte de a-I cere ceva lui Dumnezeu, ar trebui să contemplăm Persoana Sa și ne exprimăm lauda noastră, care de fapt va spune care este în realitate concepția noastră despre Dumnezeu.
Cum este afectată concepția noastră despre Dumnezeu, atunci când Îl lăudăm, contemplând Persoana Sa și mărturia oferită prin Sfintele Scripturi?
Dacă vom relua cuvintele de laudă ale profetului Isaia, atunci vom nota expresii în genul "Domnul Dumnezeu este tăria mea și pricina laudelor mele", "vestiți lucrările Lui printre popoare, pomeniți mărimea Numelui Lui" și "mare este în mijlocul tău Sfântul lui Israel". Prin urmare, conștiința puterii lui Dumnezeu, a înțelepciunii Sale, a sfințeniei Sale, erau de natură să-i ofere o încredere deplină lui Isaia, pentru ca astfel să spună "Dumnezeu este izbăvirea mea, voi fi plin de încredere, și nu mă voi teme de nimic". Relația este în genul cauză-efect, mai precis, atunci când devenim conștienți despre Cine este Dumnezeu, care este puterea Sa și ce intenție are în ceea ce ne privește, ne va fi mult mai ușor să avem credință asupra intervenției Sale asupra vieților noastre.
Se poate spune că prin intermediul laudei, concepția noastră despre Dumnezeu se va dezvolta tot mai mult?
Nu știu exact dacă în ceruri va mai trebui să ne rugăm, așa cum facem pe pământ, mai ales când mă gândesc la confruntarea cu o realitate ostilă, ce necesită asistarea unei puteri de excepție pentru a-i face față. Dar cu siguranță, toate ființele din lumea cerească au o plăcere deosebită în a-L lăuda pe Dumnezeu și în a-și îmbogăți tot mai mult concepția pe care o au despre Creatorul întregului univers. Așadar, dacă acest lucru este valabil în ceruri, cu atât mai mult este important aici, pe pământ, unde suntem asaltați de atât de multe influențe ce au drept scop să-L uităm pe Dumnezeu.
Putem afirma că prin exercițiul laudei, de fapt aplicăm principiul de a ne aduce aminte de Dumnezeu și de tot ceea ce El ne poruncește?
Exercițiul laudei ne va conduce să ne aducem aminte de atotputernicia Dumnezeului nostru, de faptul că El este izbăvirea noastră, și nu în ultimul rând, vom fi conduși să ne aducem aminte de tot ceea ce El ne-a poruncit, de toată voința Sa unită cu puterea de a o împlini prin Isus Hristos. Când lăudăm pe Tatăl ceresc, ajungem în scurt timp să-I dăm slavă și Fiului Său, pentru iubirea Sa cea mare, pentru jertfirea de Sine pe care a dovedit-o față de noi prin moartea Sa pe cruce și prin tot ceea ce El face pentru noi. Prin laudă, concepția noastră despre Dumnezeu se îmbogățește și se dezvoltă tot mai mult, până când înțelegem că El este cu totul în stare și doritor să ne ajute în problemele noastre zilnice. Astfel, cererile noastre vor fi rostite într-o atitudine de credință, ce se sprijină ferm pe ceea ce Dumnezeu este cu adevărat.
Așadar, lauda lui Dumnezeu reprezintă cea mai bună pregătire pentru aducerea cererilor noastre înaintea Sa?
Dacă primele noastre cuvinte față de Dumnezeu, și ar fi bine să fie și primele noastre cuvinte rostite în decursul unei zile, ar fi de laudă la adresa Sa, atunci cererile noastre ar fi însoțite de acel "parfum frumos mirositor", ar fi ca și cum "tămâia aromată ce se aducea la Templul de la Ierusalim" ar fi adusă pe altarul rugăciunilor noastre. Experiența ar fi înviorătoare, fiindcă în loc să ne mai amintim cât de slabi suntem prin noi înșine, am vedea cât de puternic este Domnul stăpânind asupra întregului Univers și deopotrivă asupra vieților noastre. Astfel, o lumină cerească ar pătrunde în inima noastră și am putea să privim cu speranță și încredere către viitor.
Se poate spune că astfel, vom avea o pregustare a realităților cerești ce ne așteaptă la capătul unei vieți de credință în Dumnezeu?
Cu siguranță, că am experimenta o bucurie lăuntrică pe care nimic și nimeni nu va putea să ne-o răpească, până în ziua în care ne vom întâlni "față către față" cu Dumnezeul nostru la a doua venire a lui Hristos.
Rugăciune pentru a deprinde exercițiul laudei lui Dumnezeu în orice vreme și pentru a manifesta o atitudine de deplină încredere în Creatorul nostru, experimentând bucuria mântuirii în fiecare clipă a vieții noastre.
2. Să-L lăudăm pe Dumnezeu în orice vreme
Psalm 34:1-6 " Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme; lauda Lui va fi totdeauna în gura mea. Să mi se laude sufletul în Domnul! Să asculte cei nenorociți și să se bucure. Înălțați pe Domnul, împreună cu mine. Să lăudăm cu toții Numele Lui! Eu am căutat pe Domnul, și mi-a răspuns: m-a izbăvit din toate temerile mele. Când îți întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie, și nu ți se umple fața de rușine. Când strigă un nenorocit, Domnul aude, și-l scapă din toate necazurile lui."
Este posibil să-L lăudăm pe Dumnezeu în orice vreme? Putem să dovedim în mod constant o atitudine de recunoștință față de Creatorul nostru?
