1. Titlu. Cartea Estera isi preia numele de cel al eroinei principale a relatarii. Numele ei ebraic original a fost Hadasa (vezi cap. 2,7), dar probabil ca a ajuns sa fie cunoscuta ca Estera ca pe cand s-a casatorit cu Ahasveros (Xerxe), imparat (486-465 i.Hr.) al Imperiului medo-persan (vezi PK 598). Numele ei ebraic, Hadasa, inseamna “mirt”, in timp ce Estera este probabil un nume persan care inseamna „stea”. Mardoheu, care o adoptase pe Hadasa, verisoara lui, ca fiica a lui, se poate sa-i fi dat numele persan Estera, cand i-a poruncit sa nu-si faca cunoscuta nationalitatea (vezi cap. 2,10).
Cartea Estera este o relatare dramatica a felului in care Dumnezeu a folosit o tanara curajoasa, de o exceptionala frumusete, pentru a-si salva poporul intr-un timp de criza, cand acesta era amenintat cu exterminarea. Ca si in relatarea cu Rut, vedem rolul important al femeilor in marele plan al lui Dumnezeu pentru salvarea poporului Sau. Rut a fost o femeie dintre Neamuri, care s-a hotarat sa se identifice cu Israel si sa primeasca pe Dumnezeul lor ca Dumnezeu al ei, in timp ce Estera era o iudeica ce in providenta lui Dumnezeu a devenit imparateasa a celei mai mari natiuni a timpului ei. Ea si-a dat seama de adevarul si de urgenta intrebarii puse ei de catre tatal adoptiv: „Cine stie daca nu pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la imparatie?” (cap. 4,14). Dupa ce s-a rugat lui Dumnezeu, ea si-a riscat plin de curaj propria ei viata, pentru a salva viata poporului lui Dumnezeu, imprastiat in toate partile lumii cunoscute. Povestirea Esterei face pe cititorii ei sa-si dea seama de ocaziile pe care le poate aduce providenta lui Dumnezeu celui mai slab dintre slabi. Poate ca si noi „pentru o vreme ca aceasta” am „ajuns la imparafftie”.
2. Autorul. Autorul cartii Estera este necunoscut. Preocuparea profunda a autorului fata de binele poporului iudeu intr-un timp de criza nationala indica faptul ca era unul din neamul acela. Faptul ca autorul il precizeaza ca Mardoheu era beniaminit (cap. 2,5) ar putea sugerea ca el insusi era din semintia lui Beniamin. Faptul ca sunt mentionati numai iudeii „risipiti” (cap. 3,8) si niciodata nu sunt pomeniti cei din Ierusalim si Iudea lasa sa se inteleaga ca autorul cartii era preocupat numai si numai de primii si ca era deci unul dintre ei. Numeroasele cuvinte persane din carte, la care se adauga cunoasterea temeinica a treburilor si obiceiurilor persane, sugereaza ca el isi avea locuinta in Persia propriu-zisa si nu in una din provinciile indepartate ale imperiului. Sapaturile efectuate recent la Susa (Susan) confirma faptul ca scriitorul cunostea bine palatul, obiceiurile si regulile de la curtea persana. Impresionati de aceste descoperiri arheologice recente, multi cercetatori sunt inclinati sa creada ca autorul cartii trebuie sa fi fost atasat la curtea persana, pe vremea aceea sau curand dupa aceea, cel putin ca functionar de rang inferior sau ca a avut acces direct la informatiile acestea, prin o alta persoana de felul acesta.
S-ar putea ca autorul sa fie Ezra, care a condus la Ierusalim o expeditie in anul al 7-lea al lui Artaxerxe I (457 i.Hr.). Ezra a fost o autoritate cunoscuta in legea iudaica (vezi Ezra 7,1-14) si se poate sa fi slujit ca functionar imperial, poate ca jurisconsult al imparatului (vezi PK 607). Se pare ca, in orice caz Artaxerxe avea mare incredere in el (vezi Ezra 7,25-28). Criza pricinuita de Haman a aparut probabil in anul 474/473 i.Hr., cu 16 sau 17 ani inainte de plecarea lui Ezra la Ierusalim. Asadar, se poate crede ca Ezra era suficient de familiarizat cu amanuntele intamplarii, ca sa o fi scris el. Ca patriot zelos (Ezra 7,27.28), preot evlavios (v. 1-5), reformator pios (cap. 9,1 la 10,14), „carturar iscusit” (cap. 7,6) si administrator capabil (v. 6.10.21.25.26), Ezra trebuie sa fi manifestat un interes profund fata de aceasta criza care a avut loc pe cand era tanar. Cu siguranta el a avut calitatea sa scrie cartea Estera. Dar si Neemia ar fi putut sa fie autorul.
