1. Titlu. In cele mai vechi manuscrise grecesti cartea aceasta are titlul simplu Pros Hebraious („Catre Evrei”). Intrucat se ocupa in mare masura cu insemnatatea, pentru crestini, a sanctuarului si a serviciilor lui si intrucat intelegerea acestora trebuie sa fi fost deosebit de importanta pentru crestinii si evreii din perioada biserici primare (vezi mai jos la „Cadrul istoric”), titlul acesta este foarte potrivit.
2. Paternitatea. Paternitatea Epistolei catre Evrei a fost pusa in discutie inca din primele secole. In timp ce multi ii atribuiau cartea aceasta lui Pavel, altii se opuneau cu putere acestei idei. Origen, unul din parintii bisericesti timpurii, si-a incheiat examinarea cartii cu declaratia: „Cine a scris cartea, doar Dumnezeu stie” (citat de Eusebiu in Eclessiastical History, vi. 25. 14; Loeb ed., vol. 2, p. 79). Altii parinti bisericesti considerau ca autorul ar fi Barnaba, Apolo, Clement sau Luca.
Aceasta incertitudine cu privire la autorul Epistolei catre Evrei a fost un factor major in reticenta multor crestini primari din vestul Imperiului Roman, de a accepta canonicitatea epistolei. De fapt, de abia in ultima parte a secolului al IV-lea a ajuns aceasta carte sa fie acceptata in general in Apus (vezi Vol. V, p. 131). In decursul secolelor urmatoare discutia cu privire la autorul Epistolei catre Evrei a incetat si cei mai multi crestini au acceptat-o ca pe o scriere a lui Pavel. Punctul acesta de vederea a fost in general sustinut pana in epoca moderna, cand chestiunea a fost pusa din nou in discutie. In 1885 RV ii atribuia inca lui Pavel aceasta epistola, dar astazi putin critici mai sustin parerea acesta.
Impotriva paternitatii lui Pavel au fost aduse ca dovezi stilul literar si continutul cartii. Desi este cu putinta ca vocabularul si stilul unui scriitor sa varieze in functie de subiectul tratat, aceste deosebiri constau in cea mai mare parte in termenii tehnici caracteristici diferitelor subiecte tratate. Vocabularul sau mai general si mai ales cuvintele pe care le alege, aproape inconstient, pentru a se exprima, ca de exemplu prepozitiile, adverbele si mai ales conjunctiile, sunt socotite de cei mai multi carturari mai degraba indicii ale stilul decat ale terminologiei tehnice.
Cand e comparata cu epistolele considerate in general pauline, Epistola lui Pavel catre Evrei se deosebeste foarte mult, cu precadere in cuvintele neinsemnate, de legatura, cu care autorul isi leaga propozitiile. O alta deosebire distincta este folosirea citatelor din Vechiul Testament. Pentru a introduce aceste citate, in celelalte epistole pauline se foloseste o anumita categorie de expresii, mai mult sau mai putin tipice, in timp ce in Epistola lui Pavel catre Evrei apar alte expresii. De asemenea, celelalte scrisori ale lui Pavel arata ca apostolul folosea cu oarecare libertate resursele din Vechiul Testament. Adesea acestea sunt luate LXX, dar uneori se pare ca apostolul citeaza propria sa traducere din ebraica, iar in alte ocazii e multumit sa citeze liber. In contrast, in Epistola lui Pavel catre Evrei citatele din Vechiul Testament sunt intotdeauna redate cuvant cu cuvant din LXX.
