Moto: "Vindecarea spirituală înseamnă zdrobirea "capului șarpelui" din noi și eliberarea din robia păcatului"
Scopul unui jurnal este de a-ți oferi un prilej de reflecție cu privire la tine și la lumea în mijlocul căreia trăiești. De aceea un jurnal reprezintă prin chiar natura sa o formă de exprimare liberă, nesupusă constrângerilor unei prezentări în fața unui auditoriu.
Astfel, jurnalul poate să îți ofere ocazia de a te descărca de tine însuți, de a te apropia mai mult de sine și de ceea ce dorești în fond de la viață. Este un lucru personal, la care accesul celorlalți este permis doar în limita în care tu decizi aceasta.
De ce însă un jurnal de studiu? Cum se împacă ideea de jurnal, care prin natura lui este liber în ce privește structura și forma de expresie, cu cea a unui studiu, care presupune rigurozitate, metodă și urmărirea unui scop bine determinat? Nu se distruge astfel nevoia de intimitate, proprie unui jurnal?
Ei bine, iată cum am gândit ca stau, sau ar trebui să stea, lucrurile. Jurnalul, chiar așa nestructurat cum se prezintă, este totuși o formă de studiu personal asupra noastră înșine și asupra realității cu care avem de-a face. Astfel, că noțiunea de studiu există în chiar natura ideii de jurnal, fiind un element central. În plus, un jurnal spiritual, fiindcă la acesta mă refer, nu poate fi altceva decât o formă de studiere a condiției spirituale în care te găsești sau către care dorești să avansezi, o contemplare a unui lucru cu care te identifici și către care vrei să mergi.
"Jurnalul de studiu", pe care veți avea ocazia să îl răsfoiți în continuare, nu este ceva sistematic, în sensul unui angrenaj cu intrări și ieșiri ingineresc îmbinate, ci mai degrabă este o formă liberă de cugetare asupra versetelor din Sfânta Scriptură, o modalitate de punere în evidență a ideilor din textul sfânt din perspectiva unei persoane care citește direct Cuvântul și se întrebă la fiecare pas: Ce înseamnă, ce vrea să spună?
Avansând treaptă cu treaptă și verset cu verset, veți putea urmări traseul unei gândiri care se articulează pe ceea ce este scris, căutând să discearnă intenția ultimă a Autorului.
Totuși, cum rămâne cu rugăciunea? Poate exista un jurnal de studiu care să includă și rugăciunea?
Eu zic că da. Dacă un jurnal ce este numai de studiu rămâne prin natura lui doar la nivelul de monolog asupra unei teme, o meditație personală sau ceva în genul acesta, un jurnal de studiu ce include rugăciunea va surprinde ritmul relației dintre cele două persoane: cel care se roagă și Cel căruia îi sunt adresate cuvintele în cauză.
Cu reverență și cu teamă sfântă, rugăciunea este o formă de exprimare ce poate fi surprinsă în jurnalul de studiu și redată ulterior pentru a inspira și pe alții.
Revin asupra caracterului personal al unui jurnal, fiindcă în mod deosebit dorința noastră este de a reda o metodă de apropiere de Dumnezeu prin intermediul Sfintelor Scripturi atât în studiu, cât și în rugăciune.
Și dacă nu este respectată până la capăt ideea de jurnal, care de regulă rămâne tainic, ascuns privirii celorlalți, este că totuși laolaltă dumneavoastră și cu noi alcătuim o parte a familiei numită "umanitate", având drept Tată același Dumnezeu.
Vă doresc să vă bucurați de paginile acestui "Jurnal de studiu", iar orice idee, observație sau sugestie vă rugăm să le adresați accesând pagina http://conexiuni.intercer.org .
Domnul să fie cu dumneavoastră în cercetarea paginilor sfinte.
Isaia 41:10 "Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îți vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare."
Ce înseamnă "să te uiți cu îngrijorare"? Cum putem înțelege mecanismul de formare a îngrijorărilor?
Îngrijorările apar din cauza modului deformat în care privim realitatea încercând să rezolvăm doar prin puterea noastră problemele cu care ne confruntăm. Nu este nimic mai periculos pentru mintea noastră, decât să încercăm să rezolvăm lucrurile și situațiile încurcate bazându-ne numai pe noi înșine. De aici rezultă o perspectivă îngrijorătoare asupra vieții pe care o ducem și asupra a ceea ce va fi cu noi. A privi cu îngrijorare înseamnă să pierzi perspectiva pozitivă la care ne îndeamnă Cuvântul lui Dumnezeu și să uiți de faptul că Dumnezeu se îngrijește de tine, în mijlocul tuturor situațiilor pe care le-ai putea întâlni în viață.
Cât de periculoase sunt îngrijorările în îndeplinirea datoriilor vieții?
Îngrijorările subminează în mod hotărât și sigur orice efort de a face față cu succes datoriilor vieții, aducând un sentiment de nesiguranță, care conduce în cele din urmă la disperare și abandon de sine. Prin cumulare, ele devin asemenea unor munți de netrecut, dincolo de care nu mai poți zări nimic, împiedicându-te să mai poți înainta pe cărarea vieții.
Ce înseamnă să te temi? Din ce poate proveni teama?
