Lucrarea lui Isaia
1. Titlul.Titlul cartii lui Isaia in manuscrisele ebraice si in LXX este „Isaia”. In Luca 4,17 cartea aceasta este numita „cartea proorocului Isaia”, iar in Fapte 8,30 „proorocul Isaia”. In Bibliile Ebraice cartea aceasta se gaseste in sectiunea numita „Profeti” fiind precedata de cartea combinata a Imparatilor si urmata de Ieremia, Ezechiel si de „Cei Doisprezece”. Vezi Vol. I, p. 37.
2. Autorul. Profetul Isaia a fost autorul cartii care-i poarta numele. Fiul lui Amot si vlastar al familiei regale, el fusese chemat din tinerete la slujba de profet (5T 749), catre sfarsitul domniei lui Ozia (Azaria, 790-739 i.Hr.), in timpul coregentei lui Iotam (PK 305). Aceasta ar aseza chemarea intre 750 si 739 i.Hr. Mandatul slujirii sale a continuat timp de cel putin 60 de ani (PK 310), intinzandu-se de-a lungul domniilor lui Ozia, Iotam, Ahaz si Ezechia (cap. 1,1; in ce priveste anii de domnie vezi Vol. II, p. 77). Faptul ca Isaia nu-l mentioneaza niciodata pe Manase, a carui singura domnie a inceput in 686 i.Hr., si ca el a fost „unul dintre primii cazuti” in masacrarea din partea lui Manase a celor care ramasesera credinciosi lui Dumnezeu” (PK 382; 2Regi 21,16), inseamna ca lucrarea lui s-a sfarsit la scurt timp dupa moartea lui Ezechia in 686 i.Hr. In cazul acesta, ea trebuie sa fi inceput nu mai tarziu de aproximativ 745 i.Hr. Probabil ca soliile profetice din Isaia 1-5 au fost date intre anii 745 si 739, probabil in ultimul an al domniei lui Ozia, dar inainte de viziunea din cap. 6 (PK 306). Isaia a avut viziunea aceasta de slava divina (PK 307) pe cand se gandea sa renunte la misiunea lui profetica, avand in vedere impotrivirea pe care stia ca o va intampina (comp. Ieremia 20,7-9), iar in ea a gasit incurajare si confirmarea insarcinarii divine care ii fusese deja atribuita.
Isaia a fost casatorit si a avut doi fii, Sear-Iasub si Maher-Salal-Has-Baz (Isaia 7,3; 8,3). In Ierusalim, scena principala a lucrarii sale, el a devenit predicator al curtii si a exercitat o considerabila influenta. Vreme de multi ani el a fost sfetnicul politic si religios al natiunii. Lucrarea lui profetica, impreuna cu aceea a lui Mica si poate si cu influenta indirecta a lui Osea din regatul de sud, a contribuit la reformele lui Ezechia. Manase, insa, a urmat politica malefica a bunicului sau Ahaz, a anulat reformele tatalui sau Ezechia, si a luat viata oamenilor care incurajasera inchinarea la adevaratul Dumnezeu. Dupa Talmudul Babilonian, Isaia a fost ucis de Manase (vezi PK 382). Inspiratia confirma cuvintele din Evrei 11,37, ca unii au fost „taiati in doua cu fierastraul” ca referindu-se la soarta lui Isaia (vezi EGW, Material Suplimentar la Isaia 1,1).
Timp de vreo 25 de veacuri nu s-a ridicat nici o intrebare cu privire la autorul cartii Isaia. Totusi, in cursul secolului al XIX-lea, criticii superiori din Germania au inceput sa puna la indoiala unitatea originii (vezi p. 85). Parerile acestor oameni au continuat sa castige teren pana cand, in cele din urma, a fost acceptata aproape universal parerea ca aceasta carte fusese scrisa de cel putin doi scriitori, un asa numit primul Isaia, care ar fi scris capitolele 1-39 si care-si facuse lucrarea pe la sfarsitul secolului al VIII-lea, si un al doilea Isaia, sau Deutero-Isaia, care a scris capitolele 40-66 catre sfarsitul exilului babilonian. Exista multe variatii ale teoriei de mai sus. Unii critici pun mai mult de jumatate din cartea lui Isaia pe seama perioadei macabeilor, adica in secolul al II-lea i.Hr.
