1. Titlul. Ca si celelalte epistole ale lui Pavel, este probabil ca nici aceasta sa nu fi purtat la inceput un titlu, deoarece este o scrisoare. Cel mai vechi manuscris existent este numit simplu Pros Kolossaeis („Catre Coloseni”), titlul acesta fiind fara indoiala adaugat de un scrib care a trait in perioada in care scrisorile lui Pavel au fost adunate si publicate ca o unitate. Daca luam in considerare cap. 1,2, este evident ca acest titlu este corect.
2. Paternitatea. Aceasta epistola poarta numele lui Pavel si al lui Timotei ca autori (cap. 1,1). Totusi, referiri repetate din scrisoare arata ca in realitate Pavel a scris-o (vezi cap. 2,1; 4,3.4.7.13.18) atat in numele lui, cat si in numele asociatului sau mai tanar. Biserica primara era in unanimitate de acord ca aceasta scrisoare apartine lui Pavel. Desi criticismul extrem din secolul al XIX-lea si de la inceputul secolului al XX-lea sustine ca aceasta carte n-a fost scrisa de Pavel, in general invatatii de azi i-o atribuie lui. In ce priveste data scrierii, vezi Vol VI, p. 105, 106.
3. Cadrul istoric. Cum, cand si de catre cine a fost infiintata biserica din Colose nu se poate sti precis. Timp de aproape trei ani Pavel a facut din Efes centrul activitatii lui misionare (Faptele Apostolilor 20,31). Puterea cu care a vestit el Evanghelia in aceasta perioada l-a facut pe Luca sa declare: „…toti cei ce locuiau in Asia, Iudei si Greci, au auzit Cuvantul Domnului.” (Faptele Apostolilor 19,10). Chiar si Dimitrie afirma ca „aproape in toata Asia, a induplecat si a abatut mult norod” (Faptele Apostolilor 19,26) de la paganism. Catre sfarsitul perioadei petrecute in Efes si in imprejurimile lui, scriind corintenilor, apostolul le-a trimis salutari de la „bisericile din Asia” (1 Corinteni 16,19). Aceasta urare arata ca pe vremea aceea Asia Romana era campul lui misionar (compara cu 2 Corinteni 1,8; Romani 16,5). In Efes, mare port maritim, veneau o multime de vizitatori din toata Asia, iar mesajul lui Pavel trebuie sa fi fost raspandit in lung si in lat de catre calatorii care se intorcea la locurile lor de bastina (Faptele Apostolilor 19,10). Poate ca in felul acesta au auzit cei doi cetateni din Colose, Epafra (Coloseni 4,12) si Filimon (Filimon 1; compara cu Filimon 10, 11; Coloseni 4,9), vestea cea buna a mantuirii. Acestia, impreuna cu altii, se poate sa fi vestit Evanghelia locuitorilor din orasul lor (vezi 1,7).
In felul acesta, desi este posibil ca nu Pavel sa fi fost cel care a infiintat biserica din Colose (vezi comentariul de la cap. 2,1), probabil ca el era de fapt parintele ei. Din epistola aceasta reiese clar faptul ca el se considera raspunzator de starea spirituala a crestinilor coloseni si ca stia bine nevoile si primejdiile in care se aflau. Se pare ca informatiile acestea i-au fost aduse la Roma de catre Epafra (vezi Coloseni 1,8; compara cu Filimon 23), si au reprezentat motivul imediat pentru care le-a scris aceasta epistola. Primejdia cu care se confruntau credinciosii coloseni se nastea din invataturile false care se raspandeau printre ei. Nu poate fi precizat exact in ce constau acestea. Unii invatati au stabilit ca erau de doua feluri: iudaizante si gnostice. Fara indoiala ca ele contineau tendinte iudaizante, iar unele din doctrinele false la care se face aluzie in aceasta epistola sunt asemanatoare cu cele sustinute de anumiti gnostici din secolele al II-lea si al III-lea.
