1. Titlu. Aceasta epistola a fost adresata bisericilor Galatiei. Nu se stie daca acestea erau in Galatia de Nord, in orase ca Tavium, Persia si Ancira (modernul Ancara) sau in Galatia de sud, in Antiohia, Iconia, Listra, Derbe si alte orase (vezi harta, pag. 33). Prima varianta este numita teoria galateana de nord, si cealalta teoria galateana de sud. In ce priveste o tratare a acestor doua teorii vezi Nota Aditionala la Fapte 16. Numele Galatia e derivat de la anumite triburi galice care au invadat Asia Mica pe la 278 i. Hr. si s-au asezat in partea de nord a ceea ce a devenit, in anul 25 i. Hr. provincia romana Galatia.
2. Autorul. Originea paulina a acestei epistole n-a fost serios combatuta. Dovezile interne ale epistolei insasi sunt convingatoare. In intregime, aceasta epistola este corespunzatoare caracterului lui Pavel asa cum este cazul si in alte scrisori atribuite lui. Scriitori crestini post-apostolici cunosteau epistola si o considerau ca provenea de la el. Ea apare in cele mai timpurii liste ale cartilor Noului Testament.
3. Cadrul istoric. In cea dintai calatorie a lor, cam prin anii 45-47 d.Hr., Pavel si Barnaba au infiintat bisericile din Antiohia (in Pisidia), Iconia, Listra si Derbe (vezi Fapte 13:14 la 14:23). Dupa inapoierea lor la Antiohia au fost trimisi la Ierusalim pentru rezolvarea dilemei daca convertitilor dintre neamuri trebuia sa li se ceara sa practice riturile si ceremoniile iudaismului (vezi Fapte 15). Conciliul de la Ierusalim, care a fost convocat si s-a intrunit prin anul 49 d.Hr., a decis sa nu se faca o astfel de cerere neiudeilor. La scurt timp dupa conciliu, Pavel a inceput a doua calatorie misionara, intovarasit de Sila. Ei au vizitat mai intai din nou bisericile din Galatia de sud pe care Pavel le organizase in prima lui calatorie, trei dintre care sunt amintite in mod specific – Derbe, Listra si Iconia (vezi Fapte 16:1-5). Apoi au dus Evanghelia in Frigia si Galatia (vezi vers. 6). Aceia care sustin teoria galateana nordica (vezi Nota Aditionala la Fapte 16) noteaza ca dupa vizita la Derbe, Listra si Iconia, Pavel si Sila au trecut prin ceea ce Luca numeste Galatia. De aici s-ar putea deduce ca Luca se gandeste la regiunea locuita de gali si nu la provincia romana Galatia, care cuprindea alte tinuturi a sud (vezi harta, p. 33). Pavel s-a mai reintors in Galatia inca odata la inceputul celei de a treia calatorii misionare, cam prin anii 53 si 54 d.Hr. Evident Epistola catre Galateni trebuie sa fi fost scrisa dupa evenimentele relatate in Ga. 2:1-14. daca se face aici aluzie la conciliul de la Ierusalim descris in Faptele 15, scrisoarea trebuie sa fi fost scrisa dupa incheierea celei de-a doua calatorii (vezi Fapte 15:36-41). In afara de aceasta, potrivit cu Gal 4:13 pare ca Pavel deja vizitase bisericile din Galatia de doua ori, si daca lucrurile stau asa, scrisoarea trebuie sa fi fost scrisa dupa incheierea celei de-a doua calatorii. Daca este acceptata teoria galateana de nord, scrisoarea catre galateni trebuie sa fi fost scrisa dupa a treia calatorie, deoarece Pavel nu vizitase bisericile galatene de nord in prima sa calatorie. In acord cu aceasta, data scrierii ar putea sa fie iarna anului 57/58 d.Hr.
Un argument prezentat in favoarea Corintului ca loc de scriere este stransa asemanare in continut dintre epistola aceasta si cea catre romani care a fost scrisa in timpul celei de-a treia vizite a lui Pavel la Corint. Indreptatirea prin credinta este tema ambelor epistole, si ambele se ocupa pe larg cu deosebirea dintre „Lege” si Evanghelie”.
