1. Titlul. Ca oricare din cele patru carti ale Pentateuhului, Exodul este numit de catre evrei dupa prima expresie a textului ebraic, We’eleh shemoth, „Iata numele”. Numele Exodul este un compus de doua cuvinte grecesti care inseamna „iesirea” sau „plecarea afara” (a izraelitilor din Egipt) si a fost adoptat de traducatorii englezi din Vulgata, care la randul ei l-a luat din LXX. Acest termen se refera, desigur, la tema centrala a cartii. Cuvintele „A doua Carte a lui Moise” nu apar in textul ebraic ci au fost adaugate mai tarziu.
2. Autorul. Chestiunea paternitatii cartii Exodului este strans legata cu aceea a tuturor cartilor Pentateuhului, si in mod special a Genezei, a carei continuare este. Cartea Exodului joaca un rol important in problema identificarii autorului Pentateuhului, deoarece anumite afirmatii ale lui il arata pe Moise ca autor al partilor specifice acestuia. Moise, de exemplu, trebuia sa inregistreze batalia impotriva amalecitilor „intr-o carte” (cap. 17,14). Aceasta, impreuna cu Numeri 33,2, indica spre faptul ca Moise tinea un jurnal de insemnari. Din Exod 24,4 este evident ca el a scris instructiunile cuprinse in cap. 20,21 la 23,33, „cartea legamantului” (cap. 24,7). In conformitate cu cap. 34,27, el este autorul revelatiei raportate in v.11-26. Dovada pastrata in chiar cartea Exodului indica in mod deosebit spre Moise ca autor al rapoartelor istorice si altele gasite in el. In afara de Moise, nici o persoana nu este amintita in Pentateuh care sa fi scris o parte din el.
Folosirea multor cuvinte egiptene si descrierea exacta a vietii si obiceiurilor egiptene care apare in prima parte a cartii sugereaza cu tarie ca autorul fusese educat in Egipt si facuse cunostinta indeaproape cu tara si cultura ei. Nici un alt evreu cunoscut dupa vremea lui Iosif nu a fost calificat sa scrie istoria Exodului. Numai Moise pare ca „a invatat toata intelepciunea Egiptenilor” (Fapte 7,22). Totusi, cea mai puternica dovada a paternitatii mozaice se afla in Noul Testament. In Marcu 12,26, Hristos citeaza din Exod 3,6, si se refera la izvorul Sau ca la „cartea lui Moise” (vezi GC 434). Aceste trei consideratiuni – marturia directa a cartii insasi, dovada indirecta ca autorul a fost educat in Egipt si marturia lui Hristos – toate garanteaza exactitatea traditiei iudaice ca Moise a scris cartea Exodului.
3. Cadrul istoric. Prima carte a lui Moise, Geneza, prezinta un rezumat scurt al istoriei celor alesi ai lui Dumnezeu de la creatiunea lumii pana la incheierea epocii patriarhale, o perioada de multe secole. Totusi, in primele doua capitole ale lui, Exodul, continuarea Genezei, acopera doar aproximativ 80 ani si in restul cartii doar un an si ceva.
Cu toate ca lipsa dovezilor arheologice ne impiedica sa fim dogmatici cu privire la diferitele detalii ale istoriei izraelitilor in Egipt, pare a fi o dovada suficienta pentru a justifica concluzia ca Iosif si Iacov au intrat in Egipt pe vremea hicsosilor. Acesti stapanitori semiti au fost prietenosi fata de rudele lor rasiale, evreii, si sub ei, Iosif s-a ridicat la cinste si renume. Ca invadatori si stapanitori straini, totusi, hicsosii aveau sa fie urati de egiptenii bastinasi chiar daca ar fi stapanit cu mana usoara si ar fi lucrat in interesul supusilor lor.
Cand hicsosii stapanisera vreo 150 de ani peste Egipt (aproximativ pe la 1730-1580 i.Hr.), Sekenenre, un print local egiptean din Egiptul superior si vasal al hicsosilor s-a revoltat. Raportul despre aceasta razvratire apare intr-o istorie legendara de data mai tarzie si nu descopera succesul sau nereusita acestei incercari de a restaura independenta Egiptului. Mumia lui arata rani teribile la cap, marturie muta a unei morti violente, primita probabil pe campul de lupta, in timp ce se lupta cu hicsosii.
Adevarata lupta pentru libertate a inceput cu Kamose, fiul si urmasul lui Sekenenre. El a reusit sa-i alunge pe hicsosi din Egiptul mijlociu si superior si sa limiteze puterea lor la regiunea estica a Deltei. Totusi, Kamose n-a trait sa vada ultima expulzare a hicsosilor. Aceasta a fost indeplinita de Ahmose, fratele lui mai mic, care a invins vrajmasii pe care ii ura si a fortat predarea capitalei lor, Avaris. O data cu caderea Avaris-ului, hicsosii au pierdut ultima lor fortareata in Egipt. Ei s-au retras apoi la Sharuhen in Palestina sudica, care in schimb a fost cucerita de Ahmose dupa o campanie de trei ani. Pierderea Sharuhen-ului si retragerea hicsosilor spre nord, a marcat sfarsitul puterii lor si disparitia lor din istorie.