Unul din argumentele principale ale acestor critici in favoarea ideii ca Isaia a fost scrisa de mai mult de un singur autor este ca capitolele 40-66 le par acestora scrise nu din punctul de vedere al unui autor care traia pe la sfarsitul secolului al VIII-lea i.Hr., ci din acela al unuia care a trait in apropierea sfarsitului captivitatii babiloniene. Mentionarea lui Cir pe nume (cap. 44,28; 45,1) este privita de acestia ca o dovada convingatoare ca aceste capitole au fost scrise pe timpul lui Cir, adica in a doua jumatate a secolului al VI-lea i.Hr. Fireste, conceptia aceasta este intemeiata pe sustinerea a priori ca prestiinta profetica este imposibila.
Totusi, faptul ca Isaia il mentioneaza pe Cir nu este un argument in favoarea unei date tarzii a cartii, ci mai degraba o dovada a intelepciunii si prestiintei lui Dumnezeu. De-a lungul cartii exista pretutindeni preziceri cu privire la viitor. Printre acestea sunt profetii precum cea a caderii conducatorilor lui Israel si ai Siriei (cap. 7,7.8.16), a caderii Tirului (cap. 23), a spaimei Asiriei (cap. 14,25; 31,8; 37,6.7.29.33-35), a smeririi Babilonului (cap. 14,4-23), a nebuniei increderii in Egipt (cap. 30,1-3; 31,1-3), si a lucrarii lui Cir (cap. 44,28; 45,1-4). Intr-adevar, Isaia infatiseaza prestiinta lui Dumnezeu ca o marturie elocventa pentru intelepciunea si puterea Lui (cap. 41,21-23; 42,9; 43,9; 44,7.8; 45,11.21; 46,9.10; 48,3.5-8).
Exista multe dovezi ale unitatii de gandire si exprimare intre partile de la inceputul si sfarsitul cartii. De pilda, o caracteristica a lui Isaia este folosirea expresiei „Sfantul lui Israel” ca titlu pentru Dumnezeu. Expresia aceasta apare de 25 de ori in Isaia si numai de 6 ori in alte locuri ale Vechiul Testament. Totusi, ea nu se gaseste exclusiv intr-o anumita parte din Isaia, ci se afla de 12 ori in cap. 1-39 si de 13 ori in cap. 40-66. Titlul „Puternicul lui Israel [sau „al lui Iacov”]” apare numai in cartea lui Isaia (cap. 1,24; 49,26; 60,16). Asemanarile de stil si limbaj intre prima si a doua parte a lui Isaia sunt de departe mai impresionante decat presupusele ei deosebiri.
Cu toate ca subiectul si stilul literar al cap. 40-66 se deosebesc considerabil de acelea ale cap. 1-39, o tema fundamentala trece ca un fir prin ambele sectiuni – cea a eliberarii de dusmanii politici si spirituali, si din oprimarea exercitata de acestia asupra trupului si sufletului. In prima parte a cartii, Isaia, al carui nume inseamna „Domnul este ajutor”, sau „Domnul este mantuire”, prezinta eliberarea de pacat, de Siria, de Asiria si de alti vrajmasi prin pocainta, reforma si credinta in Dumnezeu. A doua parte se ocupa de eliberarea de sub Babilon si in cele din urma de sub stapanirea pacatului prin credinta in Eliberatorul ce urmeaza sa vina. Astfel, o unitate fundamentala de gandire si scop strabate intreaga carte, in ciuda aparentelor diferente in ce priveste continutul.