Daca e acceptata teoria galateana de sud, e posibila o data timpurie ca 45 d.Hr. unii gandesc ca ar fi putut sa fie scrisa chiar inainte de Conciliul de la Ierusalim, indata dupa intoarcerea lui Pavel la Antiohia din intaia lui calatorie. Motivul pentru care aceasta concluzie e ca epistola nu contine nici o mentionare specifica a conciliului sau a deciziei asupra careia s-a cazut acolo de acord. La obiectiunea ca Pavel vizitase deja bisericile galatene de sud de doua ori, aceia care sustin teoria galateana de sud raspund ca aceasta revenire a lui la ei in prima calatorie trebuie sa fie considerata a doua vizita (vezi Fapte 14:21-23).
Scopul scrisorii este evident din continutul ei. Apostazia ameninta sa inceapa daca nu incepuse deja, si drept urmare scrisoarea este in mod natural apologetica. Apostazia a aparut ca rezultat al activitatilor invatatorilor iudaizanti, poate ale aceluiasi grup care a starnit tulburare in biserica din Antiohia din Siria asupra aceleiasi probleme (vezi Fapte 15:1). Tocmai discordia cauzata de acesti oameni la Antiohia a precipitat conciliul de la Ierusalim. La acel conciliu Pavel a fost din nou combatut de iudaizanti, care sustineau ca noii convertiti dintre neamuri trebuiau sa respecte obligatiile legale iudaice. Ei au cerut circumciderea lui Tit (vezi Gal 2:3-4). In epistola aceasta Pavel nu e atat de mult preocupat de circumciziune sau de alt amanunt al legii ceremoniale, indeosebi, cat e de invatatura falsa ca omul se poate salva pe el insusi tinand cerintele „Legii”. Lucrul acesta este evident din faptul ca Pavel, ocazional, participase la oarecare proceduri rituale (Fapte 18:18; 21:20-27). El a circumcis pe Timotei (Fapte 16:3).
Acesti invatatori mincinosi pare ca avusesera un mare succes in eforturile lor, si pare sa fi inselat o mare parte din membrii bisericilor din Galatia prin invataturile lor (vezi Gal 1:6). Nu e clar cat de departe mersesera bisericile in practicarea faptica a legalismului inainte de a fi primit epistola lui Pavel, dar este evident din tonul general al scrisorii ca era o primejdie iminenta de apostazie generala. Acesti invatatori lucrau in directa opozitie cu decizia conciliului. Ei nu numai ca repudiau Evanghelia lui Pavel dar si combateau autoritatea lui ca apostol. Ei faceau mare caz din faptul ca Pavel nu era unul din cei doisprezece alesi si hirotoniti de Hristos.
Pentru a lamuri galatenilor eroare in care cazusera, Pavel a reafirmat marile principii ale Evangheliei asa cum li le spusese. Dar, intrucat ei acuzau pe Pavel ca predica o Evanghelie falsa, si intrucat acesta implica pretentia lor in plus ca el nu era calificat sa invete, Pavel s-a simtit obligat sa prezinte dovezi care aparau apostolia lui. Aceasta explica partea autobiografica a scrisorii (cap. 1:11 la 2:14). Scopul sau urmarit prin prezentarea unui raport atat de amanuntit al experientelor personale era de a dovedi valabilitatea Evangheliei sale. El de asemenea a subliniat faptul ca invataturile pe care el le explicase apostolilor la conciliu, erau in armonie cu acelea ale conducatorilor care fusesera asociati cu Isus si care primisera solia direct de al El.
4. Tema. Tema Epistolei catre Galateni este neprihanirea obtinuta prin credinta in Isus Hristos. Aceasta e pusa in contrast cu conceptia iudaica a neprihanirii la care se ajunge prin conformarea la „lucrarile” prescrise de sistemul iudaic. Scrisoarea aceasta inalta ceea ce facuse Dumnezeu prin Hristos pentru mantuirea omului si inlatura scurt ideea ca omul poate fi indreptatit prin propriile sale merite. Ea proslaveste darul fara plata al lui Dumnezeu in contrast cu incercarile omului de a se mantui singur.