Îndemnul psalmistului este clar exprimat, cizelând ideea că într-adevăr, este posibil să-L lăudăm pe Dumnezeu în mod constant, sau în orice vreme. Cred că nu este vorba doar de un ideal către care trebuie să tindem, ci deopotrivă avem de-a face cu o atitudine ce se poate însuși, dacă vom urmări în mod constant acest lucru. De fapt, credința pe care o avem în Dumnezeu ar trebui să ne conducă în mod constant la o atitudine de recunoștință și laudă la adresa Creatorului nostru.
Cu toate acestea, se poate constata cu ușurință că nu este nici simplu, nici ușor, să dovedim o atitudine constantă de laudă. Sunt atâtea lucruri ce ne distrag atenția de la lucrurile spirituale, și atunci, ce este de făcut?
Dacă vom urmări cu atenție cuvintele din acest psalm, vom vedea că atitudinea de laudă apare cu ușurință atunci când observăm intervențiile lui Dumnezeu în viața noastră. Psalmistul zicea că "am căutat pe Domnul, și mi-a răspuns: m-a izbăvit din toate temerile mele". Prin urmare, un motiv bine întemeiat de recunoștință se constituie din faptul că Dumnezeu ascultă cererile noastre și ne răspunde într-un mod care ne aduce bucurie și binecuvântare. În astfel de situații este relativ simplu și normal ca noi să-L lăudăm și să-I mulțumim lui Dumnezeu.
Cum rămâne însă cu situațiile în care rugăciunile noastre rămân aparent fără răspuns, când din rațiuni pe care nu le putem înțelege, avem impresia că Dumnezeu tace, că nu ține cont de ceea ce i-am cerut?
Aici intervine fraza de început din acest psalm că "voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme; lauda Lui va fi totdeauna în gura mea". Expresia "orice vreme" acoperă și astfel de situații, în care aparent nu avem răspuns la rugăciunile noastre. Ideea centrală este că trebuie să dovedim o atitudine de laudă indiferent de circumstanțele prin care trecem, chiar dacă evenimentele decurg într-o direcție diferită de cea dorită de noi. Sunt sigur că nu este simplu întotdeauna să facem astfel, dar sfatul oferit rămâne valabil.
Însă pare o contradicție să manifestăm o atitudine de laudă, când se pare că nu avem o rațiune clară în acest sens. Ce se poate spune despre o astfel de situație?
De la început mă declar împotriva ideii, oarecum ascetice, de a ne forța să practicăm un lucru, față de care avem repulsie, sau nu ne simțim îndemnați, doar pentru a împlini un ritual sau a practica un obicei. Când trecem prin situații dificile, sunt sigur că este aproape imposibil să mai avem putere interioară pentru a ne mai gândi la lucruri pozitive, sau a mai lăuda din toată inima pe Dumnezeu. Pe de altă parte, rămânerea într-o stare de tristețe și de abandon, nu ne va fi de mare folos. În final, orientarea minții noastre se datorează în mare măsură modului în care privim lucrurile ce ni se întâmplă în viață.
În ce fel orientarea corespunzătoare a minții noastre, poate să ne conducă la manifestarea unei atitudini de laudă față de Dumnezeu?
În acest sens, aș face trimitere la experiența multor creștini, care de-a lungul veacurilor au fost supuși la felurite încercări, și cu toate acestea au lăudat pe Dumnezeu și au experimentat faptul că atunci "când îți întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie". Dacă acest lucru a fost posibil cu multe persoane, din perioade istorice diferite, înseamnă că este posibil. Așa cum am spus, totul depinde de orientarea minții, de lucrurile pe care le lăsăm să ne influențeze dispoziția interioară. În acest sens, este foarte important să ne "hrănim" simțurile, sau mai bine zis percepția, cu acele elemente care ne vor întări interior.
La modul concret, cum putem să ne "hrănim" simțurile, percepția, și nu în ultimul rând gândurile, cu lucruri care să ne întărească spiritual?
Dacă vom avea curiozitatea să privim în jurul nostru, sau să analizăm evenimentele prin care trecem în decursul unei singure zi, vom constata o mulțime de lucruri care fie ne-au adus bucurie, fie ne-au cauzat durere. Dacă în continuare, vom insista să retrăim ceea ce ne-a lovit, atunci senzațiile de disconfort se vor amplifica, provocându-ne o durere ce va persista mai mult decât ne-am putea imagina. O jignire pe care am primit-o, un cuvânt aspru ce ne-a fost spus, sau altele în genul acesta, vor fi evocate în mod amplificat, până când vom fi cuprinși de resentimente, iar mintea nu se va mai putea concentra asupra lucrurilor pozitive, în genul studiului biblic sau rugăciunii.
Prin urmare, în măsura în care vom insista asupra lucrurilor rele de care am luat cunoștință, gândurile rezultate vor amplifica problemele și astfel, nu vom mai putea vedea ceea ce este bun în viața noastră. De aceea, ce putem face pentru a cultiva ceea ce este bun, cu scopul de a ne întări interior și a ajunge să-L lăudăm pe Dumnezeu?
Așa cum am menționat, totul depinde de dreapta orientare a atenției noastre, astfel că dacă vom ști să vedem și lucrurile bune de care am avut parte de-a lungul zilei, vom ajunge să discernem dincolo de ele intervenția providențială a lui Dumnezeu. Poate am fost nedreptățiți în cursul zilei, dar cu siguranță am primit putere pentru a merge mai departe. Poate am fost jigniți adânc, dar în mod sigur suntem de mare preț înaintea lui Dumnezeu, conform cu ceea ce spune Scriptura. Poate am suferit o pierdere importantă, dar totuși încă mai avem putere de a ne ridica și de a lupta pentru a compensa ceea ce ni s-a întâmplat. Faptul că avem în fiecare zi o nouă șansă de a trăi, se constituie ca un dar neprețuit la care ar fi bine să luăm aminte, atunci când ne evaluăm viața.