Din postfata cartii Estera (cap. 10) s-ar putea deduce ca Ahasveros (Xerxe) era mort la data scrierii cartii, deoarece „toate faptele privitoare la puterea lui si ispravile lui” erau „scrise in Cartea Cronicilor imparatilor Mezilor si Persilor”. Daca lucrul acesta este adevarat, atunci cartea Estera a fost scrisa dupa 465 i.Hr., an in care Ahasveros a fost asasinat de catre curteanul sau, Artabanus. Se subintelege de asemenea ca Imperiul persan stapanea inca lumea, deci cartea Estera ar fi putut sa fi fost scrisa inainte de caderea Persiei in 331 i.Hr. Numeroasele detalii ale naratiunii, dintre care multe sunt acum confirmate de arheologie, sugereaza insa ca scrierea s-a facut la scurt timp dupa ce intamplarile au avut loc, probabil de cineva care cunostea personal pe una sau mai multe persoane mentionate acolo.
Unii au sugerat ca s-ar putea ca Mardoheu sa fi fost autorul. Faptul ca se stie ca a detinut diferite slujbe neinsemnate la curte (Estera 2,11.19.21-23; 3,2-5; 4,1.2,6; 5,13), inainte de a fi promovat in functia de prim-ministru al imparatiei (cap. 8,1.2,7-10.15; 9,3.4, 20.31; 10,3), ar explica bine evidenta familiaritate a autorului cu palatul si obiceiurile si randuielile curtii. In plus, Biblia il mentioneaza in mod special pe Mardoheu ca unica persoana care avea aceasta familiaritate intima si, de asemenea, ca avea acces la textele oficiale ale diferitelor decrete la care se face referire. Cu siguranta, Mardoheu ar fi putut scrie cartea Esterei.
O tablita cuneiforma din Muzeul din Berlin mentioneaza un inalt functionar de stat, cu numele de Marduka (transliterarea babiloniana a lui Mordecai [KJV]), care, avand titlul de sipir, a servit ca sfetnic cu influenta la curtea de la Susa pe timpul lui Xerxe. Nici o alta persoana cu acest nume si care a detinut aceasta slujba in Susa, pe timpul lui Xerxes, nu este cunoscuta nici din Biblie, nici din alte izvoare.
La ordinul lui Ahasveros si in numele imparatului si cu sigiliul imparatesc, Estera si Mardoheu au trimis decrete oficiale in toate colturile imperiului, explicand schimbarea brusca in politica imperiala si autorizandu-i pe iudei sa se apere (cap. 8,9-14; cf. 9,31.32). Unii au considerat ca ceea ce este cunoscut acum drept cartea Estera s-ar putea sa fi fost inclus in soliile trimise iudeilor de catre Estera si Mardoheu, dar referintele cunoscute nu par sa justifice o astfel de concluzie. Dar e cu totul posibil ca Mardoheu sa fi scris cartea Estera, la care se adauga documentele particulare notate in carte. Faptul ca se face referire la el, la persoana a treia, in intreaga carte, n-are nici o influenta asupra problemei, daca el a fost autorul.
Asadar, dupa ce s-au spus si s-au facut toate acestea, autorul cartii Estera ramane necunoscut. Tot ce se poate spune cu certitudine este ca acesta trebuie sa fi fost un iudeu. care a trait la Susa, pe vremea cand au avut loc intamplarile povestite in carte.
3. Cadrul istoric. La moartea lui Dariu I (Histaspe sau „cel Mare”) in 486 i.Hr., fiul sau, Xerxe, a urcat pe tron si a domnit pana la moartea sa, in 465 i.Hr., fiind urmat, la randul sau, de fiul sau, Artaxerxe. Ahasveros din Biblie este deci Xerxe din istorie. Numele Ahasveros (Ahasuerus in KJV) vine din transliterarea latina a lui ‘Achashwerosh, echivalentul ebraic al babilonianului Achshiyarshu. Traducatorii LXX l-au confundat pe Ahasveros cu Artaxerxe. Ahasveros din n cartile Ezra si Estera nu este Ahasveros din Daniel 9,1, care a fost tatal lui Dariu Medul.
