1. Titlul. – Iudeii numesc cartea Genezei dupa primul ei cuvant in evreieste, bereshith, „la inceput”. Totusi, Talmudul iudaic ii spune „Cartea creatiunii lumii”. Numele Geneza, insemnand „origine” sau „izvor”, a fost adoptat de unele traduceri din LXX, unde termenul acesta a fost folosit pentru prima data pentru a arata cuprinsul cartii. Subtitlul ei, „Intaia carte a lui Moise” nu a fost o parte a textului ebraic original, ci a fost adaugat la sute de ani mai tarziu.
2. Autorul. – Atat iudeii cat si crestinii l-au considerat pe Moise, marele legiuitor si conducator al evreilor pe timpul exodului, ca fiind autorul cartii Geneza. Aceasta convingere a fost pusa la indoiala de adversarii pagani de cateva ori la inceputul perioadei crestine, dar niciodata nu a fost pusa la indoiala de vreun crestin sau vreun iudeu pana pe la mijlocul secolului al XVIII-lea. Incepand cu peste doua secole inainte, crezurile si opiniile traditionale in orice domeniu al gandirii umane au fost puse la indoiala. Oamenii au fost determinati sa faca descoperiri in domenii necunoscute si sa creeze inventii care au schimbat mare parte din modul de viata al lumii. O data cu aceasta, spiritul de cercetare i-a determinat cei cu spirit critic sa puna la indoiala autenticitatea Scripturii ca baza a credintei crestine.
Cartea Genezei a fost cea dintai carte supusa unei examinari critice in aceasta epoca moderna, iar aceasta examinare a inceput era criticii superioare aplicata la Biblie. In 1753, un medic al curtii franceze, Jean Astruc, a publicat o carte, Conjectures, in care sustinea ca diferitele nume ale Divinitatii arata ca aceasta carte este o colectie de diferite materiale-sursa. Astruc il retinea pe Moise ca fiind colectionarul acestor surse si compilator al cartii, dar curand succesorii lui au l-au negat pe Moise ca redactor al Genezei. Teologi cu atitudini critice au lucrat timp de aproape doua secole pentru a separa presupusele surse ale Genezei si a le da autori diferiti, sau cel putin perioade diferite cand se presupune ca au fost compuse, adunate, modificate, redactate si, in cele din urma, asezate laolalta intr-o singura carte. Aderand la aceste pareri critice, cercetatorii au adoptat un singur mare principiu, si anume, ca aceasta carte consta din documente de valoare diferite, cu autori diferiti, si cu timp de origine diferi. Totusi, ei difera foarte mult in parerile lor cu privire la care parti sa fie atribuite unei anumite perioade si care alteia. Marea deosebire de pareri intre diferitele scoli critice arata cat de subreda este temelia ipotezelor lor. Falsitatea multor argumente critice a fost data la iveala de descoperirile arheologice ale ultimei sute de ani. Criticii au trebuit sa-si schimbe fara incetare teoriile si sustinerile lor. Cu toate acestea, multi dintre ei pastreaza inlaturarea lui Moise ca autor al Genezei din diferite motive, dintre care cateva vor fi enumerate aici:
a. Folosirea a trei nume diferite pentru Dumnezeu, cu un singur nume dupa cat se pare preferat intr-o anumita sectiune si un nume diferit in alta, se presupune de aici ca mai multi autori poarta raspunderea compunerii cartii. Datorita carui fapt, cercetatorii critici au atribuit sectiuni ale cartii unde numele „Iehova” este folosit mai frecvent unui autor pe care l-au numit Iahvist, abreviat prin I, sectiuni unde Dumnezeu, de la ebraicul ’Elohim, apare, au fost atribuit unui om numit Elohist, care a primit prescurtarea E. Alti autori antici care se presupune ca au lucrat la Geneza au fost: un scriitor preot (P), un redactor (R) si altii.
b. Numeroasele repetari ale unor povestiri cuprinse in cartea aceasta arata, dupa cercetatorii critici, ca s-au folosit izvoare paralele si au fost neindemanatic contopite intr-o singura naratiune de catre un redactor de mai tarziu, care nu a fost in stare sa ascunda faptul ca a folosit materiale de diferite origini.
c. Conditiile reflectate in povestirile Genezei se presupune ca nu corespund cu perioadele descrise, ci cu vremuri mult mai tarzii.
d. Localitatilor le sunt date denumiridintr-o perioada mult mai tarzie, pe cand numele lor mai timpurii au fost altele.
