1. A avea credință în Dumnezeu
Marcu 11: 22-24 " Isus a luat cuvântul, și le-a zis: Aveți credință în Dumnezeu! Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: Ridică-te și aruncă-te în mare, și dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut. De aceea vă spun că, orice lucru veți cere, când vă rugați, să credeți că l-ați și primit, și-l veți avea."
Putem spune că avem de-a face cu un principiu universal în sensul în care "orice vom cere, dacă vom crede, vom și primi"?
Într-un anumit sens avem de-a face cu un principiu universal, fiindcă este necesar să credem că vom primi lucrul pentru care ne rugăm. Ar fi de fapt o contradicție de termeni să ne rugăm fără a avea convingerea că vom primi lucrul pentru care am făcut cererea respectivă. De aceea, se poate spune că un lucru esențial pentru a avea răspuns la rugăciune este să crezi că Dumnezeu îți va răspunde și că va împlini lucrul pentru care te-ai plecat înaintea Sa, având convingerea că vei primi răspunsul conform cu ceea ce ai crezut.
Se poate spune că de multe ori nu primim răspuns la rugăciune din cauza slabei noastre credințe?
Cu siguranță că aceasta era problema avută în vedere de către Mântuitorul nostru. Prea adesea ne dăm bătuți imediat, atunci când vedem că Dumnezeu pare că întârzie să ne răspundă pentru ce ne-am rugat. Și nu în ultimul rând, de multe ori ceea ce îi cerem nu se bazează pe o convingere fermă că vom fi ascultați, atitudinea noastră fiind greșită, în sensul în care exprimăm prin vorbire anumite lucruri, dar în adâncul sufletului nostru nu suntem convinși asupra faptului că ni se va răspunde.
Dar nu se întâmplă deseori, ca lucruri pentru care ne-am rugat să nu se împlinească? O astfel de experiență nu face parte de multe ori din viața noastră, și anume ca multe din rugăciuni rămân aparent fără răspuns?
Sunt sigur că multe persoane au experimentat situații în care răspunsul la rugăciune a întârziat, sau nu a mai apărut deloc. Dar ori de câte ori suntem confruntați cu așa ceva, ar trebui să ne întrebăm în primul rând, dacă am fost convinși că Dumnezeu ne va răspunde. Iar dacă astfel au stat lucrurile, atunci trebuie să examinăm în ce măsură am insistat pentru a primi un răspuns, fiindcă de cele mai multe ori perseverența noastră în rugăciune lipsește sau se manifestă doar ca o reluare la nivel verbal a cererilor noastre.
Cu alte cuvinte, este necesar să dovedim o atitudine de încredere deplină în Dumnezeu, în faptul că El ne va răspunde, atunci când ne rugăm?
Nu aș putea spune că este simplu să dovedim o astfel de încredere deplină. De regulă, noi vorbim destul de mult despre necesitatea unei astfel de credințe, dar în realitate ne este teribil de dificil să o punem în practică. Oare nu am observat atât de des, că atunci când încercăm să ne rugăm cu sinceritate și credință, ceva din interiorul nostru, iar de multe ori și din afara noastră, se pune în mișcare pentru a ne bloca exprimarea dorințelor înaintea lui Dumnezeu. Nu ați constatat cum deodată cuvintele încep să ne lipsească, sau devin fără conținut, iar lucrul pentru care am fi dorit să ne cerem pare să mai fie clar exprimat?
Putem spune că unii dintre munții care trebuie să fie "aruncați în mare" sunt și cei legați de obstacolele pe care le întâmpinăm atunci când vrem să ne rugăm cu adevărat lui Dumnezeu?
Munții despre care se vorbește în versetul citat, se referă deopotrivă la obstacolele interioare, precum și la cele exterioare, ce pot sta în calea avansării noastre pe calea care duce către Împărăția cerurilor. Aruncarea lor în mare nu este ceva opțional, o manifestare a unei credințe de excepție, ci reprezintă o necesitate de prim ordin. Practic, noi nu putem merge mai departe, dacă acești munți nu se dau la o parte. Ori ei rămân înaintea noastră, iar noi vom fi nevoiți să ne oprim, ori sunt dați la o parte dinaintea noastră, iar noi vom putea merge în continuare pe calea ce duce în Împărăția lui Dumnezeu.
Dar la modul concret, care ar putea fi unul dintre acești "munți", ce ne barează calea, mai ales atunci când dorim să ne rugăm lui Dumnezeu?
Obstacolele pot diferi în natură și manifestare, dar cu siguranță un impediment major pentru a putea să te rogi lui Dumnezeu este manifestat prin lipsa credinței, mai precis a acelei credințe depline, ce se sprijină ferm pe ceea ce a făgăduit Creatorul nostru. Nu mă refer la acea credință care afirmă verbal adevărul cuvintelor lui Dumnezeu, ci la acea încredere fermă ce se sprijină cu o convingere puternică pe afirmațiile făcute de Creatorul nostru, în legătură cu iertarea și mântuirea noastră prin Isus Hristos.
Ce alte obstacole ne stau în calea adresării cererilor noastre înaintea lui Dumnezeu? Ce alți munți trebuie să fie aruncați în mare?
Aruncarea în mare este similară acțiunii potopului distrugător, care a scufundat o lume ce se ridica împotriva lui Dumnezeu. Într-un mod similar, orice obstacol trebuie să fie cu desăvârșire dat la o parte, fără a mai lăsa vreo urmă din el. Așa cum am amintit, un alt impediment în ce privește rugăciunea este cauzat de lipsa de concentrare asupra a ceea ce a spus Dumnezeu și deopotrivă asupra ceea ce noi dorim ca El să împlinească pentru noi. Din această cauză, rugăciunile devin doar exprimări de suprafață, doar cuvinte lipsite de conținut, sau vorbe, și nimic mai mult, totul fiind doar un exercițiu exterior ce nu are nici o legătură cu ceea ce se află în inima noastră.
În afară de lipsa de concentrare, ce alți munți ne stau în cale, atunci când ne rugăm?