Totusi, avand in vedere marea incertitudine a intregii situatii, probabil ca e mai sigur sa se considere ca invatatura falsa din Colose era un amestec de iudaism si un fel de paganism oriental (poate o forma mai timpurie de gnosticism), decat doua sisteme de gandire diferite. Atat literatura apocaliptica iudaica cat si sulurile de la Marea Moarta arata ca asemenea amestecuri nu erau neobisnuite printre evreii din acea vreme. Conceptia ca ingerii erau organizati pe ranguri (vezi comentariul de la Coloseni 1,16) era familiara in literatura apocrifa iudaica. Si, asa cum e zugravita in aceasta epistola, se pare ca se apropia de conceptia emanatiilor, gasita in scrierile gnostice de mai tarziu (vezi Vol VI, p. 56). Termenii „taina” (cap. 1,26.27) si „stiinta” (cap. 2,3) – pe care se pare ca Pavel i-a preluat din gura invatatorilor mincinosi si i-a folosit intr-un sens crestin – apar in sulurile de la Marea Moarta aproape ca termeni religiosi. Cu siguranta ca aceste cuvinte se bucurau de un statut privilegiat in misterele pagane si in gnosticism. Cuvantul „plinatatea” (grecescul pleroma; cap. 1,19), despre care Pavel declara ca locuieste in Hristos, a fost, cel putin mai tarziu, un termen gnostic folosit pentru emanatii, fiinte intermediare auxiliare despre care se spunea ca pornesc din Dumnezeu si mijlocesc intre El si lume. E imposibil de stabilit in ce masura se dezvoltasera aceste conceptii in Colose.
Totusi, apare clar urmatorul lucru. Invatatorii mincinosi din Colose sustineau existenta fiintelor angelice organizate in diferite ranguri, intermediare intre Dumnezeu si lume, care actionau ca mijlocitori pentru oameni, le aduceau mantuire si meritau inchinarea lor. In acelasi timp acesti invatatori staruiau in practicarea unui ceremonial extrem de legalist, dupa model iudaic, accentuand importanta circumciziei, a interdictiilor cu privire la hrana si bautura, si a pazirii sarbatorilor. Impotriva unor asemenea invataturi a scris Pavel epistola catre coloseni.
Fara indoiala ca Pavel a scris aceasta epistola cand se afla la Roma, in jurul anului 62 d.Hr., in timpul primei sale detentii (vezi Vol. VI, pp. 105, 106).
4. Tema. In epistola sa catre coloseni Pavel se pronunta cu hotarare impotriva ereziei care predomina in biserica.
In epistola catre galateni si in alte locuri el dezaproba doar iudaismul, dar aici scopul sau e dublu. Pavel nu e preocupat doar de respingerea legalismului iudaizant, ci trebuie sa lupte si cu anumite elemente pagane care cautau sa degradeze sau sa eclipseze misiunea lui Hristos. De aceea el ataca ideea intermediarilor angelici ca agenti ai creatiunii si ai medierii. El declara ca Hristos este singurul Creator si Mijlocitor (cap. 1,16.20). Hristos este „capul” lucrurilor materiale cat si al celor spirituale (cap. 1,18; 2,19). In El nu exista dualism. Acelasi Isus este peste toate (cap. 1,18). El sustine toate lucrurile (v. 17). El este Dumnezeu (v. 15). In El locuieste „plinatatea” (v. 19). El n-are nevoie de subsidiari, nici de emanatii. Pavel sustine ca in Hristos „sunt ascunse toate comorile intelepciunii si ale stiintei” (cap. 2,3). Taina desavarsita si mantuitoare nu este vreo cunostinta ezoterica cu privire la diferitele ranguri de ingeri (vezi comentariul de la cap. 1,16), ci „Hristos in voi, nadejdea slavei” (v. 27). De aceea, el condamna cultul ingerilor pe care il sustineau invatatorii falsi, tagaduind in felul acesta puterea desavarsita a lui Hristos de a sustine si de a mijloci (cap. 2,18.19).
Apostolul se ocupa si de rezultatele morale ale acestor erezii. Sunt interzise atat ascetismul prea rigid cat si desfraul (cap. 2,16.20.21; 3,5.8.9). Ambele erezii pretind suveranitatea vointei umane. Acest „cult al vointei” este falsa umilinta sau este lipsit de umilinta, deci este vrednic de dispret. Toate ingaduintele trupesti (si lista pe care o ofera apostolul este aproape completa) sunt strict condamnate. Pavel Il prezinta pe Hristos drept Creatorul si Sustinatorul universului, Capul, Mijlocitorul si Eliberatorul bisericii. In Hristos, principiul inlocuieste ceremonialul. Apostolul Pavel le scrie prietenilor sai din Colose cu claritate, logica si putere, indemnandu-i sa se abata de la speculatiile zadarnice si anoste la realitatea Evangheliei lui Hristos.
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
