1. Titlul. Cartea poarta ca titlu numele personajului ei principal, Iov, ebr. ’Iyyob.
2. Autorul. Traditia iudaica timpurie, desi nu in unanimitate, l-a socotit pe Moise autor al cartii. Talmudul Babilonian pretinde: „ Moise a scris cartea sa si pasajele despre Balaam si Iov“ (Baba Bathra, 14b, 15a). Afirmatia aceasta este respinsa de cei mai multi savanti moderni, precum si de multi altii mai timpurii. Unii dintre acestia ii sugereaza pe Elihu, Solomon si Ezra ca autori posibili. Altii cred ca aceasta carte este opera unui autor renumit probabil fie de pe timpul lui Solomon, fie de pe timpul lui David, fie din perioada Captivitatii babiloniene. Toate aceste sustineri care au fost dezvoltate pe larg de diferiti autori sunt ipotetice, cu dovezi insuficiente, interne sau externe, pentru o identificare categorica.
Exista mai multe dovezi care sustin traditia conform careia Moise este autorul cartii Iov. Moise a petrecut 40 de ani in Madian, care ar oferi un cadru amplu pentru puternicul iz arab, evident pretutindeni in carte. Cadrul egiptean al lui Moise explica de asemenea aluziile la viata si practica egipteana care apar in carte. Descrierea lui Dumnezeu in calitate de Creator si Sustinator se potriveste foarte bine cu naratiunea creatiunii pastrata intr-o alta carte scrisa de Moise (vezi Ed 159).
Unii savanti nu-l sustin pe Moise ca autor pe temeiul neasemanarii de stil dintre Iov si alte carti atribuite lui Moise. Argumentul legat de stil este slab. Numirea lui Moise ca autor al cartii lui Iov nu exclude posibilitatea ca mare parte din material sa fi fost deja in forma scrisa, poate chiar de mana lui Iov. Subiectul cartii lui Iov este cu totul deosebit de acela al altor carti ale lui Moise si cerea o abordare diferita. Pe de alta parte pot fi demonstrate asemanari evidente de stil. De pilda, anumite cuvinte folosite in cartea lui Iov apar si in Pentateuc si nicaieri in alta parte a Vechiului Testament; multe alte cuvinte comune in Iov si Pentateuc sunt folosite rar de alti scriitori biblici. Titlu ’El Shaddai, „Atotputernicul“ (vezi vol. I, p. 171) este folosit de 31 de ori in cartea lui Iov si de 6 ori in carte Genesei, dar nicaieri in alta parte a Bibliei nu apare in forma aceasta.
3. Cadrul istoric. Cartea lui Iov este un poem al experientei umane, cu un profet al lui Dumnezeu ca autor. Comentariile de mai sus indica perioada aproximativa a scrierii cartii: in timpul sederii lui Moise in Madian. S-ar putea ca Iov sa fi fost contemporan cu Moise.
Aceasta conceptie cu privire la data descopera motivul pentru care cartea nu pomeneste de exod sau de alte evenimente care i-au urmat acestuia. Evenimentele acestea inca nu avusesera loc. Savantii care au cautat sa plaseze cartea lui Iov pe timpul lui Solomon sau mai tarziu trebuie sa explice absenta tuturor aluziilor istorice de felul acesta din Iov. Asemanarea dintre Iov si literatura intelepciunii nu arata ca Iov a copiat stilul lui Solomon sau al contemporanilor lui. E rezonabil sa admitem ca Solomon a fost influentat de o asemenea capodopera precum Iov, dar si contrariul. N-avem nevoie sa adoptam o pozitie sau alta.
Cadrul evident al lui Iov este acela al culturii desertului Arabiei. Destul de neobisnuit, dar nu e un cadru israelit. Existau inchinatori ai lui Dumnezeu in afara de hotarele descendentilor lui Avraam. Cadrul nu este politic, militar sau ecleziastic. Dimpotriva, Iov apare pe un fundal domestic, comun vremii sale. El era un bogat proprietar de pamant, onorat si iubit de concetatenii sai. Nu poate fi identificat cu nici o dinastie sau neam de domnitori. Apare ca o figura aparte si maiestuoasa in istorie, importanta datorita experiente sale personale si nu legaturii cu timpul sau cu contemporanii sai.
4. Tema. Este povestea unui om care isi gaseste drumul de reintoarcere la viata normala dupa o serie de nenorociri teribile si inexplicabile. Elementele cadrului care fac situatia dramatica sunt: (1) contrastul dintre prosperitatea si declinul lui Iov; (2) venirea pe neasteptate a nenorocirii asupra lui; (3) problema pusa de filozofia suferintei, obisnuita in vremea lui; (4) cruzimea prietenilor lui; (5) profunzimea descurajarii lui; (6) regasirea treptata a increderii in Dumnezeu;(7) aparitia dramatica a lui Dumnezeu; (8) pocainta lui Iov; (9) umilirea prietenilor lui; (10) refacerea lui Iov.
Nici o singura afirmatie nu e suficienta pentru a cuprinde invatatura complexa a cartii. Multe teme secundare se impletesc cu tema mai importanta, transformand cartea intr-o simfonie de idei. Una dintre contributiile cele mai importante ale cartii este imaginea lui Dumnezeu prezentata de ea. Niciodata gloria si profunzimea a lui Dumnezeu nu au fost exprimate mai elocvent decat in persoana lui Isus Hristos Insusi. Satana cauta sa-L puna sub semnul intrebarii pe Dumnezeu; imprejurarile il ispitesc pe Iov sa puna la indoiala iubirea lui Dumnezeu; totusi, pana in cele din urma, Dumnezeu Se descopera atat de maret, incat Iov e determinat sa exclame: „Acum ochiul meu Te-a vazut” (cap. 42:5) [Acum ochiul meu Te vede, KJV]. E lucru semnificativ ca, in abisul durerii sale chiar, Iov deplange mai mult ceea ce i se pare ca este pierderea de catre el a lui Dumnezeu decat pierderea averii si a familiei. Dumnezeu sta in centrul cartii, uneori ascuns de norii neintelegerii, dar, in cele din urma, indreptatit ca un Creator drept si iubitor.
Problema suferintei este clar vazuta in aceasta carte. Cititorul naratiunii este informat de la inceput despre motivul nenorocirilor lui Iov. Iov nu era insa constient de uneltirile lui Satana impotriva lui. Dimpotriva, Iov si prietenii lui erau cufundati intr-o traditie care sustinea ca suferinta este intotdeauna o pedeapsa pentru un anume pacat. Iov nu-si aducea aminte sa fi facut un asemenea pacat si era confruntat cu situatia de a gasi o explicatie pentru nenorocirea lui. Printre obstacolele intelegerii si interpretarii gresite, puse in calea lui de traditia larg raspandita, Iov trebuie sa-si croiasca drum de la disperare la incredere.
In boala lui, Iov a fost adus fata in fata cu moartea. In felul acesta el a fost facut sa cugete la starea omului dupa moarte. Iov a considerat moartea ca un somn (cap. 14:12), care este urmata de inviere (v. 14,15). Prezenta acestei afirmatii a fost piedica pentru comentatorii care cred in starea constienta a celor morti. Multe interpretari fanteziste s-au facut cu privire la referirile lui Iov la viata viitoare, ca si cum astfel de referiri sunt in deplina armonie cu invatatura altor scripturi.
O alta tema secundara este personificarea Intelepciunii. Asa cum Solomon a facut mai tarziu, Iov a proslavit intelepciunea ca bunul cel mai mare. Ambii scriitori pun in legatura intelepciunea cu frica de Domnul (Iov 28:28; Proverbe 15:33).
In interpretarea cartii lui Iov trebuie sa se faca deosebire intre acele idei care exprima adevarul divin si marturisirile emotiei si parerii personale, care sunt exprimate de diferitele personaje din naratiune. De pilda, filozofia suferintei prezentate de prietenii lui Iov nu e corecta. Ea oglindeste gandirea gresita a timpului. Cuvantarile aspre nu sunt in armonie cu voia lui Dumnezeu. Inspiratia a inregistrat parerile gresite ale unor oameni, dar aceasta nu face ca ideile acestea sa fie corecte. Cititorul lui Iov trebuie sa faca totdeauna deosebire intre adevarurile pe care Dumnezeu le da ca invatatura si ideile gresite exprimate adesea de vorbitori limitati. A folosi o afirmatie a lui Bildad, de pilda, pentru a stabili o doctrina inseamna a urma un principiu discutabil de interpretare.
