1. Titlu. In manuscrisele cele mai timpurii titlul acestei epistole este simplu: Ioannou A, literal „A lui Ioan I”, adica Intaia (Epistola a) lui Ioan. Nu se poate sti daca aceasta a fost prima epistola pe care a scris-o Ioan, dar e prima din cele care au fost pastrate de biserica crestina.
2. Paternitatea. In nici una din epistolele considerate ale lui Ioan autorul nu se identifica. Cu toate acestea, este o asemanare atat de mare intre prima epistola si Evanghelia lui Ioan incat cei mai multi comentatori accepta faptul ca au acelasi autor. Daca sustinem ca a patra Evanghelie a fost scrisa de ucenicul iubit (Ioan 21,20–24), identificat cu apostolul Ioan, unul din fii lui Zebedei (vezi Vol. V, pp. 179–181, 891, 892), avem motive intemeiate sa sustinem ca el este si autorul primei epistole, care ii poarta numele. O relatie asemanatoare leaga prima epistola, a doua si a treia.
In greaca paralelismele in exprimare si in constructie sunt adesea mai impresionante decat in limba romana, iar lista de mai sus ii ofera cititorului un bun exemplu de asemenea paralelisme.
Pe langa paralele in exprimare, exista multe alte asemanari usor de observat intre epistola si Evanghelie. Ambele incep direct, fara vreo introducere formala, epistolara, una cu „ce era de la inceput … Cuvantul vietii”, cealalta cu „la inceput era Cuvantul”. Exista o puternica asemanare de stil, vocabular, ordinea cuvintelor, folosirea prepozitiilor, constructia gramaticala, alaturarea contrastelor, cum ar fi lumina si intunericul, moartea si viata, ura si iubirea, aceasta din urma fiind o caracteristica specific ioanina. Desi deosebirea in scop si lungime a celor doua carti permite o deosebire semnificativa, subiectul celor doua este atat de asemanator incat epistola poate servi ca un rezumat al temelor dominante din Evanghelie.
Nu trebuie trecute cu vederea deosebirile dintre cele doua scrieri, dar ele pot fi explicate avand in vedere anumite cauze, ca de pilda obiective diferite, data scrierii, varsta inaintata scriitorului comun si diferentele normale care exista in orice lucrari ale aceluiasi autor. Epistola pare sa fi fost scrisa spontan, ca o scrisoare pastorala, in timp ce chiar din Evanghelie se observa ca aceasta s-a nascut in urma unei indelungate si profunde meditatii asupra intruparii Cuvantului lui Dumnezeu. Pentru a exprima aceeasi observatie intr-un mod diferit, epistola este limitata, in timp ce Evanghelia este mai cuprinzatoare. Cu toate acestea, un fir comun trece prin ambele lucrari si poate fi observat chiar si de un cititor neavizat.
Totusi comentatorii nu au ajuns la un consens in privinta autorului. O parte din refuzul de a-l accepta pe apostolul Ioan ca autor al epistolei poate fi datorata indoielii subconstiente. Crestinul conservator poate sa aduca dovezi pentru paternitatea lui Ioan, ucenicul prea iubit.
Pentru o tratare recenta a problemei, vezi A. P. Salom, „Some Aspects of the Grammatical Style of 1 John”, Journal of Biblical Literature, LXXIV, Part II, iunie 1955.
3. Cadrul istoric. Deoarece epistola nu cuprinde nici o referire la autor, destinatari, locul de unde a fost scrisa sau la data scrierii, concluziile cu privire la cadrul istoric trebuie sa fie deduse din dovezile interne. Astfel de dovezi trebuie sa fie strans legate de concluziile acceptate cu privire la a patra Evanghelie. Intrucat comentariul acesta sustine faptul ca Ioan este atat autorul Evangheliei si cat al epistolei, problema principala este care din ele a fost scrisa mai intai. Nu este posibila o concluzie precisa, comentatorii sustinand ambele variante. Dar nu poate fi tagaduit faptul ca epistola presupune si se bazeaza pe un fundament de cunostinte cu privire la crestinism, asa cum se gaseste in Evanghelia lui Ioan. Daca acestui fapt i se acorda importanta cuvenita, atunci reiese ca epistola a fost scrisa mai tarziu. Pe de alta parte, se admite cu usurinta ca inainte de a incredinta scrisului amintirile si cugetarile sale profunde, apostolul trebuie sa se fi gandit la continutul Evangheliei si sa o fi propovaduit turmei sale. Astfel, este cu putinta ca epistola sa fi precedat Evanghelia. Din consideratiile acestea si din altele, mai tehnice, reiese ca e imposibil ca din dovezi interne sa se ajunga la o concluzie categorica in ce priveste datarea celor doua lucrari.
