1. Titlul. Cartea poarta numele personajului principal al ei, Ieremia. In ebraica numele apare sub doua forme, 1) Yirmeyahu (cap. 1,1.11; 29,27; 36,4; etc.), si 2) Yirmeyah (cap. 27,1; 28,5.6.10.11.12.15; 29,1, etc.). Echivalentul grec pentru amandoua formele este Ieremias, de unde deriva si „Ieremia” al nostru. Numele acesta nu are un sens precis. A doua jumatate a lui Yahu sau Yah, este folosita pentru Yahweh, sau Iehova (vezi Vol. I, p. 171-173; vezi comentariul la Exod 15,2; Psalmi 68,4). Conform papirusurilor aramaice din secolul al cincilea i.Hr., Yahu era o forma obisnuita de denumire a divinitatii printre colonistii iudei de pe insula Elefantina de pe Nilul superior (vezi Vol. III, p. 79-83). Prima jumatate a numelui a fost tradusa in diferite moduri ca insemnand „arunca,” „inalta,” „confirma,” etc. Deci numele ar putea sa insemne „Yahweh confirma,” sau „Yahweh arunca,” etc.
Cuvintele de inceput ale profetiei alcatuiesc titlul cartii, „Cuvintele lui Ieremia.” In LXX fraza de inceput zice, „Cuvantul lui Dumnezeu spus lui Ieremia,” care este asemanatoare expresiilor de introducere folosite de obicei in alte carti profetice ale Vechiului Testament (vezi Ezechiel 1,3; Osea 1,1; Ioel 1,1, etc.).
2. Autorul. Ieremia a fost cel putin autorul a partii celei mai mari a cartii. De fapt scrierea a fost executata de credinciosul sau secretar, Baruc, fiul lui Neeria (vezi cap. 36,4.27.28.32). De asemenea este posibil ca Baruc sa fi adunat, redactat si conservat materialul din carte, si sa fi contribuit la naratiunile biografice pe care le contine. Pozitia lui de „scrib” si de secretar al lui Ieremia implica faptul ca Baruc era foarte invatat. Dupa Iosif Flavius (Antichitati, x. 9.1) Baruc se tragea dintr-o distinsa familie din Iuda. Se vede ca fratele lui era camarasul lui Zedechia, cand s-a dus cu imparatul la Babilon (vezi Ieremia 51,59). Caracterul lui distins si marea lui influenta se arata prin faptul ca ramasita care dorea sa fuga in Egipt invinuia pe Baruc cum ca ar influenta pe profet impotriva lor (vezi cap. 43,3), de asemenea si din faptul ca unele scrieri apocrife au fost scoase mai tarziu sub numele lui. Una dintre acestea, cartea lui Baruc este cuprinsa intre apocrife. Intotdeauna credincios fata de Ieremia, el l-a insotit in tara Egiptului cand profetul a fost silit sa insoteasca ramasita lui Iuda in tara aceea (vezi cap. 43,5-7).
Ultimul capitol al cartii (cap. 52) consta dintr-un rezumat istoric – nu profetic – care se extinde asupra unei vremi ce trece cu mult timpul activitatii cunoscute a lui Ieremia, si care probabil ca a fost scris de cineva mai tarziu. Oricine ar fi putut fi scriitorul, el a avut grija sa lamureasca faptul ca acest capitol nu era lucrarea profetului Ieremia. Inainte de a adauga anexa sa istorica scrisa, el a scris, „pana aici sunt cuvintele lui Ieremia” (cap. 51,64).
Cartea insasi a lui Ieremia contine un raport cu privire la scrierea primelor doua editii ale acestei profetii (cap. 36). Timp de mai bine de douazeci de ani, Ieremia se straduise sa convinga pe deplin pe cei din Iuda sa se intoarca la Dumnezeu cu o adevarata religie a inimii. In al patrulea an al lui Ioiachim (604 i.Hr.), Dumnezeu i-a poruncit ca materialul principal al predicarii lui sa fie scris asa incat sa poata fi citit public de secretarul sau (cap. 36,1.2). Ca raspuns la porunca aceasta, Ieremia i-a dictat lui Baruc cuvintele primei editii scrise intr-un sul de pergament (cap. 36,1-4; 17.18; PK 432). Dupa aceea, lui Baruc i-a fost data primejdioasa sarcina de a citi aceste cuvinte poporului in Templu in Ziua Postului (cap. 36,5-8).
