[Cele ce urmeaza reprezinta introducerea atat la Ezra cat si la Neemia, deoarece ele sunt parti ale unui intreg.]
1. Titlu. In manuscrisele Bibliei ebraice, Ezra si Neemia au aparut ca un singur volum, asemenea cartilor Samuel, Regi si Cronici, pana la 1448 d.Hr., cand a fost introdusa pentru prima data impartirea in doua volume a Vulgatei intr-un manuscris ebraic. La origine, cartea purta numele „Ezra”. Dar in LXX aceasta a fost impartita in doua parti numite 2 si 3 Esdras, prefatate de cartea apocrifa 1 Esdras, care contine extrase din cele doua carti canonice Ezra si Neemia. Ieronim a fost cel dintai care a dat celor doua carti canonice numele de „Ezra” si „Neemia”, nume pe care le pastreaza pana in astazi. El a denumit cartea 1 Edras a Septuagintei 3 Edras si a trecut-o pe lista cartilor apocrife.
2. Autorul. Ezra si Neemia constituie continuarea istorica si literara a cartilor Cronicilor, si un studiu al stilului si limbajului descopera ca este posibil ca ele sa fi avut acelasi autor. Traditia iudaica (Talmudul) ii indica pe Ezra ca autor principal (Baba Bathra 15a) si pe Neemia ca fiind cel care a incheiat lucrarea.
Cu toate ca dubla carte Ezra-Neemia nu pretinde sa fi fost scrisa in intregime de Ezra, nu e nimic in ea care sa nu fi putut fi scris de el. Autorul a folosit materiale oficiale din timpul lui Zorobabel si al sau personal, precum si rapoarte scrise probabil de Neemia. Schimbarea pronumelor de la persoana I la persoana a III-a singular nu este dovada unui autor multiplu in cuprinsul sectiunilor care se ocupa de lucrarea lui Ezra (persoana a III-a: cap. 7,1-26; 8,35.36; 10,1-44; persoana I: cap. 7,27-8,34; 9,1-15) si de lucrarea lui Neemia (persoana I: cap. 1,1-7,73; 12,27-13,31; persoana a III-a: cap. 8,1-12,26). Astfel de schimbari apar si in literatura antica nebiblica (vezi la Ezra 7,28).
Intrucat diferite liste de preoti si de leviti prezentate in Neemia 12 au ca punct de incheiere aproximativ anul 400 i.Hr. (vezi la Numeri 12,10.11.22), cartea pare sa fi fost scrisa cam pe timpul acela, al lui Ezra si al lui Neemia. Ezra era carturar (Ezra 7,6) si dorea cu ardoare sa aduca la cunostinta poporului sau scrierile sacre (vezi Neemia 8,1-8). Ar fi fost cu adevarat ciudat daca un astfel de om nu ar fi luat masuri de a pastra, in vederea calauzirii si instruirii posteritatii, un raport precis al minunatelor evenimente din timpul sau. De aceea, este foarte normal sa se considere ca Ezra este autorul inspirat al cartilor Cronici, Ezra si Neemia. El a fost calauzit, atunci cand a scris cartile, sa faca selectiuni din rapoartele publice existente, precum decrete (vezi Ezra 1,2-4; 6,6-12 etc.), scrisori (vezi Ezra 4,11-16; 5,7-17 etc.), liste (vezi Ezra 2,1-67 etc.) si alte surse de documentare.
Faptul ca doua portiuni din Ezra sunt scrise in aramaica (cap. 4,8-6,18; 7,12-26) a fost folosit candva ca dovada in favoarea unui autor mult mai tarziu decat unul de pe vremea lui Ezra. Argumentul acesta a fost propus pe vremea cand existau doar informatii disparate despre raspandirea si intrebuintarea limbii aramaice in Imperiul persan. De cand au fost descoperite numeroase documente aramaice in diferite parti ale Imperiului persan si multe documente iudaice aramaice in Egipt, de pe vremea lui Ezra si Neemia, argumentul acesta nu mai este valabil. Exista o remarcabil de mare asemanare intre aramaica acestor documente si sectiunile aramaice din Ezra. Aramaica devenise limba oficiala a Imperiului persan si era folosita la publicarea decretelor si a dispozitiilor, cat si in corespondenta si in documente economice si oficiale. De aceea, oamenii culti, precum Ezra, cunosteau doua limbi si puteau folosi in vorbire si in scris atat limba lor materna, cat si aramaica. De fapt, folosirea limbii aramaice s-a raspandit atat de mult incat orice om care stia sa citeasca era de asteptat sa cunoasca aramaica. Astfel, autorul cartii Ezra putea sa considere ca cititorii sai erau in stare sa inteleaga sectiunile in aramaica. Aceasta explica faptul ca el nu a considerat ca era necesar sa traduca in ebraica materiale aramaice pe care le-a folosit. Cu privire la documente aramaice contemporane, vezi p.79-83.