Totusi este clar faptul ca epistola a fost scrisa de un barbat inaintat in varsta, care putea pe buna dreptate sa se adreseze convertitilor numindu-i „copilasilor” (cap. 2,1.12.18.28; 3,7.18; 4,4; 5,21). Nu se precizeaza care sunt destinatarii scrisorii, dar este vorba, evident, de un grup de crestini pe care respectatul autor ii cunostea bine. Pana acum nu a fost prezentat nici un motiv rezonabil pentru a renunta la traditia larg raspandita si sustinuta, cum ca epistola aceasta a fost scrisa de Ioan, la o varsta inaintata, catre credinciosii din Efes sau cel putin din Asia Mica, unde lucrase apostolul. Probabil ca a fost scrisa in prima jumatate a anilor 90 din primul secol al erei crestine (vezi Vol. V, p. 892; Vol. VI, pp. 35, 36).
Dovezi cu privire la existenta epistolei apar foarte timpuriu, in secolul al II-lea. In scrierile lui Policarp, despre care se spune ca i-a cunoscut personal pe unii apostoli, se gasesc cuvinte care reflecta cele scrise in 1 Ioan 4,3 (The Epistle of Polycarp to the Philippians, vii, circa 115 d.Hr.); iar Eusebiu declara ca Papias (circa 150 d.Hr.) „a folosit marturii din prima epistola a lui Ioan” (Ecclesiastical History, iii. 24). Irineu (circa 200 d.Hr.) citeaza mai multe versete despre care declara ca provin din prima si a doua epistola a lui Ioan (Irineu, Against Heresies, iii. 16. 5,8), iar in Canonul Muratorian (circa 170 d.Hr., vezi Vol. V, p. 127) nu doar ca apar prima si a doua epistola, ci ii si sunt atribuite apostolului Ioan. Asadar prima epistola are o atestare timpurie si este vrednica de incredere, iar locul ei in canonul biblic este bine stabilit.
4. Tema. Scopul principal al epistolei este pastoral. Ioan le scrie iubitilor sai copii spirituali pentru ca ei sa poata trai o viata crestina. Nota dominanta a scrisorii este iubirea. Cadrul este indemnul simplu, dar profund spiritual. Dumnezeu este iubire (cap. 4,8); iubirea este de la Dumnezeu (v. 7); El ne-a iubit si L-a trimis pe Fiul Sau; de aceea ar trebui sa ne iubim si noi unii pe altii (v. 10, 11). Dar aceste teme marete sunt zugravite pe un fundal de opozitie, care ofera epistolei atat un scop polemic cat si unul pastoral.
E clar ca ereziile tulburau biserica si ca invatatorii mincinosi din interiorul ei cautau sa slabeasca credinta (cap. 2, 18.19). Desi parasisera biserica, influenta lor dainuia si ameninta sa produca pagube de durata. Ioan scrie pentru a contracara primejdia aceasta, pentru ca membrii sa-si insuseasca mai bine doctrinele crestine esentiale si pentru a face adevarul atragator, astfel ca urmasii lui Hristos sa nu fie dusi in ratacire.
Erezia fundamentala impotriva careia lupta Ioan a fost identificata ca fiind un fel de proto-gnosticism, care invata o gnosis falsa, adica o stiinta falsa (vezi Vol. V, pp. 892, 893; Vol. VI, pp. 54–58). Din epistola aceasta reiese ca opozitia venea din partea a doua forme de gnosticism, docetismul si cerintianismul, ambele fiind doctrine false cu privire la natura lui Hristos. Docetismul tagaduia realitatea intruparii si sustinea ca Hristos doar parea sa aiba trup uman (vezi Vol. V, pp. 912, 913; Vol. VI, p. 58). A doua erezie provenea de la o persoana contemporana cu Ioan, Cerint, care, dupa ce studiase in Egipt, a ajuns sa invete in Asia si a propagat invataturi iudaizante. El sustinea ca Isus era fiul natural al lui Iosif si al Mariei si ca la botez Hristos a patruns in trupul lui Isus si inainte de crucificare S-a retras (vezi Vol. VI, pp. 36, 57). Fondatorii si sustinatorii acestor erezii sunt numiti de Ioan „antihristi” (cap. 2,18.22; 4,3) si „prooroci mincinosi” (cap. 4,1). Pentru a combate aceste invataturi apostolul Ioan subliniaza realitatea naturii umane vizibile a lui Hristos in timpul intruparii (cap. 1,1–3), faptul ca El „a venit in trup” (cap. 4,2) si ca cei credinciosi se pot bucura de aceasta adevarata cunoastere (cap. 5,20), in contrast cu falsa gnosis.
Aceste controverse timpurii au insemnatate pentru vremurile moderne, cand divinitatea lui Hristos este atat de des pusa la indoiala. Un studiu al acestei epistole va indruma mintea cititorului spre adevarul intruparii si-i va oferi o conceptie superioara despre Fiul lui Dumnezeu, care a fost trimis sa fie ispasire pentru pacatele intregii lumi.
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