Teama este un simțământ ce ne copleșește, aducându-ne perspectiva unui viitor incert, pe care nu putem să îl depășim. Atunci când te temi, rămâi practic într-o stare de nesiguranță din care nu știi cum să mai ieși, împiedicându-te să mai vezi soluția pentru a ieși din impas. Ea provine întotdeauna din pierderea încrederii asupra faptului că vei mai putea să faci față problemelor vieții și atrage după o sine o demobilizare generală, manifestată în multiple forme.
Cum putem înfrânge simțămintele de îngrijorare și de teamă? Ce pași putem face în acest sens?
Soluția biblică la problemele generate de îngrijorare și de teamă se traduce în conștientizarea prezenței lui Dumnezeu alături de tine, de sprijinul care este gata a-ți fi oferit de către Creatorul universului, de această convingere fermă în faptul că El este alături de tine, care se numește de fapt "credință". De fapt, atunci când manifestăm credință, orice fel de îngrijorare sau de teamă nu au cum să se mai manifeste, fiindcă un simțământ superior pune stăpânire pe mintea noastră, capabil să dea la o parte orice urmă de întuneric. În mod concret, trebuie să nu mai privim spre "sursa de întuneric", ci să ne îndreptăm privirile spre Dumnezeu, spre făgăduințele Sale. După aceea, este necesar să ni le însușim, să credem că au fost scrise pentru întărirea noastră la vreme nevoie. Iar după aceea, trebuie să acționăm ca și cum acele lucruri promise prind contur chiar sub ochii noștri, iar făgăduințele divine încep deja să se împlinească.
Cum se înțelege asigurarea oferită de Dumnezeu prin cuvintele "Eu sunt cu tine"? Cum poate contracara teama?
În mod obiectiv, Dumnezeu totdeauna este lângă noi, însă problema este că noi nu suntem conștienți de acest lucru, încât pierdem din vedere acest mare adevăr. De aici încep o mulțime de probleme, care conduc în cele din urmă pe om într-un labirint de situații și probleme din care nu mai poate ieși. Atunci însă când conștientizăm faptul că Dumnezeu este alături de noi, se produce o iluminare interioară, o aprindere a speranței și încrederii, care va alunga imediat orice fel de temere. Biblic vorbind, singurul antidot pentru teamă stă în conștientizarea prezenței divine împreună cu tine. Teama a apărut atunci când oamenii au ales să se separe de Dumnezeu, dar atunci când ne întoarcem la El, teama nu mai are loc să se mai producă.
La ce se referă "Eu te întăresc" și "Eu îți vin în ajutor"? Cum pot ele contracara îngrijorarea?
Dar nu este suficient să conștientizăm faptul că Dumnezeu este alături de noi, dacă nu avem convingerea că El va interveni pentru noi. Într-o astfel de situație, ar fi ca și cum Dumnezeu este prezent doar pentru a lua notă de suferința noastră, ceea ce nu reprezintă o imagine completă a planului său de intervenție în favoarea noastră. De aceea, trebuie să mergem mai departe să conștientizăm faptul că El ne întărește, ne dă putere pentru a face față situațiilor cu care ne confruntăm și de asemenea, El ne vine în ajutor în multe chipuri. De fapt, ori de câte ori am ieșit dintr-o încurcătură, Dumnezeu a fost de față și a intervenit în favoarea noastră direct sau indirect. Când avem o astfel de convingere, atunci îngrijorarea nu mai are cum să se manifeste. În realitate, îngrijorarea a apărut de îndată ce omul a ales să nu mai depindă de Dumnezeu și a încercat să își rezolve singur problemele pe care le-a adus asupra sa. Dar atunci când convingerea intervenției divine devine dominanta vieții noastre, îngrijorarea nu mai poate să acționeze.
Ce înseamnă "Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare"? La ce se referă această biruință și cum putem să o avem neîncetat?
Dumnezeu ne oferă posibilitatea de a învinge la fiecare pas pe care îl facem în viață, singura condiție fiind aceea de a-L recunoaște în toate căile noastre, de a căuta să trăim în prezența Sa. Această biruință se răsfrânge asupra tuturor aspectelor vieții noastre, conducându-ne în mod progresiv la învingerea tuturor dificultăților și slăbiciunilor pe care le avem, între care am menționat: simțământul de teamă și cel de îngrijorare. Împreună cu Dumnezeu, totul devine simplu, iar experiența biruinței se transformă într-un lucru cât se poate de normal și de natural.
Rugăciune: pentru eliberarea de îngrijorare și teamă prin conștientizarea prezenței lui Dumnezeu împreună cu noi și a intervenției Sale eliberatoare.
Filipeni 4:6 "Nu vă îngrijorați de nimic; ci în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri, cu mulțumiri."
Este posibil să nu te îngrijorezi indiferent de împrejurare? Putem atinge un astfel de standard?
A te îngrijora sau nu depinde într-o foarte mare măsură de modul în care te-ai educat pentru a reacționa la diferitele evenimente sau circumstanțe cu care te-ai putea confrunta, astfel că pentru multe persoane este valabilă starea de îngrijorare indiferent de împrejurare. Cu toate acestea, trebuie să ne schimbăm perspectiva vieții, astfel încât să ajungem să nu ne mai îngrijorăm indiferent de împrejurare. Acesta este un standard înalt, dar el poate fi atins atunci când devenim conștienți de intervenția divină asupra vieților noastre.
Pe de altă parte, în ce sens îngrijorarea ne afectează viața și când ea devină nocivă?