3. Cadrul istoric. Cu exceptia cartii Estera, Ezra si Neemia sunt singurele carti istorice ale perioadei postexilice, fiind foarte importante pentru reconstituirea istoriei poporului evreu din acea perioada. Totusi, ele nu evoca istoria poporului lui Dumnezeu in succesiunea neintrerupta a evenimentelor perioadei acoperite de aceste doua carti, ci numai anumite parti din ea. Exista multe portiuni despre care nu exista prea multe informatii.
Ezra raporteaza intai reintoarcerea iudeilor din exil sub conducerea lui Zorobabel, reorganizarea serviciului jertfelor si inceputul reconstruirii Templului. Toate aceste evenimente au avut loc in decurs a aproximativ 2 ani, la inceputul domniei lui Cir. In urmatorii 13 ani, lucrarea a progresat incet din cauza opozitiei. Apoi apare un raport al reluarii si incheierii construirii Templului si al sfintirii lui sub Dariu I. Cu privire la urmatorii aproape 60 de ani Ezra nu lasa nici un raport. Apoi, in anul 457 i.Hr., Ezra a fost trimis inapoi in Iudea de imparatul Artaxerxe, imputernicit cu prerogative largite pentru a reorganiza administratia natiunii conform legii mozaice. El relateaza despre reintoarcerea lui si despre unele din reformele lui, dar intrerupe din nou firul povestirii pentru mai mult de zece ani, cand apare in scena Neemia ca guvernator, raportand despre lucrarea acestuia in cartea care-i poarta numele.
Toate evenimentele descrise in Ezra si Neemia au avut loc in intervalul primei jumatati a perioadei Imperiului persan, care a durat de la 539 i.Hr., cand Babilonul a fost cucerit de fortelor victorioase ale lui Cir, pana la moartea lui Dariu III, in 330 i.Hr, cand imperiul a incetat sa mai existe si a fost urmat de cel al lui Alexandru cel Mare. Istoria postexilica a evreilor incepe in „cel dintai an al lui Cir, imparatul persilor” (Ezra 1,1). Imperiul persan se intindea de la zonele pustii ale Iranului in est pana la tarmurile Asiei Mici in vest si de la tinuturile muntoase armenesti din nord pana la hotarul Egiptului in sud. Cir, intemeietorul lui, a fost un monarh intelept si milostiv. In armonie cu politica lui de conciliere a popoarelor subjugate de Babilon, el le-a reasezat la vechile lor hotare si le-a refacut locasurile de cult. In acord cu aceasta politica generoasa, li s-a ingaduit iudeilor sa se intoarca in vechea lor patrie si sa-si rezideasca Templul. In cea mai mare parte, imparatii Persiei s-au straduit sa carmuiasca imperiul cu nepartinire si respect. Slujbasii lor erau indemnati sa manifeste probitate si sa lucreze in interesul oamenilor pe care ii guvernau. Religia monoteista a lui Zoroastru, religie de stat cel putin incepand cu Dariu I, era net superioara celei a predecesorilor persi politeisti si idolatri, poporul Babiloniei.
Cand a cucerit Babilonul, Cir a facut cunostinta cu batranul Daniel, consilier de incredere al lui Nebucadnetar, si a ajuns sa-i pretuiasca sfatul. Prin Daniel, este foarte posibil ca Cir sa fi ajuns sa cunoasca profetiile lui Isaia cu privire la el si la rolul randuit lui in favoarea poporului lui Dumnezeu (Isaia 44,21-45,13), permitandu-le sa se refaca (PK 557). Marea lucrare de aducere a pacii pe intinsul sau imperiu, in primii ani de existenta ai acestuia, a necesitat intreaga atentie a imparatului. El si-a pierdut viata intr-o campanie impotriva unor triburi rebele rasaritene dupa o domnie de aproape 9 ani, socotiti de la caderea Babilonului.