Invingand cu succes pe hicsosi, stapanitorii Thebei au ajuns monarhii indiscutabili ai intregului Egipt. Ca regi ai dinastiei a optsprezecea, ei nu numai ca au eliberat Egiptul, ci au subjugat si Nubia si Palestina si au intemeiat un imperiu puternic si bogat. Era numai firesc pentru acesti stapani, care „nu cunoscusera pe Iosif” (Exod 1,8), sa-i priveasca cu suspiciune pe acesti straini, izraelitii, care ocupau tinutul Gosen in delta rasariteana. Nu se putea astepta de la egiptenii bastinasi sa se increada in ei, pentru ca ei au fost colonizati acolo sub hicsosi, erau pe linie rasiala inruditi cu ei si fusesera favorizati de ei.
Cronologia regilor dinastiei a optsprezecea nu a fost inca definitiv fixata. Datele urmatoare, desi intemeiate pe cea mai buna dovada disponibila, sunt corecte numai cu aproximatie. Ahmose a fost urmat de Amenhotep I (1546-1525 i.Hr.), care s-a luptat in sud si in vest. Fiul sau Thutmose I (1525-1508 i.Hr.), care a impins campania lui siriana pana la raul Eufrat, a fost primul rege care a inregistrat folosirea de sclavi asiatici in construirea templelor lui. Este posibil ca el se refera la Evrei Lui i-a urmat fiul lui slab, Thutmose II (1508-1504 i.Hr.), dupa a carui moarte Hatshepsut, o fiica a lui Thutmose I, a stapanit Egiptul in deplina pace timp de 22 de ani (1504-1482 i.Hr.). Se poate ca ea sa fi devenit mama adoptiva a lui Moise, deoarece primi 40 de ani ai vietii lui cadeau in timpul domniei lui Thutmose I, Thutmose II si Hatshepsut. Dupa cronologia biblica, Moise a fugit din Egipt cu cativa ani inainte de inceputul domniei lui Thutmose III, singur.
La inceputul domniei lui Hatshepsut, o revolta a preotilor o obligasera sa accepte coregenta nepotului ei, Thutmose III. Mai tarziu, disparitia ei neasteptata s-a putut datora fie violentei, fie cauzelor naturale. Daca, dupa cum se pare plauzibil, Hatshepsut a fost printesa care l-a adoptat pe Moise, revolta aceasta a preotilor poate ca a venit ca urmare a refuzului lui Moise de a deveni un membru al castei preotesti. (vezi PP 245). De indata ce Thutmose III a ajuns singur stapanitor (1482-1450 i.Hr.), el a pornit spre Palestina intr-o campanie militara, si a invins la Megiddo o coalitie a printilor palestinieni si sirieni. Imperiul lui asiatic a fost pastrat printr-o aratare a puterii prin campanii anuale. Ca si bunicul sau, el declara ca in programul lui de construire a templului au fost folositi sclavi asiatici. Probabil ca el a fost faraonul de care a fugit Moise. Dupa Thutmose III, a venit la tron fiul sau Amenhotep II (1450-1425 i.Hr.). El a inceput o stapanire a terorii asupra posesiunilor lui straine si se potriveste remarcabil de bine cu rolul faraonului din Exod. Pentru anumite motive, neamintite in rapoarte nebiblice, nu el fost printul mostenitor, ci un alt fiu al lui Amenhotep II, Thutmose IV (1425-1412), care i-a urmat la tron. Disparitia printului de coroana poate ca a fost cauzata de uciderea tuturor fiilor intai nascuti in a zecea plaga din Egipt.
Acesta este contextul istoric al evenimentelor dramatice descrise in mod atat de stralucit in cartea Exodului. Nici un raport contemporan nebiblic despre Exod nu exista, pentru ca egiptenii nu raporteaza niciodata evenimente care le sunt defavorabile.
4. Tema. Scopul principal al lui Moise, scriind Exodul, a fost sa descrie interventia minunata a lui Dumnezeu in folosul poporului ales, prin eliberarea de sclavie, si bunatatea Lui binevoitoare de a intra in legatura de legamant cu ei. Spre a arata ca nici repetata lor necredinciosie, nici opozitia celei mai mari natiuni a pamantului n-au putut zadarnici planul lui Dumnezeu pentru ei, este tema care strabate cartea ca un fir de aur. Istorisirile Exodului vorbesc imaginatiei celor tineri si intaresc credinta acelora care sunt in varsta. Ele cheama la incredere in conducerea de astazi a lui Dumnezeu si ne porunceste sa urmam in mod smerit orisiunde ne conduce.
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