Mai apoi, cand una din capeteniile lui Ioiachim, Iehudi, a citit imparatului sulul, Ioiachim l-a smuls furios, l-a taiat cu un briceag si l-a aruncat in foc (cap. 36,20-22). Din nou Baruc a scris cuvintele a scris cuvintele ce i le-a dictat Ieremia. Al doilea exemplar era intr-o forma noua si largita, cuprinzand nu numai soliile dinainte, dar si alte solii in plus (vezi cap. 36,32).
Cartea lui Ieremia, dezvaluie cu multa putere bogata personalitate a autorului ei. Delicata sa fire sensibila este reflectata intr-un numar de pasaje care au fost numite „marturisirile” lui (cap. 11,18-23; 12,1-5; 15,10-18; 17,14-18; 18,18-23; 20,7-18; comp. cap. 1,4-10; 6,11; 8,21 la 9,1). Aceste pasaje ne dau doar o autobiografie spirituala a acestui om al lui Dumnezeu. Din fire, Ieremia, era timid si sfios, si adesea era framantat de mari lupte launtrice. Insa prin puterea divina el si-a dezvoltat un curaj spiritual care facea din el un puternic erou pentru Dumnezeu.
Pe langa aceasta grupa de profunde pasaje personale cartea lui Ieremia cuprinde o serie de povestiri biografice si istorice. Despre viata si activitatea lui Ieremia se poate cunoaste mult mai mult decat despre viata si activitatea scriitorilor altor carti profetice. De fapt, un invatat, A.B. Davidson, a afirmat ca aceasta carte „nu invata asa mult adevaruri religioase cat prezinta o personalitate religioasa” (Hastings, Dictionary of the Bible, Vol. II, p. 576).
Ieremia a trait in Anatot (cap. 1,1; 29,27), modernul Ras el-Charubeh, cam la trei mile spre nord-est de Ierusalim. El se tragea din neam de preoti (cap. 1,1). Tatal era Hilchia, care fara indoiala nu trebuie sa fie confundat cu marele preot cu acelasi nume care a descoperit cartea legii (vezi 2Regi 22,8). Tatal lui Ieremia este aratat ca unul „din preoti” si nu „preotul” sau „marele preot.” Faptul ca Ieremia a trait in Anatot, denota ca se poate sa fi fost un urmas al lui Eli si apartinea liniei lui Abiatar, pe care Solomon l-a scos din slujba de mare preot (vezi comentariul la 1Regi 2,26.27).
Chemarea lui Ieremia la slujba de profet a avut loc in anul 626 i.Hr. al treisprezecelea an al domniei lui Iosia (cap. 1,2; vezi p. 18, 19; de asemenea Vol. II, p. 77). La scurt timp dupa aceea Dumnezeu cere profetului sa predice in Ierusalim (cap. 2,2). El nu si-a marginit activitatea la Ierusalim, ci a intreprins o calatorie de predicare prin cetatile lui Iuda (cap. 11,6, PK 428). La intoarcerea in Anatot concetatenii din orasul lui au facut un complot ca sa-l omoare (cap. 11,18-23). Pentru a scapa de aceste prigoniri se pare ca el si-a mutat resedinta al Ierusalim. Aici s-a incercat din nou sa i se ia viata. Curajoasa lui predicare la inceputul domniei lui Ioiachim, fiul lui Iosia, cum ca Templul va ajunge ca Silo, i-a infuriat pe preoti, pe profetii mincinosi si pe locuitorii Ierusalimului, si ei au cerut ca Ieremia sa fie omorat (cap. 26,6-11). Totusi, capeteniile s-au ridicat in apararea lui (cap. 26,16).
