1. Titlu. Biserica Primara era in acord aproape universal ca aceasta epistola a fost adresata bisericii din Efes, si fiecare manuscris cunoscut, fara de exceptie poarta titlul „catre Efeseni.” Totusi, cuvintele en Efeso, „la Efes” din cap. 1:1 lipsesc din Codex Vaticanus si din Codex Sinaiticus, doua din manuscrisele cele mai vechi si mai cu autoritate, ca si din Chester Beaty MS P46, un manuscris pe papirus si mai timpuriu. Vasile din secolul al 4-lea, zice (Contra Eunomus, ii, 19) ca el vazuse manuscrise vechi in care en Efeso erau omise. Afirmatia din partea lui Origen (Comentariu) si Tertulian (Contra Marcion, V, 17) sustin ideea aceasta. E clar deci, ca erau unele manuscrise din secolul al 2-lea din care cuvintele in discutie erau omise. Vezi vol. V. p. 181-183.
E la fel de semnificativ faptul ca desi Pavel petrecuse trei ani in Efes in slujire rodnica, si fara indoiala avea multi prieteni intimi, nu sunt salutari personale in epistola aceasta. Ci, se ocupa cu doctrine aplicabile la biserica universala. Vezi vol. V, p. 181-183.
Sunt trei solutii indeobste oferite pentru aceasta problema:
a. Scrisoarea a fost adresata bisericii din Laodiceea (vezi Cols 4:16).
b. Era o scrisoare enciclica pentru bisericile din Asia.
c. A fost adresata efesenilor
d. Combinatie a celei de-a doua si a celei de-a treia teorie pare sa satisfaca asteptarile. S-ar putea ca scrisoarea sa fi fost trimisa bisericii din Efes, metropola a proconsulatului Asiei, cu intentia ca ea sa fie trimisa si celorlalte biserici din regiune. Aceasta ar explica traditia ca biserica din Efes era numita in epistola, cum si faptul ca foarte de timpuriu existau copii ale cartii care nu cuprindeau cuvintele en Efeso, si care ar fi putut sa fie copii ale autografului originar care circula prin bisericile invecinate. In orice caz, scrisoarea aceasta fara indoiala a fost citita de credinciosii din Efes, si probabil si de altii din provincia Asia.
2. Autorul. Faptul ca Pavel era autorul acestei epistole, niciodata nu a fost pus la indoiala pana in ultimul secol, cand multi invatati critici moderni au ajuns la concluzia ca nu era de la Pavel, sau cel putin ca numai in parte era asa. S-a sugerat ca ea era numai o repetare verbala a epistolui catre Coloseni si ca anumite expresii arata ca scriitorul nu fusese niciodata la Efes. (Efes 3:2.3; 4:21). S-a atras atentia ca nu sunt salutari catre membrii din Efes, unde Pavel lucrase timp de cativa ani (Fapte 20:31). S-a declarat ca epistola nu e paulina in stil, sentiment sau tinta, si a fost chiar sustinut ca nici un om din inchisoare nu ar fi putut sa scrie o epistola atat de vesela. In ce priveste o tratare a acestor probleme vezi vol. V, p. 181-183.
Din cele mai vechi timpuri, cand falsurile si cartile apocrife au fost separate de cele autentice, Epistola catre Efeseni a fost plasata in canonul Noului Testament. Dovezile interne pentru dreptul ei la aceasta pozitie sunt coplesitoare. Ea fost se pare cunoscuta de Clement din Roma c. A.D. 90), si a fost de asemenea atestata de Ignatiu si Policarp la inceputul secolului al 2-lea. Pavel este mentionat prin nume ca autor in Fragmentul Muratorian si mai tarziu de Irineu (c. A.D. 185). Clement din Alexandria (c. anii 190-195 d. Hr.), Tertulian (circa anul 207 d.Hr.), si de multi alti scriitori. Comentariul de fata porneste de la punctul de vedere ca Pavel a fost autorul.
3. Cadrul istoric. Executandu-si drepturile ca cetatean roman si apeland la Cezarul, Pavel a fost trimis la Roma, unde probabil a sosit in primavara anului 61 d.Hr. Aici a fost ca detinut timp de doi ani. Astfel ca e verosimil ca epistola a fost scrisa cam prin anul 62 d.Hr.
Ca detinut, Pavel pare ca s-a bucurat de oarecare libertati (cf. Efes 6:19, Cols 3:11), care i-au dat prilej sa gandeasca si sa scrie. El s-a folosit de aceasta pentru a trimite bisericilor din Asia multe instructiuni doctrinale si practice. Scrisoarea aceasta ar parea ca a fost scrisa cam in acelasi timp cu Coloseni si Filimon, deoarece Tihic e fost purtatorul epistolelor catre efeseni, coloseni si un tovaras de calatorie al lui Onisim, purtatorul celei catre Filimon (Efes 6:21; Cols 4:7-9; Fil 12; cf. AA 456). Efesenii ar fi atunci una din cele patru scrisori ale primei detentiuni, probabil ultima din cele patru (vezi p. 105-106).