Totuși, suntem supuși la o avalanșă de influențe negative, ce tind să amplifice ceea ce este rău. Cum putem să le contracarăm?
Psalmistul zicea: "Înălțați pe Domnul, împreună cu mine", adică el ne oferă un model pe care ni-l recomandă să îl urmăm. În acest sens, un mijloc eficient de contracarare a influențelor negative stă în a prelua modele valabile, oferite de oameni care au trecut prin împrejurări similare cu ale noastre, dar care au reușit să învingă tendințele spre rău. Puterea exemplului personal este extraordinară. Dacă ai șansa să cunoști un om al credinței, care asemenea psalmistului a ajuns să-L laude pe Dumnezeu în orice vreme, atunci ocazia este extraordinară pentru a cultiva o atitudine similară.
Ce ne facem dacă nu avem astfel de exemple în jurul nostru, dacă persoanele cu care ne întâlnim nu ne ajută să depășim problemele pe care le avem?
În cazul în care nu avem șansa să întâlnim un om al credinței în carne și oase, există totuși mărturia pe care o dau lucrările scrise de astfel de oameni, sau scrise despre ei. În acest sens, este util să citim despre experiențele celor care au trecut prin felurite încercări și împrejurări defavorabile, și cu toate acestea, credința lor a rămas fermă și au ajuns astfel să-L laude pe Dumnezeu în orice vreme. Din scrierile lor, sau din ceea ce s-a spus despre ei, vom căuta să vedem care a fost secretul vieții lor, ce anume i-a ajutat să se comporte altfel decât "toată lumea", și în acest mod vom avea șansa de a prelua exemplul lor.
Dar în cazul în care nu avem cunoștință de astfel de oameni, sau nu avem la dispoziție lucrări scrise care să ne ajute, ce vom putea face pentru a ajunge să-L lăudăm pe Dumnezeu și să depășim atitudinile negative?
Dacă nu avem ocazia să cunoaștem oameni ai credinței, sau să avem informații scrise despre aceștia, mai rămâne totuși o cale, care de fapt ne stă la îndemână în orice ocazie, și anume citirea Sfintelor Scripturi. De fapt, Biblia cuprinde scrieri alcătuite de oameni ai credinței sau despre astfel de oameni. Cine sunt patriarhii, profeții sau personalitățile expuse în cuprinsul ei? Mai concret, ce fel de oameni au fost Moise, Iosua, Daniel, Isaia, Pavel și Ioan? Bineînțeles că lista poate continua. Ce fel de oameni au fost ei? Cu siguranță, că oameni ai credinței. Prin urmare, exemplul lor poate deveni modelul nostru, și astfel putem să înțelegem că există o cale alternativă față de cea a lumii din jurul nostru.
Sunt multe persoane care au citit din Biblie despre cei anterior menționați. Cu toate acestea, nu au simțit că modelul lor se poate aplica pur și simplu situației lor, fiindcă au trăit în perioade istorice diferite. Ce s-ar putea spune în acest sens, în legătură cu subiectul laudei lui Dumnezeu în orice vreme?
Chiar dacă oamenii menționați în cuprinsul Scripturii au trăit în epoci diferite de ale noastre, confruntarea cu puterile răului a fost similară, aș putea spune identică, fiindcă forțele aflate în confruntare nu s-au schimbat. Marea luptă dintre bine și rău, între Dumnezeu și Satana este în esență aceeași, doar cadrul fiind modificat de la o perioadă la alta. Poate nu vom ajunge să fim aruncați în închisoare pe nedrept ca Iosif, dar cu siguranță că vom trece, dacă nu cumva am și trecut, prin situații în care din cauză că am fost hotărâți să nu abandonăm principiile adevărului și ale dreptății, am ajuns să suportăm consecințe defavorabile, fiind marginalizați, dați la o parte, sau chiar concediați.
Se poate spune, că experiența interioară a lui Iosif a fost în mare măsură similară cu a noastră, atunci când suntem supuși unui tratament nedrept?
Chiar dacă Iosif a trăit într-o altă cultură și în altă perioadă istorică, sufletul său, adică alcătuirea interioară a ființei sale, a fost în totul ca a noastră. De fapt, Biblia este de actualitate tocmai fiindcă natura umană, și aici mă refer la partea ce ține de interiorul nostru, nu s-a schimbat în mod esențial de-a lungul istoriei. Practic, există aceleași tipologii, ce se repetă de-a lungul trecerii timpului, iar simțămintele de bucurie sau tristețe, de încredere sau dezamăgire, împlinire sau abandon, au rămas în esență aceleași. Tocmai de aceea, modelele propuse de către Sfânta Scriptură au aspecte ce pot fi preluate de la o epocă la alta, fapt ce îi conferă o valoare neprețuită.
Prin urmare, cum putem să asimilăm modelul psalmistului care a ajuns "să-L laude pe Dumnezeu în orice vreme"?
Pur și simplu, prin a înțelege că atunci "când strigă un nenorocit, Domnul aude, și-l scapă din toate necazurile lui". O astfel de persoană a fost și psalmistul, dar în cele din urmă a scăpat din toate necazurile sale, atunci când s-a adresat lui Dumnezeu. Ori, cel mai mare necaz pe care îl putem avea, este cel de a trece prin viață, fără să avem bucuria de a trăi, de a vedea doar ce este rău, fără a observa "crinii de pe câmp și păsările cerului", fără a înțelege că mereu alături de noi a stat Cineva, care a vegheat să ne putem bucura iarăși și iarăși de "o nouă zi", ca pregustare vremelnică a nemuririi viitoare. Este păcat să treci prin viață doar pentru a constata cât de mare este răul, și să nu vezi că binele a fost mereu prezent cu tine prin prezența înviorătoare a lui Dumnezeu și prin intervențiile Sale providențiale în favoarea ta!