Prima sectiune a cartii culmineaza cu eliberarea de ostirile Asiriei conduse de Sanherib. In sectiunea finala, viziunea profetica priveste catre eliberarea din captivitatea babiloniana. O trecere asemanatoare apare in cartea lui Ezechiel, cu caderea Ierusalimului in 586 i.Hr., de la anticiparea captivitatii la intoarcerea din aceasta. Mai mult, primele capitole ale lui Isaia consemneaza solii purtate de Isaia in tineretea lui. Capitolele din urma ale cartii reflecta o maturitate de intelegere profetica si de stil literar caracteristica varstei inaintate si, ca urmare constituie o capodopera depasind in ce priveste adancimea gandirii si maretia exprimarii chiar si cele mai alese pasaje ale primei parti a cartii.
Primele capitole ale lui Isaia se ocupa de invadarea asiriana a lui Iuda; ultimele capitole tintesc eliberarea din Babilon. Misiunea lui Isaia era de a tine statornic regatul lui Iuda in timp ce regatul de nord disparea in captivitatea asiriana. Prin Isaia conducatorilor le-a fost data ocazia sa inteleaga natura si semnificatia evenimentelor contemporane. Scopul divin era ca Iuda sa profite de pe urma destinului trist al regatului de nord, si ca urmare sa se intoarca la Dumnezeu intr-o pocainta sincera. Valul invaziei asiriene in cele din urma aproape ca a scufundat micul regat al lui Iuda, iar puterea Asiriei a fost impiedicata sa cucereasca Ierusalimul printr-un act semnalizator al lui Dumnezeu. Dar barbatii lui Iuda nu au luat seama la avertizarea sugerata de istorie si la avertizarile si mai explicite ale lui Ieremia, ca o soarta similara ii astepta daca nu-si indreptau caile lor rele.
In consecinta, incepand cu cap. 40, Isaia anticipeaza captivitatea in Babilon, dar cu asigurarea ca eliberarea in cele din urma din Babilon este tot atat de sigura ca si aceea pe care o experimentasera recent de Asiria. Mai mult, eliberarea de vrajmasii nationali devine, pentru aceia care se incred in Dumnezeu, o fagaduinta a eliberarii ultime de sub stapanirea pacatului. Toate deosebirile dintre cele doua parti ale cartii pot fi pe deplin motivate pe baza cadrului evenimentelor istorice in schimbare, a schimbarii provenite in subiectul profetiei si a unei posibile schimbari in stilul literar al lui Isaia o data cu trecerea anilor.
Cu toate ca anumiti critici au atribuit o parte considerabila a cartii lui Isaia perioadei macabeilor, exista dovezi ca la vremea aceea intreaga carte exista ca o singura unitate. Scriind cam pe la 180 i.Hr., autorul cartii Eclesiasticul (cap. 48,23-24), Isus ben Sirah, atribuia diferite sectiuni ale cartii lui Isaia profetului al carui nume il poarta.
Totusi, cea mai impresionanta dovada ca Isaia era privita ca o carte unitara cu secole inainte de Hristos, vine din manuscrisele vechi ale Bibliei datand din perioada aceea si gasite in 1947 intr-o pestera in apropiere de Marea Moarta. Printre acestea sunt doua suluri ale cartii lui Isaia cunoscute ca 1QIsa si 1QIsb. Nu exista nici o dovada de vreun fel oarecare ca capitolele 1-39 ar fi existat candva ca un document de sine statator despartit de capitolele 40-66; toate dovezile favorizeaza contrariul. Avem toate motivele sa credem ca profetul Isaia a fost autorul intregii carti care poarta numele lui.
Noul Testament citeaza adesea cartea lui Isaia, dar fara a face vreo deosebire intre capitolele 1-39 si 40-66. Cele mai extinse pasaje din Isaia citate in Noul Testament sunt urmatoarele:
Este evident ca Hristos si apostolii au acceptat carta lui Isaia ca un singur volum produs de pana profetului Isaia, si suntem intru totul siguri facand acelasi lucru. Observati indeosebi referirile Domnului Hristos la Isaia 6,9.10; 53,1 asa cum sunt citate in Ioan 12,38-41, unde El il crediteaza pe profet cu paternitatea ambelor sectiuni ale cartii; la fel si Romani 9,27.29.33; 10,15.16; 20,21, unde Pavel face acelasi lucru.