Îngrijorarea este nocivă indiferent de situație, fiindcă ne blochează reacțiile de adaptare, ajungându-se cu rapiditate la agitație și confuzie. Trebuie bine înțeles, că prin învingerea sentimentului de îngrijorare nu înțeleg o atitudine pasivă de ignorare a problemelor cu care ne confruntăm, ci în primul rând fac referire la acel sentiment nefolositor, care pune atât de ușor stăpânire de noi, determinându-ne să ne adâncim în mijlocul situațiilor dificile, în loc de a trece la o abordare rațională a problemelor care vin asupra noastră. În concluzie, îngrijorarea ne afectează profund calitatea vieții și este întotdeauna nocivă prin implicațiile ei.
Ce înseamnă "să aduci cererile tale la cunoștința lui Dumnezeu"? Nu cunoaște Dumnezeu problemele cu care ne confruntăm?
Cu siguranță că Dumnezeu cunoaște toate problemele cu care ne confruntăm și din acest punct de vedere nu este necesar să I le prezentăm pentru ca astfel să aibă știință de ele. Însă așa cum am mai amintit, principala noastră dificultate constă în neputința de a mai percepe prezența divină și intervenția salvatoare ce ne stă mereu la dispoziție. Prin urmare, rugăciunea nu reprezintă o aducere la cunoștința lui Dumnezeu a problemelor noastre, ci mai degrabă o modalitate de a conștientiza nevoia de intervenția Creatorului nostru, fiind deopotrivă un mijloc de a discerne prezența Sa împreună cu noi.
Totuși, dacă Domnul cunoaște problemele noastre, de ce trebuie să ne mai rugăm?
Nu trebuie însă ignorat și un alt aspect important și anume că rugăciunea reprezintă și o formă de adresare către Dumnezeu, un dialog cu Creatorul nostru, fapt care nu trebuie în vreun fel ignorat. Când ne rugăm, de fapt noi vorbim cu Dumnezeu despre problemele noastre. Când suntem în necaz sau în suferință, avem nevoie de cineva căruia să îi împărtășim dificultățile noastre, durerile pe care le simțim și să găsim o minimă înțelegere. Cât de adesea însă, nu avem cui să ne adresăm cu toate aceste lucruri și cât de dificil este să ne facem înțeleși și să fim acceptați, întăriți. Dacă însă în loc să căutăm persoane disponibile să ne asculte, ne-am adresa direct către Dumnezeu, fiind conștienți de faptul că El este alături de noi și intervine în favoarea noastră, atunci ne-am da seama că există Cineva care ne înțelege pe deplin, Căruia putem să ne adresăm cu orice fel de problemă, având convingerea fermă că vom primi ajutor și sprijin indiferent de vreme.
Ce este rugăciunea și ce înseamnă "o cerere"? Nu este același lucru? Sau există o diferență între "a te ruga" și doar "a cere"?
Rugăciunea cuprinde cereri dar nu se rezumă numai la atât. Deși rădăcina cuvântului derivă din verbul "a ruga", adică "a cere", totuși înțelesul biblic este mult mai extins, cuprinzând orice adresare înaintea lui Dumnezeu sub forma cererii, mulțumirii, laudei, meditației, sau pur și simplu a confesiunii, adică a acelei destăinuiri sufletești înaintea Creatorului nostru. De aceea, a te ruga doar pentru a cere, deși reprezintă un lucru bun, nu este însă suficient, și este bine să căutăm să avansăm în adăugarea de noi valențe acestei practici, care ne va aduce multiple binecuvântări.
Cum putem adăuga "mulțumiri" la cererile noastre? Există pericolul de a uita să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru ceea ce El face pentru noi?
Totdeauna există pericolul de a uita să dovedim recunoștință pentru ceea ce ni se oferă clipă de clipă și ceas de ceas de către Dumnezeu, începând de la lucrurile aparent mici, trecând după aceea la cele care ni se par a fi mari. Tendințele egoiste ale naturii noastre ne determină să fim foarte "pragmatici" în relațiile noastre, inclusiv atunci când este vorba de Creatorul nostru. De aceea, nu este simplu să lărgim spectrul rugăciunii prin includerea recunoștinței și a mulțumirii, dar nu înseamnă că nu trebuie să ne deprindem să facem acest lucru. Un exemplu bun în acest sens este exprimat în cartea Psalmilor, care poate deveni un model pentru noi în a mulțumi lui Dumnezeu și a-L lăuda pentru ceea ce este El și pentru tot ceea ce întreprinde în favoarea noastră.
Oare chiar pentru "orice lucru" trebuie să ne rugăm? La ce se referă acest "orice lucru"? Cum să ne alegem subiectele pentru rugăciune?
Subiectele de rugăciune trebuie alese cu grijă, pentru a cuprinde în mod sintetic paleta de situații și probleme cu care ne confruntăm sau le-am putea avea pe cărarea vieții. În acest sens, cred că nu ar fi lipsit de importanță să ne dezvoltăm mai multe modele personalizate de rugăciune și chiar de multe ori un "plan de rugăciune" ar fi util. Pe de altă parte, nu ne vom putea ruga, la modul practic mă refer, pentru "toate lucrurile", și de aceea va fi necesar să identificăm acele elemente fundamentale din care decurg de regulă problemele noastre, în genul: lipsei de stăpânire de sine, a egoismului, a slăbiciunii, sau a altora în felul acesta.