Mai apoi, cand ostirea lui Nebucadnetar a parasit pentru o vreme asediul final al Ierusalimului pentru a preintampina amenintarea cu taierea drumului prin apropierea regelui Egiptului, Ieremia a fost arestat, cand a incercat sa se duca la Anatot (cap. 27,11-15). Profetul a fost invinuit ca vrea sa fuga la haldei si din nou a fost batut si inchis. De fapt, era aproape sa-si piarda viata in temnita mocirloasa a lui Molchia (vezi cap. 38,6), insa a fost scos de Ebed Melec, etiopianul (vezi cap. 38,7-13). Totusi, Zedechia l-a tinut la inchisoare, unde a ramas pana a cazut Ierusalimul (cap. 38,14-28).
Dupa pustiirea Ierusalimului, Nebucadnetar a pus in libertate pe profet si i-a ingaduit sa-si aleaga fie sa ramana in Palestina, fie sa insoteasca pe prinsii de razboi la Babilon (vezi cap. 40,1-5). Ieremia a ales sa ramana cu cei ramasi in Palestina, sub guvernatorul lor de curand numit, Ghedalia (cap. 40,6). Dupa omorarea lui Ghedalia o ramasita dintre iudei, sub conducerea lui Iohanan, a fugit in Egipt, impotriva sfatului lui Ieremia, si au luat cu ei pe profet (cap. 42,43). Acolo, la Tahpanes, Ieremia a prezis invazia lui Nebucadnetar in Egipt (cap. 43,8-13), si a dat ultima sa solie de avertizare catre iudeii care fugisera acolo (cap. 44). Dupa cum se pare, in aceasta tara straina si-a incheiat marele profet activitatea sa.
O scurta observatie cu privire la deosebirile dintre textul din LXX si acela din ebraica este in ce priveste ordinea. O deosebire izbitoare se vede in aranjamentul profetiilor care se ocupa cu neamurile straine. In textul ebraic ordinea este, Egiptul, Filistia, Moabul, Amonul, Edomul, Damascul, Chedarul si Hatorul, Elamul si Babilonul; in LXX ordinea este, Elamul, Egiptul, Babilonul, Filistia, Edomul, Amonul, Chedarul si Hatorul, Damascul si Moabul.
De asemenea sunt deosebiri si in text. S-a socotit ca LXX este aproximativ mai scurta cu 1/8; sau aproape 275 de cuvinte, decat versiunea ebraica. LXX in general nu foloseste expresia „zice Domnul,” cand este folosita intre paranteze, si titluri ca „profetul” dupa numele lui Ieremia, si „imparatul” dupa numele monarhului domnitor. In general acelasi lucru este adevarat si in titluri divine ca „Dumnezeul lui Israel” sau „Dumnezeul ostirilor.”
Anumite parti intregi consistand din mai multe versete, de asemenea nu apar. Dintre acestea cele mai demne de notat sunt urmatoarele, cap. 8,10b-13a; cap. 10,6-10; cap. 17,1-5a; cap. 27 (cap. 34 in LXX); 1,7.13.21; cap. 29,16-20 (cap. 36 in LXX); cap. 33,14-26 (cap. 40 in LXX); cap. 39,4-13 (cap. 46 in LXX); cap. 48,45-47 (cap. 31 in LXX); cap. 51,44c-49a (cap. 28 in LXX) si cap. 52,27b-30). Pe langa acestea mai sunt deosebiri nesemnificative constand indeosebi din fraze sau simple cuvinte.
Pentru a lamuri aceste deosebiri de text unii invatati au recurs la teoria unei indoite revizuiri a cartii lui Ieremia. Ei presupun ca una din acestea s-a intamplat in Palestina, si cealalta in Egipt. Altii cred ca traducatorul LXX cu buna stiinta a scurtat textul prin omiterea repetarilor, simplificarea stilului, si prin exprimarea exprimarilor greoaie. Carturarii conservatori cred ca ar putea fi ceva adevar in aceasta a doua teorie. De exemplu ca omiterea pasajului din cap. 8,10b-12 in LXX poate fi datorita asemanarii cu cap. 6,12-15. Iarasi, se sustine ca omisiunea unui pasaj sau doua poate fi foarte simplu datorita greselii prin sarirea privirii de la un rand la altul cu aceeasi terminatie si astfel lasand fara materialul dintre omisiune, denumita homoeoteleuton.