Comentatorul cartii lui Isaia se gaseste acum in pozitia fericita de a avea la dispozitie doua manuscrise ebraice ale acestei carti a Vechiului Testament mai vechi cu o mie de ani decat oricare alte manuscrise ale Bibliei Ebraice cunoscute anterior. Aceste documente nepretuite, cunoscute ca sulurile de la Marea Moarta ale lui Isaia necesita, prin urmare, o atentie speciala. Descoperirea, caracteristicile generale si importanta acestora si a altor suluri ebraice descoperite in pesteri in apropiere de Marea Moarta cu incepere de la 1947 au fost descrise pe scurt in Vol. I p.31-34 si nu e necesar sa fie reluate aici.
Din cele doua suluri ale lui Isaia gasite in prima pestera din apropiere de Khirbet Qumran, acela care continea cartea completa (vandut initial manastirii siriene din Ierusalim) este denumit 1QIsa; sulul incomplet (vandut Universitatii ebraice) este numit 1QIsb. Ambele se gasesc actualmente in Altarul Cartii in Ierusalim. Ambele, facand parte din biblioteca unei comunitati eseniene, au fost depozitate in pestera inainte de sfarsitul razboiului iudaic (66-70 d.Hr.), asa cum demonstreaza sapaturile arheologice in pestera si la Khirbet Qumran. Ambele se pare ca dateaza din secolul al II-lea sau secolul I i.Hr.; 1QIsa pare sa fie mai vechi decat 1QIsb. Aici ele sunt descrise pe scurt din moment ce variatiile mai importante fata de textul masoretic apar in comentariile la versetele respective.
1QIsa, manuscrisul complet, a fost publicat in facsimil cu litere ebraice moderne de Millar Burrows (The Dead Sea Scrolls of St. Mark’s Monastery, vol.1 [New Haven: American Schools of Oriental Research, 1950]), si a dus la multe studii savante. In ansamblu, acest prim sul al lui Isaia arata un acord deosebit cu binecunoscutul text masoretic. Totusi, scribul nu era un profesionist, iar scrisul lui de mana e mai putin frumos ca acela al lui 1QIsb. El a facut multe greseli de copiere. Se lasa impresia ca unele din greselile lui se datoreaza auzirii gresite, intrucat unele parti par sa fie scrise dupa dictare. Exista de asemenea si dovezi ca exemplarul folosit ca model avea anumite lacune sau goluri. In consecinta, cand scribul ajungea la un pasaj care lipsea, lasa un loc gol in copia sa si mai tarziu copia sectiunea lipsa dintr-o alta copie, probabil mai aproape de perfectiune. Uneori scribul subestima cantitatea de material lipsa, iar spatiul lasat pentru ea se dovedea insuficient. Rezultatul era ca partea inserata adesea trecea peste limita marginala.
Cateva omisiuni din text se observa cand privirea scribului sau al celui care dicta, sarea de la un anumit cuvant la acelasi gasit ceva mai departe pierzand astfel toate cuvintele din interval. Aceasta foarte comuna eroare de copiere, frecventa si in manuscrisele Noului Testament, este numita homoeoteleuton. Adaugirile la text sunt foarte putine si scurte –niciodata mai mult de cateva cuvinte. Exista numeroase variatii textuale, dar majoritatea acestora sunt de natura minora si cele mai multe dintre ele nu afecteaza semnificatia textului. Exista mii de variatii ortografice (diferente de ortografie), dupa cum ar fi si de asteptat intr-un manuscris cu o mie de ani mai vechi decat urmatorul manuscris ebraic ca vechime al aceleiasi carti.
1QIsb, este mult mai putin complet decat celalalt manuscris. Cand Prof. E. L. Sukenik de la Universitatea Ebraica din Ierusalim l-a procurat de la comercianti sau de la descoperitori, era intr-o stare deplorabila. Dupa ce fusese derulat, s-a vazut ca ramasitele acestui sul ne-au pastrat fragmente din urmatoarele capitole din Isaia 10; 13; 16; 19; 22; 26; 28-30; 35; 37-41; 43-66. Fragmentele continand material textual pana la cap. 37 sunt foarte mici si de aceea mai putin aducatoare de informatii decat ultima parte a cartii, care este destul de rezonabil bine pastrata, cu toate ca fiecare pagina prezinta gauri mai mari sau mai mici in piele si prin urmare si lipsuri in text. Starea proasta in care s-a pastrat acest sul este in mod special lamentabila, deoarece ceea ce ramane din el este de departe superior calitativ fata de 1QIsa.