Din alt punct de vedere, stilul general al Epistolei catre Evrei este foarte diferit de cel al oricarei alte epistole care a fost scrisa de Pavel. Stilul acestora din urma este caracterizat de pasaje efervescente si totusi inflacarate, care descopera torentul gandurilor autorului, in dauna unui stil literar ingrijit. Pe de alta parte, in Epistola lui Pavel catre Evrei se gaseste o argumentatie bine organizata si cel mai inalt retorism din intregul Nou Testament. Aceasta remarcabila deosebire de stil a fost observata de scriitorii bisericii primare, pentru care greaca koine era limba materna. Clement din Alexandria (care a murit in anul 215 d.Hr., citat de Eusebiu in Eclessiastical History, vi. 14, 2–3), sugereaza ca Pavel a scris aceasta epistola in ebraica si ca Luca a tradus-o apoi in greaca. Desi o astfel de explicatie este inlaturata de faptul ca Epistola lui Pavel catre Evrei contine un numar de jocuri de cuvinte in limba greaca, imposibil de tradus in alta limba, totusi afirmatia lui Clement este importanta datorita faptului ca el observa ca limba greaca folosita in aceasta scrisoare nu pare a fi greaca lui Pavel. Origen (a murit in anul 254 d.Hr.), unul din cei mai de frunte carturari ai bisericii primare, de asemenea recunostea dificultatea de a armoniza stilul din aceasta epistola cu cel al lui Pavel. El a tras concluzia „ca ideile sunt ale apostolului, dar stilul si compozitia apartin cuiva care si-a amintit invataturile lui Pavel si si-a facut notite din acestea” (citat de Eusebiu, Eclessiastical History vi, 25, 13; Loeb ed., vol. 2, pp. 77, 79).
Anumite presupuse dovezi in favoarea paternitatii lui Pavel au aparut oarecum recent, in urma descoperirii Papirusului Biblic Chester Beatty, datand din secolul al III-lea (vezi Vol. VI, p. 116, 117). In codexul acesta, alcatuit din scrisorile lui Pavel, aceasta epistola se gaseste intre Romani si 1 Corinteni. Desi faptul acesta nu dovedeste ca Pavel este autorul ei, sugereaza puternic ideea ca in istoria bisericii, inca de timpuriu, au existat oameni care credeau ca Epistola lui Pavel catre Evrei ar trebui considerata intre scrierile pauline.
Comentariul acesta sustine ca, desi au fost prezentate puternice argumente impotriva opiniei ca Pavel este autorul Epistolei catre Evrei, acestea nu sunt suficiente pentru a desfiinta credinta traditionala ca aceasta carte este o scriere paulina. Mare parte din deosebirea de stil si ton dintre aceasta epistola si celelalte, recunoscute ca pauline, poate fi rational explicata prin faptul ca celelalte epistole sunt adresate unor grupe din biserica sau unor persoane, cu scopul de a rezolva anumite probleme. Admitand ca in stilul literar exista unele deosebiri care nu pot fi explicate pe acest temei, atunci ele pot fi logic explicate presupunand ca Pavel a predicat cu privire la lucrarea de Mare Preot a Domnului Hristos si ca aceste predici au fost stenografiate. Asa cum se intampla uneori cu materialul inregistrat in felul acesta, forma literara finala a copiei poate sa fie puternic influentata de cel care o transcrie. E usor de inteles de ce Pavel n-a avut niciodata ocazia sa redacteze aceste predici: el a calatorit fara incetare si si-a incheiat viata de calator prin martiraj.
In general se admite ca Epistola lui Pavel catre Evrei a fost scrisa inainte de caderea Ierusalimului. Numarul conducatorilor bisericii era foarte mic inainte de anul 70 d.Hr. Care dintre acesti putini conducatori ar fi putut prezenta o argumentatie atat de profunda ca cea din aceasta carte? In ciuda tuturor diferentelor, persona cea mai probabila este Pavel. A spune ca autorul a fost un crestin necunoscut din biserica primara, nu face decat sa ridice o noua problema. Cum se ca un crestin cu atatea cunostinte teologice si cu o logica atat de buna, ca cea din Epistola lui Pavel catre Evrei, sa fi fost anonim intr-un timp cand conducatorii crestini erau atat de putini, iar raportul despre lucrarea lor era atat de complet?
3. Cadrul istoric. Problema care probabil ca a dat nastere la cea mai mare controversa in biserica apostolica a fost problema legii ceremoniale si a pazirii ei de catre crestini. Conciliul de la Ierusalim ii eliberase pe crestinii dintre neamuri de obligatiile ei, insa din punct de vedere psihologic marea comunitate iudeo-crestina din Palestina nu era pregatita sa treaca la aceasta libertate. Fara indoiala ca, fiind Iudei, ei considerau ca trebuie inca sa pazeasca aceasta lege. Asa se face sa nu si-au dat seama ca, pentru toti oamenii, obligatiile ceremoniale isi gasisera implinirea in Isus Hristos. Situatia aceasta a dat nastere la o mare tensiune in biserica, astfel incat multi aveau o religie complicata de acest sistem ceremonial, in timp ce altii nu tineau cont de el.