S-a sugerat ca Efeseni s-ar putea sa fi fost scrisa in timpul detentiunii apostolului la Cezareea, dar dovada pentru Roma este mult mai puternica. Ca el era la inchisoare la data scrierii nu poate fi pus la indoiala (cap. 3:1; 4:1), dar conditiile detinerii lui la Roma par sa fi fost mai favorabile scrierii scrisorilor sale (Fapte 28:16.20). Pe cand era in inchisoarea romana el nadajduia intr-o grabnica eliberare (Fil. 22), in timp ce nu e nici o indicatie ca el ar fi cultivat o astfel de nadejde pe cand era in Cezareea. Pavel dorise de multa vreme sa viziteze Roma (Rom 15:23.24) si pe cand era acolo planuia sa mearga la Colose (Fil 22). Insa nu pare sa fi avut intentia sa mearga la Colose de la Cezareea.
Pavel a scris epistola aceasta in vremuri si imprejurari care in mode corespunzator alcatuise un fundal la solia sa. Sangerosul Nero era imparat; desfraul, luxul si omorul erau extravagante. Se relateaza de pilda, ca atunci cand Pedanius Secundus, un senator din Roma, a fost ucis de un sclav, in acord cu drepturile legale vreo 400 de sclavi ai familiei lui au fost condamnati la moarte ca revansa. Cam prin anul scrierii epistolei (anul 62 d.Hr.), revolta din Boadicea sau Benidiceea, a avut loc in Britania, cand, se spune „peste 70.000 „ din partea romana au pierit, impreuna cu multe mii din partea rebelilor. In mijlocul unei atari confuzii, si ca rezultat al unei adanci gandiri si inspiratii, apostolul a produs una din cele mai nobile exprimari cu privire la credinta care singura putea readuce pe oameni la pace si unitate. Ea a fost numita „Alpii Noului testament,” si sta in mijlocul celor noua piscurti – cele noua epistole ale lui Pavel scrise catre sapte biserici.
4. Tema. Subiectul Epistolei catre Efeseni este unirea in Hristos. El scria bisericii (sau bisericilor) constand din iudei si neamuri, asiatici si europeni, sclavi si liberi – toate simboluri ale lumii dezagregate care trebuia sa fie adusa la unire cu Hristos. Aceasta ar fi necesitat unirea persoanei, familiei, bisericii si a neamului omenesc. Refacerea unirii individuale in viata fiecarui credincios asigura unirea universului lui Dumnezeu. Tema unirii este implicita, acolo unde nu este explicita, de-a lungul intregii carti.
Apostolul enunta tema intr-un ton de inalta exaltare spirituala, si indeamna pe toti la caracterul cel mai distins si purtarea cea mai aleasa, pentru scopul unirii nu numai in doctrine si organizatie dar in Hristos capul, si in biserica, trupul mistic al lui Hristos. Desi „in Hristos” este expresie cheie, e dificil de a alege un verset cheie, deoarece aproape nu e un verset care sa nu prezinte intr-o forma sau alta tema de baza. Alegerea, iertarea, predestinatia, legaturile de familie – toate sunt „in Hristos.”
Apostolul are mai putine de spus cu privire la credinta ca asupra harului. In scrierile sale mai timpurii el a subliniat legatura persoanei individuale cu mantuirea; aici el subliniaza grupul, biserica, trupul si vorbeste despre a fi „in Hristos” si nu despre lucrurile savarsite „prin Hristos”; despre Hristos locuind in credincios si nu despre Hristos cel crucificat.
Pavel nu dezvolta tema sa ca argumentatie sau afirmatie formala. El vorbeste simplu despre ce i-a venit prin revelatie. Nu datorita unui intelect superior sau unei puteri de intelegere superioara, ci datorita faptului ca era un instrument al harului lui Dumnezeu caruia ii fusese acordata o viziune a unitatii spirituale a imparatiei.
Se poate afirma ca ceea ce cartile catre Galateni si Romani au fost pentru secolul al 16-lea si pentru Reformatiunea Protestanta, Efeseni este pentru Biserica de astazi. Ce are de spus crestinismul cu privire al relatia persoanei individuale cu familia, a familiei cu natiunea, a natiunii cu neamul omenesc, si al legaturii cu biserica si cu Dumnezeu? Pavel raspunde prezentand pe Hristos ca centrul si scopul tuturor lucrurilor, realizandu-Si scopurile prin biserica „spre a-Si uni iarasi intr-unul, in Hristos, toate” (cap. 1:10).
Nu exista o nevoie mai urgenta astazi decat aceea a unirii care pastreaza libertatea individului, unitate fara uniformitate rigida. Apostolului i s-a acordat o descoperire care ofera unica solutie la o problema care obsedeaza mintea tuturor oamenilor de bine.
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