Grafia lui marturiseste ca este produsul unui scrib experimentat care avea o scriere frumoasa si care aproape ca nu facea greseli de copiere. S-a pastrat suficient din sulul acesta pentru a garanta concluzia ca partile lipsa nu se deosebeau de cele inca existente, in izbitorul lor acord fata de textul masoretic. De-a lungul 1QIsb, doar opt diferente fata de textul masoretic au fost considerate de suficienta importanta pentru a li se acorda atentie in comentariul de fata, si chiar si acestea sunt de o insemnatate relativ minora (vezi comentariul la cap. 38,13; 41,11; 43,6; 53,11; 60,19; 66,17). Celelalte diferente sunt chiar mai putin insemnate.
Portiunile pastrate prezinta atat de putine diferente fata de textul masoretic incat cativa invatati critici au refuzat initial sa creada in antichitatea unui sul care prezenta particularitati textuale pe care acesti invatati le crezusera de o origine mult mai tarzie. Acest al doilea sul al lui Isaia descopera astfel ca textul ne-a fost transmis practic neschimbat din vremea lui Hristos, in timp ce 1QIsa este o exemplificare a altor texte contemporane copiate cu mai putina grija. 1QIsb a fost editat de E. L. Sukenik si publicat postum de N. Avigad in The Dead Sea Scrolls of the Hebrew University (Ierusalim: Hebrew University, The Magnes Press, 1955).
Din Pestera 4 de la Qumran vin fragmente din 15 manuscrise ale cartii Isaia — 14 scrise pe piele, 1 pe papirus —doar putine fiind deja (1976) publicate. Vezi P. W. Skehan, Biblical Archaeologist 19 (1956), p. 86, 87; Skehan, Revue Biblique 63 (1956), p. 59.
Pestera 5 de la Qumran a dat la iveala un fragment mic din Isaia (J. T. Milik, in Discoveries in the Judaean Desert, III: Les Petites Grottes de Qumran [Oxford, 1962], p. 173); iar pesterile de la Murabba ‘at unul (din secolul al II-lea d.Hr.) continand parti din cap. 1,1-14 (ibid., II: Les Grottes de Murabba ‘at [Oxford, 1961], p. 79, 80).
Se pare ca Isaia a fost o carte foarte populara la Qumran, din moment ce s-au gasit mai multe exemplare ale sale in cele 11 pesteri decat ale oricarei alte carti cu exceptia Deuteronomului, carte gasita in doua exemplare mai mult fata de Isaia.
3. Cadrul istoric. Cartea lui Isaia este precis datata, iar perioada din care vine este bine cunoscuta in istoria Orientului Apropiat. Isaia a fost chemat la lucrarea lui profetica inainte de momentul in care i-a fost data viziunea slavei divine raportata in cap. 6 si si-a indeplinit lucrarea in cursul domniei lui Ozia, Iotam, Ahaz si Ezechia (Isaia 1,1). Conform cronologiei propuse in acest comentariu (vezi Vol. II, p. 77, 84, 86), Ozia a murit in jurul anului 739, iar Ezechia a murit in 686, urmat la tron de fiul sau Manase. Regii Asiriei in vremea aceea au fost urmatorii: Tiglat-pileser III (745-727), Salmanasar V (727-722), Sargon II (722-705), Sanherib (705-681) si Esarhadon (681-669). Acest1Regi au fost cei mai puternici conducatori pe care i a avut vreodata Asiria. Astfel Isaia si-a indeplinit lucrarea la momentul apogeului suprematiei asiriene, cand se parea ca Asiria ar putea sa obtina curand controlul deplin asupra lumii orientale. Tiglat-pileser III a inceput o serie de campanii contra natiunilor invecinate, iar in urma acestora din ce in ce mai mult din Orientul Apropiat a fost adus sub controlul asirian. Asiria a ajuns sa fie privita ca marea groaza a lumii si nici o tara nu parea suficient de puternica pentru a sta impotriva fortei sale.