Nu în ultimul rând, lipsa ordinii în viața noastră, obiceiurile vătămătoare pentru minte sau trup, hrănirea excesivă sau dimpotrivă, deficitară, lipsa odihnei, vizionarea de programe ce incită la gânduri necurate, sau pur și simplu la excitarea nesănătoasă a minții, precum și orice păcat comis, se constituie ca munți ce trebuie să fie aruncați în "mare", adică distruși cu desăvârșire. Sunt sigur că lista poate continua și cu alte elemente ce țin de viața noastră personală.
Dar în ce privește obstacolele exterioare ce stau în cale înălțării rugăciunilor noastre și experimentarea unei credințe depline, care ar fi câteva dintre acestea?
În sfera realității din afara noastră, prieteniile sau asocierea nesănătoasă cu persoane nespirituale sau lipsite de credință, afectează prin puterea influenței interpersonale credința pe care o avem și implicit dorința noastră de a ne ruga cu putere înaintea lui Dumnezeu. Un program de lucru încărcat, implicarea în prea multe activități, lipsa unei vieți personale cu Dumnezeu, a acelui timp în care "în cămara ta" stai singur cu Dumnezeu și exprimi dorințele tale, sunt de asemenea mari obstacole pentru credința noastră. Și nu în ultimul rând, lipsa unor relații deschise în familie, discuțiile aprinse între membrii familiei, orice formă de mânie sau de răutate exercitate de noi sau asupra noastră, își pun amprenta, constituindu-se ca obstacole în dezvoltarea credinței noastre.
Dacă examinăm prima enumerare, asupra obstacolelor interioare ce stau în calea dezvoltării credinței noastre și a vieții de rugăciune, am putea să ne descurajăm. Ce putem să facem pentru a le învinge?
Răspunsul general constă în "aruncarea acestor munți în mare", adică distrugerea lor cu desăvârșire, având la bază exercitarea credinței în Dumnezeu. Înțelesul este spiritual și se poate concretiza, în funcție de situație, prin ordonarea vieții, eliminarea progresivă a obiceiurilor vătămătoare, hrănirea conform cu nevoile reale ale trupului și minții, eliminarea vizionării de programe ce au un conținut vătămător, precum și altele în genul acesta. Practic, trebuie schimbat întreg stilul nostru de viață, realizând o profundă schimbare a obiceiurilor noastre.
Dar în ce privește lucrurile exterioare ce ne împiedică pe calea credinței, ce putem să facem pentru a le depăși?
În ce privește cealaltă listă, este necesar să ne alegem cu înțelepciune prietenii și legăturile de orice fel cu semenii noștri, încercând să ne asociem cu persoane ce ne vor ajuta să avansăm pe drumul credinței. De asemenea, este necesar să nu ne supraîncărcăm cu prea multe activități, astfel încât să nu ne mai rămână nici energie, nici timp pentru a mai putea vorbi lui Dumnezeu. Cât de adesea, nu mai avem timp pentru rugăciune sau ceea ce oferim nu reprezintă altceva decât o rostire cu gura a unor fraze tip, în timp ce mintea noastră rămâne prea plină cu gândurile zilei, iar alteori doarme pur și simplu! Nu în ultimul rând, trebuie să ne luptăm să avem timpul nostru cu Dumnezeu, perioade de solitudine în care să ne rugăm Tatălui nostru ceresc.
În privința relațiilor de familie necorespunzătoare, ce ar trebui să facem, pentru a nu ne pierde credința în Dumnezeu?
Cea mai dificilă, dar în același timp lucrarea ce se află cel mai aproape de noi, constă în reformarea relațiilor de familie, în sensul în care vorbirea de rău, mânia, violența de orice fel, și altele în felul acesta, trebuie să fie eliminate în baza unui acord comun între membrii respectivei familii. Trebuie bine înțeles, că o familie cu adevărat creștină reprezintă un puternic sprijin în dezvoltarea credinței și a relației cu Dumnezeu. Pe de altă parte, o viață de familie deficitară, se constituie ca un munte uriaș, mai înalt decât vârful Everest, pe calea ce duce la ceruri.
Ce sfat se poate da celor care nu au binecuvântarea de a avea o astfel de familie, din diferite motive?
În acest caz, trebuie să facem din partea noastră tot ce se poate pentru a fi pace, iar atunci când lucrurile nu mai depind de noi, să ne încredințăm lui Dumnezeu, având convingerea că El ne va da putere să depășim respectiva situație. Cu siguranță că vom avea obstacole exterioare la fiecare pas, și deopotrivă înăuntrul nostru se vor ridica multe bariere. Pe primele vom putea mai mult sau mai puțin să le dăm la o parte din calea noastră, dar pe celelalte, adică pe cele interioare, este pur și simplu datoria noastră să scăpăm cu totul de ele. Iar ceea ce a fost handicapul nostru în această viață va deveni oportunitatea noastră de dezvoltare, prin intermediul unei credințe depline ce se prinde ferm de brațul divin, fapt care ne va conduce dincolo de tot ceea ne-am fi putut imagina vreodată.
Rugăciune pentru a învinge orice fel de obstacol interior sau exterior ce stă în calea noastră în a ne ruga lui Dumnezeu și în a avea o credință deplină; deopotrivă, rugăciune pentru ca "munții să fie aruncați în mare", iar noi să mergem mai departe către Împărăția cerurilor.
2. Credința că Dumnezeu ne-a pregătit calea
Ioan 14:1-3 " Să nu vi se tulbure inima. Aveți credință în Dumnezeu, și aveți credință în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri. Dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Și după ce Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiți și voi."
Ce asigurare ne-a oferit Domnul Isus Hristos cu privire la ceea ce El va face în ceruri pentru noi?
Înălțarea lui Isus Hristos după înviere are drept principal obiectiv pregătirea locurilor în Împărăția cerurilor pentru toți cei care vor primi mântuirea Sa. Din acest punct de vedere, pregătirea locurilor din ceruri reprezintă cea mai de seamă activitate ce se desfășoară în clipa de față înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Cei credincioși sunt atât de importanți în ochii Celui Prea Înalt, încât întregul univers privește modul în care Domnul Isus Hristos realizează cadrul pentru primirea acestora în slava cea veșnică.