e. Traditiile cu privire la creatiune, potop si la patriarhi asa cum existau in vechiul Babilon sunt atat de asemanatoare cu raportul biblic, incat cei mai multi dintre teologii moderni sustin ca scriitorii biblici au imprumutat aceste relatari de la babilonieni in timpul exilului si le-au redactat intr-un stil monoteist pentru a le face nesuparatoare pentru cititorii Evrei
Crestinul conservator nu poate fi de acord cu aceste vederi din urmatoarele motive:
a. El vede ca diferitele nume sacre ale lui Dumnezeu, Domnul sau Iehova sunt folosite mai mult sau mai putin fara preferinte in tot cuprinsul Bibliei ebraice si nu indica autori diferiti, asa cum sustin criticii. Septuaginta si cele mai vechi manuscrise ale Bibliei ebraice, inclusiv sulul lui Isaia recent descoperit, arata ca numele „Dumnezeu” aflat intr-un anumit pasaj intr-una din copii este redat in alt manuscris ca „Domn” sau „Iehova” si viceversa.
b. Repetitiile deseori gasite intr-o naratiune nu constituie o indicatie sigura cu privire la izvoare diferite pentru o anumita lucrare literara. Aparatorii unitatii cartilor lui Moise au aratat prin multe dovezi nebiblice faptul ca repetitii similare se gasesc in diferite lucrari literare antice ale unuia si aceluiasi autor, precum si in lucrari moderne.
c. O cunoastere sporita a istoriei antice si a tarilor din antichitate a aratat ca autorul Genezei era bine informat cu privire la timpurile pe care le descrie si ca patriarhii corespund exact contextului timpului lor.
d. Numele de locuri au fost modernizate in anumite cazuri de copisti pentru a le face mai usor cititorilor lor sa urmareasca naratiunea.
e. Faptul ca babilonienii aveau traditii care, intr-o oarecare masura, erau asemanatoare cu rapoartele ebraice nu este o dovada ca o natiune a imprumutat de la cealalta, ci isi gaseste explicatia intr-o origine comuna pentru ambele rapoarte. Cartea inspirata a Genezei ne ofera informatii primite pe cale divina intr-o forma curata si superioara, in timp ce rapoartele babiloniene relateaza aceleasi evenimente intr-un context pagan decazut.
Nu este scopul acestei introduceri de a combate numeroasele sustineri ale inaltei critici superiori aduse in sprijinul teoriilor sustinatorilor ei. Lucrul mai important este de a puncta dovezile faptului ca autorul este Moise.
Autorul Exodului trebuie sa fi fost autorul Genezei, deoarece a doua carte a Pentateucului este o continuare a primei si, evident, manifesta acelasi spirit si aceeasi intentie. Intrucat autorul cartii Exodului este clar atestat de Hristos Insusi, care a numit-o „Cartea lui Moise” (Marcu 12,26), volumul precedent, Geneza, trebuie sa fi fost scris de asemenea de Moise. Folosirea de cuvinte si expresii egiptene si cunoasterea amanuntita a vietii si manierelor egiptene expuse in istoria lui Iosif se armonizeaza cu cultura si experienta lui Moise. Cu toate ca dovezile in favoarea unei origini mozaice a Genezei sunt mai putin explicite si directe decat acelea pentru cartile urmatoare ale Pentateucului, particularitatile lingvistice comune tuturor celor cinci carti ale lui Moise le caracterizeaza ca fiind lucrarea unui singur autor, iar marturia Noului Testament arata ca el a scris sub inspiratia Duhului Sfant.
Marturia lui Isus Hristos, care a citat din diferite texte din cartea Genezei, este o indicatie clara ca El a considerat cartea aceasta ca facand parte din Sfanta Scriptura. Citand Geneza 1,27 si 2,24, Isus a folosit formula introductiva: „Oare n-ati citit” (Matei 19,4.5), aratand ca aceste citate contineau un adevar care inca avea un caracter obligatoriu si valabil. Contextul naratiunii (Marcu 10,2-9) relatand disputa lui Isus cu fariseii cu privire la aprobarea divina a divortului lamureste ca El ii atribuia lui Moise citatele luate din Geneza. Cand impotrivitorii acestia l-au intrebat daca aveau dreptul sa divorteze de sotiile lor, Isus le-a replicat cu intrebarea: „Ce v-a poruncit Moise?” In raspunsul lor, fariseii s-au referit la o prevedere data de Moise in Deuteronom 24,1-4, un pasaj din a cincia carte a Pentateucului. La aceasta, Hristos a raspuns ca Moise le daduse regula aceasta din pricina impietririi inimii lor, dar ca prevederile anterioare fusesera diferite si Si-a sprijinit afirmatia prin alte doua citate din Moise (Geneza 1,27; 2,24).
Cu alte ocazii diverse, Domnul Hristos a facut aluzie la evenimente descrise numai in cartea Genezei, aratand ca El o considera un raport istoric temeinic (vezi Luca 17,26-29; Ioan 8,37; etc.).