In 745 Tiglat-pileser a invadat Babilonia, in 744 a inaintat spre nord-est, si intre 743 si 738 s-a angajat in campanii ingrozitoare impotriva nord-vestului si vestului care l-au dus in conflict cu Menahem din Israel si cu „Azriau din Iauda” (probabil Azaria [Ozia] din Iuda). Azaria pare sa fi fost inima conducatoare a unei coalitii mai mari a natiunilor apusene avand ca scop impiedicarea Asiriei de a pune stapanire pe regiunea mediteraneana. In 737 campania lui Tiglat-pileser a fost din nou indreptata catre nord-est, contra regiunii Mediei. Dar in 736 s-a intors in nord-vest, unde s-a angajat intr-o lupta disperata de cinci ani pentru a aduce Asia apuseana complet sub controlul sau. In 735 campania lui a fost indreptata impotriva Urartului, din regiunea Armeniei moderne; in 734 a facut razboi contra Filistiei; iar in 733 si 732 impotriva Damascului. In 731 a fost inca o data in Babilonia, iar in 730, potrivit raportului, a ramas in patrie. Insa in 729 a fost din nou in Babilonia unde „a luat mainile lui Bel” si prin aceasta a devenit rege al Babilonului cu titlul domnesc de Pulu (vezi Vol. II, p. 61). In 727 a avut loc o alta campanie impotriva Damascului. Pentru informatii suplimentare in ce priveste domnia lui Tiglat-pileser, vezi Vol. II, p. 60-62.
Cu toate ca rapoartele lui Salmanasar V (vezi Vol. II, p. 62) sunt foarte incomplete, se stie ca cea mai mare campanie a lui a fost impotriva natiunii lui Israel. El a asediat Samaria timp de trei ani, 725-723, cand cetatea a fost cucerita (723/722), iar natiunea lui Israel a disparut pentru totdeauna.
Sargon II (vezi Vol. II, p. 62-63) s-ar putea sa fi fost la comanda ostirii care a cucerit Samaria in 723/722. El a inceput sa domneasca in 722/721 si a devenit, probabil, cel mai mare conducator militar din istoria asiriana. El s-a angajat intr-o serie de campanii impotriva nord-estului, Babiloniei, nord-vestului si tinuturilor de coasta mediteraneene, iar in 715 a supus anumite triburi arabe si a primit tribut de la diferiti conducatori egipteni obscuri. In 711 si-a trimis tartanul (vezi 2Regi 18,17) pentru a infrange o revolta din Asdod (Isaia 20,1). In 709 Sargon devine rege al Babilonului.
Sanherib (vezi Vol. II, p. 63-65) si-a inceput domnia in 705, iar in 703 a realizat infrangerea lui Merodac-baladan al Babilonului. In 701 s-a angajat in faimoasa lui „a treia campanie” care l-a dus impotriva Feniciei, Filistiei, si a lui Iuda. Practic toate tarile asiatice din regiunea mediteraneana, inclusiv Moab, Amon si Edom au fost supuse si fortate sa plateasca tribut. Campania nu a fost, totusi, un succes deplin, datorita faptului ca Ierusalimul nu a fost cucerit. Fireste ca Sanherib s-a intors in apus intr-o alta campanie care nu este mentionata in analele asiriene (vezi comentariul la 2Regi 18,13), cand a amenintat din nou Ierusalimul, dar a fost nevoit sa se intoarca in Asiria dupa distrugerea armatei sale de catre un inger al Domnului (Isaia 37,36.37).
Egiptul si Babilonul au fost relativ slabe in cursul acestei perioade, insa cu toate acestea s-au ridicat uneori impotriva agresiunii Asiriene. Merodac-baladan din Babilon a fost indeosebi activ in timpul domniilor lui Sargon si Sanherib, iar Taharka din Egipt a condus o ostire impotriva lui Sanherib in cursul celei de-a doua invazii a acestuia in Iudeea (vezi comentariul la 2Regi 18,13; 19,9).