Dacă există o activitate atât de intensă în ceruri pentru pregătirea locurilor cu scopul de a-i primi pe cei credincioși, ce ar putea fi un corespondent similar aici, pe pământ?
Corespondentul terestru al pregătirii din ceruri se află în pregătirea pe care o facem aici pe pământ în vederea marii întâlniri cu Mântuitorul nostru. Într-adevăr, este posibil să nu observăm efervescența acestei pregătiri, așa cum ea se manifestă în ceruri, dar acest lucru nu se datorează faptului că nu există o lucrare de instruire a sfinților pentru primirea în Împărăția cerurilor. Chiar dacă privirea noastră nu vede, în fiecare inimă omenească se dă o mare luptă între puterile binelui și ale răului, având drept rezultat pregătirea, sau dimpotrivă, pierderea locului ceresc avut în vedere de către Dumnezeu.
Se poate spune că Dumnezeu ne pregătește calea acționând deopotrivă în ceruri, înaintea scaunului Său de domnie, și pe pământ, în adâncul sufletului nostru și în tot ce se întâmplă în lumea noastră?
Pregătirea pe care o desfășoară Domnul Isus Hristos îmbrățișează deopotrivă realitățile cerești și cele din această lume. Astfel, pe de o parte El mijlocește pentru noi înaintea Tatălui ceresc primind putere pe care să ne-o transmită prin îngerii cei sfinți, iar pe de altă parte, prin intermediul Duhului Sfânt, El acționează direct asupra inimii noastre în vederea preschimbării. În același timp, El conduce evenimentele acestei lumi către momentul marii întâlniri dintre noi și Creatorul nostru.
Dar ce legătură au toate aceste lucruri cu credința pe care trebuie să o dovedim pas cu pas de-a lungul vieții? Cum ne ajută cunoștința acestor lucruri?
Dacă ar fi vorba doar de o informare cu privire la ceea ce se întâmplă în ceruri, sau ceea ce face Hristos, nu am putea spune că ne-ar privi prea mult. Este clar că orice informație, dacă nu are un impact asupra interiorului nostru, nu are mare valoare. Pe de altă parte, conștiința faptului că se desfășoară o pregătire pentru noi în ceruri, trebuie să ne determine să cooperăm cu Duhul Sfânt în vederea pregătirii pe care trebuie să o facem și noi, la rândul nostru, pe pământ.
Se poate spune că unul dintre scopurile pentru care Domnul Hristos ne-a spus că ne pregătește un loc este și cel de a ne motiva să fim deschiși călăuzirii Duhului Sfânt?
Cu siguranță că nu putem sta pasivi, fără să facem nimic, atunci când știm că tot cerul este implicat activ în primirea noastră în Împărăția cerurilor. Este absurd să credem că trebuie să rămânem pasivi, sau cu ale noastre, în timp ce Hristos și toți îngerii cei sfinți sunt implicați cu totul în lucrarea de pregătire pentru Împărăția lui Dumnezeu. De aceea, oricine devine conștient de realitatea cuvintelor spuse de Mântuitorul nostru cu această ocazie, va conlucra în vederea atingerii obiectivului înălțării și intrării în lumea cea veșnică a lui Dumnezeu.
La modul practic, cum ne ajută aceste cuvinte să ne dezvoltăm credința pe care o avem în Dumnezeu?
Primul lucru la care se face referință este cel de a nu ni se "tulbura inima". Cu siguranță, că dacă nu vom avea o imagine clară asupra naturii lucrării din ceruri, simțămintele noastre se vor tulbura, fiind afectate de ignoranță, care nu poate naște decât speculație și îndoială. De fapt, starea noastră naturală este de a fi indiferenți și inconștienți cu privire la implicațiile ce decurg din faptul că Isus Hristos mijlocește pentru noi înaintea lui Dumnezeu, în ceruri. La modul practic, aceste cuvinte ne ajută în primul rând să ne trezim din letargia ce caracterizează spiritul acestei lumi, pentru a începe să ne pregătim să-L întâlnim pe Dumnezeul nostru.
Putem spune că dorința de a ne pregăti în vederea întâlnirii cu Dumnezeu, reprezintă un mijloc eficient de întărire a credinței pe care o avem?
Nu vom putea avea niciodată o credință activă, eficientă, dacă nu vom avea o dorință vie de a ne pregăti pentru a-L putea întâlni pe Dumnezeu și a fi înălțați la ceruri. O credință care nu distinge acest aspect va sfârși în cele din urmă să se plafoneze la nivelul unei așa-zise mântuiri în care Hristos face totul, iar noi ne vedem de treburile noastre. Adevărata credință se împletește cu fiecare aspect al vieții noastre, conturându-ne marele obiectiv al existenței noastre terestre: intrarea în Împărăția cea veșnică.
Și totuși, aceste cuvinte sunt deseori repetate în cadrul diferitelor servicii divine, și cu toate acestea se pare că puțini sunt atinși de înțelesul lor adânc, ce ne motivează să ne pregătim pentru întâlnirea cu Dumnezeu. Care ar fi cauza acestui lucru?
Cuvintele Scripturii sunt pline de viață, oferind suport și călăuzire pentru oricine dorește să cunoască voința lui Dumnezeu și să se pregătească pentru Împărăția cea veșnică. Pe de altă parte, dacă religia se rezumă doar la forme de închinare, sau doar la informarea cu privire la anumite adevăruri, dacă ea nu se continuă dincolo de întrunirile creștine în viața fiecăruia dintre noi, atunci ea se constituie doar ca o formă de auto-amăgire. Cauza unei astfel de situații se regăsește în faptul că oamenii s-au obișnuit să fie doar niște ascultători pasivi, doar niște spectatori la o piesă de teatru sau la furnizarea de informații relativ interesante.