Numeroasele citate din Geneza, care se gasesc in scrierile apostolilor, arata clar ca ei erau convinsi ca Moise scrisese cartea aceasta si ca ea era inspirata (vezi Romani 4,17; Galateni 3,8; 4,30; Evrei 4,4; Iacov 2,23).
Avand in vedere aceste dovezi, crestinul poate fi increzator in faptul ca Moise a fost autorul cartii Genezei. Ellen G. White spune despre timpul petrecut de Moise in Madian: „Aici, sub inspiratia Duhului Sfant, el a scris cartea Genezei” (PP 251).
3. Cadrul istoric. – Cartea Genezei a fost scrisa aproximativ la 1500 de ani inainte de Hristos (GC), pe cand iudeii erau inca in robie in Egipt. Ea cuprinde o schema a istoriei lumii, ingloband multe secole. Primele capitole ale Genezei nu pot fi plasate intr-un cadru istoric, asa cum gandim in mod obisnuit despre istorie. Nu aven nici o istorie a lumii antediluviene, in afara de aceea scrisa de Moise. Nu avem rapoarte arheologice, decat marturia muta si obscura a fosilelor.
Dupa potop, lucrurile stau altfel. Cazmaua arheologului a dat la iveala multe rapoarte despre oamenii, obiceiurile lor si formele lor de guvernare in cursul perioadei cuprinse in ultimele capitole ale Genezei. Timpul lui Avraam, de exemplu, poate fi acum cunoscut destul de bine, iar istoria Egiptului in cursul perioadei robiei lui Israel poate fi reconstituita aproape fara gres. In timpul acestei epoci, de la Avraam la Exod, a inflorit o civilizatie superioara, indeosebi in valea mesopotamiana si pe malurile Nilului. In partea de nord, hititii sporeau in putere. In Palestina locuiau popoare razboinice sub regi localnici. Obiceiurile rudimentare reflectau paganismul intunecat al tuturor acestor popoare.
Puternice legaturi de rasa legau patriarhii din Geneza de triburile semite din Mesopotamia inferioara si cea superioara. Rolul patriarhilor in unele dintre marile evenimente ale acestor timpuri primare, cum ar fi lupta imparatilor in valea Sidim (cap. 14), nimicirea cetatilor din campie (capitolele 18 si 19) si salvarea de la pieire a populatiei egiptene in timpul unei foamete extraordinare (cap. 41) este descris in amanuntime. Oamenii din Geneza sunt intalniti ca pastori si razboinici, ca locuitori in orase si nomazi, ca barbati de stat si refugiati. Istorisirile experientelor lor ii aduc pe cititorii cartii in contact cu unele dintre natiunile din antichitate, precum si cu unele dintre popoarele mai putin proeminente cu care evreii au venit din cand in cand in legatura.
Marile civilizatii care se nascusera in Egipt si in Mesopotamia nu sunt descrise in Geneza, dar existenta lor este puternic simtita in experienta patriarhilor. Poporul lui Dumnezeu nu a trait intr-o splendida izolare, intr-un vacuum social si politic. El facea parte dintr-o societate de natiuni, iar civilizatia si cultura lui nu se deosebea mult de acelea ale popoarelor inconjuratoare, cu exceptia ca religia lui era o deosebita. Fiind ramasita cea mai importanta a adevaratilor inchinatori ai lui Iehova, el a alcatuit centrul lumii autorului inspirat. Aceasta observatie evidenta conduce in mod firesc la intrebarea: Care a fost scopul principal al lui Moise la scrierea cartii?
4. Tema. – Oricare cercetator atent al Genezei isi da seama de tema principala a cartii, mai intai, naratiunea purtarii lui Dumnezeu cu putinii credinciosi care L-au iubit si I-au servit, si, in al doilea rand, adancimea stricaciunii la care au ajuns aceia care Il parasisera pe Dumnezeu si preceptele Lui. Cartea Genezei este cea dintai revelatie divina raportata, care le-a fost acordata oamenilor.
Cartea are si o importanta doctrinara. Ea raporteaza crearea acestei lumi si a tuturor fapturilor vii, intrarea pacatului si fagaduinta lui Dumnezeu cu privire la mantuire. Ea ne invata ca omul este un agent moral liber, posesor al liberei vointe, si ca incalcarea Legii lui Dumnezeu este izvorul intregii mizerii omenesti. Ea da invatatura cu privire la sfantul Sabat ca o zi de odihna si de cult, sfintirea casatoriei si a intocmirii caminului, rasplatirea ascultarii si pedeapsa pentru pacat.
Cartea este scrisa intr-un stil interesant si apeleaza la imaginatia celor tineri. Temele sale morale inalte sunt o hrana pentru cel matur, iar invataturile sale sunt instructive pentru toti. Aceasta este cartea Genezei, al carei studiu nici un crestin nu-si poate ingadui sa-l neglijeze si pe ai carei eroi fiecare copil al lui Dumnezeu ii poate imita.
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