Așadar, este bine să avem un "plan de rugăciune", sau cel puțin "o listă de subiecte"?
Dacă nu vom avea o listă de subiecte, sau chiar un plan de rugăciune, atunci rugăciunile vor deveni repetitive, lipsite de conținut, greu de rostit și obositoare pentru noi înșine în primul rând. Dacă dorim să avem o prospețime a rugăciunii, o bucurie care să ne însoțească mereu atunci când ne adresăm Creatorului nostru, atunci vom căuta să avem subiecte diferite exprimate în mod felurit, așa cum procedăm dealtfel când vorbim cu prietenii noștri, situație în care nu ne permitem de regulă să repetăm iarăși și iarăși aceleași lucruri sub aceeași formă. Dialogul presupune diversitate în exprimare și în conținut, fapt pentru care și rugăciunea, ca formă de dialog cu Dumnezeu, trebuie să fie vie, plină de substanță, plăcută atât nouă, cât și Celui care ne ascultă indiferent de vreme.
Cum putem să întocmim o astfel de listă, ținând cont de îngrijorările pe care le avem?
Un prim pas ar fi cel de a întocmi o listă a principalelor îngrijorări cu care ne confruntăm, oferind o referință sintetică, într-o propoziție să spun așa, a acestora, sub forma unui fel de "inventar" al lor. Chiar și simpla enumerare a îngrijorărilor, va constitui un act de detașare de puterea distrugătoare a acestora, fiindcă ne va permite pentru prima dată să le numim, și poate chiar să le privim, într-un fel din afara situației în care ne găsim. Lista nu trebuie să fie închisă, ci ea va fi actualizată cu diferitele îngrijorări care apar și deopotrivă din listă se va șterge ceea ce a fost rezolvat. La modul practic, această listă este bine să rămână la îndemâna noastră, fără a fi neapărat văzută și interpretată de altcineva. Să nu uităm că numai Dumnezeu ne poate înțelege pe deplin, în schimb semenii noștri vor avea totdeauna ceva de obiectat sau de completat, de multe ori fără să fie cazul.
O dată întocmită această listă, ce ar trebui să facem mai departe?
Cel mai simplu lucru este ca după ce am întocmit o astfel de listă, să începem să o prezentăm în mod sincer și direct înaintea lui Dumnezeu, adăugând în rugăciune, acele elemente de detaliu, care descriu problema pe care am denumit-o în respectiva listă, fără a ne grăbi, rugându-ne pentru cel mult câteva subiecte o dată, cu scopul de a exprima înaintea Creatorului nostru cât mai complet situațiile enunțate. Un astfel de exercițiu ne va ajuta să conștientizăm puternic prezența Creatorului nostru, având convingerea că El va interveni în favoarea noastră așa cum știe El că este mai bine. Un lucru însă se va întâmpla cu siguranță în urma unei astfel de rugăciuni, și anume că predând Lui îngrijorările noastre, ne vom descărca de o povară interioară care în cele din urmă ne-ar fi sfărâmat sub greutatea ei.
În concluzie, poate rugăciunea să fie un mijloc de contracarare a îngrijorării și pentru depășirea oricărui fel de temere?
Mai mult ca sigur că rugăciunea trebuie să devină principalul instrument de contracarare a îngrijorărilor ce vin asupra noastră, o metodă eficientă de a-i preda lui Dumnezeu toată povara ce ne apasă și de a ne descărca de truda, slăbiciunea, neputința și neliniștea în fața problemelor vieții. Nu înseamnă că rugăciunea va rămâne singură în învingerea îngrijorărilor, fiindcă este necesar să ne definim și anumite "planuri concrete de acțiune", însă acesta va reprezenta primul pas în a învinge handicapurile interioare pe care le-am moștenit într-un mod nefericit sau le-am cultivat de-a lungul vieții. Schimbarea este posibilă și depinde doar de noi să ne deschidem sufletul înaintea Creatorului întregului Univers, a Dumnezeului nostru "milos și plin de îndurare".
Rugăciune: pentru a ne adresa de fiecare dată lui Dumnezeu cu privire la toate problemele noastre și să nu mai cedăm tentației de a ne îngrijora fără rost.
Matei 6: 25-26 " De aceea vă spun: Nu vă îngrijorați de viața voastră, gândindu-vă ce veți mânca, sau ce veți bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veți îmbrăca. Oare nu este viața mai mult decât hrana, și trupul mai mult decât îmbrăcămintea? 26 Uitați-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră, și nici nu strâng nimic în grânare; și totuși Tatăl vostru cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult mai de preț decât ele?"
Poți să nu te îngrijorezi de problemele cu care te confrunți, mai ales când diferite amenințări vin împotriva ta?
În mod normal este greu să nu te îngrijorezi în fața problemelor ce vin asupra ta, fără a-ți da timp să înțelegi ce se întâmplă de fapt. Cu toate acestea, îngrijorarea nu aduce nici un fel de soluție sau de ajutor indiferent de lucrurile cu care te confrunți, ci ea doar amplifică ceea ce nu poți să faci, fără a-ți oferi o imagine asupra a ceea ce poți realiza sau întreprinde. De aceea, aveam de-a face cu un sentiment cu totul nefolositor, care ne împiedică să acționăm rațional, fapt ce conduce la amplificarea problemei și nu la rezolvarea ei.