Dar ce se poate face pentru a depăși statutul de ascultător pasiv, de spectator a ceea ce face Isus Hristos pentru noi?
Răspunsul stă în activarea credinței în Dumnezeu și în dezvoltarea ei folosind cuvintele Sfintelor Scripturi. Revenind la versetele anterioare, conștiința pregătirii ce se face în ceruri va conduce la o dorință profundă de a ne pregăti la rândul nostru, de a conlucra cu Isus Hristos și îngerii ce sfinți. O astfel de dorință ne va conduce la o lucrare temeinică de reformă a vieții, a tuturor obiceiurilor noastre, pentru a veni în armonie cu ceea ce realizează Hristos în momentul de față. Locurile din ceruri nu pot fi ocupate decât de cei care s-au pregătit pentru marea întâlnire, marea nuntă, a "Mielului și a celor răscumpărați", așa cum este scris în Evanghelii și în Apocalips.
În ce va consta pregătirea pe care trebuie să o realizăm în decursul vieții, pentru a putea intra în Împărăția cerurilor?
Pregătirea va îmbrăca diferite forme în funcție de specificul vieții fiecăruia dintre noi. Mergând pe linia dezvoltării credinței în Dumnezeu, pot spune că pregătirea va face referință la întărirea capacității noastre de a ne încrede în Dumnezeu în mijlocul circumstanțelor concrete ale vieții. Confruntați cu felurite probleme și dificultăți, credința noastră în loc să scadă se va întări, fiindcă știm că în ceruri tot interesul ființelor cerești se concentrează pe situația noastră și pe călăuzirea în vederea pregătirii intrării în lumea cea veșnică. Având o astfel de cunoștință, vom căuta căi și mijloace de a depăși tot ceea ce ne stă în cale, pentru a putea "alerga", cum spunea apostolul Pavel, în cursa cea bună a mântuirii, și pentru a învinge la fiecare pas.
Putem spune că pregătirea pentru lumea cerească ne va conduce la o viziune pozitivă asupra vieții, optimistă în sensul bun al cuvântului?
Un creștin care se pregătește pentru ceruri nu poate să fie negativist, aruncând umbre de întuneric în jurul său, afectând prin răceala simțămintelor pe cei din jur, devenind o piatră de poticnire pentru cei mai slabi în credință sau aflați la începutul drumului lor creștin. Dimpotrivă, va fi o persoană plină de putere, încredere și optimism, fiindcă viața lui Hristos se manifestă în el, fiindcă primește energii spirituale de natură divină, fiindcă învinge la fiecare pas, sau dacă totuși cade, se ridică și luptându-se învinge în cele din urmă. Așadar, un creștin autentic reprezintă o putere deosebită spre bine și pentru călăuzirea celorlalți în pregătirea lor în vederea înălțării la ceruri.
Totuși, există atât de mulți creștini ce au o față întunecată, tristă, în timp ce alții sunt indiferenți, fără a fi impresionați de mesajul lui Hristos. Care ar fi cauza unor astfel de atitudini?
Credința noastră în Dumnezeu are nevoie de hrănire din cuvintele Scripturii, sau altfel spus, ea se activează atunci când asupra noastră se revarsă lumina din Cuvânt. Tot astfel, dacă neglijăm această expunere la Cuvântul vieții, viața noastră religioasă va mărturisi cu privire la calitatea deficitară a credinței pe care o pretindem că o avem. În mod normal, atunci când citim cuvinte în genul celor amintite mai devreme, ar trebui ca interiorul nostru să vibreze la auzirea și primirea puterii divine ce se manifestă o dată cu parcurgerea acestor texte sfinte. Însă dacă la auzirea lor nu suntem în nici un fel mișcați, fie din cauza obișnuinței, fie din cauză că nu suntem antrenați să privim în adâncimea sensului descoperit, atunci se produce o progresivă întunecare a interiorului nostru.
Putem spune că o astfel de întunecare provocată de ignorarea sensului cuvintelor sfinte, se ajunge în cele din urmă la micșorarea, sau chiar la dispariția, credinței noastre în Dumnezeu?
Dacă nu urmăm drumul care duce către Împărăția cerurilor, atunci automat vom urma calea care ne va purta spre adâncimile căderii din care nu mai există întoarcere. Un creștin întunecat reprezintă un argument puternic în favoarea îndoielii și necredinței, de zece ori mai eficient decât un ateu care își dă silința să distrugă încrederea în Dumnezeu. De aceea, trebuie să aprindem candela bucuriei, speranței, optimismului și a altora în genul acestora, având drept untdelemn Cuvântul lui Dumnezeu, fapt ce ne va conduce la pregătirea activă în vederea înălțării în lumea cea veșnică.
Cum se poate aprinde această candelă a speranței, ce ne va întări credința?
Acest lucru se poate realiza numai prin aducerea în armonie cu voința divină a fiecărui gând, a fiecărui cuvânt și a fiecărei fapte, până la sfințirea deplină a vieții noastre în tot ce avem cunoștință la un moment dat. De fapt, vorbim nu despre un ideal, ci despre un lucru posibil, fiindcă Hristos nu numai că a murit pentru noi, dar ne și pregătește un loc în ceruri, pentru a fi alături de El pentru totdeauna. A fi sfânt în ceruri, presupune pentru început să fii sfânt aici pe pământ, iar prin Hristos, imposibilul devine posibil.
Rugăciune pentru întărirea credinței pe care o avem în Dumnezeu, pentru pregătirea în vederea înălțării la ceruri, pentru alungarea întunericului din interiorul nostru și deopotrivă pentru a conlucra cu Hristos prin întărirea credinței noastre în lucrarea de pregătire a intrării în lumea cea veșnică.
3. Păzit printr-o credință ce se dezvoltă în încercare
1 Petru 1:5-9: " Voi sunteți păziți de puterea lui Dumnezeu, prin credință, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi! În ea voi vă bucurați mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteți întristați pentru puțină vreme, prin felurite încercări, pentru ca încercarea credinței voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere și care totuși este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava și cinstea, la arătarea lui Isus Hristos, pe care voi Îl iubiți fără să-L fi văzut, credeți în El, fără să-L vedeți, și vă bucurați cu o bucurie negrăită și strălucită, pentru că veți dobândi, ca sfârșit al credinței voastre, mântuirea sufletelor voastre."
