1. Titlul. Cele mai vechi din manuscrisele grecesti ale NT intituleaza cartea „Dupa Matei”. Titlul care apare in KJV, „Evanghelia dupa Sfantul Matei”; se gaseste in majoritatea manuscriselor ulterioare, dar fara „Sfantul”. Titlul in Textus Receptus (vezi p. 142), „Sfanta Evanghelie dupa Matei”, se regaseste numai in manuscrisele mai tarzii. In Scriptura termenul „Evanghelie” (gr. euaggelion) inseamna „veste buna”; adica, vestea buna a mantuirii asa cum este aratata in viata si invataturile lui Isus. El nu este aplicat la raportul scris insusi. Totusi, dupa perioada NT termenul a fost aplicat si la scrierile insele, fie aparte, fie colectiv.
2. Autorul. Scriitorii crestini vechi atribuie unanim si consistent pe cea dintai dintre cele patru Evanghelii ucenicului Matei. Dovezi interne arata ca aceasta carte a fost scrisa evident de un iudeu convertit la crestinism. Asa a fost Matei (Matei 9,9; cf. Marcu 2,14). Fiind vames inainte de chemarea lui ca ucenic, era probabil obisnuit cu pastrarea de rapoarte scrise, fara indoiala o calificare de mare valoare pentru cineva care compune o naratiune istorica. Referirea modesta la sine cu prilejul praznicului (Matei 9,10; cf. Luca 5,29) este comparabila cu felul in care Ioan (Ioan 21,24) si poate Marcu (Marcu 14,51.52) se refera la sine si, deci, poate fi o marturie indirecta cu privire la faptul ca el este autorul.
Cam pe la anul 140 d.Hr., Papia din Hierapolis, asa cum este citat de Eusebiu (Church History, III. 39, in Nicene and Post-Nicene Fathers, seria a II-a, vol. 1, p. 173, spunea ca „Matei a scris oracolele (spusele) in limba ebraica si fiecare le traducea dupa cum putea”. Dupa Irineu, o jumatate de secol mai tarziu, asa cum este citat de Eusebiu (Church History, v. 8, in Nicene and Post-Nicene Fathers, seria a II-a, vol. 1, p. 222), „Matei a publicat Evanghelia sa intre evrei in propria lor limba, in timp ce Petru si Pavel predicau si intemeiau biserica din Roma.” Pe temeiul acestor afirmatii si a altora similare din partea unor scriitori ulteriori s-a tras concluzia ca Evanghelia lui Matei a fost scrisa la origine in aramaica („ebraica” lui Papia si Irineu) si ulterior tradusa in greaca. Totusi, teoria aceasta nu s-a bucurat de acceptare generala. Dovezile prezentate pana acum nu sunt concludente. Avand in vedere ca numeroase „lucrari” sunt cunoscute ca au circulat printre iudei numai in forma orala, se considera ca referirea lui Papia la faptul ca Matei a scris „oracolele” lui Isus inseamna mai degraba o compunere orala si nu una scrisa si ca „Evanghelia” lui Irineu ar fi putut la fel sa fi fost o relatare orala. Nu exista vreo dovada ca Papia si Irineu se refera la ceea ce noi cunoastem astazi ca Evanghelia lui Matei. Motivele pentru care se deduce ca Evanghelia lui Matei, asa cum o avem noi astazi, a fost scrisa la origine in greceste sunt dupa cum urmeaza:
1. Textul grec al lui Matei nu da pe fata caracteristicile unei lucrari traduse. Presupusele aramaisme apar si in celelalte Evanghelii si s-ar putea sa nu reflecte altceva decat ca scriitorul gandea in aramaica in timp ce scria in greceste. Cartea Apocalipsei este plina de expresii idiomatice aramaice.
2. Uniformitatea limbii si a stilului da impresia distincta ca aceasta carte a fost scrisa mai intai in greceste.
3. Marile asemanari lingvistice cu greaca lui Marcu in particular si in mai mica masura cu a lui Luca, pare sa inlature posibilitatea ca limba aceasta greaca sa fie o traducere.
Cu privire la originea celor patru Evanghelii, vezi p. 175-181.
2. Cadrul istoric. In decursul vietii lui Hristos, tara Palestinei se afla sub jurisdictia Romei, ale carei legiuni conduse de Pompei au supus regiunea si au anexat-o provinciei romane Siria in anii 64-63 i.Hr. Intrucat se bucurasera de independenta politica timp de vreo 80 de ani inainte de venirea romanilor, iudeii erau foarte iritati de prezenta si autoritatea reprezentantilor civili si militari straini. Numirea de catre Senatul roman a lui Irod cel Mare (37-4 i.Hr.) ca rege peste o mare parte din Palestina, a facut soarta iudeilor cu atat mai amara. Vezi p. 39-42.
De la sine inteles, dorinta dupa independenta a devenit o obsesie nationala si a afectat practic fiecare faza a vietii nationale. Mai presus de toate, dorinta aceasta influenta gandirea religioasa a timpului si interpretarea pasajelor mesianice ale VT. Subjugarea iudeilor de catre Roma era rezultatul direct al neascultarii fata de cererile divine (vezi vol. IV, p. 30-33). Prin Moise si profeti Dumnezeu avertizase pe poporul Sau cu privire la suferintele care aveau sa vina dupa neascultare.
In mod destul de natural iudeii doreau eliberarea de sub indoitul jug impus lor de Cezar si de Irod. De repetate ori au aparut pretinsi mesia pentru a apara drepturile si pentru a repara prin sabie nedreptatile suferite de poporul lor. Iudeii credeau din inima ca profetiile mesianice ale VT fagaduiau un mesia politic, care in acelasi timp sa elibereze pe Israel de opresiunea straina si sa supuna toate natiunile. Aspiratiile politice denaturau in felul acesta nadejdea mesianica si, intrucat Isus din Nazaret nu a implinit aceste false asteptari, mandria nationala a impiedicat in mod efectiv recunoasterea si admiterea Lui ca fiind Acela cu privire la care dadusera marturie profetii.
Pentru o discutare completa a fundalului istoric al Evangheliilor vezi p. 41-67.
3. Tema. Tema fiecareia din cele patru Evanghelii este intruparea, viata exemplara, lucrarea publica, moartea inlocuitoare, invierea si inaltarea Domnului si Mantuitorului nostru Isus Hristos. Nu din intamplare cele patru Evanghelii au devenit parte din canonul sacru al NT. Fiecare are propria ei contributie personala la alcatuirea naratiunii Evangheliei. Atat de mult era cuprins in misiunea Fiului lui Dumnezeu pe acest pamant incat ar fi fost dificil, daca nu imposibil, chiar pentru cineva care ar fi fost extrem de strans asociat cu Isus, sa prinda semnificatia fiecarui detaliu al vietii aceleia minunate. Pentru a se pastra pentru generatiile viitoare un tablou pe cat de complet, pe atat de necesar al vietii si lucrarii lui Isus, Inspiratia a condus si a calificat patru barbati ca sa pastreze un raport al naratiunii Evangheliei, poate fiecare din punctul de vedere care-l atragea pe el personal. Fiecare din cei patru evanghelisti era calauzit de un scop distinct cand scria. Fiecare a omis anumite incidente mentionate de altii si a adaugat propriile sale amanunte. Vezi p. 191,192.
Este ca si cum patru pictori s-au apucat sa produca un portret al lui Isus, fiecare dintr-un punct de vedere deosebit. Pentru fiecare subiectul este acelasi, dar aspectul este diferit. Luate laolalta, toate cele patru portrete ofera un concept mai complet si perfect al lui Isus, decat un singur tablou. Tabloul compus, prezentat de cei patru evanghelisti, ne face in stare sa vedem viata lui Hristos in adevarata perspectiva. Tot ce avem noi nevoie sa cunoastem cu privire la Mantuitorul a fost descoperit (vezi CW 158).
Calauzit de Inspiratie, fiecare evanghelist a ales intamplari si le-a aranjat in modelul care-i parea cel mai corespunzator obiectivului din punctul sau de vedere. In felul acesta, el a omis incidente adesea narate de altii, cu rezultatul ca uneori este dificil sa legam intre ele diferitele parti ale naratiunii Evangheliei si sa atribuim fiecareia in parte locul ei corect in succesiunea evenimentelor. „Nu exista totdeauna ordine perfecta si unitate aparenta in Scripturi. Minunile lui Hristos nu sunt date in ordine exacta” (EGW MS 24, 1886). Pentru un aranjament sugestiv al evenimentelor din viata lui Hristos, vezi p. 196-201.
Fiecare din cei patru evanghelisti Il prezinta pe Isus cititorilor sai intr-un mod caracteristic, in concordanta cu obiectivele naratiunii Evangheliei sale. Matei si Luca Il prezinta amandoi cu accent asupra rolului Sau ca Fiu al omului; Marcu si Ioan pun accentul asupra adevaratei Lui divinitati si-L prezinta ca Fiu al lui Dumnezeu. Matei Il prezinta pe Isus ca fiu al lui Abraam, iudeu, Cel care a venit ca implinire a fagaduintelor date parintilor. Luca Il arata ca Fiu al lui Adam (Luca 3,38), si in felul acesta ca Mantuitor al intregii omeniri. Luand divinitatea Lui ca ceva de la sine inteles, Marcu spune numai ca El este Fiul lui Dumnezeu (Marcu 1,1). Ioan afirma ca adevarata umanitate a lui Isus (Ioan 1,14) nu discrediteaza in nici un fel faptul ca El este divin in sensul absolut al cuvantului (Ioan 1,1-3).
O caracteristica distinctiva a Evangheliei lui Matei este intregimea cu care autorul relateaza predicile si alte discursuri ale Mantuitorului. El Il prezinta pe Hristos ca Marele Invatator. Evanghelia lui contine sase cuvantari mari, relatate considerabil pe larg, pe care celelalte Evanghelii fie le relateaza pe scurt, fie nu le relateaza deloc. Acestea sunt dupa cum urmeaza: 1) Predica de pe munte, (cap. 5-7,2) cuvantarea despre ucenicie, (cap. 10,3) predica de pe tarmul lacului, constand in intregime din parabole, (cap. 13,4) cuvantarea despre smerenie si legaturile dintre oameni, (cap. 18,5) cuvantarea despre fatarnicie, (cap. 23,6) cuvantarea despre revenirea lui Hristos, (cap. 24,25).
O a doua caracteristica importanta are de a face cu aspectele acelea ale Evangheliei care descopera lamurit felul cititorilor si ascultatorilor pe care Matei ii avea in gand cand scria. Ascultatorii acestia pare sa fi constat in mare masura din crestini iudei si iudei necredinciosi. Scopul sau era evident de a converti pe cei din urma la credinta in Isus ca Mesia al profetiei, si de a intari credinta celor dintai. Mai mult decat toti ceilalti scriitori de Evanghelie la un loc, Matei prezinta pe Isus ca pe Acela catre care aratau tipurile VT si Acela in care ele au fost implinite. El prezinta pe Isus ca venind nu pentru a inlatura „Legea” ci pentru a o implini (cap. 5,17). El prezinta pe Isus ca pe Fiul lui Abraam si Fiul lui David, parintele natiunii si cel mai indepartat ilustru imparat al ei.
Tocmai conceptia lor falsa despre persoana lui Mesia si natura imparatiei Lui i-a condus pe iudei sa-L respinga. Mesia al visurilor lor era un imparat mare care urma sa duca natiunea la independenta si la suprematie mondiala. Dar pentru Mesia ca Imparat al neprihanirii, Cel care urma sa-i conduca sa biruie pacatul in propriile lor vieti si sa infaptuiasca adevarata libertate spirituala, nu aveau nici o intelegere. Iudeii nu erau in stare sa impace acele pasaje ale VT care prezinta un Mesia suferind cu altele care prezic domnia Lui plina de slava, cu rezultatul ca treceau cu vederea pe cele dintai si aplicau gresit pe cele din urma (vezi DA 30, 212, 257, 777). Pentru iudei aceste pasaje aparent contradictorii erau un paradox nerezolvabil. Ei asteptau exclusiv ceea ce considerau a fi imparatia slavei Sale – si nu gaseau nici un loc in planurile lor pentru imparatia harului Sau, conditia premergatoare a imparatiei slavei (vezi la cap 4,17; 5,2.3). Matei pare sa fi intampinat o greutate in a rezolva dilema ca Mesia cel biruitor era si un Mesia care sufera. El rezolva problema aceasta, aratand ca Isus era cu adevarat imparatul lui Israel si „Samanta” fagaduita lui David, dar si un Mesia care sufera. Vezi la Matei 2,1.
Un alt fapt important de tinut minte in studierea cartii lui Matei este acela ca Evanghelia aceasta prezinta viata lui Hristos intr-o ordine esential logica, pe subiecte si nu cronologica. De fapt, exista o succesiune generala cronologica in aranjamentul fazelor majore ale vietii si lucrarii lui Isus. Dar succesiunea evenimentelor in cuprinsul unei anumite perioade nu urmeaza in mod necesar adevarata ordine cronologica. De fapt, Matei se abate de la succesiunea strict cronologica in mai mare masura decat oricare dintre ceilalti scriitori de Evanghelie, obiectivul lui principal fiind de a dezvolta o conceptie a vietii si misiunii lui Isus care va contribui la scopul lui primar in scriere. El nu este cronicarul, relatand evenimentele asa cum au ele loc, ci istoricul, cugetand asupra insemnatatii acelor evenimente pe fundalul mai cuprinzator al cadrului lor in istoria natiunii alese. Vezi p. 191,192.
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