Rugăciune pentru a depăși simțămintele negative și pentru a învinge influențele demoralizatoare ce vin asupra noastră, cu scopul de a ne răpi bucuria vieții și percepția prezenței lui Dumnezeu împreună cu noi, intervenind constant în favoarea noastră.
3. Dumnezeu este vrednic de laudă
Psalm 145:1-6: " Te voi înălța, Dumnezeule, Împăratul meu, și voi binecuvânta Numele tău în veci de veci. În fiecare zi Te voi binecuvânta, și voi lăuda Numele Tău în veci de veci. Mare este Domnul și foarte vrednic de laudă, și mărimea Lui este nepătrunsă. Fiecare neam de om să laude lucrările Tale, și să vestească isprăvile Tale cele mari! Voi spune strălucirea slăvită a măreției Tale, și voi cânta minunile Tale. Oamenii vor vorbi de puterea Ta cea înfricoșată, și eu voi povesti mărimea Ta."
Psalmistul spunea că va lăuda Numele lui Dumnezeu "în veci de veci". Chiar este posibil să-L lăudăm pe Dumnezeu neîncetat?
Dacă este vorba despre o laudă exprimată prin cuvinte, cu siguranță că nu vom putea să vorbim tot timpul cu privire la ceea ce a făcut Dumnezeu în favoarea noastră. Dar pe de altă parte, putem să dovedim o atitudine constantă de laudă și recunoștință față de Dumnezeu. De aceea, cred că subiectul central al psalmilor constă în principal în dezvoltarea unei atitudini de permanentă laudă la adresa lui Dumnezeu, fapt ce presupune o anumită orientare a atenției noastre către lucrurile spirituale și deopotrivă către Creatorul nostru. O astfel de atitudine ne va însoți de-a lungul veșniciilor, după ce vom intra în Împărăția cerurilor.
Prin urmare, se poate spune că atitudinea de permanentă laudă și recunoștință față de Dumnezeu, se constituie ca un element important de pregătire pentru viața viitoare?
Așa cum se poate observa cu relativă ușurință din cartea Apocalipsei, precum și din alte părți ale Bibliei, ființele cerești își înalță neîncetat laudele și aprecierea față de Dumnezeu, și față de ceea ce El realizează în favoarea întregului univers. Prin urmare, pentru a ne putea alătura lor, este necesar să dobândim această atitudine, ce ne va ajuta să ne integrăm într-o lume, în care o activitate principală constă în contemplarea lucrărilor Creatorului cerurilor și al pământului. Prin cultivarea unei atitudini de laudă și apreciere, vom fi aduși mai aproape de momentul integrării noastre în lumea cea veșnică.
Care ar putea fi sursele noastre de inspirație, atunci când dorim să-L lăudăm pe Dumnezeu?
Dacă vom examina cu atenție versetele citate, vom observa că prima sursă de inspirație privind lauda lui Dumnezeu este constituită de "mărimea Lui nepătrunsă", de faptul că nimic nu poate să cuprindă pe Creatorul întregului univers. De fapt, când ne gândim la Dumnezeu, avem în primul rând percepția nemărginirii Sale, a faptului că El este mai presus decât toate lucrurile. În mod fundamental, infinitatea Sa exprimă într-un mod esențial măreția naturii divine, ce întrece orice imaginație. Când privim la lucrurile grandioase din Univers, în genul cuprinsului cerului, dimensiunile impresionante ale corpurilor cerești, ale galaxiilor și constelațiilor de tot felul, avem de fapt percepția doar a unor lucruri nesemnificative în raport cu infinitatea lui Dumnezeu.
Dacă așa stau lucrurile, putem spune că nici un astronom, sau om de știință autentic, nu ar putea rămâne ateu atunci când studiază bolta cerului și ceea ce ea ne descoperă?
Chiar și ateii cei mai învederați sunt copleșiți de ceea ce se descoperă la scara universului vizibil, de dimensiunile inimaginabile ce separă corpurile cerești și sistemele solare. Este foarte greu, aș spune că aproape imposibil, să crezi că toate aceste lucruri au apărut la întâmplare, că la origine se află doar o mare explozie, care a condus peste miliarde de ani la formarea tuturor sistemelor cerești. Sunt sigur că orice om văzând aceste lucruri, involuntar, ar ajunge să fie impresionat și să se gândească dacă nu cumva există un Creator al tuturor acestor planete, stele, sisteme sau a altora în felul acesta.
Să urmărim acum, ce alte rațiuni mai avea psalmistul pentru a aduce laude lui Dumnezeu? Ce alte surse de inspirație mai avea el în vedere?
În continuare, psalmistul face referință la "faptele Sale cele mari", adică la acele lucrări extraordinare de care psalmistul a luat cunoștință. În acest sens, putem menționa, pe lângă aducerea la existență a cerurilor și a pământului, și alte lucrări deosebite, în genul întocmirii planului de mântuire, de alegere a lui Avraam, de eliberare a poporului ales din Egipt și altele în felul acesta. Astfel, studiind Sfintele Scripturi observăm o mulțime de lucruri deosebite pe care Dumnezeu le-a realizat de-a lungul veacurilor, cu implicații directe asupra ceea ce noi trăim astăzi.
În legătură cu faptele deosebite realizate de către Dumnezeu în istoria poporului ales, în ce măsură acestea aveau o influență directă asupra psalmistului?