Se poate spune că încercările prin care trecem în decursul vieții, pot deveni o oportunitate în dezvoltarea credinței în Dumnezeu?
Apostolul Petru ilustrează principiul dezvoltării credinței prin intermediul încercărilor, oferind imaginea minereului aurifer ce este purificat, curățit, folosind topirea în foc. Ceea ce provoacă distrugerea materialului steril, conduce doar la topirea aurului și la creșterea valorii sale prin eliminarea oricăror impurități. Astfel, înțelegem că problemele pe care le întâlnim în viață, pot deveni oportunități îngăduite de către Dumnezeu, pentru dezvoltarea credinței noastre și implicit a caracterului nostru.
Cu toate acestea, există multe persoane care atunci când trec prin diferite dificultăți ajung să își piardă credința în Dumnezeu, sau să se răcească din punct de vedere spiritual. Cum se explică acest lucru?
Fiecare om are propria scară de valori la care aderă în experiența sa, fapt pentru care reacția la diferitele provocări ale vieții va diferi de la caz la caz. Credința în Dumnezeu nu face referință în genere la lucruri accesibile simțurilor noastre, astfel că potrivit cu apostolul Petru, "Îl iubim pe Hristos fără să Îl fi văzut, credem în el, fără să Îl vedem și ne bucurăm cu o bucurie negrăită și strălucită, fiindcă la sfârșitul credinței noastre vom dobândi mântuirea sufletelor". Cu alte cuvinte, credința aparține unui plan de existență ce depășește orizontul limitat al realității înconjurătoare și de aceea, în mod normal ar trebui ca încercările vieții să nu aibă un impact direct asupra percepției realităților spirituale.
Și totuși, mulți oameni își pierd încrederea în Dumnezeu în timp de încercare. Ce s-ar putea face pentru a preveni sau depăși o astfel de situație?
Aș putea da un răspuns posibil folosind următoarea ilustrație. Atunci când am fost într-o călătorie cu avionul, deseori am constatat că există turbulențe serioase imediat după decolare sau la altitudini relativ joase. Dar pe măsură ce avionul câștigă înălțime, observăm cum acestea încep să se micșoreze, pentru ca la plafonul de zbor să înceteze aproape cu totul. Explicația este relativ simplă, în sensul în care mișcările maselor de aer sunt mai puternice în apropierea solului, dar descresc pe măsura creșterii altitudinii. Tot astfel, pentru a preveni sau depăși problemele legate de menținerea credinței, este necesar să avansăm spiritual, să ne dezvoltăm percepția realităților cerești.
Dacă așa stau lucrurile, ce se poate întreprinde pentru a putea să ne dezvoltăm percepția realităților spirituale?
Elementul cheie în versetele menționate se constituie din expresia "voi sunteți păziți de puterea lui Dumnezeu, prin credință". Cu alte cuvinte, există o putere supranaturală ce acționează prin intermediul credinței pe care o avem în Dumnezeu, cu privire la mântuirea prin Isus Hristos. Mai concret, noi trebuie să cultivăm acele deprinderi ce ne vor ajuta să devenim tot mai conștienți de acțiunea puterii lui Dumnezeu și să eliminăm acele lucruri care ne împiedică să ajungem la această percepție asupra realităților spirituale în care suntem implicați. De aceea, este necesară o profundă reformă a stilului nostru de viață și a tot ceea ce facem zi de zi, și chiar ceas de ceas.
Ce acțiuni concrete se pot întreprinde pentru a pune în aplicare acest principiul al creșterii percepției lucrurilor spirituale, cu impact direct asupra dezvoltării credinței?
Reluând ideile amintite de către apostolul Petru, trebuie să ne concentrăm atenția asupra "mântuirii gata să fie descoperită în vremurile de apoi", fapt ce reclamă studiul Sfintelor Scripturi. Este imposibil să dobândim o percepție corectă și cu impact direct asupra vieților noastre în ce privește intrarea în Împărăția cerurilor, dacă nu vom studia zilnic Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta este primul pas pe care trebuie să-l realizăm pentru dezvoltarea credinței noastre.
Ce altceva ar mai trebui făcut pentru a ne dezvolta credința în Dumnezeu?
După aceea, este necesar să facem o transpunere a învățăturilor biblice la viețile noastre, fapt ce va conduce la definirea unor obiective pe care dorim să le atingem în vederea creșterii noastre spirituale. La modul concret, pot da un exemplu putem fi confruntați cu anumite probleme de sănătate, venite neașteptat asupra noastră, și care pot să ne provoace îndoială cu privire la grija lui Dumnezeu față de noi. Însă, în loc să dăm glas necredinței și sentimentelor de amărăciune sau de tristețe, ar trebui să căutăm în Scriptură acele cuvinte care să ne ajute să clădim o viziune pozitivă, având la bază perspectiva intervenției lui Dumnezeu în favoarea noastră și intrării în Împărăția cerurilor.
Pare foarte simplu de zis, însă atunci când trebuie să transpunem în practică o astfel de metodă, ne vedem confruntați cu o mulțime de obstacole. Ce se poate face pentru a le depăși?
Obstacolele interioare sunt mai periculoase decât cele exterioare. Și cel mai adesea, obstacolele exterioare induc o proiecție interioară ce rămâne chiar și după ce au trecut circumstanțele defavorabile sau le-am depășit cumva. Aici se află puterea nefastă a influențelor exterioare ce subminează valorile interioare pe care le avem, incluzându-le și pe cele spirituale, cu referință directă asupra credinței. În mod practic, obstacolele imediate ce vor veni asupra noastră vor putea consta în lipsa timpului disponibil, în manifestarea unei dispoziții depresive sau de amărăciune, sau altele de genul acesta. De asemenea, putem fi împiedicați de cei din jurul nostru, care fie ne plâng de milă, fie nu manifestă nici un fel de compasiune atunci când trecem prin încercări. Și bineînțeles că această listă poate să continue, pentru ca în final să ajungem să nutrim sentimentul că Dumnezeu ne-a abandonat, că Biblia nu este adevărată, că toate aceste lucruri sunt doar povești, iar viața viitoare este doar o amăgire.
