1. Titlul. Cartea poarta numele profetului a carui solie o contine. Mica (ebr. Mikah) este o forma prescurtata a lui Mikayah, care inseamna: „Cine este Iehova”. In ebraica, la fel ca si in romana, cartea este a sasea in ordinea Profetilor Mici. In LXX ocupa locul al treilea, dupa Amos si Osea, poate din cauza marimii ei.

         2. Autorul. Mica provenea probabil din Moreset-Gat, situat in partea de miazazi a Iudeii, inspre Filistia. El nu trebuie confundat cu Micaiah, fiul lui Imla, care a profetizat pe vremea lui Ahab (1Regi 22,8-28). Nimic nu se stie cu privire la profet in afara de ceea ce este descoperit in propria sa carte. Faptul ca numele tatalui sau nu este mentionat poate sa sugereze ca provenea dintr-o familie modesta. Era fara indoiala iudeu, dupa cum se poate deduce din faptul ca mentioneaza doar regi ai lui Iuda (Mica 1,1). El a fost contemporanul mai tanar al lui Israel si al lui Osea, ambii incepandu-si lucrarea in timpul domniei lui Ozia, predecesorul lui Iotam (Isaia 1,1; Osea 1,1). Traditia spune ca el a murit in pace in locul lui de nastere in cea dintai parte a domniei lui Ezechia inaintea caderii Samariei.
         Limbajul lui Mica este poetic, ritmic si masurat. Stilul lui ar parea sa tradeze o educatie taraneasca, intrucat este necizelat, simplu si direct. Profetul se distinge prin frecventa folosire de figuri de limbaj si pentru jocul lui de cuvinte. El este curajos, sever si intransigent in tratarea pacatului, totusi duios la inima, avand un duh intristat, iubitor si milos.  

         3. Cadrul istoric. Mica, la fel ca si Isaia, si-a indeplinit misiunea profetica in perioada critica a celei de-a doua jumatati a secolului al VIII-lea i.Hr., pe cand Asiria era puterea mondiala dominanta. In propria lui tara, Iotam, regele lui Iuda, cand el si-a inceput lucrarea, „a facut ce este placut inaintea Domnului”, cu toate ca poporul regatului sau „tot mai aducea jertfe si tamaie pe inaltimi” (2Regi 15,34.35). Ahaz, fiul si succesorul lui Iotam, s-a dedat cu totul la idolatrie, pana acolo ca „a trecut pe fiii lui prin foc dupa uraciunea neamurilor” (2Cronici 28,3). El nu a ezitat sa reamenajeze si sa schimbe altarul de arama pentru arderile de tot si marea de arama si sa aseze inauntrul curtilor sfinte ale Templului un altar idolatru pe care-l vazuse la Damasc (2Regi 16,10-12.14-17). Aceste fapte nelegiuite impotriva adevaratului cult al Domnului, precum si altele, au facut din Ahaz probabil cel mai idolatru rege care domnise vreodata asupra lui Israel.
         In aceasta perioada de decadere spirituala printre locuitorii Ierusalimului si ai lui Iuda, Mica si-a indeplinit slujba lui profetica. Cuprinsul cartii infatiseaza situatia morala si religioasa din popor in cursul domniilor mentionate.
         Idolatria aceasta a fost agravata de atitudinea de compromis pe care multi si-au insusit-o tinandu-se numai din punct de vedere exterior de formele traditionale ale cultului Domnului si continuand in acelasi timp si cultul si practicile lor idolatre. Preotii Domnului erau intr-o stare de apostazie. Ei ingaduiau paganismul ca sa-si pastreze popularitatea intre oameni, si in loc de a-i apara pe saraci impotriva bogatilor hrapareti, ei insisi erau stapaniti de un duh de lacomie. Erau multi prooroci mincinosi care castigau in mod viclean favoarea poporului asigurandu-i ca inaintea lor se aflau vremuri bune, in timp ce isi bateau joc de judecatile fagaduite in mod amenintator pe care adevaratii profeti ai Domnului le preziceau ca vor avea loc cu siguranta si vor veni ca rezultat al nelegiuirilor tot mai numeroase ale natiunii. Acesti profeti mincinosi ii adormeau pe oameni intr-un somn de moarte spirituala domolindu-le temerile prin doctrina inselatoare ca intrucat descendentii lui Avraam constituiau poporul deosebit al lui Dumnezeu, ei puteau fi siguri ca Domnul nu-i va parasi niciodata.
         Boierimea si clasa conducatoare era deprinsa cu o viata de lux. In dorul lor infocat dupa bunurile vietii acesteia, ei au ajuns sa fie lipsiti de scrupule si cruzi in purtarea lor fata de tarani. Lacomia lor ii impovara pe saraci cu cereri excesive si-i priva de drepturile lor legale.
         Cum se intampla in mod ocazional si fericit, un conducator rau este urmat de un fiu care devine un bun domnitor. Ezechia, care a urmat dupa Ahaz, a fost la fel de devotat lui Dumnezeu pe cat fusese tatal sau idolilor. „El si-a pus increderea in Domnul, Dumnezeul lui Israel; si dintre toti imparatii lui Iuda, care au venit dupa el sau care au fost inainte de el, n-a fost nici unul ca el” (2Regi 18,5). El s-a apucat cu hotarare sa desfaca apostazia tatalui sau, sa reformeze situatia morala si spirituala a lui Iuda, sa desfiinteze idolatria si sa aduca poporul inapoi la adevaratul cult al Domnului. In lucrarea aceasta a fost sprijinit de Mica. Lupta darza pe care omul din Moreset-Gat a dus-o in cursul celei mai mari parti a vietii sale pentru a sadi semintele adevarului in terenul aproape steril al inimii poporului sau a inceput sa aduca roade. Reforma a caracterizat domnia lui Ezechia.

         4. Tema. Doua teme principale predomina: 1) osandirea pacatelor poporului si pedepsirea ca urmare a acestora prin robie si, 2) eliberarea lui Israel si slava si fericirea imparatiei mesianice. De-a lungul cartii lui Mica, amenintarea si fagaduinta, pedeapsa si indurarea alterneaza.
         Profetiile lui Mica si ale lui Isaia au multe in comun. Intrucat cei doi profeti au fost contemporani si, prin urmare, au avut de-a face cu aceleasi situatii si cu aceleasi teme, este usor de inteles motivul pentru care cuvintele si soliile lor au fost atat de adesea asemanatoare.
  Cu toate ca in cuvintele de la inceputul cartii sale, Mica ne spune ce a vazut cu privire la Samaria si Ierusalim, profetia lui il vizeaza mai ales pe Iuda decat pe Israel. Desi cele zece semintii se rupsesera de Iuda si de Ierusalim, centrul cultului Domnului, ei erau inca poporul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu cauta sa restaureze ascultarea lor de El.
                                                               Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania