1. Titlu. Manuscrisele cele mai timpurii existente poarta titlul simplu „Dupa Marcu”. Mai tarziu, cand termenul „Evanghelie” a ajuns sa fie aplicat la naratiunea vietii si lucrarii lui Isus, el a fost incorporat in titlul acestei carti. Titlul gasit in KJV, „Evanghelia dupa Sfantul Marcu”, apare numai in manuscrisele tarzii.
1. Autorul. Marturia unanima si consistenta a traditiei crestine arata la Ioan Marcu drept autor al Evangheliei care poarta numele lui. Numele Marcu este de la latinescul Marcus si este supranumele scriitorului (Fapte 12,12.25). Primul lui nume era Ioan (vezi cap. 13,5.13). Numele mamei lui era Maria (cap. 12,12). Era var cu Barnaba (Coloseni 4,10), care candva fusese locuitor al insulei Cipru (Fapte 4,36). Casa lui Marcu din Ierusalim pare sa fi fost casa in care era „odaia de sus” (vezi la Matei 26,18), unde cel putin pentru un timp au locuit unii din apostoli dupa inviere si inaltare (Ioan 20,19; Fapte 1,13) si unde se adunau membrii bisericii primare din Ierusalim (Fapte 12,12). Ioan Marcu este cel care l-a insotit pe Pavel si pe Barnaba in prima parte a cele dintai calatorii misionare a lor (cap. 13,5.13). Intr-o calatorie de mai tarziu Marcu l-a insotit pe Barnaba in insula Cipru (cap. 15,36-39). Mai tarziu el pare sa fi lucrat sub indrumarea lui Petru si a lui Pavel (1 Petru 5,13; Coloseni 4,10; 2 Timotei 4,11). Faptul ca Evanghelia poarta numele unui om ramas atat de mult in umbra ca Marcu este o dovada indirecta a autenticitatii ei si a faptului ca el este autorul. Daca aceasta carte ar fi fost o contrafacere, fara indoiala ca i-ar fi fost atasat numele unei persoane mai bine cunoscute care fusese asociata personal cu Isus, ca de pilda apostolul Petru. Nu exista nici un motiv temeinic pentru a pune la indoiala autenticitatea cartii sau faptul ca Marcu a fost autorul ei. Papias, episcop al cetatii Hierapolis, cam la 10 mile departare de Colose si Laodiceea din Asia Mica, este cel dintai scriitor cunoscut care vorbeste de Marcu numindu-l autor al acestei Evanghelii. In Interpretarile sale, asa cum este citat de Eusebiu ( Istoria Bisericeasca, iii.39; ed. Loeb, vol.1, p.297), spune:
„Si Prezbiterul [cel mai probabil prezbiterul Ioan] obisnuia sa spuna aceasta: ‘Marcu a devenit interpretul lui Petru si a scris exact tot ce isi amintea, intr-adevar, nu in ordine, despre lucrurile spuse sau facute de Domnul. Deoarece el nu-L auzise pe Domnul si nici nu-L urmase, ci mai tarziu, cum am spus, l-a urmat pe Petru, care obisnuia sa dea invatatura asa cum cerea nevoia, dar fara sa faca, ca sa zicem asa, un aranjament al cuvintelor Domnului, asa ca Marcu n-a facut nimic gresit scriind astfel lucruri separate asa cum si le aducea aminte. Deoarece a dat atentie unui lucru si anume sa nu lase afara nimic din ceea ce auzise si sa nu faca in ele afirmatii false’ ”.
Afirmatia acestea este in armonie cu referirea lui Petru la Marcu numindu-l „fiul meu” (1 Petru 5,13)
Relatarea lui Papias este luata in general ca implicand faptul ca Marcu a servit ca traducator pentru apostolul Petru cand se adresa unor ascultatori in a caror limba nu era versat, pe cat se pare in calatorii in alte tari unde nu era vorbita aramaica, limba materna a lui Petru. Totusi, vezi AA 40. Probabil Marcu a tradus relatarea lui Petru a Evangheliei atat de des incat a ajuns sa o cunoasca bine si astfel a fost pregatit sa scrie naratiunea Evangheliei sub inspiratia Duhului Sfant. Cei mai multi invatati sunt de acord ca raportul lui Marcu este cea mai timpurie din cele patru Evanghelii.
Parintii bisericesti nu sunt de acord asupra faptului daca Marcu a scris inainte sau dupa moartea lui Petru (c. anii 64-65 d.Hr.). Irineu din Lion (c. anul 185, d.Hr.) declara ca Evanghelia lui Marcu a fost scrisa dupa ce a murit Petru (Contra Ereziilor iii. 1,1). Clement din Alexandria (c. anul 190, d. Hr.) pe de alta parte plaseaza scrierea lui Marcu pe timpul vietii lui Petru (Eusebiu, op.cit., vi.14.5-7; ed. Loeb, vol.2, p.47.49). Ultimul punct de vedere pare sa fie mai in acord cu informatia disponibila. Dar oricare ar fi fost cazul, scrierea acestei Evanghelii trebuie sa fie plasata, fara indoiala, intre anii 55 si 70 d.Hr.
Multe afirmatii din Evanghelia dupa Marcu evidentiaza ca ea a fost scrisa pentru cititori ne-iudei. Cuvinte ca kenturion (Latinescul centurio, „centurion” [sutas]; cap. 15,39) si spekoulator (Latinescul speculator, „ostas de paza” [„calau”]; cap. 6,27) sugereaza ca in timp ce este scrisa in greceste, limba culta, ea era destinata romanilor. Marcu poate sa fi folosit cuvinte grecesti comune si nu latinesti pentru acesti slujbasi, dar el pare sa fi ales de repetate ori cuvinte latine in transliterare greaca, probabil datorita faptului ca ele urmau sa fie mai familiare pentru cititorii sai. El aplica sistemul monetar palestinian (cap. 12,42), evident pentru ca cititorii sai interesati nu-l cunosteau. La fel, el explica Pastele iudaic (cap. 14,12) si obiceiuri ale Fariseilor (cap. 7,3.4). El traduce diferite cuvinte si expresii aramaice (cap. 5,41; 7,34; 15,34). Nici una din acestea nu ar fi fost necesara pentru cititori palestinieni. In acelasi timp scriitorul era evident un iudeu care cunostea aramaica si Vechiul Testament, care, totusi, citeaza din traducerea LXX.
3. Cadrul istoric. Pentru o scurta schema a fundalului istoric al vietii si misiunii lui Isus vezi p. 272. Pentru o discutare mai completa vezi p. 41-67.
4. Tema. Marcu este cea mai scurta Evanghelie, totusi in multe privinte este cea mai viguroasa si mai puternica dintre toate. Desi are numai doua treimi din lungimea lui Matei, ea contine o relatare a celor mai multe din incidentele relatate in contrapartea ei mai lunga. Stilul ei este concis, viguros, incisiv, viu, plastic si adesea procura detalii insemnate care nu sunt mentionate de nici unul din ceilalti evanghelisti.
Marcu scoate in evidenta pe Isus ca Om de actiune, in timp ce Matei Il priveste ca Invatator. In felul acesta Marcu relateaza aproape toate minunile care sunt relatate de ceilalti doi scriitori sinoptici. Un cuvant caracteristic al lui Marcu este eutheos (sau euthus), „indata” pe care el il foloseste mai des decat toti ceilalti scriitori de Evanghelie laolalta. Vezi cap. 1,10.
Marcu relateaza viata lui Hristos in cea mai mare masura in ordine cronologica si nu pe subiecte asa cum face Matei. Accentul lui asupra minunilor scoate in evidenta scopul lui de a sublinia marea putere a lui Dumnezeu asa cum este evidentiata de multele „semne” si „minuni” savarsite de Isus. Aceasta este marturia primara a lui Marcu cu privire la demnitatea lui Isus, dupa cum aceea a lui Matei este faptul ca El a implinit prezicerile profetilor din vechime. Matei dovedeste ca Isus este Mesia pe temeiul faptului ca El este Acela despre care au marturisit profetii. Marcu dovedeste ca El este Mesia prin marturia puterii Lui divine, care se presupunea ca va fi mai convingatoare pentru cititorii sai intentionati – crestini cu antecedente pagane, probabil romane. Vezi p. 191, 272-274.
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