Putem spune că există un progres al simțămintelor pe care le experimentăm atunci când suntem încercați?
Cu siguranță, că există un progres al trăirilor fie în jos, dacă ne lăsăm "luați de val", fie în sus, dacă vom exercita credință în Dumnezeu, având la bază ceea ce stă scris și aplicând la viețile noastre ceea ce studiem. Pentru a depăși astfel de sentimente și de obstacole, este necesar în primul rând să facem o alegere fermă să continuăm să rămânem alături de Dumnezeu, să deschidem Biblia, chiar dacă nu simțim o astfel de nevoie, să o studiem, chiar dacă ni se pare un lucru inutil, și să aplicăm, chiar dacă pare a fi o pierdere de timp. Așa cum am mai menționat, planul spiritual nu poate fi înțeles pe baza simțurilor, dar el este accesibil credinței și acelei rațiuni ce se articulează pe Cuvântul lui Dumnezeu.
Ce ne facem însă dacă situația cu care ne confruntăm nu se rezolvăm, mai precis dacă în ciuda credinței noastre, nimic nu se schimbă, cel puțin în aparență?
Voi cita din nou cuvintele apostolului Petru, care zicea "că vom dobândi, ca sfârșit al credinței noastre, mântuirea sufletelor". Cu alte cuvinte, rezultatul se va vedea doar la "sfârșitul credinței noastre", care știm bine că se va realiza atunci când Domnul Hristos va reveni pentru a ne lua în Împărăția cerurilor. Astfel, înțelegem că menținerea credinței în Dumnezeu trebuie să se realizeze până la acel moment, indiferent de circumstanțele prin care trebuie să trecem în decursul vieții. Abia la final se va vedea rezultatul palpabil, însă până atunci vom putea experimenta "o bucurie negrăită și strălucită", în așteptarea împlinirii făgăduințelor divine.
Cu toate acestea, nu există și niște beneficii imediate atunci când ne menținem credința în Dumnezeu, indiferent de împrejurare?
Reluând ideea "bucuriei negrăite și strălucite", pot spune că menținerea credinței ne va aduce o liniște interioară și o capacitate de a ne ridica deasupra împrejurărilor prin care trecem, care ea însăși se constituie ca un beneficiu imediat. Mai mult chiar, percepția prezenței divine împreună cu noi, intervenind în favoarea noastră, va aduce o convingere fermă asupra adevărului cuvintelor lui Dumnezeu. Practic, vom percepe faptul că puterea lui Dumnezeu este la lucru pentru a ne susține și a ne dezvolta ființa lăuntrică, în a ne ridica deasupra turbulențelor ce se produc inerent în vecinătatea pământului.
Putem spune că apostolul Petru ne-a împărtășit aceste sfaturi, având la bază chiar experiența vieții sale?
Mai mult ca sigur că apostolul Petru ne-a scris având în vedere ceea ce el însuși trăia. Să ne gândim la ce privațiuni a fost expus de-a lungul vieții, la ce batjocuri sau persecuții, și câte suferințe a trebuit să îndure culminând cu propria sa crucificare. Așadar, nimeni să nu creadă că el a dat sfaturi "din cărți", ci gustând experiența amară a încercărilor de tot felul, a putut să ne ofere un exemplu despre ce înseamnă să îți menții credința vie indiferent de împrejurare. Exemplul său poate să ne ajute și să ne motiveze să procedăm într-un mod similar.
De fapt ce înseamnă să fii "păzit prin puterea lui Dumnezeu, prin credință", dacă ne raportăm la experiența apostolului Petru?
A fi păzit prin puterea lui Dumnezeu, prin credință, înseamnă să te raportezi la ceea ce ne-a promis Domnul Isus Hristos, că va fi mereu alături de noi, prin prezența Duhului Sfânt și a sfinților îngeri, că vom fi biruitori indiferent de încercările prin care vom trece, iar în final că vom fi primiți în Împărăția cerurilor la a doua sa venire. Această convingere nu trebuie să scadă cu trecerea timpului, ci dimpotrivă ea trebuie să crească tot mai mult, pe măsură ce viața noastră se derulează. Astfel, credința apostolului Petru, în loc să scadă datorită împotrivirilor cărora trebuia să le facă față, ea se dezvolta tot mai mult, pentru ca în final să culmineze cu biruința în chiar martirajul său, liber consimțit.
Putem spune că expresia supremă a dezvoltării credinței apostolului Petru s-a regăsit în această jertfire de sine care l-a final s-a concretizat prin sacrificiu de sine, privind cu bucurie intrarea în Împărăția cerurilor, la a doua venire a lui Hristos?
Cu siguranță, că experiența dezvoltării credinței a mers până la cea din ultimă limită atunci când principiul jertfirii de sine, care l-a caracterizat în mod constant pe apostolul Petru, a devenit sacrificiu de sine. Vedem astfel, că exercițiul dezvoltării credinței ne va conduce în final la depășirea planului suferințelor din această lume, și ne va conduce să ne ridicăm la înălțimi care întrec și cea mai iscusită imaginație. În ce-l privește pe apostolul Petru, "aurul credinței a fost curățit în focul încercărilor", pentru ca în final să devină cu totul pur, de mare valoare, gata pentru înălțare în Împărăția cerurilor.
Rugăciune pentru dezvoltarea credinței indiferent de împrejurările prin care trebuie să trecem, pentru însușirea exemplului oferit de către apostolul Petru, precum și pentru dobândirea unei percepții corecte asupra destinului nostru veșnic în Isus Hristos.