Deosebirile de care ne-am ocupat mai sus, desi mult mai intinse decat in alte carti ale Vechiului Testament, nu dauneaza prea mult temei de baza sau constructiei cartii. Se poate ca o cercetare atenta a manuscriselor ebraice, de curand descoperite (vezi p. 86-88; Vol. I, p. 31, 32) ar arunca mai multa lumina asupra textului lui Ieremia.
3. Cadrul istoric. In vremea primelor zile ale activitatii lui Ieremia, trei mari puteri Asiria, Egiptul si Babilonul se luptau pentru suprematie. Sub Asurbanipal (669-626 i.Hr.) Asiria isi atinsese apogeul si acum se gasea in declin (vezi Vol. II, p. 65-66). Egiptul scuturase jugul asirian si se straduia sa-si recastige dominatia anterioara in problemele Rasaritului Apropiat (vezi Vol. II, p. 89-92). Odata cu urcarea pe tronul Babilonului a lui Nabopolasar in 626/625 i.Hr. a inceput ridicarea la putere a imperiului Neobabilonian. Soarta Asiriei a fost pecetluita prin caderea Ninivei (612 i.Hr.) si noul imperiu babilonian a devenit puterea dominanta a in Asiria apuseana. Sub Neco II, Egiptul a infruntat ridicarea grabita la putere a Babilonului. Nebucadnetar II, fiul lui Nabopolasar a intampinat cu succes aceasta infruntare cu ocazia celei de-a doua batalii de la Caretamis, in anul 604 i.Hr.), si Babilonul a inlocuit Asiria ca imperiu mondial (vezi Vol. II, p. 93, 94). Activitatea lui Ieremia s-a intins peste ultimii 40 de ani ai existentei lui Iuda ca regat. In timpul acestei perioade, tronul a fost ocupat de cinci regi, Iosia, Ioahaz, Ioiachim si Zedechia. Fiecaruia dintre acestia Ieremia i-a adus solii de reforma si redesteptare spirituala. Iata si un mic rezumat al fiecaruia,
a. Iosia (640-609 i.Hr.). Dupa mai bine de o jumatate de veac de decadere morala si spirituala pe timpul lui Manase (696-641 i.Hr.) (vezi 2Regi 21,1-18; 2Cronici 33,1-20) si al lui Amon (644-639 i.Hr.) (vezi 2Regi 21,19-25; 2Cronici 33,21-25), Iuda mai are un imparat deosebit prin piosenia si ravna sa religioasa pentru Iehova. Iosia nu avea decat opt ani cand a inceput sa domneasca (2Regi 22,1). Pe cand avea doar 15 sau 16 ani, el a introdus o serie de reforme, desfiintand mai intai inaltimile pe care se aducea inchinare idolilor (vezi 2Cronici 34,3). In lucrarea sa el a fost ajutat de Ieremia care fusese chemat la activitate publica in al 13-lea an al imparatului. Tinta lui Iosia era ca prin forta sa faca sa dispara idolatria din tara si sa restatorniceasca cultul lui Iehova (2Cronici 34). Cu ocazia curatirii si repararii Templului in cel de-al 18-lea an al domniei lui Iosia, a fost descoperita o copie a „cartii legii” (2Regi 22,3-20). Descoperirea dusese la intensificarea miscarii lui Iosia de reforma pe tot cuprinsul tarii. Reforma s-a intins chiar si in tinutul de mai inainte al regatului de nord (2Regi 23,15-20; 2Cronici 34,6.7), o asemenea extindere fiind facuta cu putinta prin declinul imperiului Asirian.