Cum putem să avem liniște când viața noastră pare a fi amenințată de felurite lipsuri? Oare trebuie să nu facem nimic și să așteptăm?
Orice așteptare își are rostul ei, dar atunci când suntem confruntați cu diferite lipsuri, și mă refer la acele lucruri care sunt cu adevărat esențiale pentru a trăi în condiții decente, trebuie să acționăm, fiindcă altfel nimic nu se va schimba. Problema nu este de a sta pasiv și de a aștepta rezolvarea de la sine a problemelor cu care ne confruntăm, ci de a acționa în mod rațional, însă fără a ne lăsa copleșiți de greutatea lucrurilor care vin sau ar putea să vină peste noi. Dacă vom privi la dimensiunile, uneori abisale, ale situațiilor pe care le întâlnim în viață, ne vom pierde în scurt timp curajul, inițiativa și mintea limpede pentru a putea acționa în vederea ieșirii din respectiva conjunctură defavorabilă. Așadar, putem să avem liniște indiferent de timp sau loc, în măsura în care vom conștientiza că alături de noi este Cineva care poate să ne ajute și va interveni în a ne oferi mijloace și înțelepciune pentru a putea ieși biruitori, indiferent de situație.
Cum se îmbină acțiunea și așteptarea în experiența zilnică a unui creștin?
Dacă viața ar fi doar acțiune, atunci în scurt timp ne-am prăbuși, fiindcă avem nevoie de împrospătarea energiilor ce ne susțin existența. Pe de altă parte, dacă viața ar fi doar așteptare, atunci totul ar fi o lâncezeală și o complacere în inacțiune, ceea ce nu ar crea o mare diferență față de moarte, în care totul devine inert. Pentru un creștin acțiunea și așteptarea se îmbină armonios, având la dispoziție ajutorul lui Dumnezeu, prin care fie se deschid anumite căi, fie se închid altele, de fiecare dată însă creștinul având o călăuzire infailibilă asupra drumului pe care trebuie să îl urmeze prin prezența Duhului Sfânt. Nu vreau să spun că un creștin nu va avea momente de surpriză sau de nedumerire, însă asigurarea este că niciodată nu va fi lăsat singur de către Dumnezeu, în măsura în care va exercita credință și va cere sfatul Celui Prea Înalt.
Este necesar să ne preocupăm să avem cu ce ne îmbrăca sau cu ce ne hrăni? Când o astfel de preocupare devine o problemă?
Trebuie să ne preocupăm pentru asigurarea vieții, incluzând satisfacerea nevoilor de bază în celei de hrană sau de îmbrăcăminte. Nu se va deschide o fereastră din cer pentru cineva care doar stă și așteaptă să se întâmple ceva. Un creștin este o persoană activă, care acționează sub inspirația cuvintelor lui Dumnezeu, așa cum sunt ele descoperite în Sfânta Scriptură și în conformitate cu înțelepciunea primită de la Duhul Sfânt. Însă transformarea acestei preocupări juste într-o sursă de neliniște, sau alteori chiar într-o obsesie, care nu îți mai dă pace, reprezintă un dezechilibru, care nu ar trebui să ne caracterizeze, în măsura în care ne încredem în Dumnezeu. De fapt, noi existăm fiindcă Dumnezeu a vrut astfel, iar viața noastră se va încheia prin îngăduința Sa. Prin urmare, cât timp este hotărâtă existența noastră pe pământ, ne vor fi puse la dispoziție mijloace pentru a face față nevoilor de bază ale vieții.
În ce sens "viața este mai mult decât hrana"? Nu avem nevoie de hrană pentru a întreține viața?
Pentru multe persoane hrana devine un scop al vieții, sau reluând un proverb, mulți oameni "trăiesc pentru a mânca" și nu "mănâncă pentru a trăi". Trecând dincolo de preocuparea anumitor persoane de a se hrăni în mod excesiv, trebuie să înțelegem că viața pe pământ ne este asigurată de către Dumnezeu, iar susținerea ei, fie de exemplu prin hrănire, face parte din planul providenței Sale de a veni în ajutorul nostru. Astfel, viața este scopul, iar hrana este doar un mijloc pentru atingerea lui. Însă atunci când inversăm lucrurile, și transformăm mijlocul, cum ar fi hrănirea, în scop, se produce o bulversare, care ne conduce la un stil de viață aflat în opoziție cu voința lui Dumnezeu. Atunci, în loc să ne mai raportăm la valorile fundamentale ale vieții, vom căuta doar metode de a ne satisface poftele, în genul hrănirii excesive, consumării de lucruri dăunătoare, sau a altora în genul acesta.
Cum se înțelege că "trupul este mai mult decât îmbrăcămintea"? Nu avem nevoie de îmbrăcăminte pentru a ne proteja trupul?
Cu siguranță că avem nevoie de îmbrăcăminte pentru acoperirea trupului, dar mergând pe o logică similară celei ce făcea referință la "viața este mai mult decât hrana", scopul articolelor de îmbrăcăminte constă în a susține buna funcționare a trupului și nu reciproc. Cât de des, din rațiuni de modă sau de preferințe, trupul este sacrificat în favoarea satisfacerii unor cerințe vestimentare absurde, iraționale, ce nu au nici un fel de legătură cu sănătatea sau cu buna funcționare a organismului. Ori de câte ori vom confunda lucrurile și vom inversa ceea ce este mijloc pentru a deveni scop, vom ajunge într-o situație de confuzie, în care vom pierde perspectiva vieții, sensul și valorile ei, iar îngrijorările generate de false nevoi, ne vor copleși făcându-ne să ratăm ținta desăvârșirii morale și intrării în Împărăția cerurilor.