Pavel si tovarasii lui intelegeau bine randuielile si ceremoniilor mozaice pentru a le pretui la justa lor valoare si pentru a le acorda locul cuvenit in planul de mantuire. Pavel intelegea natura lor trecatoare si ca trecuse deja data abrogarii lor (vezi Coloseni 2:16, 17). Biserica iudeo-crestina, concentrata la Ierusalim, parea ca nu-si da seama de nenorocirile care aveau sa vina in curand asupra ei. Crestinii iudei inca mai tineau sarbatorile, inca mai aduceau jertfe ca in anii de mai inainte, fiind plini de ravna pentru legea ceremoniala (vezi Faptele Apostolilor 15). Ei aveau doar o slaba idee cu privire la lucrarea lui Hristos in sanctuarul ceresc, stiau putine lucruri cu privire la serviciul Lui si nu-si dadeau seama ca jertfele lor erau fara de folos, avand in vedere marele sacrificiu de pe Golgota. Miile de iudeo-crestini „plini de ravna pentru Lege” (Faptele Apostolilor 21:20), aveau sa se confrunte cu o mare criza la distrugerea Ierusalimului si a Templului. Se pare ca acest eveniment a avut loc la scurt timp dupa ce a fost scrisa aceasta epistola (vezi Vol. VI, p. 86, 106).
Era timpul ca ochii crestinilor-iudei sa fie deschisi cu privire la realitatile ceresti. La distrugerea Templului aveau nevoie de o nadejde ancorata in ceva sigur si neclintit, care sa nu piara. Daca mintea lor putea sa fie indreptata catre Marele Preot, catre sanctuarul ceresc si catre o jertfa mai buna decat aceea de tauri si tapi, atunci speranta lor nu se putea clatina cand o simpla constructie pamanteasca avea sa dispara. Dar daca nu aveau o astfel de nadejde, daca nu aveau viziunea sanctuarului ceresc, urmau sa fie descurajati si incurcati la vederea distrugerii obiectului in care isi pusesera increderea. Era deci foarte important ca iudeo-crestinii sa inteleaga lucrurile acestea, nu numai pentru ei, ci si pentru binele bisericilor din lumea pagana, din toate provinciile unde credinciosii din Ierusalim aveau sa fie imprastiati ca urmare a razboiului cu Roma.
Se pare ca Epistola lui Pavel catre Evrei a aparut in acest timp de criza. Ea continea exact ajutorul necesar: lumina asupra problemei sanctuarului, asupra lui Hristos ca mare preot, asupra sangelui „care vorbeste mai bine decat sangele lui Abel” (cap. 12:24), asupra odihnei care ramane pentru copiii lui Dumnezeu (cap. 4:9) si asupra fericitei sperante care este „ca o ancora a sufletului; o nadejde tare si neclintita, care patrunde dincolo de perdeaua dinlauntrul Templului” (cap. 6:19).
4. Tema. Cartea Evrei consta in principal intr-o comparatie si un contrast intre aceste doua elemente: simbolurile prin care Dumnezeu a prezentat planul mantuirii poporului Sau in timpurile Vechiului Testament si realitatea slujirii lui Hristos in favoarea pacatosilor, incepand de la cruce. Experientele vechiului Israel in perioada sistemului ceremonial sunt prezentate ca o invatatura si o avertizare pentru crestini. Prin sistemul simbolurilor si prin experientele lui Israel din aceasta perioada Pavel cauta sa dezvolte o intelegere si o apreciere mai deplina a slujirii lui Hristos in ceruri. Urmatoarea analiza a comparatiilor si a contrastelor pe care Pavel le face intre diferitele aspecte ale sanctuarului de pe pamant si cel din cer, si ale preotiei pamantesti si ceresti, schiteaza felul in care apostolul isi dezvolta tema.
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