Imparatul Iosia a suferit o moarte timpurie ca urmare a incumetatului conflict cu Neco al Egiptului, in batalia de la Meghido in 608 i.Hr. (vezi Vol. II, p. 94, 95; 2Regi 23,9.30; 2Cronici 25,20-24). Moartea lui a fost o reala pierdere pentru natiune si el a fost plans din toata inima de toti din Iuda (2Cronici 34,24.25).
b. Ioahaz (609 i.Hr.). El mai este cunoscut ca Salum (vezi 1Cronici 3,15; Ieremia 22,11). Dupa moartea lui Iosia locuitorii tarii au asezat pe Ioahaz pe tron, probabil din pricina simpatiei lui pro-babiloniene (vezi 2Regi 23,30; 2Cronici 36,1). Dupa ce Ioahaz domnise doar trei luni, Neco II, desigur la intoarcerea lui din campania de la nord, l-a detronat si l-a dus in Egipt, unde a si murit (vezi comentariul la 2Regi 23,31-34; Ier 22,10-12).
c. Ioiachim (609-598 i.Hr.) Mai inainte se numise Eliachim (2Regi 23,34). Dupa detronarea lui Ioahaz, Neco II a pus pe Ioiachim, al doilea fiu al lui Iosia (vezi 1Cronici 3,15), pe tron (2Regi 23,34). Iuda se gasea acum sub suzeranitatea egipteana si platea un greu tribut pentru prietenia cu Egiptul (vezi 2Regi 23,35). In anul 605 i.Hr. Nebucadnetar a invadat Palestina, a luat o parte din vasele Templului, si a deportat in Babilon o parte din familia regala si din nobilime. Printre cei prinsi erau si Daniel si cei trei tovarasi ai lui (vezi Daniel 1,1-6; Vol. II, p. 95). Ioiachim a fost deci nevoit sa-si schimbe supunerea de la Egipt la Babilon. In anul urmator, la a doua batalie de la Carchemis, 604 i.Hr. Egiptul a fost crunt batut, si Neco II, s-a grabit sa se retraga in Egipt impreuna cu ostirea lui. In ciuda solemnelor asigurari de credinciosie fata de Babilon (vezi 2Regi 24,1), Ioiachim care in inima era pro-egiptean, s-a razvratit pe fata in 598 i.Hr. Aceasta a dus la cea de-a doua invadare a Iudeii cum si la prinderea si uciderea lui Ioiachim. Se pare ca imparatul a avut parte de un sfarsit tragic (vezi 2Regi 24,5).
d. Ioiachin (598-597 i.Hr.). Numit si Conia (Ieremia 22,24) si Ieconia (1Cronici 3,16; Ieremia 24,1). Dupa o scurta domnie de vreo trei luni acest fiu si urmas al lui Ioiachim s-a supus asediatorilor babilonieni si a fost deportat la Babilon impreuna cu mama sa, sotiile, fiii si slujbasii palatului (vezi 2Regi 24,10-16). La aceasta a doua deportare au fost dusi in Babilon zece mii de prinsi de razboi, intre care erau cuprinsi oameni de seama precum si mestesugari iscusiti ai cetatii. Profetul Ezechiel se gasea si el printre acesti prinsi de razboi (vezi Ezechiel 1,1-3). In ce priveste lumina revarsata de arheologie asupra acestei captivitati vezi Vol. II, p. 96, 97.
Cel putin intr-o parte a acestui timp, Ioiachim a fost tinut la inchisoare, de unde, in anul al 37-lea al exilului sau a fost eliberat de catre urmasul lui Nebucadnetar, Amel-Marduc, biblicul Evil Merodac (2Regi 25,27-30).