Când astfel de preocupări, legitime dealtfel, devin probleme care ne distrug liniștea interioară?
Preocupările în exces pentru lucruri care sunt legitime, în genul hrănirii sau asigurării articolelor de îmbrăcăminte, reprezintă calea cea mai sigură de subminare a puterilor minții, reușindu-se în mod remarcabil cultivarea unui simțământ de nesiguranță și o concentrare unilaterală pe ceea ce este mijloc, pierzându-se din vedere ceea ce este scop. Astfel, se ajunge la un stil de viață materialist, orientat pe consum, nociv atât pentru cei care îl promovează, cât și pentru cei din jur. Cauzele pierderii interesului pentru problemele cu adevărat spirituale, ce privesc legătura cu Dumnezeu prin intermediul Scripturii și a Duhului Sfânt, precum și prin comuniunea de credință cu semenii, se pot găsi cu ușurință în schimbarea preocupării vieții de la ceea ce este scop la ceea ce este mijloc, lucru ce atrage după sine incapacitatea de a mai percepe realitatea prezenței lui Dumnezeu împreună cu tine și intervenția Sa în favoarea Ta. Cu siguranță, că o astfel de viață va fi caracterizată de o neliniște continuă, iar satisfacția niciodată nu va fi de durată.
Ce putem face pentru a remedia lucrurile? Cum putem avea o justă perspectivă asupra vieții?
Cuvintele Mântuitorului spuse cu ocazia "predicii de pe muntele fericirilor", reprezintă chei de înțelegere ce ne vor conduce la remedierea stilului de viață materialist, străin de Dumnezeu, și ne vor aduce acea bucurie lăuntrică pe care nimic din lume nu ne-o va putea oferi, decât numai relația cu Creatorul nostru. Remedierea presupune ajustarea perspectivei vieții, înțelegând că preocuparea excesivă pentru ceea ce este mijloc, fie hrană, îmbrăcăminte sau altele în felul acesta, se constituie ca o primejdie din care trebuie să ieșim, contemplând lucrarea providenței divine în favoarea noastră. Un prim ajutor în acest sens ne este oferit de înțelegerea împlinirii providenței privind la realitatea din jurul nostru, precum și în mediul natural.
Ce putem învăța de la păsările cerului? Oare trebuie să nu facem nimic și doar să așteptăm? Care este învățătura?
Cu adevărat asistăm la o minune greu de înțeles, cum toate aceste mulțimi de păsări și animale sălbatice pot supraviețui, fără a se îngriji nimeni în mod expres de ele. Dincolo de legile naturale, ce pot fi observate de către cercetători, există totuși un element ce depășește înțelegerea, dar care vine la nivelul cunoștinței noastre. În marele circuit al evenimentelor vieții nu există întâmplare, iar faptul că toate aceste animale pot să trăiască, înseamnă că există Cineva care s-a îngrijit de acest lucru, nimeni altul decât Creatorul universului. Doar legile oarbe ale naturii nu ar fi suficiente pentru ca fiecare astfel de ființă să își găsească hrana potrivită, ci în scurt timp, toate animalele ar ajunge în situația de criză cu care ne confruntăm noi, de a duce lipsă, în ciuda celor mai puternice preocupări. Astfel, natura ne mărturisește despre existența Celui care armonizează toate lucrurile și dă hrană potrivită la timpul potrivit creaturilor pe care El le-a adus la existență. Animalele caută hrană pentru a trăi, dar există Cineva care le îndrumă către locul unde o pot găsi și se îngrijește ca ea să existe.
De ce nu putem să realizăm nimic, dacă Dumnezeu nu ne pune înainte ocaziile de care avem nevoie?
Chiar și cele mai asidue căutări nu pot să ne conducă la rezultat dacă nu avem înaintea noastră ocazii prielnice. Regula de bază stă în faptul că noi trebuie să acționăm, dar ocaziile ne sunt oferite de către Dumnezeu, în măsura în care Îl recunoaștem în căile noastre și avem dorința de a ne lăsa călăuziți de El. Dacă ne vom supune autorității Sale, dacă vom privi lucrurile în adevărata lor perspectivă, atunci avem asigurarea că Domnul se va îngriji să facem față oricărei situații ce ar putea apărea în viața noastră, iar îngrijorarea nu va mai putea să prindă chip în mintea noastră pentru a ne distruge bucuria de a trăi.
Rugăciune: pentru a conștientiza faptul că Dumnezeu se ocupă de toate problemele noastre, iar efortul nostru se va uni cu puterea divină în a primi rezolvare indiferent de situație.
Matei 6: 34 "Nu vă îngrijorați dar de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăși. Ajunge zilei necazul ei." (Biblia Cornilescu)
"Nu vă îngrijiți de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei."( Biblia Ortodoxă)
"Deci nu vă îngrijorați pentru ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ea însăși. Ajunge zilei răutatea ei." (Biblia Catolică)
De ce este necesar să citim uneori mai multe traduceri ale aceluiași verset?
