1. Titlul. In cele mai timpurii manuscrise grecesti, titlul acestei epistole este simplu Petrou A („A lui Petru I”). Titlul „Intaia Epistola Generala” [asa cum este in KJV], se refera la faptul ca scrisoarea aceasta este adresata nu unei persoane individuale sau unei singure biserici, ci tuturor bisericilor din cea mai mare parte a Asiei Mici (vezi comentariul de la cap. 1,1). Pentru acelasi motiv scrisoarea aceasta este uneori numita o epistola „catolica” sau „generala”.
2. Paternitatea. Epistola poarta numele lui Petru ca autor (cap. 1,1). Au fost concepute diferite teorii pentru a demonstra faptul ca in realitate nu el, ci o alta persoana a scris scrisoarea. Numele cel mai des sugerat este cel al lui Silvan (cap. 5,12). Obiectiile care se aduc impotriva paternitatii lui Petru sunt ca (1) greaca epistolei este prea eleganta pentru un om cu educatia limitata a lui Petru; (2) teologia acestei epistole seamana mai mult cu cea a lui Pavel decat cu a lui Petru; (3) se fac doar putine referiri la intamplari din viata Domnului Hristos, lucru care ar fi curios pentru cineva care fusese atat de apropiat de Domnul cum era Petru; (4) Petru nu avea legaturi personale cu bisericile din Asia Mica, o presupunere ce nu poate fi dovedita. Totusi, nici una dintre obiectiile acestea nu este concludenta. Greaca eleganta poate fi explicata pe temeiul faptului ca Silvan, care probabil a fost scribul lui Petru (cap. 5,12), poarta raspunderea pentru calitatea limbii grecesti din aceasta epistola. In plus, observand folosirea cuvintelor si a expresiilor putem vedea o asemanare intre stilul acestei epistole, predicile lui Petru si caracteristicile sale personale. A treia obiectie isi datoreaza plauzibilitatea presupunerii ca putem spune cu siguranta ceea ce ar fi scris Petru. A patra obiectie este, asa cum deja s-a remarcat, o simpla presupunere. Comentariul acesta accepta paternitatea lui Petru.
3. Cadrul istoric. Aceasta epistola poate fi numita o scrisoare circulara adresata catre „alesii care traiesc ca straini, imprastiati prin Pont, Galatia, Capadocia, Asia si Bitinia”. Aceste cinci regiuni cuprindeau aproape toata Asia Mica de azi. Majoritatea credinciosilor acestor biserici erau dintre neamuri. Crestinii iudei erau in minoritate. Ca misionar al lor (Galateni 2,9), Petru avea un interes deosebit pentru iudei, dar nu-si restrangea salutarile si invatatura la grupul minoritar din aceste biserici, asa cum reiese din aluzia la faptul ca inainte cititorii sai nu facusera parte din poporul lui Dumnezeu si ca se convertisera de la idolatrie (1 Petru 2,10; 4,3.4). Fara indoiala ca apostolul, primul care a botezat convertiti dintre neamuri si a stabilit pozitia lor de egalitate in biserica, ii privea pe crestini, atat pe cei de origine iudaica cat si pe cei dintre neamuri, ca una in Domnul Hristos, fara sa faca deosebire intre ei atunci cand li se adresa.
Nu poate fi determinata data precisa a scrierii acestei epistole. Probabil ca a fost scrisa din Roma, asa cum sugereaza numele „Babilon” (vezi comentariul de la cap. 5,13). Aceasta ar insemna ca a fost scrisa in apropiere de sfarsitul vietii apostolului (vezi Vol. VI, pp. 34, 35). Faptul ca in scrisorile pe care Pavel le-a scris din Roma lipsesc referiri cu privire la prezenta lui Petru in acest oras, sugereaza ca el nu a sosit acolo decat „cam la data arestarii finale a lui Pavel” (AA 537), pe la anul 66 d.Hr. (vezi Vol. VI, pp. 101–107). Desi nu poate fi spus nimic sigur cu privire la data scrierii acestei epistole, lucrurile amintite mai sus sugereaza ca cel mai probabil ar fi mijlocul anilor saizeci, secolul intai. Epistola reflecta existenta unei atitudini ostile fata de crestini (cap. 2,12; 4,12–16). Aceasta ar putea sugera ca a fost scrisa in timpul persecutiei lui Nero, care a inceput in anul 64 d.Hr. (vezi Vol. VI, pp. 81–84).
4. Tema. Scriind aceasta epistola Petru avea in minte un scop pastoral. Urzeala in care e tesut sfatul sau este primejdia persecutiei, iminenta incercarii „de foc” (cap. 4,12) si constienta timpurilor tulburi in care traiau credinciosii. Cu acest fundal, el cauta sa intareasca credinta cititorilor sai, sa-i indemne sa aiba un comportament ireprosabil, sa fie cetatenii exemplari, sa fie martori credinciosi pentru Domnul Hristos si sa se pregateasca eficient pentru a-L intampina pe Domnul lor. Pentru a-i ajuta sa ajunga obiectivele acestea, el include sfaturi specifice pentru slujitori (cap. 2,18), sotii (cap. 3,1–6), soti (cap. 3,7), prezbiteri (cap. 5,1–4) si pentru membrii mai tineri ai bisericii (cap. 5,5–9). In tot cursul scrisorii se imbina un spirit tandru cu un ferm simt al conducerii, amandoua fiind sfintite printr-o inalta conceptie despre Domnul Hristos.
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