Ar fi suficient să ne gândim, că intrarea poporului evreu în Canaan a fost posibilă numai prin intervenția divină, care a deschis într-un mod supranatural calea de înaintare, distrugând armatele vrăjmașilor. Mai departe, poporul ales nu a fost alungat din Palestina, tocmai pentru că Dumnezeu a fost îndurător și a acordat har, cu speranța întoarcerii de la căile rele. Practic, psalmistul putea să-L laude pe Dumnezeu la Templul Său de la Ierusalim, tocmai fiindcă Dumnezeu Își ținuse făgăduința că va elibera pe poporul Său din Egipt și va avea îndurare față de greșelile acestuia.
Se poate spune, că practic și noi avem motive de a-L lăuda pe Dumnezeu, pentru lucrările Sale cele mari?
Să ne gândim că dacă Dumnezeu nu ar fi adus la existență lumea noastră, noi nu am fi putut exista. Mai departe, dacă El nu ar fi fost îngăduitor față de umanitate, atunci judecata nimicitoare ar fi venit de mult. În continuare, dacă El nu ar fi trimis pe Fiul Său ca jertfă pentru păcatele noastre, nu ar mai fi avut sens continuare istoriei pe planeta Pământ și nici nu am fi avut speranță pentru viitor. În consecință, avem multe motive de a-L lăuda pe Dumnezeu, pentru cât de mare este bunătatea Sa, îndurarea Sa, mila Sa și harul ce ne-a fost acordat, într-un mod cu totul nemeritat.
Dacă așa stau lucrurile, care sunt mărturiile lui Dumnezeu ce ne înconjoară tot timpul și la care ar fi bine să luăm aminte?
Fie că este vorba de cei care nu cred în Dumnezeu, fie că ne referim la cei care mărturisesc o credință în El, se poate spune că nimeni nu rămâne fără o mărturie cu privire la faptele cele mari ale Creatorului întregului univers. Natura întreagă ne vorbește în mod lămurit, aș putea spune că își înalță glasul, chiar strigă, această mărturie cu privire la Cel care a adus-o la existență. Simțurile noastre sunt într-un permanent contact cu toate acestea, iar atunci când privim măreția bolții cerești de deasupra noastră, când privim câmpurile întinse pline de viață și de tot felul de plante mari sau mici, când vedem înălțimea munților și multe altele în felul acesta, avem de fapt dovada vie că Dumnezeu există, că Îi pasă de noi, că ne-a acordat viață pentru a-L cunoaște cu adevărat.
Care sunt acele lucruri ce ne-ar ajuta să ne alăturăm psalmistului și ființelor cerești în a aduce laudă lui Dumnezeu?
În primul rând, există o ignorare a mesajului naturii, precum și o neștiință asupra mărturiei Scripturii. În consecință, este necesar să ne reeducăm percepția, pentru a acorda atenție lucrurilor din natură, care ne vor vorbi despre Dumnezeu. Mai departe, studiul biblic trebuie să devină zilnic, adică este necesar să punem timp deoparte în fiecare zi pentru a citi și studia din Biblie. Prin urmare, va trebui să ne definim prioritățile vieții astfel încât să putem "citi" atât cartea naturii, cât și cea a Scripturii. Printr-o justă educare a atenției și o planificare înțeleaptă a activităților zilnice, putem să avem ocazia de a privi prin aceste "ferestre" către Creatorul nostru și astfel să dobândim rațiuni evidente în a-L lăuda pe Dumnezeu.
Ce alte rațiuni mai avea psalmistul în a-L lăuda pe Dumnezeu? La ce anume mai face el referință?
Mai departe, el menționează "strălucirea slăvită a măreției Tale", adică face referință la atributele măreției lui Dumnezeu, notând în mod deosebit "strălucirea plină de slavă", adică lumina extraordinară ce este asociată manifestării prezenței divine. În multe ocazii în cuprinsul Scripturii, observăm că descoperirea lui Dumnezeu se realizează în mijlocul unei lumini de care nu te poți apropia. Acest detaliu nu este întâmplător, fiindcă lumina semnifică acel lucru ce face posibil să putem vedea lucrurile din jurul nostru. Să ne imaginăm ce ar însemna dacă ar dispărea orice sursă de lumină, ce am mai putea distinge în mijlocul realității în care trăim? Într-un mod similar, lumina care vine din prezența lui Dumnezeu, ne oferă atât fizic, cât mai ales spiritual, posibilitatea de a cunoaște tainele întregului univers.
În ce mod intrăm în contact cu această lumină a strălucirii prezenței divine? Cum putem să experimentăm ceea ce spune psalmistul?
Experiența supremă va fi atunci când vom fi înfățișați înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu, după ce vom fi înălțați la ceruri. Dar și până atunci, lumina prezenței divine se manifestă ori de câte ori deschidem paginile Sfintelor Scripturi și de fiecare dată când ne plecăm în adorare și rugăciune înaintea Sa, cu scopul de a-I mulțumi și a ne exprima recunoștința pentru tot ceea ce a făcut în favoarea noastră. În astfel de împrejurări, într-un sens special, cuvintele Scripturii prind viață, și avem ocazia să distingem ceva din lumina prezenței Sale.
Psalmistul mai vorbește și despre "minunile Tale", adică ale lui Dumnezeu. La ce face el referință prin aceste cuvinte?
Am putea spune că este o repetare a temei "faptelor mari" ale lui Dumnezeu, dar există totuși o nuanță, asupra căreia aș vrea să mă opresc. Când privim de la distanță un anumit peisaj, distingem părțile mai mari ale elementelor ce îl compun. Însă pe măsură ce ne apropiem, începem să vedem tot mai multe detalii. De exemplu, de la depărtare putem vedea o pădure ce ne înfățișează un colorit preponderent verde închis. Însă dacă ne apropiem, vom distinge tonurile de verde, sau alteori chiar de ruginiu, dacă s-a apropiat toamna, observăm copacii și o mulțime de alte detalii. Într-un mod similar, atunci când ne apropiem, prin contemplarea naturii sau a Scripturii, de Dumnezeu, începem să distingem amănuntele, nuanțele.
