1. Titlul. Epistola aceasta isi deriva numele de la faptul ca este adresata crestinilor din Filipi, o cetate a Macedoniei. In ce priveste istoria acestei cetati, vezi Faptele Apostolilor 16,12. Manuscrisele cele mai timpurii, incepand cu secolul al III-lea, poarta titlul simplu Pros Philippesious („Catre Filipeni”).
2. Paternitatea. Chiar in cuprinsul scrisorii apostolul Pavel este prezentat ca autor (cap. 1,1). El il vorbeste despre Timotei ca de unul din tovarasii sai (cap. 1,1; 2,19) si face referire la propria sa detentie (cap. 1,7) si la lucrarea sa anterioara de predicare in Macedonia (cap. 4,15), intr-un fel cu totul natural si in armonie cele cunoscute cu privire la viata lui Pavel. Biserica primara era in unanimitate de acord ca aceasta scrisoare ii apartine lui Pavel. Cea dintai marturie nebiblica cu privire la originea ei paulina vine de la conducatorul si martirul crestin Policarp, cam pe la mijlocul secolului al II-lea (vezi Vol. V, p. 125). Dovezile in favoare lui Pavel ca autor sunt atat de puternice incat nu exista nici o indoiala in aceasta privinta. In ce priveste data scrierii, vezi Vol. VI, pp. 105,106.
3. Cadrul istoric. Epistola catre Filipeni a fost scrisa din Roma in timpul primei intemnitari a lui Pavel acolo (vezi Vol. VI, pp. 105, 106). Trecusera peste zece ani de cand Pavel predicase prima data Evanghelia in Filipi. Luca relateaza imprejurarile primei vizite a apostolului acolo (Faptele Apostolilor 16). In timp ce era la Troa, pe coasta de nord-vest a Asiei Mici, cam prin anul 50 d.Hr., apostolul avusese o viziune in care a vazut „un om din Macedonia” rugandu-l staruitor: „Treci in Macedonia si ajuta-ne!” (Faptele Apostolilor 16,8.9). Pavel si tovarasii sai, Sila, Timotei si Luca, au raspuns imediat si au mers via Napoli la Filipi, primul loc din Europa unde a fost predicata Evanghelia (vezi Faptele Apostolilor 16,11.12). Acolo misionarii s-au alaturat unui mic grup de inchinatori, langa un rau din afara cetatii (vezi Faptele Apostolilor 16,13). Dintre acestia s-a evidentiat Lidia, „vanzatoarea de purpura din cetatea Tiatira”. Lidia si cei din casa ei au primit cu bucurie solia apostolilor, au fost convertiti si botezati. Dupa aceea, continuandu-si lucrarea de instruire, Pavel si Sila au intalnit o fata roaba posedata de un duh de ghicire; ea i-a proclamat de mai multe ori ca „robii Dumnezeului Celui Preainalt”. Cand Pavel a alungat duhul din ea, stapanii ei au atatat o gloata de oameni impotriva apostolilor, iar drept urmare Pavel si Sila au fost batuti si aruncati in inchisoare. Apoi la miezul noptii a avut loc un cutremur de pamant, urmat de convertirea temnicerului si a familiei sale. Asa a luat nastere biserica din Filipi, ai carei membri fondatori au fost vanzatoarea de purpura din Tiatira, cei din casa ei, temnicerul, care probabil era roman (vezi Faptele Apostolilor 16,23), cei din casa lui si altii.
Cativa ani mai tarziu, in drumul sau inapoi la Ierusalim, la sfarsitul celei de-a treia calatorii misionare, Pavel s-a oprit din nou la Filipi. Era vremea Pastelui, iar apostolul a tinut sarbatoarea impreuna cu credinciosii. El trebuie sa se fi bucurat de timpul de partasie pasnica si fericita de care a avut parte impreuna cu unii din cei mai iubitori si mai sinceri din toti convertitii lui (Faptele Apostolilor 20,6; compara cu AA 390, 391).
