1. Titlul. Cartea lui Osea are ca titlu numele profetului care a scris-o. Osea este cel dintai dintre cei doisprezece Profeti Mici, numiti asa, nu pentru ca sunt de mai mica insemnatate decat Profetii Mari, ci pentru ca scrierile lor au o lungime mai mica. Multi scriitori vechi evrei si crestini priveau scrierile Profetilor Mici ca alcatuind o singura carte. Intrucat perioada acestor Profeti Mici a fost oarecum asemanatoare cu aceea a noastra in spiritul ei de materialism, comercialism si rele sociale, cartile acestea au o solie precisa si plina de importanta pentru noi cei de azi.  
         Numele Osea (ebr. Hosea’) este o forma prescurtata a ebraicului Hosha’eyah(Ieremia 42,1; 43,2), care inseamna „Iehova a mantuit”.

         2. Autorul. Nu se stie mai mult cu privire la istoria familiei lui Osea decat apare in versetele de inceput ale profetiei. Numirea tatalui profetului, Beeri (ebr. Be’eri, „Izvorul meu”), nu descopera semintia din care facea parte Osea. Nu stim nimic cu privire la intamplarile ulterioare ale familiei lui Osea sau despre locul si momentul mortii lui. Totusi, dovezi interne dovedesc ca Osea facea parte din regatul de la nord, Israel, si isi indeplinea lucrarea acolo.  

         3. Cadrul istoric. Domniile in cursul carora a profetizat Osea sunt datate potrivit cu cronologia propusa in comentariul de fata (vezi Vol. II, p. 77, 131-162), dupa cum urmeaza: Ozia (790-739), Iotam (750-731), Ahaz (735-715), si Ezechia (729-686), regi ai lui Iuda si Ieroboam II (793-753), rege al lui Israel. Osea trebuie sa-si fi inceput lucrarea cu o buna bucata de timp inainte de 753 i.Hr. si a continuat sa activeze pana la catva timp dupa 729 i.Hr.
         El a trait in cea mai intunecata epoca a istoriei regatului lui Israel, chiar inainte ca natiunea sa fie luata captiva de catre Asiria. Intrucat cartea lui Osea nu face nici o mentiune cu privire la acest eveniment, probabil ca ea a fost scrisa inainte de ruina finala a regatului de miazanoapte. In cele din afara, Israel in timpul lui Ieroboam II a fost prosper si plin de succes, mai mult decat oricand de la David si Solomon (vezi Osea 2,8). Hotarele lui de miazanoapte se intindeau aproape cat acelea din timpul acestor regi puternici mai timpurii (vezi 2Regi 19,25.28).
         Cu toate acestea, aceasta glorie din afara nu facea decat sa dezvaluie cu atat mai mult decaderea spirituala a poporului. Anarhia politica si dezordinea erau la ordinea zilei. Regii ocupau tronul dupa omorarea predecesorilor lor, fiind la randul lor asasinati. Salum l-a ucis pe Zaharia, Menahem pe Salum, Pecahim l-a ucis pe fiul lui Menahem, Pecahia, iar Osea, cel din urma rege al lui Israel l-a ucis pe Pecah. Poate ca din pricina acestei rusinoase anarhii care a urmat dupa domnia lui Ieroboam II numai el este amintit de Osea, succesorii lui fiind omisi (Osea 1,1; vezi cap. 7,5; 8,4), sau poate ca profetul s-a dus la miazazi in Iuda dupa domnia lui Ieroboam.
         Osea se refera de repetate ori la cultul idolatru al vitelului instituit de Ieroboam I (vezi 1Regi 12) ca o cauza primara a ticalosiei lui Israel. Probabil ca acest cult al vitelului a facut loc mai tarziu unui cult si mai decazut si chiar mai inuman adus lui Baal si Astarteei, socanta uraciune a sacrificarii copiilor si inexprimabila degaradare a senzualitatii obscene.  
         Osea a trait pe timpul culegerii roadelor acestei rele semanaturi. Cultul fapturilor a luat locul cultului Facatorului. Nici una din poruncile adevaratului Dumnezeu nu era luata in seama. Necinstea, neincrederea reciproca, inselaciunea fata de Dumnezeu si fata de oameni erau predominante. Varsarea de sange era la culme; luxul sub toate formele era stimulat in zilele prospere ale lui Ieroboam II. Pervertirea justitiei era un lucru obisnuit, ca si apasarea saracilor. Adulterul era consacrat religiei. Toate straturile societatii erau stricate, iar blasfemia si scepticismul caracterizau curtea regala. Preotii, dedati cu totul la idolatrie, se alaturau poporului in pacatosenia lor si faceau sa sporeasca stricaciunea care cuprindea tara.  
         Impotriva acestui potop de nelegiuire din regatul de nord Osea a fost chemat sa inalte stavile de mustrare, osanda si chemare – chemare la iubirea invincibila a lui Dumnezeu pentru copiii Lui ratacitori. Dar apelurile lui Osea au trecut fara a fi luate in seama de un popor apostat. Nepocaita, neschimbata, natiunea nelegiuita s-a tinut de purtarea ei rebela si a fost dusa in captivitatea cruda a robiei asiriene. Osea a vestit ultima solie de la Dumnezeu catre regatul de miazanoapte inainte de caderea lui in 723/722 i.Hr.

         4. Tema. Tema dominanta a cartii lui Osea este iubirea lui Dumnezeu pentru copiii Lui ratacitori. Experientele prin care a trecut profetul in propria lui familie si sentimentele propriei sale inimi fata de sotia sa necredincioasa, i-a inlesnit o privire in adancurile nemarginite ale iubirii Tatalui fata de poporul Lui.
         In lumina acestei iubiri divine nelegiuirea grozava a regatului de la miazanoapte se arata si mai intunecoasa, iar Osea nu scuza deloc poporul pentru purtarea lui. De asemenea profetul zugraveste in tonurile cele mai intunecoase rasplata inspaimantatoare care ii va reveni lui Israel daca staruie in caile lui rele. Avertismentele acestea nu sunt amenintari, ci sunt afirmari ale unor fapte, aratand ca pedeapsa ii urmeaza in mod inevitabil pacatului. Cu toate acestea, in toata scrierea sa Osea descrie iubirea plina de dor a lui Dumnezeu pentru poporul Sau abatut. Cartea este plina de apeluri la pocainta si de solii de nadejde pentru aceia care se vor reintoarce la Tatal lor iubitor.  
                                                               Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania