1. Titlul. Cel dintai cuvant al cartii Plangerile in ebraica este ’ekah, „cum!”. Acesta este cuvantul folosit in Biblia ebraica drept nume al cartii. Talmudul arata ca vechii iudei cunosteau cartea si sub numele Qinoth, „Plangeri”, si titlul acesta a fost tradus de LXX ca Threnoi. Vulgata latina a preluat titlul grec si l-a amplificat cu o afirmare a autorului traditional al cartii, Threni, id es Lamentationes Jeremiae Prophetae, „Threni, adica Plangerile Prorocului Ieremia”. Astfel a ajuns titlul sub forma pe care o avem astazi „Plangerile lui Ieremia”.
2. Autorul. Atat iudeii cat si crestinii din timpurile vechi au considerat Plangerile ca fiind opera profetului Ieremia. Cea mai timpurie marturie in privinta aceasta e cuprinsa in cuvintele de inceput a cartii, asa cum se gaseste in LXX: „Si a fost ca, dupa ce Israel a fost luat rob si Ierusalimul a fost pustiit, Ieremia a sezut plangand, si a jelit cu aceasta plangere pentru Ierusalim, si a zis…” Cu toate ca nu exista nici o dovada ca aceasta afirmatie ar fi facut candva parte din textul ebraic, ea arata credinta unei parti a iudeilor, cel putin pana undeva in vremea secolului al II-lea i.Hr. Marturii ulterioare, cum ca Ieremia este autorul se gasesc in Talmud, Targumuri si scrierile marelui invatat evreu Ieronim, care a tradus Biblia in latina in jurul anului 400 d.Hr.
In vremurile moderne cercetatori critici au pus la indoiala faptul ca Ieremia era autorul. Argumentele lor au fost bazate pe faptul ca nicaieri Biblia ebraica nu afirma faptul ca Ieremia a scris Plangerile, si cu toate ca profetia care-i poarta numele, se gaseste in a doua parte a Bibliei ebraice, cunoscute ca „Profetii“, Plangerile este despartita de ea si apare in partea a treia, „Scrierile“ (vezi Vol. I, p. 37). Criticii de asemenea au atras atentia la anumite pasaje despre care ei cred ca nu se incadreaza in caracterul lui Ieremia, asa cum este aratat in propriile sale scrieri (Plangeri 1,21; 2,9; 3,59-66; 4,17.20). Totusi, nici unul din argumentele acestea nu sunt concludente. Cercetatorii, atat cei critici cat si cei conservatori, au deopotriva parerea ca Plangerile au fost scrise in zilele lui Ieremia. In plus, sunt diferite paralele impresionante de frazeologie si de subiect intre profetia lui Ieremia si Plangeri, care-l arata ca autor. In lipsa unei dovezi precise ca el ar fi fost autorul, nu exista motiv pentru a desconsidera credinta iudeilor ca Ieremia a scris Plangerile (vezi PK 461-463).
3. Cadrul istoric. Cadrul istoric al cartii Plangerilor este compus din zilele finale ale regatului lui Iuda, indeosebi nimicirea Ierusalimului, cu toate nenorocirile asociate evenimentului, atat in timpul cat si dupa asediul final al cetatii. Dupa moartea bunului rege Iosia, situatia politica, sociala si religioasa s-a deteriorat rapid in cursul domniilor succesive ale imparatilor Ioahaz, Ioiachim, Ioiachin si Zedechia (in ceea ce priveste o tratare completa a acestei perioade, vezi p. 346-348). Populatia Ierusalimului a suferit cele mai intense greutati in cursul asediului final al cetatii, 588-586 i.Hr. De fapt intreaga populatie a lui Iuda a fost maturata de valurile succesive de cucerire si captivitate babiloneana (in ce priveste cele trei stadii principale ale captivitatii, 605-586 i.Hr., vezi Vol. III, p. 90, 91). Numai cei mai saraci locuitori ai tarii au fost lasati, imprastiati prin cetatile si locurile de la tara aproape goale. Nu e de mirare ca aceasta carte a Plangerilor revarsa sunete jalnice de necaz si intristare.
4. Tema. Cu peste un veac inainte de caderea Ierusalimului profetul Mica prevazuse nimicirea lui, din cauza ca conducatorii lui Iuda zidisera „Sionul cu sange si Ierusalimul cu nelegiuire” (Mica 3,10). Timp de 40 de ani Ieremia a indemnat pe poporul lui Iuda sa se pocaiasca; el a cautat sa intareasca mainile lui Iosia si ale fiilor sai catre o dreapta guvernare in patrie si o politica cinstita in strainatate; si mai presus de toate, el a avertizat pe Iuda cu privire la certitudinea distrugerii care urma sa vina daca el persista in caile lui rele. Plangerile sunt culminarea acestor profetii. Ele marturisesc despre sigura implinire a judecatilor fagaduite de Dumnezeu. Totusi, solia lor nu e fara de nadejde. Prin tabloul pustiirii trece un fir al asteptarii, al faptului ca Domnul va ierta si va usura suferintele poporului Sau. In capitolul final nadejdea aceasta se dezvolta ca o rugaciune: „Intoarce-ne la Tine, Doamne, si ne vom intoarce! Da-ne iarasi zile ca cele de odinioara!” (Plangeri 5,21).
Structura literara a Plangerilor reflecta tema lor. Cartea este alcatuita din cinci poeme, corespunzand celor cinci capitole din Bibliile noastre moderne tiparite. Primele patru din acestea sunt scrise intr-un metru tipic al ebraicului qinah, sau elegie (vezi Vol. III, p. 27). In timp ce metrul elegiac este adesea pierdut prin traducere, se poate observa totusi adesea in romana Plangerilor ca in exemplul urmator:
„Iuda a plecat in pribegie,
din pricina apasarii si muncilor grele.
Locuieste in mijlocul neamurilor,
si nu gaseste odihna!
Toti prigonitorii lui l-au ajuns
tocmai cand era mai mare stramtoarea!” (Plangeri 1,3).
Cea de a cincia poema, care este mai mult o rugaciune decat o elegie, este scrisa in metrul obisnuit poetic ebraic, fiecare din cele doua jumatati ale unui verset avand patru accente tari. Vezi si Vol. III, p. 19, 27
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
.