Subiectul specific in discutia dintre Pavel si invatatorii eretici din Galatia era: conformarea fata de formele si cerintele prescrise ale iudaismului da cuiva dreptul la favoarea si buna primire inaintea lui Dumnezeu? Raspunsul categoric era: „Nu”, „omul nu este socotit neprihanit [„drept”]prin faptele legii, ci prin harul lui Hristos (cap. 2:21; 5:4).
Fiind „copii ai fagaduintei” (cap. 4:28) crestinii sunt „mostenitori” (cap. 3:6.7.14.29). devenind fapturi noi in Hristos (cap. 4:7; 6:15) , „calauziti de Duhul” (cap. 5:18), si Hristos locuind in inima lor prin credinta, si cu lege morala a lui Dumnezeu scrisa in ea (Gal 2:20; Evr 8:10), ei nu mai duc lipsa, ca niste prunci nevarstnici, e un „indrumator” care sa-i dirijeze (Gal 3:23-26; 14:17). In timp ce iudeii se faleau cu dreptatea pe care ei presupuneau ca o castigasera prin propriile lor eforturi de a tine legile lui Dumnezeu (Rom 2:17; 9:4), crestinii recunosc ca ei nu au nimic cu ce sa se laude decat cu puterea mantuitoare a crucii „Domnului nostru Isus Hristos” (vezi Gal 6:14).
Termenul „lege” din Galateni reprezinta intreaga revelatie, la Sinai, a regulilor lui Dumnezeu pentru copii Sai – legile morale, reguli civile si rituale. La acestea iudeii au adaugat ulterior un sir numeros de legi omenesti. Ei au gandit in chip gresit ca prin propria lor putere erau in stare sa-si castige propria mantuire. Epistola catre Galateni se ocupa, nu atat de mult cu vreuna din legile acestea ca atare, ci cu ideea eronata ca un om poate sa-si castige mantuirea prin aderarea riguroasa la diferite obligatii legale. Problema centrala este ascendentul mantuirii prin credinta fata de mantuirea prin fapte.
Pavel arata ca fagaduintele evanghelice au fost confirmate lui Avraam in legamant, si descoperirea legii lui Dumnezeu 430 de ani mai tarziu, nu a schimbat conditiile acelui legamant (cap. 3:6-9.14-18). „Legea” nu era intentionata sa inlocuiasca legamantul sau sa procure un alt mijloc de mantuire, ci sa ajute pe oameni sa inteleaga si sa-si insuseasca prevederile de har dumnezeiesc ale legamantului. Scopul „legii”, „sfarsitul” sau obiectivul ei era de a duce pe oameni la Hristos (vezi Rom 10:4), nu de a deschide pentru ei o alta cale de mantuire. In cea mai mare parte, insa, iudeii au ramas prin propria lor alegere in necunostinta de planul lui Dumnezeu de a face pe oameni neprihaniti prin credinta in Hristos, si au cautat sa-si stabileasca propria lor dreptate prin „faptele legii” (Gal 2:16; vezi Rom 10:3).
Pavel explica mai departe ca legamantul cu Avraam avea prevederi pentru mantuirea neamurilor, in timp ce „legea” nu avea; si ca deci neamurile urmeaza sa afle mantuirea prin credinta in fagaduinta facuta lui Avraam si nu prin „lege” (Gal 3:8.9.14.27-29). Eroarea grava introdusa in bisericile galatene de iudaizanti consta din incercari de a impune convertitilor dintre neamuri forme ceremoniale, ca de pilda circumciziunea si tinerea de „zile, luni, vremi si ani” (cap. 4:10; 5:2). Acea problema specifica nu mai exista, deoarece crestinii de astazi nu mai sunt in primejdia de a se intoarce la cerintele rituale ale iudaismului (cap. 4:9; 5:1). Aceasta nu vrea insa sa spuna, ca epistola Galatenilor reprezinta numai un interes istoric si fara de valoare instructiva pentru crestinii moderni. Includerea epistolei in canonul sacru, da certitudinea ca are invataturi de valoare si de importanta pentru timpul nostru (cf. Rom 15:4; 1Cor 10:11; 2Tim 3:16-17).