La scurt timp dupa intoarcerea lui la Ierusalim, Pavel a fost arestat si intemnitat la Cezarea, timp de cel putin doi ani (Faptele Apostolilor 24,27). Apoi a avut loc calatoria la Roma, unde „a ramas doi ani intr-o casa, pe care o luase cu chirie” (Faptele Apostolilor 28,30). Fara indoiala ca in aceasta perioada de intemnitare si-a scris el epistola catre biserica din Filipi, ca si scrisorile catre coloseni, efeseni si Filimon. Orasul Roma nu e mentionat in Epistola lui Pavel catre filipeni, dar faptul ca apostolul vorbeste despre casa Cezarului (cap. 4,22) si despre asteptarea de a fi eliberat in curand (cap. 2,24) sugereaza ca Roma este locul unde a fost scrisa aceasta epistola.
Din scrisoare reies multe lucruri cu privire la situatia din Filipi, cu privire la starea lui Pavel si la relatia dintre apostol si credinciosii filipeni. Biserica din Filipi era condusa de episcopi si diaconi (cap. 1,1). Membrii ei treceau prin persecutie (v. 20). In aparenta existase o tendinta de discordie, mai ales intre doua femei membre (cap. 4,2), dar nu exista nici o aluzie la coruptie morala sau la doctrine false. Putine erau lucrurile care sa tulbure bucuria si recunostinta cu care apostolul contempla cresterea filipenilor in har. Iubirea lor pentru el e neschimbata. Ei il trimisesera pe Epafrodit, unul din conducatorii lor, pentru a-i duce apostolului darurile lor si pentru a-l sluji in necazul sau (cap. 2,25). Apostolul credea ca ar putea fi eliberat in curand si si-a exprimat speranta de a-i vedea din nou (cap. 1,26; 2,24). Ulterior a fost eliberat si pentru un timp a lucrat prin comunitatile pe care le-a infiintat, poate si in cea din Filipi (vezi AA 487).
Motivul imediat pentru scrierea acestei epistole a fost faptul ca Epafrodit, care fusese grav bolnav o parte din timpul cat ramasese cu Pavel la Roma, se refacuse acum destul de mult pentru a se intoarce acasa, la Filipi (cap. 2,25–30). Biserica dorea ca Epafrodit sa vina inapoi, iar Pavel vroia sa se foloseasca de aceasta ocazie pentru a le transmite prietenilor sai cuvinte de multumire pentru darurile trimise, povestindu-le despre situatia sa si reamintindu-le de faptul ca se ruga pentru ei.
4. Tema. Epistola catre Filipeni este o scrisoare intre prieteni, care contine sfaturi spirituale, si in care apostolul le multumeste credinciosilor pentru ajutorul lor, care era o manifestarea a iubirii. Pavel le povesteste crestinilor filipeni despre progresul Evangheliei la Roma, despre eforturile unor dusmani de a-l necaji formand partide oponente, predicandu-L pe Hristos din invidie si din duh de cearta (cap. 1,12–17). El le vorbeste despre pacea si bucuria launtrica care il sustinusera in toate necazurile lui. Este sigur de dragostea lor; epistola aceasta este scrisa cu incredere deplina in prietenia crestina. Bucuria lui e bucuria lor. Pavel le povesteste despre incertitudinea viitorului sau; el nu stie care va fi sentinta judecarii lui: moarte sau viata. E pregatit pentru ambele situatii – o viata sfanta e fericita, o moarte sfanta e de asemenea fericita (v. 19–24). Le spune ca a primit cu recunostinta darurile lor. Nu dorise sa primeasca ajutor de la alte biserici, dar cu ei avea o relatie foarte stransa, iar aceasta prietenie plina de dragoste si incredere il determinase sa accepte ajutorul lor (cap. 4,14–17). Pretuia acest sprijin de la ei nu pentru ca ii usura necazurile, ci mai de graba ca pentru ca era o dovada in plus a iubirii lor fata de el si a faptului ca progresasera in acea dragoste care este cea dintai din virtutile crestine. In ce-l priveste, el era multumit. Se deprinsese sa fie independent in sensul crestin: nimeni nu-si simtea propria slabiciune mai mult decat el, dar putea face totul prin puterea lui Hristos (v. 10–13).
Astfel, tema epistolei este bucuria in Hristos. Desi scrisa din inchisoare, cand Pavel nu stia ce il asteapta, cuvintele „bucurie” si „bucurati-va” sunt folosite iarasi si iarasi. Expresia „in Hristos” apare de multe ori, iar cand e legata de ideea bucuriei, sugereaza bine tema epistolei.
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