In ultimii ani de domnie ai lui Dariu Histaspe si in prima parte a domniei fiului si urmasului lui, Xerxe (Ahasveros), Imperiul persan a atins punctul culminant al puterii lui. Dupa Estera 1,1, stapanirea lui Ahasveros se intindea spre apus, de la frontiera de nord-vest a Indiei, pana la hotarul nordic al Etiopiei. De la est la vest, lungimea lui masura 48000 de km, iar latimea varia intre 800 si 2400 de km. Suprafata lui era de aproape 18580 km2. Susan (Susa) era una din capitalele Imperiului persan, o cinste care e impartita cu Ecbatana si Persepolis. Persii au reprezentat o ramura a familiei de rase indo-europene si au fost, de fapt, primii din aceasta grupa care au stapanit lumea. Pentru o mai aprofundata cercetare a perioadei istoriei persane, in care au avut loc relatarile din cartea Estera, vezi p. 59-61.
Din punct de vedere al istoriei biblice, evenimentul principal din cursul domniei lui Cir (c. 553-530 i.Hr.), cel dintai imparat al Imperiului persan, a fost decretul din primul an de domnie al lui, care ii autoriza pe iudei sa se intoarca in Palestina, in 536 (vezi p. 96, 97) si sa rezideasca Templul (Ezra 5,13). Dand curs decretului acestuia, Zorobabel a condus cam 50.000 de iudei inapoi in Iudea si a inceput rezidirea Templului (Ezra 1,5.6; 3,1-10). Dupa un timp, insa, lucrarea s-a oprit ca urmare a diferitelor dificultati si descurajari care s-au produs (vezi Ezra 4,1-5.24; cf. Hagai 1,1–4). Cat ii priveste pe iudei, domnia lui Cambise (530-522 i.Hr.), fiu si urmas al lui Cir, a fost de mai mica importanta, deoarece se pare ca acesta n-a prea avut interes fata de bunul mers al lor. Dar indata ce a preluat tronul, Dariu Histaspe (522-486) a confirmat decretul initial al lui Cir, dand si el un decret (vezi Ezra 4,24; 6,1) care a avut ca rezultat terminarea Templului lui Zorobabel, in 515 i.Hr. (vezi Ezra 6,1.15).
La inceputul sec. al V-lea, Atena i-a ajutat pe grecii care traiau pe coasta apuseana a Asiei Mici in lupta lor de eliberare de sub stapanirea persana. Dariu a raspuns acestei provocari aduse puterii sale conducand o armata in Grecia pentru a-i pedepsi pe atenieni. Avand o armata neinsemnata, atenienii au intampinat puternicele ostiri persane pe plaja de la Maraton si au administrat navalitorilor o infrangere decisiva care a facut necesara retragerea imediata a lui Dariu in Asia (490 i.Hr.). Insa, pe cand facea pregatiri pentru o noua invadare a Greciei, Dariu a murit (486 i.Hr.). Fiul si urmasul sau, Xerxe I sau Ahasveros (486-465), a revenit in Grecia doar pentru a suferi o mare infrangere la Salamis (480 i.Hr.). Atunci Xerxe s-a intors in Asia definitiv, lasandu-i raspunderea generalului sau Mardonius. Mardonius a fost infrant la Plataea, in anul urmator, si ca urmare fortele persane au parasit Europa pentru a nu se mai intoarce niciodata.
Marea sarbatoare din anul al treilea al lui Xerxe (Ahasveros) pare sa fi avut loc la scurt timp inainte ca el sa paraseasca Susan (Susa) pentru a merge in expeditia nefasta din Grecia. Fara indoiala ca inainte de plecarea lui in 482/481 i.Hr., s-a dat porunca „sa stranga pe toate fetele, fecioare si frumoase” (Estera 2,3). Executarea completa a acestui decret a cerut, fara indoiala cateva luni. Curand dupa intoarcerea lui Xerxes la Susa, se pare ca Estera i-a fost prezenta si facuta imparateasa.