Dupa cum deja s-a notat (vezi p. 933), cuvantul „lege” in cartea Galatenilor include in sfera sa atat legea morala cat si pe cea ceremoniala; de fapt legea ceremoniala ar fi fost fara rost fara legea morala (vezi cap. 2:16) legii ceremoniale i s-a expirat durata la cruce (vezi Cols 2:14-17), dar legea morala – Decalogul – ramane in deplina vigoare (vezi Mat 5:17.18). Azi e primejdie de a adera la „slava” Decalogului fara a intra in spiritul lui (Mat 19:16-22; vezi Gal 5:22), asa dupa cum era pe vremea lui Pavel, a participa la sistemul sacrificial fara a intelege ca simbolurile ei aratau catre Hristos. Indiferent in ce masura, crestinii care cad in eroarea de a incerca sa se salveze singuri prin eforturile lor omenesti de a tine Decalogul, cad din har si ajung sa se plece „sub jugul robiei” (Gal 5:1-4). Pentru toti acestia, Hristos a murit in zadar (cap. 2:24). Avertizarea din cartea Galateni li se aplica. Crestinul tine Decalogul, nu pentru ca sa capete mantuirea, ci pentru ca e mantuit. Intr-adevar numai un om mantuit poate tine legea, deoarece Hristos locuieste in el.
Avertizarea aceasta se aplica acelora care se gandesc sa ajunga la un nivel mai inalt al dreptatii inaintea lui Dumnezeu prin aderare meticuloasa la randuieli facute de om privitoare la norme crestine de vietuire, ca de pilda imbracamintea si dieta. In felul acesta ei fac aceeasi greseala ca iudeii de pe vremea lui Hristos (vezi Rom 14:17, vezi Mar 7:1-14). Altii dau zecimea, iau parte la serviciile de la biserica, chiar tin Sabatul, sub inselaciunea ca prin aceasta castiga merite inaintea lui Dumnezeu. E adevarat, crestinul se va conforma credincios tuturor cerintelor divine. Dar el va face asa, nu in nadejdea ca va castiga favoarea inaintea lui Dumnezeu, ci pentru ca, in calitatea de fiu al lui Dumnezeu, prin credinta in harul mantuitor al lui Isus Hristos, e bucurie si fericire suprema de a-si ordona viata in armonie cu voia exprimata a lui Dumnezeu (vezi Mat 7:21-27; vezi E.G. White material suplimentar la Gal 3:24).
Invatatura proeminenta a cartii Galatenilor pentru biserica de azi este aceeasi cum a fost pe vremea lui Pavel – ca mantuirea nu poate fi capatata pe nici o alta cale decat prin credinta simpla in meritele lui Hristos (cap. 2:16; 3:2; 5:1) si ca nimic din ceea ce ar putea face un om nici in cea mai mica masura nu poate promova pozitia lui inaintea lui Dumnezeu sau creste sansele lui de a obtine iertare si rascumparare. Legea, fie morala sau ceremoniala, nu are putere de a elibera pe oameni din starea de pacat in care se gasesc (vezi Rom 3:20; 7:7). Aceasta este „Evanghelia” lui Pavel in contrast cu „evanghelia” pervertita a iudaizantilor (Gal 1:6-12; 2:2; 5:7-14).
Scrisoarea se incheie cu un apel de a nu abuza de libertatea Evangheliei, ci de a trai o viata sfanta (cap. 6). Iubirea crestina ar trebui sa conduca pe galateni sa se fereasca de un duh de sfintenie prefacuta, si sa procedeze cu bunatate fata de aceia care cad in ratacire. Biserica ar trebui sa fie cunoscuta pentru faptele ei bune – roadele Duhului – dar nu ar trebui sa incerce de a face fapte bune ca un inlocuitor al credintei in meritele lui Isus Hristos.
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