4. Credința care învinge ispita și atracția spre rău
1 Petru 5:6-9 "Smeriți-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalțe. Și aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuși îngrijește de voi. Fiți treji, și vegheați! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește, și caută pe cine să înghită. Împotriviți-vă lui tari în credință, știind că și frații voștri în lume trec prin aceleași suferințe ca voi."
Ce înseamnă să ne împotrivim tendințelor rele stând "tari în credință"? La ce se referă acest sfat dat de către apostolul Petru?
Dacă în genere ne-am obișnuit să privim credința ca fiind doar o reacție pozitivă la un mediu ostil și imperfect, de data aceasta vedem cu ea devine un mijloc activ de contracarare și respingere a tot ce este rău. Împotrivirea în fața influențelor negative îmbracă de multe ori forma unei lupte "corp la corp", similară din multe puncte de vedere conflictelor pe care le-a avut de înfruntat Domnul Isus Hristos de-a lungul vieții pe acest pământ. Practic, noi trebuie nu doar să stăm pasivi având credință, ci deseori este necesar să contraatacăm tendințele spre rău, având credință în Dumnezeu și în intervenția Sa eliberatoare.
Se poate spune că apostolul Petru, precum și toți ceilalți ucenici ai Domnului, nu s-au rezumat la o credință pasivă, ci au acționat plini de încredere în făgăduințele divine?
Dacă apostolii ar fi stat doar să aștepte vremuri mai favorabile, având credința că ele vor veni, atunci creștinismul ar fi dispărut înainte să se fi știut de el. Dimpotrivă, prin primirea darurilor spirituale acordate de către Duhul Sfânt, ei au înaintat înfruntând adversitățile și împotrivirea, fiind convinși că Dumnezeu le va da biruința. Ei au înțeles că se aflau angajați cu totul într-un război spiritual, în care inițiativa, curajul, speranța și încrederea sunt lucruri de cea mai înaltă valoare.
Prin urmare, trebuie să înțelegem că un creștin se află angajat într-o luptă spirituală ce se dă atât în exteriorul, cât și în interiorul său?
Creștinismul nu se rezumă doar la o metodă de dezvoltare personală, având la bază principii pozitive și o gândire axată pe intervenția lui Dumnezeu. Realitatea este că prin intermediul religiei creștine, Dumnezeu a deschis un front mondial împotriva împărăției Celui Rău, un atac frontal atât în planul exterior, al evenimentelor istorice, cât și interior, în inimile oamenilor. De aceea, niciodată nu a fost mai intens conflictul între bine și rău, ca în vremurile ce au urmat răspândirii credinței în Isus Hristos, ca Mântuitor al întregii lumi.
Așadar, orice creștin va fi supus în mod special atacurilor Celui Rău, fapt ce se va desfășura în felurite chipuri?
De îndată ce o persoană se decide să Îl urmeze pe Isus Hristos, conflictul începe cu adevărat în viața sa. Și până atunci influențele rele s-au manifestat asupra sa, dar din acel moment confruntările vor deveni tot mai dure. Deopotrivă, puterea lui Dumnezeu se va manifesta într-un mod mult mai clar pentru a susține pe cel ce se luptă cu agenții răului, cu circumstanțe defavorabile, slăbiciuni de tot felul sau împotriviri neașteptate. Un creștin este de fapt un luptător, iar el trebuie să mânuiască cu măiestrie armele spirituale, în genul credinței în Dumnezeu, rugăciunii sau studiului biblic.
Acest lucru pare surprinzător, dar studiul Sfintelor Scripturi și rugăciunea, reprezintă metode de luptă împotriva Celui Rău?
Dacă vom citi din Evanghelii, vom vedea că atunci când Domnul Isus Hristos a fost ispitit în pustie, răspunsul Său a făcut o directă referință la ceea ce "stă scris", adică la Biblie. De asemenea, fiind ispitit în diferite ocazii, inclusiv în grădina Ghetsemani, El S-a rugat cu putere pentru a dobândi tărie cu scopul de a învinge pe Cel Rău. Prin urmare, cunoașterea Sfintelor Scripturi și utilizarea acesteia la vreme de nevoie, când suntem încercați, precum și practica rugăciunii stăruitoare, în cazul că avem o confruntare directă cu puterile răului, sunt mijloace care având la bază credința în Dumnezeu vor realiza alungarea vrăjmașului.
Nu în ultimul rând, Domnul Hristos spunea că anumiți demoni pot fi alungați doar cu "rugăciune și post". La ce se referă acest lucru?
Exercițiul rugăciunii necesită o condiție spirituală și fizică de excepție, fapt ce implică reformarea în totalitate a stilului nostru de viață. Nu vom putea practica niciodată o rugăciune stăruitoare, eficientă în lupta cu răul, dacă nu suntem într-o condiție favorabilă prin abținerea de la tot ce este nociv și prin echilibru în orice lucru bun. Lăsarea în voia unui apetit alimentar excesiv, de multe ori reprezintă cauza pentru care nu avem putere să ne rugăm cu adevărat și să insistăm, până când Dumnezeu își manifestă prezența Sa, alungând întunericul aruncat asupra noastră de către forțele răului.
Prin urmare, un creștin se află într-o continuă pregătire pentru a învinge confruntările ce nu vor întârzia să apară de-a lungul vieții?
Pe de o parte există mari confruntări, ce ne așteaptă în momentele critice ale vieților noastre, pentru care trebuie să ne pregătim din timp. Pe de altă parte, există confruntări zilnice, de mai mică intensitate, care au drept scop să ne pregătească să trecem cu bine atunci când vor veni marile controverse. Așadar, niciodată un creștin nu stă într-o stare de amorțire, ci el se pregătește luptând și învingând problemele zilnice pe care le are de înfruntat. El nu poate să scape de acest lucru, dar satisfacția biruinței prin Isus Hristos este extraordinară.
Dar ce se întâmplă atunci când luptând totuși nu ajungem să fim biruitori? Sau alteori când suntem pur și simplu înfrânți în cursul anumitor controverse?