Bogăția de conținut a Sfintelor Scripturi, așa cum au fost ele redate în ebraică și greacă, este cu totul deosebită, fapt pentru care uneori este necesar să comparăm mai multe traduceri cu scopul de a discerne valoarea extraordinară a textului sacru și a învățăturii ce ne este transmisă. Și în cazul de față, având înaintea noastră trei traduceri diferite asupra aceluiași verset, putem să vedem mai bine ideea transmisă de cuvintele Mântuitorului cu referință la viitor, adică la ziua de mâine. Astfel, avem de-a face cu un joc de cuvinte, lucru des întâlnit în cuprinsul Evangheliilor, între termenii "îngrijorare" și "îngrijire" în sensul de a-ți face griji sau de a te preocupa.
Ce putem să spunem cu privire la înțelesul acestui verset, așa cum citim din cele trei traduceri? .
Ideea clar exprimată, și regăsită în alte traduceri din alte limbi, este că nu putem să ne îngrijim de ziua de mâine cât timp ne aflăm în ziua de astăzi, lucru dealtfel evident fiindcă viața se derulează totdeauna la timpul prezent, iar pe de altă parte nu are sens să ne îngrijorăm de ceea ce va fi, fiindcă acest lucru nu va face altceva decât să proiecteze o conotație negativă asupra zilei de mâine, fapt ce ne va distruge cu totul bucuria vieții. Totdeauna îngrijorarea face referință la problemele pe care nu le putem rezolva, fie fiindcă nu avem respectiva capacitate, fie că ele sunt undeva în viitor, un timp asupra căruia nu avem acces. Proiectând grija problemelor posibile sau probabile asupra zilei de mâine, nu facem altceva decât să accentuăm "necazul" sau "răutatea" a ceea ce am trăit în cursul zilei de azi, lucru ce ne va adânci în confuzie și neliniște.
Având în vedere aceste lucruri, poți să nu te îngrijorezi cu privire la ce va fi în viitor? Poți să stai liniștit, ca un spectator vizionând propria ta viață?
Ar fi nu numai neproductiv, dar chiar împotriva naturii, în sensul bun al cuvântului, ca noi să ne închipuim asemenea unor spectatori ai vieții pe care o trăim. O astfel de abordare pasivă asupra vieții ne-ar conduce în scurt timp la o stare de lâncezeală și de neputință din care nimic nu ne-ar mai putea scoate. Pe de altă parte, excesiva implicare în "jocul vieții", iar aici mă refer la cultivarea dincolo de ceea ce este rațional a preocupărilor ce nu trec de nivelul material, reprezintă o gravă eroare, ce conduce la pierderea perspectivei vieții și a valorilor spirituale fundamentale, ce se regăsesc prin relația cu Dumnezeu. Prin urmare, nu trebuie să fim spectatori ai propriei vieți, ci actori care se implică în mod rațional, fără a pierde niciodată legătura cu "regizorul" și cu "scenaristul" vieții, așa cum trebuie să se întâmple în orice producție de calitate, adică fără a neglija ceea ce ne spune Dumnezeu, Creatorul nostru.
Când preocuparea pentru viitor devine nocivă? Care ar fi o limită acceptabilă pentru o astfel de preocupare?
Preocuparea pentru viitor devine nocivă de îndată ce permitem ca ea să devină excesivă și să ne ocupe cu totul mintea, lăsând la o parte ceea ce stă scris în Scriptură că "Dumnezeu va purta de grijă". La modul concret, ori de câte ori ne lăsăm mânați de impuls și de imaginație în a ne aventura să planificăm pentru viitor, fără a conștientiza prezența divină și intervenția Sa în favoarea noastră la momentul potrivit, vom cădea în capcana îngrijorării, fiindcă nimeni nu ne poate garanta că lucrurile vor decurge conform cu ceea ce noi am gândit. A nu lăsa loc lui Dumnezeu în viața noastră reprezintă rădăcina tuturor problemelor legate de îngrijorare și de neliniște cu privire la viitor. În același timp, ignorarea scopului pentru care existăm pe pământ, aduce automat cu sine o gândire egocentristă, ce se va manifesta prin preocupări excesive și de multe ori absurde, ce ne vor arunca în haos și confuzie. Limita acceptabilă este asigurată prin întreținerea unei vieți spirituale echilibrate, întrețesute cu preocupările ce privesc viața de acum. Cheia de boltă a unei astfel de abordări este, prin urmare, armonia dintre cele două sfere de existență în care evoluăm: materială și spirituală.
Cum se va îngriji ziua de mâine de nevoile ei? Este un principiu care lucrează de la sine?
"Nimic nu lucrează de la sine în univers" – ar fi un principiu cu aplicație generală, și prin urmare, nevoile zilei de mâine nu se vor asigura de la sine. Pe de altă parte, nici cel mai mare efort nu va putea să soluționeze mulțimea de necunoscute ce ne pândesc în viitor, fapt pentru care preocuparea noastră nu poate depăși, la modul practic, granițele prezentului, sau într-un limbaj metaforic, ale "zilei de astăzi", ale clipei de față. De aceea, trebuie să depindem, spiritual și material, de lucruri ce trec dincolo de puterea noastră de a le influența în vreun fel, dar care conduc în mod direct la bunăstarea sau ruina noastră în viața de zi cu zi. Faptul că totul ar fi supus hazardului, aduce cu sine un sentiment de neliniște care nu se poate stinge în adâncurile conștiinței noastre, un simțământ de frământare, care uneori coboară în abisul disperării, sau al agoniei. Nimeni nu ne poate garanta ziua de mâine și ceea ce ne va aduce ea. Atunci, ce este de făcut? Răspunsul este relativ simplu, trebuie să ne încredem în "Cineva, care va purta de grijă", adică în Dumnezeu, Singurul care are stăpânire asupra timpului, fie el trecut, prezent sau viitor.