La comentarea cartii se dau interpretari diverse anumitor pasaje. Motivul principal al acestei situatii este obscuritatea textului ebraic. Adesea cuvintele ebraice au sensuri diferite. Aceste sensuri sunt adesea destul de neasemanatoare, chiar potrivnice. In unele cazuri, o afirmatie poate fi interpretata in diverse feluri. In astfel de cazuri sunt date tot felul de interpretari cu putinta. Uneori exprimarea ebraica e atat de neclara, incat este antrenata ipoteza. Aceste probleme, totusi, nu afecteaza in mod vital sensul general al textului.
Trasatura uluitoare a lui Iov este iscusinta literala cu care este dezvoltata tema. Prof. George Foot Moore de la Universitatea Harvard numeste aceasta compozitie cea mai mare opera a literaturii ebraice care a ajuns pana la noi si una dintre cele mai mari lucrari poetice ale literaturii mondiale. Un alt savant o numeste „Matterhornul Vechiului Testament“.
Cartea lui Iov nu poate fi bine inteleasa fara sa se acorde atentie structurii sale. Cartea este evident un poem. Baza poeziei ebraice este paralelismul. Aceasta este o forma poetica in care o idee este exprimata in doua propozitii scurte. Uneori cele doua propozitii sunt aproape identice, ca in cap. 3:25. Uneori a doua expresie este o amplificare a celei dintai si aduce un gand in plus (vezi cap. 5:12). Despre tratarea paralelismului ebraic, vezi la p. 24-27.
Cartea are trei subimpartiri: prologul, poemul, epilogul. Poemul e impartit in trei parti: dialogurile dintre Iov si prietenii sai, discursul lui Elihu, interventia lui Dumnezeu. In argumentele aduse de Iov prietenilor sai exista trei cicluri, fiecare cuprinzand trei cuvantari ale lui Iov si una ale unui prieten (cu exceptia cuvantarii lui Tofar din ciclul al treilea). In mesajul final al cartii lui Iov sunt trei cuvantari. Dumnezeu este prezentat ca avand trei interventii. Epilogul este impartit in trei parti. Planul acesta poate fi urmarit chiar si in alcatuirea unora dintre cuvantarile individuale din carte. O astfel de ordine nu este nicidecum surprinzatoare; ea este in acord perfect cu specificul poeziei ebraice (vezi la cap. 27:13 cu privire la parerea ca Tofar a tinut o a treia cuvantare).
Un cuvant este de spus cu privire la repetitie in cartea lui Iov. Cititorul de rand este impresionat – si uneori descumpanit – de numeroasele cazuri de repetare a aceleiasi idei. Trebuie sa se tina minte ca prietenii lui Iov intentionau sa demonstreze o idee: nenorocirea trebuie inteleasa ca o pedeapsa. Elihu a dezvoltat si el tema principala: nenorocirea trebuie inteleasa ca mod de disciplinare. Iov, pe de alta parte, urmarea o singura tinta: sa-si apere integritatea atacata. In fiecare caz se exploateaza orice mijloc pentru a dovedi pozitia ca fiind adevarata. Aceasta duce la exprimarea aceluiasi gand in multe moduri deosebite – de pilda, fiecare prieten trateaza acelasi subiect, scoate in evidenta aceleasi idei si adesea foloseste aceleasi expresii.
Trebuie sa se observe ca predominarea repetitiei inceteaza cand Dumnezeu incepe sa vorbeasca. Cuvantarile prietenilor au fost comparate cu tot atatea roti care se invartesc pe aceeasi osie. Asemanarea dintre ele face ca aceasta comparatie sa fie potrivita. Cuvantarea lui Elihu reprezinta emotia refulata a unui tanar entuziast cu privire la ceea ce considera el idee mareata. Cuvantarile lui Dumnezeu se deosebesc. Ele fac parte dintr-o categorie aparte. In parcursul tuturor discursurilor divine se observa un progres. Fiecare fraza e plina de semnificatie. Cuvantarile lui Dumnezeu sunt revelarea lamurita a Celui divin, care foloseste obiectele creatiunii ca mijloc de exprimare. Lucrurile acestea trebuie sa fie recunoscute de cercetatorul cartii lui Iov pentru ca schema cartii sa poata sa fie corect interpretata.
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