S-ar putea ca lovituri continue date de flota ateniana, pe tarmurile apusene ale Asiei Mici, in cursul urmatorilor cativa ani, alaturi de tulburarile din alte parti ale intinsului imperiu, sa-l fi pregatit pe imparat sa accepte planul lui Haman de a-i extermina pe iudei. Daca ar fi fost adus la indeplinire, planul acesta ar fi marcat o schimbare completa a atitudinii anterioare prietenoase si chiar generoase a monarhilor persani fata de iudei, asa cum se demonstrase in timpul domniei lui Cir si a lui Dariu. Marea eliberare a iudeilor, prin curajul Esterei, i-a ajutat pe iudei sa intre din nou in gratia imparateasca si a pregatit calea actiunilor lui Ezra si Neemia, cativa ani mai tarziu, si indeosebi a insemnatului decret al fiului si urmasului lui Xerxe, Artaxerxe I (465-423 i.Hr.) din anul 457 i.Hr.
4. Tema. Captivitatea babiloniana marcheaza o intrerupere distincta in viata iudeilor ca natiune. Pentru un timp, fluviul istoriei iudaice a disparut si a curs subteran, iar cand a reaparut, era total schimbat. Iudeii nu mai erau atat de mult o natiune, cat un neam si o biserica. Biblia nu contine nici o relatare istorica a timpului exilului si a celui post-exilic, asa cum e definita de obicei istoria, dar spiritul acelei perioade este admirabil exprimat in naratiunile din Daniel si Estera. Cartea Estera este unul dintre cele cinci suluri care erau citite, din timpuri stravechi, in fiecare sinagoga la cele cinci ocazii de sarbatoare ale anului. Pare ca tocmai acest ciclu anual de lecturi a determinat amplasarea Esterei in canonul ebraic. Ordinea celor cinci este: Cantarea Cantarilor, Rut, Plangeri, Eclesiastul si Estera. Estera vine a cincia, deoarece este citita la sarbatoarea finala a anului, zilele de Purim (vezi la cap. 3,7; 9,26).
Considerata ca fiind o piesa de literatura, Estera este atat o idila cat si un poem epic. Ea descrie o criza in viata poporului lui Dumnezeu, care ii ameninta cu nimicirea. Instrumentul eliberarii este o iudeica care a trecut de la o existenta linistita alaturi de varul si tatal ei adoptiv, Mardoheu, la rangul de imparateasa a unui imperiu mondial. Naratiunea o caracterizeaza pe Estera ca fiind o femeie cu o judecata clara, cu o remarcabila stapanire de sine cu spirit nobil de jertfire de sine. Apelul lui Mardoheu, „cine stie daca nu pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la imparatie?” (cap. 4,14) a facut-o pe tanara imparateasa sa declanseze actiunea sa eroica. Coplesita de solemnitatea momentului, spiritul ei curajos s-a trezit pentru a raspunde provocarii momentului prin cuvintele miscatoare: „Daca va fi sa pier, voi pieri”. Cand, la momentul critic i s-a intins sceptrul, ea nu l-a dat in vileag imediat pe ticalos, ci manifestand o admirabila stapanire de sine si grija deliberata, ea i-a adus pe imparat si Haman intr-o situatie dinainte calculata pentru a fi mai propice scopului urmarit. Literatura epica nu ar putea concepe o derulare mai dramatica si mai surprinzatoare a circumstantelor ca acelea care au condus la demascarea si moartea lui Haman. La Purim, Sarbatoarea Sortilor, iudeii comemoreaza totdeauna dejucarea de catre Ceruri a planului rau al lui Haman, al carui „sort” parea ca ii va da sorti de izbanda (vezi cap. 3,7).
Caracterul religios si invatatura morala a cartii Estera pot fi rezumate in cele ce urmeaza:
Cu toate ca Numele lui Dumnezeu nu apare nicaieri in carte, providenta Lui e manifestata pretutindeni. Cartea aceasta n-ar fi putut fi scrisa de cine care nu credea in Dumnezeu; nici un credincios nu o poate citi fara nu simta cum credinta lui este intarita. Eliberarea e prezentata de scriitor ca rezultat al unei credinte vii in Dumnezeu.
Cartea Estera ofera un raport al originii uneia dintre cele mai importante sarbatori nationale iudaice, Sarbatoarea Purim, care este inca tinuta prin manifestari de bucurie, in fiecare an.
O invatatura morala vitala strabate naratiunea. Datorita efemerei si scurtei clipe de popularitate a lui Haman, natura trecatoare a puterii si proprietatii pamantesti devine dureros de evidenta. Dumnezeu ii smereste pe cei mandri si ii inalta pe cei care se incred in El.
Providenta lui Dumnezeu se manifesta in mod evident. Puterea divina este unita cu efortul omenesc. Mijloacele folosite sunt omenesti, dar eliberarea in sine este dumnezeiasca.
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