La ce se referă asigurarea că Dumnezeu va purta de grijă pentru toate problemele noastre? Înseamnă să nu mai facem nimic?
Dumnezeu va purta de grijă pentru tot ceea ce noi nu putem purta de grijă. Dar cu siguranță că este adevărată și afirmația reciprocă, și anume că "Dumnezeu nu va purta de grijă pentru ceea ce noi putem, și trebuie, să purtăm de grijă". Prin urmare, cheia adevăratului succes în viață constă în a coopera cu Dumnezeu în purtarea de grijă asupra nevilor vieții. Acest lucru înseamnă că atunci când noi am făcut tot ce era omenește posibil pentru reușită, iar efortul nostru a fost realizat sub inspirația călăuzirii divine, avem asigurarea că partea care ne depășește va fi împlinită prin puterea lui Dumnezeu. Astfel, noi am folosit ocaziile prezente pentru a ne întreține în mod decent viața, iar Dumnezeu va lucra ca astfel de ocazii să se ofere și în cursul zilei de mâine. În modul acesta, armonia este deplină, fiindcă are la bază principiul relației de cooperare dintre om și Dumnezeu. Dincolo de a avea o perspectivă pasivă asupra vieții, creștinismul presupune colaborarea cu Creatorul nostru, cu scopul atingerii potențialului maxim a ceea ce putem deveni pe acest pământ.
Cum se îmbină acțiunea omului și puterea divină în furnizarea lucrurilor necesare pentru întreținerea vieții?
Perspectiva corectă constă în a accepta ceea stă scris în Sfintele Scripturi, și anume că Dumnezeu este Creatorul întregului univers, că El este proprietarul de drept asupra a tot ceea ce există, incluzându-ne pe noi înșine și tot ceea ce avem pe acest pământ. În continuarea aceleiași idei, Biblia ne vorbește despre om ca fiind un administrator al Creatorului universului, împuternicit să acționeze și să modeleze ceea ce a fost adus la existență pe pământ. Astfel, plecând de la realitatea că Dumnezeu este proprietarul de drept, iar noi suntem doar niște administratori a ceea ce El a realizat, înțelegem că ori de câte ori acționăm, trebuie să ne asigurăm că respectăm intenția Creatorului. Dacă vom face acest lucru de fiecare dată, vom ajunge să acționăm în armonie cu Dumnezeu, având garanția că toate nevoile noastre vor fi satisfăcute la momentul potrivit.
Ce se întâmplă când pierdem percepția prezenței divine?
Atunci când pierdem din vedere prezența divină împreună cu noi și intervenția lui Dumnezeu în favoarea noastră, se produce o întunecare a minții, iar noțiunile fundamentale asupra scopului pentru care existăm în această lume se șterg din conștiință. Rezultatul imediat se materializează într-un stil de viață contrar intenției Creatorului, plin de probleme și de neprevăzut, într-un mod care ne conduce la îngrijorare, disperare și chiar la groază în fața lucrurilor ce vor veni peste noi și peste pământ. Nimic nu este mai îngrozitor decât o viață trăită fără a avea percepția prezenței divine cu tine și acționând în favoarea ta.
Ce se întâmplă când nu facem nimic și așteptăm ca lucrurile să se rezolve de la sine? Cum pot fi evitate extremele?
Dacă vom sta într-o așteptare pasivă, în curând vom constata că nu mai suntem în stare de nimic, iar viața va trece pe lângă noi. Pe de altă parte, dacă vom acționa în mod excesiv, fără a ne oferi repaus, în vederea refacerii forțelor și consultării intenției divine, atunci vom fi în scurt timp epuizați și chiar viața noastră se va sfârși în mod prematur. De aceea, trebuie să îmbinăm în mod armonios așteptarea și acțiunea, oferind răgaz minții să intre în legătură cu Dumnezeu pentru a dobândi putere și viziune, după care să ne conectăm la realitățile vieții pentru a transpune în practică intenția Creatorului.
De ce este necesar să punem o limită îngrijorărilor și să nu aducem în prezent posibilele necazuri din viitor?
Dacă nu vom pune o limită îngrijorărilor, ele vor năvăli peste noi distrugându-ne pentru început bucuria vieții, iar ulterior lichidându-ne fizic. Cu siguranță că este grea o viață în care lipsește Dumnezeu, legătura cu Creatorul nostru. Viitorul aparține numai celor care respectă intenția divină și au percepția prezenței divine împreună cu noi, acționând în favoarea noastră.
Este acest lucru un act de credință în Dumnezeu, lăsând viitorul în seama Sa?
Credința în Dumnezeu înseamnă prin excelență să lași toate lucrurile, incluzând viitorul, în seama Sa, iar astfel îngrijorarea va dispărea cu desăvârșire din viețile noastre.
Rugăciune: pentru a nu lăsa îngrijorările cu privire la viitor să ne cuprindă și pentru a privi mereu la puterea divină care ne-a susținut și în ziua de astăzi pentru a trăi.