În Biblie stă scris despre"cel neprihănit", că "de șapte ori cade, și se ridică, dar cei răi se prăbușesc în nenorocire." (Proverbe 24:16).Se poate întâmpla, mai ales la început, sau din cauza lipsei de antrenament și de veghere, să fim înfrânți în multe conflicte cu influențele rele. De exemplu, obiceiuri vătămătoare vor fi greu de depășit, sau răspunsul nostru în momentul când suntem provocați va fi departe de modelul divin, precum și altele în felul acesta. Cu toate acestea, nu trebuie să ne dăm bătuți. Apostolul Ioan spunea că dacă totuși cădem în păcat, avem la Tatăl "un mijlocitor, pe Isus Hristos". Cu atât mai mult este adevărat acest lucru, pentru un creștin care se luptă cu influențele rele!
Și totuși, mulți creștini au la fiecare pas experiența unei aparente înfrângeri în fața influențelor negative, mai ales când au parte de o batjocorire continuă a credinței lor, fără ca ei să poată întreprinde ceva concret pentru a le contracara. Ce pot face aceste persoane?
Biruința influențelor negative nu se înseamnă întotdeauna eliminarea surselor ce le produc. Cineva s-ar putea afla o viață întreagă în compania unor persoane care îi batjocoresc credința, acestea fiind uneori rude, în genul părinților, copiilor, soțului sau soției, iar alteori vecini de care nu se poate scăpa. În astfel de situații, înțelepciunea, tactul și mai ales răbdarea sunt de o neprețuită valoare, fiindcă în cele din urmă biruința este de natură spirituală.
În ce sens biruința pe care ne-o oferă Domnul Isus Hristos este în primul rând de natură spirituală?
Biruința oferită de Isus Hristos se referă în primul rând la învingerea răului printr-un comportament și un sistem de reacție diferit, răspunzând răului cu bine, sau alteori prin tăcere, dar niciodată prin utilizarea unor metode similare celor folosite de forțele întunericului. Astfel, dacă privim la viața Domnului Isus Hristos, vom vedea că nenumărate au fost ocaziile în care a fost provocat să răspundă cu violență sau cu aceeași monedă, dar de fiecare dată El s-a supus pe deplin lui Dumnezeu și a rămas de partea adevărului.
Dar nu cumva acest lucru creează imaginea faptului că un creștin va deveni mai devreme sau mai târziu victima influențelor negative, fiindcă el trebuie să evite în permanență utilizarea armelor adversarilor săi?
Este cu totul fals să credem că un creștin va deveni victima influențelor negative, fiindcă el are la dispoziție mijloace mult mai puternice. De exemplu, atunci când se spun lucruri rele despre noi, cel mai puternic argument stă tocmai în expunerea faptelor în adevărata lor lumină, dovedind lipsa de temei în ceea ce suntem acuzați. Sau dacă avem de-a face cu provocări în genul certurilor sau schimbului de cuvinte răutăcioase, un creștin va putea prin răbdare, înțelepciune și un răspuns blând să stopeze un astfel de comportament, sau alteori va demonstra înaintea tuturor că dovedește o reacție ce presupune un caracter și o forță interioară de excepție, fapt ce se va impune de la sine înaintea celorlalți.
Prin urmare, se poate spune că un creștin este o persoană puternică, capabilă să facă față cu succes controverselor cu forțele răului?
Un creștin autentic va fi o persoană deosebit de puternică, având o tărie interioară și o capacitate de a face față cu succes oricărei situații prin care ar fi chemat să treacă, fiindcă în el lucrează o putere supranaturală ce vine de la Isus Hristos. Prin intermediul relației vii cu Dumnezeu pe care o are, despre care mărturisește deopotrivă propria conștiință și propriile fapte, un creștin va fi capabil nu numai să reziste în fața răului, dar și să fie o sursă de influență pozitivă în mijlocul realităților în care este chemat să trăiască.
Se poate spune că un creștin va fi nu numai o fortăreață de rezistență împotriva răului, dar și un combatant activ în avansarea Împărăției lui Dumnezeu în această lume?
Cu siguranță că un creștin autentic va fi o puternică reprezentare a Maestrului divin, astfel că prin exercitarea unei credințe puternice va reuși să smulgă și să influențeze în mod pozitiv multe persoane, care se află prinse în capcanele Celui Rău. Un creștin este de fapt un combatant, un luptător în marea armată a lui Dumnezeu care se luptă și învinge la fiecare pas pe agenții Celui Rău. Bineînțeles că lupta este în primul rând spirituală, dar rezultate concrete se pot vedea, dacă vom ști să privim prin ochii credinței.
Așadar, vindecarea spirituală oferită prin credința în Isus Hristos, are drept scop pe lângă mântuirea personală și înzestrarea cu armele de luptă împotriva puterilor răului?
Un creștin nu este o persoană ce se bucură în mod egoist de vindecare spirituală, care are drept rod final vindecarea fizică și primirea în Împărăției cerurilor. Acesta este doar un aspect al mântuirii. În același timp, un creștin ce trăiește experiența vindecării spirituale interioare, devine un luptător de succes cu forțele răului, fiind un agent activ în extinderea Împărăției lui Dumnezeu chiar în mijlocul acestei lumi. De aceea, el nu se va limita doar să primească în mod pasiv har și susținere de la Dumnezeu, ci deopotrivă se va angaja activ acolo unde se găsește pentru a face ca Împărăția cerurilor să înainteze. Aici de fapt întâlnim adevăratul scop al bisericii, ce reunește pe toți creștinii autentici, care nu numai cred, dar și luptă învingând prin Isus Hristos în conflictul ce se desfășoară între bine și rău pe pământ. Prin urmare, un creștin va fi o persoană a cărei credință se va dezvolta cu fiecare etapă a experienței prin care trece în această viață.
Rugăciune pentru a învinge la fiecare pas în controversa cu puterile răului, pentru a face față cu succes oricărei împrejurări prin care vom fi chemați să trecem și pentru a aduce la Dumnezeu câți mai mulți oameni din această lume, făcând să înainteze Împărăția cerurilor.