În ce sens, ideea de "minuni" ne oferă un detaliu asupra "faptelor mari ale lui Dumnezeu"? Cum ne ajută să privim în profunzimea surselor de inspirație ce ne vor conduce să Îl lăudăm pe Dumnezeu?
De la depărtare vom distinge, poate, că Dumnezeu a creat această lume, iar printr-o simplă citire vom învăța ceva despre modul în care El a lucrat în istoria poporului sfânt. Dar dacă vom acorda atenție acestor lucruri, și vom distinge detaliile creației, precum și ale răscumpărării, studiind, nu doar citind, acordând atenție amănuntelor semnificative, și nu doar privind grăbiți, atunci vom fi fascinați de descoperirea faptului că totul se bazează pe o intervenție inexplicabilă, minunată. Ce este de fapt o minune? O minune este ceva ce întrece capacitatea noastră de înțelegere, ceva ce nu poate fi explicat până la capăt, o taină în fața căreia rămânem muți de admirație. Ei bine, așa este slava lui Dumnezeu: inexplicabilă, o taină în fața căreia ne plecăm, dar în același timp o sursă de inspirație nesfârșită în a aduce laudă lui Dumnezeu.
În final, ce anume ne spune psalmistul despre ce înseamnă să-L lauzi pe Dumnezeu?
El vorbește despre faptul că "voi povesti mărimea Ta", adică își va aduce mărturia sa de credință cu privire la tot ceea ce a descoperit privind pur și simplu către Dumnezeu.
Rugăciune pentru dezvoltarea capacității noastre de a distinge mărturia lui Dumnezeu prin intermediul lucrurilor create de El și a Scripturii, fapt care să ne conducă la laudă și recunoștință față de Cel căruia Îi datorăm existența noastră.
4. "Vrednic este Mielul care a fost înjunghiat"
Apocalipsa 5:11-14 " M-am uitat, și împrejurul scaunului de domnie, în jurul făpturilor vii și în jurul bătrânilor am auzit glasul multor îngeri. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii și mii de mii. Ei ziceau cu glas tare: Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească puterea, bogăția, înțelepciunea, tăria, cinstea, slava și lauda! Și pe toate făpturile, care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare, și tot ce se află în aceste locuri, le-am auzit zicând: A Celui ce stă pe scaunul de domnie, și a Mielului să fie lauda, cinstea, slava și stăpânirea în vecii vecilor! Și cele patru făpturi vii ziceau: Amin! Și cei douăzeci și patru de bătrâni s-au aruncat la pământ, și s-au închinat Celui ce este viu în vecii vecilor!"
Cui Îi sunt adresate în mod deosebit aceste cuvinte de laudă? Ce învățătură putem avea din exemplul care ne este oferit de către ființele cerești?
În mod deosebit, cuvintele de laudă sunt adresate pentru început "Mielului", adică Domnului Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, de către îngerii cerești. Ulterior, ca răspuns, toate ființele din univers se unesc în laudă la adresa "Celui ce stă pe scaunul de domnie și a Mielului", conturând o imagine impresionantă. Mă gândesc ce impact au corurile ce numără mii de participanți sau uralele pe care le rostesc mulțimi de zeci de mii de oameni. Însă în cazul de față este vorba de miliarde de ființe ce locuiesc în întregul univers, lăudând la unison pe Dumnezeu Tatăl și pe Fiul Său!
Care este rațiunea supremă pentru care Domnul Isus Hristos este adorat și lăudat de către îngerii cerești?
Elementul cheie constă în faptul că "a fost înjunghiat", adică se face referință la jertfa pe care a adus-o în favoarea umanității, care a deschis posibilitatea ca oamenii născuți pe planeta Pământ să poată fi înălțați în Împărăția cerurilor. A fost un lucru de neimaginat, ca Acela care era Conducătorul întregului univers, să lase deoparte demnitatea Sa divină și să ia chipul omului căzut, pentru ca ulterior să se jertfească pentru a dobândi dreptul răscumpărării. Uimirea de la început a îngerilor, a fost urmată de înțelegerea iubirii lui Dumnezeu, care a condus la sacrificiu de sine în favoarea celui vinovat. În continuare, ne putem gândi durerea pe care au trăit-o ființele cerești văzând chinurile de nesuportat la care a fost supus Fiul lui Dumnezeu, batjocura, nedreptățirea, iar în final condamnarea la o moarte teribilă.
Se poate spune, că vizionarea vieții lui Isus Hristos a condus la o intensificare a sentimentelor de iubire față de Dumnezeu, din partea întregului univers?
Să ne gândim că în Biblie se vorbește despre o revoltă a îngerilor împotriva lui Dumnezeu, acest lucru conducând la apariția păcatului, sau a nelegiuirii. Era necesar ca ființele cerești să aibă o demonstrație clară a iubirii lui Dumnezeu, pentru a înțelege că guvernarea Sa nu a fost niciodată caracterizată de egoism sau de principii meschine. Cel Atotputernic nu are nevoie și nici nu solicită adorarea ființele create, acest lucru trebuind să fie liber consimțit și bazat pe iubire. Prin vizionarea vieții lui Isus Hristos, îngerii din ceruri au înțeles că Fiul lui Dumnezeu este vrednic să primească stăpânirea întregului univers.
La ce anume se referă această "vrednicie", pe care ființele din ceruri o recunosc Fiului lui Dumnezeu, din enumerarea făcută în aceste versete?