4. Tema. Isaia a trait intr-o lume framantata. Atat pentru Iuda cat si pentru Israel aceasta a fost o perioada de primejdii si crize. Poporul lui Dumnezeu cazuse adanc pe caile pacatului. In timpul lui Azaria (Ozia) din Iuda, si al lui Ieroboam II din Israel ambele natiuni se intarisera si prosperasera. Dar prosperitatea materiala a adus declinul spiritual. Poporul L-a parasit pe Dumnezeu si caile dreptatii Sale. Conditiile sociale si morale erau cam aceleasi in ambele natiuni. Pretutindeni justitia era nedreapta, deoarece judecatorii judecau pentru plata, iar conducatorii erau interesati in primul rand de placeri si castig personal. Lacomia, avaritia si viciul erau la ordinea zilei. In timp ce bogatii se imbogateau mai mult, saracii ajungeau mai saraci, multi se afundau in adancimile saraciei si ajungeau la statutul de sclavi. Conditiile sociale si morale ale timpului au fost viu infatisate de Isaia si de contemporanii sai, Mica, Amos si Osea. Multi din popor au parasit inchinarea la Iehova si s-au dus dupa zeii pagani. Altii s-au agatat de formele exterioare ale religiei, dar nu cunosteau nimic despre adevarata ei semnificatie si putere.
Isaia a avertizat poporul ca o astfel de stare nu putea sa tina multa vreme. Iehova se va retrage de la un popor care, desi marturisea ca urmareste neprihanirea, umbla pe caile raului. El a avut o viziune a sfinteniei lui Dumnezeu si a nevoii disperate a natiunii de a face cunostinta cu El si cu caile neprihanirii, dreptatii si iubirii Sale. El L-a vazut pe Dumnezeu sezand pe tronul Sau, inaltat si suprem, totusi profund interesat de problemele pamantului, chemandu-i pe oameni sa se pocaiasca, totdeauna doritor sa ierte, dar obligat de propriul sau caracter drept sa-i judece pe aceia care persistau pe cai rele. Isaia a aratat ca drumul neprihanirii era cararea vietii, a pacii si prosperitatii, dar ca drumul nelegiuirii era incarcat de necaz si nenorocire. El s-a straduit sa invete poporul adevaratul inteles al religiei si adevarata natura a lui Dumnezeu. Se faceau apeluri pentru o lume mai curata si mai buna. Natiunea era avertizata de faptul ca a starui pe calea rea va avea ca rezultat o grabnica nimicire. Dumnezeu avea sa-i foloseasca pe asirieni ca unealta Sa de pedepsire a unei natiuni de ipocriti care dadeau hotarari nedrepte, ii indepartau pe cei nevoiasi de la judecata, smulgeau drepturile saracilor, faceau din vaduve o prada si ii jefuiau pe orfani. Pentru unii ca acestia Isaia afirma clar ca ziua cercetarii si pustiirii va veni sigur si repede.
Isaia proclama faptul ca intreaga lume era carmuita de un singur Dumnezeu, un Dumnezeu care cerea dreptate, nu numai din partea evreilor, ci si a tuturor natiunilor pamantului, si care va judeca toate popoarele care staruiau pe caile lor rele. Judecatile lui Dumnezeu urmau sa cada asupra Asiriei si Babilonului, asupra Filistiei si Egiptului, asupra Moabului, Siriei si Tirului. In cele din urma intregul pamant urma sa fie adus la ruina deplina din cauza nelegiuirii lui. Doar Dumnezeu va fi inaltat, iar poporul Sau I se va inchina intr-o lume noua a bucuriei si pacii desavarsite.