Inapoindu-se in Iudea, iudeii au gasit vecini dusmanosi si au fost continuu hartuiti de samariteni, un popor amestecat din punct de vedere rasial si religios. Intrucat Cir a fost preocupat cu unificarea intinsului sau imperiu, vrajmasii acestia au izbutit sa le puna piedici iudeilor si sa le produca greutati nenumarate, care au incetinit lucrarea de reconstruire a Templului.
Fiul cel mai mare al lui Cir, Cambise, a domnit mai putin de 8 ani. Realizarea lui cea mai mare a fost cucerirea Egiptului. Faptul ca el le era favorabil evreilor se stie dintr-un document iudeu gasit in Egipt, dar nu avem dovezi ca i-a ajutat efectiv pe evrei la rezidirea Templului lor.
Domnia scurta a falsului Smerdis s-a dovedit o mare piedica pentru evrei. Sub regele acesta, descris de Dariu ca distrugator de temple, lucrarea de la Ierusalim a fost intrerupta. Intreruperea aceasta s-ar fi putut datora partial vrajmasilor samariteni, deoarece a fost nevoie sa se puna noi temelii indata ce conditiile stabile asigurate de conducere puternica a lui Dariu cel Mare au permis reluarea lucrarii. Epoca lui Dariu cel Mare a fost marcata de prosperitate si ordine. Evreii, ca si alte popoare, au avut de castigat de pe urma carmuirii lui intelepte si puternice. Sub conducerea spirituala a profetilor Hagai si Zaharia, ei au terminat Templul si l-au dedicat in al saselea an al domniei lui Dariu, in anul 575 i.Hr.
Totusi, a inceput o perioada de neliniste cand, la sfarsitul domniei sale, Dariu a decis sa invadeze Grecia. Incepand de atunci, imperiul a suferit repetate infrangeri in Grecia, Egipt si in alte locuri, care au tulburat pacea si stabilitatea interna a imperiului. Urmatorii doi imparati, Xerxe si Artaxerxe I, au fost oameni fara vointa, oportunisti si instabili in caracter si si-au datorat tronul mainii puternice a unor consilieri tari. Campaniile dezastroase din Grecia si rascoalele din Egipt si din alte parti ale imperiului au produs tulburare si au condus la politici interne si externe inconstante.
In cursul unei revolte serioase in Egipt (462-454 i.Hr.) Ezra a primit concesii importante pentru evrei, de a caror bunavointa avea nevoie Artaxerxe in aceasta perioada cruciala, intrucat Iudea se intindea de-a lungul caii principale spre Egipt. Mai tarziu, cand satrapia de care apartinea Iudea s-a razvratit (dupa 450 i.Hr.), dupa cat se pare Artaxerxe i-a sustinut pe samaritenii asa-zis loiali presupunand gresit ca iudeii s-au alaturat revoltei. De aceea, Artaxerxe i-a imputernicit pe samariteni sa opreasca recladirea zidului Ierusalimului, care se desfasura de ceva timp. Cand s-a restabilit ordinea in satrapie, Neemia, un slujbas evreu de incredere de la curte, a reusit sa obtina functia oficiala de guvernator al Iudei si a terminat reconstructia zidului cetatii. El a realizat lucrul acesta sub amenintari continue cu violenta.
El a slujit ca guvernator in doua mandate si s-a dovedit un organizator si un conducator religios capabil. El a asezat o temelie politica, sociala si morala relativ solida, care s-a dovedit de mare valoare in vremurile tulburi care au urmat.
4. Tema. Ezra si Neemia sunt manuale istorice care raporteaza realizarea planului divin de reintoarcere din robie a evreilor, prin care li s-a acordat inca o ocazie sa fie partasi scopurilor vesnice si sa dovedeasca ca au dreptul sa existe ca natiune. Raportul acesta arata de asemenea cum s-au implinit profetiile lui Isaia si Ieremia si ofera informatii nepretuite prin care alte profetii, precum cele din Daniel 8 si 9, pot fi fixate in mod sigur in evenimente ale istoriei.
Printr-o serie de exemple instructive, Ezra si Neemia ilustreaza cum cativa oameni pot face lucruri mari pentru Dumnezeu cand sunt condusi de lideri tematori de Dumnezeu, sinceri, altruisti, dar neinfricati si hotarati. Cartile acestea contin multe lucruri care maresc si intaresc credinta in conducerea sigura a lui Dumnezeu.
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