Avem șapte elemente în respectiva enumerare, adică mai precis: "puterea, bogăția, înțelepciunea, tăria, cinstea, slava și lauda". Caracterul de excepție dovedit de către Fiul lui Dumnezeu, I-a adus recunoașterea unanimă asupra faptului că poate primi întreaga autoritate de Conducător al întregului univers, fapt pentru care prima enumerată este "puterea". Cât de mult și-a dorit Lucifer această putere și cum ar fi dat totul pentru ea! Ne putem gândi cu ușurință la câți oameni au dorit să dețină puterea absolută ce se cuvine doar lui Dumnezeu, fiindcă numai El o poate exercita într-un mod cu totul drept. Cu toate acestea, istoria universului a demonstrat că numai Fiul lui Dumnezeu poate primi o astfel de autoritate, fiindcă doar El are un caracter desăvârșit.
Ce alte elemente sunt enumerate în legătură cu "vrednicia" lui Isus Hristos? Ce ne învață aceste lucruri?
Urmează în secvență logică, "bogăția", adică dreptul de proprietate asupra întregului univers. Nu pot să nu mă gândesc la cât de mult a dorit Satana și oamenii ce l-au urmat, să își însușească în mod egoist și lacom resursele planetei Pământ. Câtă suferință a rezultat, ce luptă și câte nedreptăți! Din dorința acumulării egoiste de mijloace și resurse, marea majoritate a lumii a avut de îndurat suferințe teribile, iar orientarea greșită către rău, prin crearea de tot felul de mașini distrugătoare, a răspândit moartea pe pământ. Acest lucru poate părea straniu pentru o generație dedată consumului și ignorării mediului înconjurător, dar Biblia spune clar că numai Dumnezeu este proprietarul de drept al planetei, iar noi suntem doar administratori vremelnici, având în față timpul când vom depune bilanțul activității noastre din această lume.
Despre ce se vorbește mai departe cu privire la lucrurile ce Îi sunt recunoscute ca aparținând de drept lui Isus Hristos?
Citim despre "înțelepciune", de fapt despre adevărata înțelepciune, ce se manifestă prin acea știință de armoniza toate lucrurile. Numai Isus Hristos este capabil să aducă armonie în univers, să conducă la consens pe toate ființele create și să aducă rezolvare pentru orice problemă ar putea apărea. Doar El a identificat soluția pentru rezolvarea problemei păcatului, și doar El a rezolvat-o împreună cu Tatăl ceresc. În continuare, se vorbește despre "tărie", adică acea capacitate de realizare a oricărui lucru, indiferent de natura acestuia. Autoritatea omenească are putere prin faptul că sunt mulți care contribuie la îndeplinire ei, dar autoritatea divină nu are nevoie de suportul altor persoane, ci ea însăși are puterea de a se împlini, lucru ce s-a văzut în crearea lumii noastre. O astfel de tărie I-a fost recunoscută lui Hristos, prin realizarea celui mai extraordinar lucru: mântuirea omului.
Iar "cinstea, slava și lauda", la ce se referă de fapt? Cum le putem înțelege și ce învățătură putem avea?
Într-o altă traducere se spune "onoarea, gloria și binecuvântarea" (King James Version), și înțelegem astfel că toate ființele din ceruri recunosc demnitatea ce I-a fost conferită lui Isus Hristos alături de Tatăl Său. De asemenea, ele mărturisesc faptul că a fost dreaptă înălțarea Sa la această condiție, după ce mai înainte abandonase tot ce avea pentru a putea deveni jertfă pentru păcat. Și nu în ultimul rând, întreaga laudă sau binecuvântare, I se cuvine pentru tot ceea ce a realizat. Învățătura practică pe care o putem desprinde stă în a aprecia, la rândul nostru, ceea ce a făcut Domnul Isus Hristos pentru noi și să ne alăturăm chiar de acum corului de îngeri cerești ce se închină Fiului lui Dumnezeu, recunoscându-I meritele unice și vrednicia de excepție.
Ce se poate spune despre răspunsul pe care îl dau toate ființele din ceruri și de pe pământ la cuvintele exprimate de corurile îngerești?
Răspunsul tuturor ființelor din ceruri și de pe pământ constă într-o laudă adusă "Celui ce stă pe scaunul de domnie, și Mielului", adică deopotrivă lui Dumnezeu Tatăl și Fiului Său preaiubit. Asistăm de fapt la o amplificare, asemenea unui ecou, a cuvintelor rostite de către îngeri, îmbogățind și extinzând conținutul a ceea ce a fost anterior exprimat. Această revărsare a cuvintelor de laudă ne arată că de fapt, nu vom putea niciodată epuiza rațiunile pentru care putem să ne manifestăm recunoștința față de Dumnezeu, iar mijloacele de a face acest lucru nu vor fi niciodată suficiente. Acest răspuns este mai concis, dar valențele sale se extind la scară universală, când se spune despre "lauda, cinstea, slava și stăpânirea în vecii vecilor". Prin aceste cuvinte, toate ființele din univers își exprimă dorința ca Dumnezeu să domnească peste întreaga creație, menționând în mod specific pe Tatăl ceresc și pe Domnul Isus Hristos.
De ce a fost necesară această precizare despre Tatăl din ceruri și Fiul Său, Isus Hristos? Oare nu era clar de la început că Dumnezeu reprezintă autoritatea supremă în univers?
Lucrurile ar fi fost clare dacă nu ar fi intervenit apariția păcatului, care la început a afectat o mare parte din îngeri, după care s-a extins pe pământ. Neascultarea de Dumnezeu, înseamnă de fapt răzvrătire împotriva Sa, un efort bine direcționat de a nu-L mai recunoaște ca fiind Creatorul și Stăpânul de drept asupra a tot ce există. De aceea, era necesară o confirmare deplină atât din partea îngerilor, cei care au căzut inițial în păcat, cât și din partea ființelor de pe pământ, care au urmat pe această cale rea. Prin cuvinte de laudă, ambele categorii își exprimă acum credința pe care o au în faptul că numai Dumnezeu, adică Tatăl și Fiul, este vrednic să conducă întregul univers.