Isaia a fost si un barbat de stat ca si un profet. El isi iubea profund natiunea si vorbea cu curaj si convingere contra oricarei actiuni care nu era in armonie cu interesul national. El a vazut nebunia increderii in Egipt pentru ajutor si a atras atentia conducatorilor lui Iuda ca sfatul inteleptilor lor va ajunge sa fie incurcat si ca insusi Egiptul va fi impartit, o cetate luptandu-se impotriva alteia, iar fiecare om luptandu-se impotriva aproapelui sau.
El a sfatuit impotriva nebuniei de a se increde pe aliante omenesti pentru putere. A accentuat faptul ca sfatul oamenilor va ajunge de nimic si ca numai cei care si-au pus nadejdea in Dumnezeu vor birui in cele din urma. Poporul lui Dumnezeu isi va gasi taria avand prezenta Sa in mijlocul lui. Dar ei au refuzat oferta indurarii si protectiei divine.
In ciuda ruinei iminente, Isaia se referea in mod constant la o ramasita care va fi credincioasa Domnului si, ca urmare, va fi mantuita. Daca n-ar fi fost ramasita aceasta, pretinsul popor al lui Dumnezeu ar fi fost cu totul nimicit, ca si Sodoma si Gomora. Ramasita, totusi, isi va pune increderea in Sfantul lui Israel si se va deprinde sa umble pe caile Lui.
Isaia se refera in mod constant la Domnul ca „Sfantul lui Israel”. Fiind sfant, El cerea ca poporul Lui sa fie si el sfant, iar fiind drept, El nu putea tolera nelegiuirea. Isaia astepta ceruri noi si un pamant nou, un nou Ierusalim, care sa fie numit „cetatea neprihanita” [„cetatea dreptatii”, „cetatea dreapta”] Isaia 1,26. Pentru Isaia, sfintenia cuprindea mai mult decat o tinere scrupuloasa a ceremoniilor si prescriptiilor religioase. Acestea, de fapt, erau ofensatoare pentru Domnul daca nu erau insotite de o transformare a caracterului si de o viata nevinovata, sfanta.
In ce priveste pe Israel, este evident ca Isaia se astepta ca numai cativa indivizi sa scape de nenorocirea iminenta. Totusi, in ce priveste pe Iuda, el oferea nadejdea ca va fi o scapare din primejdiile iminente. Cu toate acestea, el arata cat se poate de lamurit ca unicul drum sigur era reintoarcerea la Dumnezeu si caile Sale de neprihanire si sfintenie.
In ultima parte a cartii sale, cap. 40-66, Isaia prezinta unul din cele mai izbitoare tablouri ale lui Israel si ale Dumnezeului lui Israel din toata Biblia. Aici avem cea mai patrunzatoare descriere a lui Hristos ca Mantuitor suferind facuta vreodata de Inspiratie (cap. 53). Aici avem unul din cele mai revelatoare tablouri biblice ale maretiei si bunatatii nemarginite ale lui Dumnezeu. Tot aici este prezentata marea misiune a bisericii. Isaia a vazut limpede ca Hristos va veni ca „Lumina neamurilor” si ca solia Lui de mantuire va ajunge in cele din urma „pana la marginile pamantului” (cap. 49,6). El chema Sionul sa se destepte si sa-si imbrace vesmantul glorios (cap. 52,1), sa-si largeasca locul cortului sau si sa-si intinda covoarele locuintei sale ca pregatire pentru ceasul glorios in care va mosteni Neamurile si va face ca toate cetatile pustiite ale pamantului sa fie locuite (cap. 54,2.3). El il indemna sa se scoale si sa lumineze, caci slava Domnului Insusi va rasari asupra lui, iar Neamurile vor umbla in lumina lui si imparatii in stralucirea razelor sale (cap. 60,1-3). In ce priveste principiile de interpretare, vezi p. 25-38.
Isaia este numit pe buna dreptate profetul mesianic. Nici un altul nu pare sa fi avut un tablou atat de clar al sfinteniei si maretiei lui Dumnezeu, al persoanei si misiunii lui Hristos si al scopului maret al lui Dumnezeu pentru biserica Sa. Isaia este privit pe buna dreptate ca regele vestitilor profeti ai lui Israel, iar scrierile lui ca fiind capodopera tuturor scrierilor profetice.
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