Cum se leagă toate aceste lucruri de viața pe care o trăim aici, pe pământ? În ce sens suntem și noi implicați în această dramă cosmică?
Implicarea noastră derivă din faptul că suntem urmașii celor care deși au avut parte de binecuvântarea lui Dumnezeu, totuși au ales să se unească cu îngerii căzuți, și aici mă refer la Adam, Eva, precum și la toți oamenii care de-a lungul secolelor au contribuit la această decădere. Problema este că ne aflăm pe o cale a distrugerii, și dacă nu vor fi luate măsuri hotărâte pentru schimbarea direcției vieții, nu vom putea evita sfârșitul teribil ce va veni asupra tuturor celor răzvrătiți, începând cu îngerii necredincioși. Trecerea de la păcat la neprihănire trebuie să fie cel mai urgent lucru pe care îl avem de făcut, iar cultivarea laudei față de Dumnezeu se constituie ca un mijloc eficient în a ne conduce sub autoritatea Sa.
Obișnuința a făcut, ca de-a lungul timpului, oamenii să se laude unii pe alții, sau să laude pe anumiți conducători. În ce sens lauda lui Dumnezeu este diferită?
Dacă diferiții mari conducători ai lumii au cules, sau au impus, aducerea de laude, în cazul lui Dumnezeu, El nu cere și nici nu solicită în vreun fel un astfel de lucru. Nu înseamnă că Dumnezeu nu așteaptă, sau nu se bucură când aducem laude Numelui Său, dar în nici un caz nu ne forțează. Până la urmă, atunci când lăudăm pe cineva, fără a fi un lucru izvorât din inimă, de fapt mințim în modul cel mai clar și ne prefacem, ori așa ceva nu este acceptabil înaintea lui Dumnezeu. Lauda trebuie să izvorască dintr-un cuget curat și ea se bazează pe recunoașterea a ceea ce a făcut Dumnezeu în istoria lumii, precum și în viețile noastre.
Cum putem cultiva deprinderea aducerii de laude la adresa lui Dumnezeu? Ce putem face în acest sens?
Cel mai simplu lucru care ne stă la îndemână este cel de a ne îmbogăți conținutul rugăciunilor, adăugând la început și la sfârșit mai multe cuvinte de laudă, în genul celor pe care le-am studiat. La început prin copiere, ulterior prin îmbogățire, vom ajunge să exprimăm prin cuvinte și prin gânduri, lauda lui Dumnezeu și a Domnului Isus Hristos. Vom constata în scurt timp că dispoziția interioară va fi schimbată, fiindcă în loc să ne mai concentrăm pe noi înșine, sau pe problemele noastre, ne vom ridica atenția minții către Dumnezeu, către curțile cerești. În plus, paleta de expresii pe care le utilizăm în rugăciune va începe să se îmbogățească. Pot spune din experiență, că prin intermediul acestui exercițiu vom ajunge să ne îmbogățim viațaspirituală într-un mod substanțial și vom putea cultiva o atitudine de permanentă laudă la adresa lui Dumnezeu.
În final, ce putem face pentru a-I aduce laude în mod constant lui Dumnezeu?
În primul rând, trebuie să ne propunem acest lucru, după aceea să definim un timp și un loc în care să-L lăudăm pe Dumnezeu, iar în continuare, zilnic, să perseverăm, având la bază ceea ce studiem din Scriptură și ceea ce experimentăm în viața noastră.
Rugăciune pentru a cultiva deprinderea de a-L lăuda pe Dumnezeu, precum și pentru a studia Biblia și propria viață, astfel încât să găsim tot mai multe rațiuni de a ne exprima recunoștința față de tot ceea ce-I datorăm Creatorului nostru.
În loc de încheiere
Să privim acum imaginea de final a planetei Pământ așa cum citim din Apocalips 22:1-5 "Și mi-a arătat un râu cu apa vieții, limpede ca cristalul, care ieșea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu și al Mielului. În mijlocul pieței cetății, și pe cele două maluri ale râului, era pomul vieții, rodind douăsprezece feluri de rod, și dând rod în fiecare lună; și frunzele pomului slujesc la vindecarea Neamurilor. Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu și al Mielului vor fi în ea. Robii Lui Îi vor sluji. Ei vor vedea fața Lui, și Numele Lui va fi pe frunțile lor. Acolo nu va mai fi noapte. Și nu vor mai avea trebuință nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina. Și vor împărăți în vecii vecilor.".
În consecință, vindecarea va fi deplină; armonia și desăvârșirea de la început vor fi restaurate într-un plan superior. Astfel, orice urmă a răului va dispărea de pe pământ, iar Edenul va fi restaurat pe pământ ca un Nou Ierusalim în care Domnul va locui împreună cu cei răscumpărați.
Cei care au parte de vindecarea spirituală deplină, ca urmare a primei veniri a lui Hristos, vor avea acces la vindecarea fizică deplină ce se va realiza la a doua Sa venire.
Cei care vor avea parte de vindecarea fizică deplină, la a doua venire a lui Hristos, vor avea acces la vindecarea mediului planetei Pământ, la a treia Sa venire.
Cei care vor avea acces în mediul refăcut al planetei Pământ, la a treia venire a lui Hristos, se vor bucura veșnic de prezența lui Dumnezeu în Noul Ierusalim.
Ce ar putea fi mai prețios decât o astfel de vindecare oferită de către Dumnezeu? Nu merită pentru aceasta să înlături orice lucru ce te-ar împiedica să ai parte de vindecarea deplină prin planul Său?
Soli Deo Gloria
Verbum Dei Manet In Aeternum