e. Zedechia (597-586 i.Hr.). Mai inainte se numea Metania (2Regi 24,17). Dupa deportarea lui Zedechia, Nebucadnetar a facut pe acest fiu al lui Iosia, in varsta de 21 de ani un rege de forma peste Iuda. Zedechia a avut de facut fata unei sarcini grele. Clasele superioare din Iuda fusesera deportate si pe oamenii care ramasesera pe loc era greu sa-i conduca. Ieremia ii asemana cu smochinele cele rele care nu se pot manca (Ieremia 24,8-10). Ca sa-i sporeasca greul situatiei, erau sositi la Ierusalim soli veniti din Edom, Moab, Amon, Tir si Sidon (vezi Ieremia 27,3) probabil cu scopul de a determina pe Zedechia sa li se alature in razvratirea impotriva Babilonului. Ieremia a avertizat pe Iuda sa se fereasca de uneltirea lor, si a indemnat nu numai pe Iuda, dar si pe aceste natiuni sa se supuna jugului Babilonului (vezi Ieremia 27,28.14). El a atras atentia ca ezitarea lui Iuda de a se supune urma sa aiba ca urmare totala nimicire a Ierusalimului. Insa in ciuda tuturor acestor indrumari Zedechia s-a revoltat (vezi Vol. II, p. 97).
Nebucadnetar a actionat cu iuteala si in chip groaznic pentru inabusirea razvratirii. Invazia lui a umplut pe Zedechia si intreg Ierusalimul de groaza si de teama (Ieremia 21,1-10). Intr-o disperata incercare de a dobandi favoarea lui Iehova, imparatul si poporul s-au unit la un legamant solemn cu Dumnezeu, fagaduind sa elibereze pe toti robii evrei din Ierusalim (cap. 34,8-10). Dar cand, pentru o vreme Nebucadnetar, a suspendat asediul din pricina amenintarii armatei lui faraon (cap. 37,5), legamantul a fost uitat si oamenii eliberati au fost din nou si cu cruzime readusi la robie (cap. 34,11-22). Ieremia a fost prins si intemnitat ca tradator (cap. 37,11-15). Insa in curand asediul a fost reluat. Evreii s-au luptat cu disperare sa salveze cetatea si pe ei insisi de moartea care ii ameninta. Cetatea a rezistat timp de 30 de luni (vezi Vol. II, p. 98; Vol. III, p. 92). Dar in iulie 586 i.Hr. babilonienii au facut o spartura in zid. Impreuna cu o mica garda personala, Zedechia a cautat sa scape, dar a fost ajuns si prins langa Ierihon (vezi cap. 39,2-5). Ierusalimul a fost jefuit si ars (cap. 39,8), si aproape toti iudeii ce mai ramasesera au fost luati si dusi in captivitate (cap. 39,9.10).
f. Ghedalia. Nebucadnetar a insarcinat pe Ghedalia, fiul lui Ahicam si nepotul lui Safan (Ier 26,24) sa conduca pe cei care mai ramasesera (2Regi 25,22). Ghedalia si-a ales ca resedinta Mitpa langa Ierusalim. Babilonienii acordasera libertate lui Ieremia, si el s-a alaturat noului conducator la Mitpa (Ieremia 40,1-6). Dupa omorarea lui Ghedalia (Ieremia 41), o ramasita a iudeilor sub conducerea lui Iohanan a fugit in Egipt, constrangand pe Ieremia sa-i insoteasca (Ier 43).
O citire secventiala a cartii lui Ieremia intemeiata pe aceasta cronologie ipotetica ar putea fi aranjata astfel:
Iosia (639-608), cap. 1-6; 14-16.
Ioiachim (608-597), cap. 17,7-11; 26; 35; 22,1-19;25; 18-20; 36,1-4; 45; 36,5–32; 12.
Ioiachin (598–597), cap. 22,20–30; 13; 23.
Zedechia (597–586), cap. 24; 29–31; 46–51 (?); 27; 28; 21; 34; 32; 33; 37–39.
Dupa caderea Ierusalimului, cap. 40-44; 52.
4. Tema. Cartea lui Ieremia este alcatuita dintr-o serie de cuvantari profetice intretesute cu date istorice si biografice in legatura cu ultimele zile ale imparatiei lui Iuda. Pe toate caile ce i-au stat la dispozitie Ieremia s-a straduit sa opreasca grabnica alunecare a lui Iuda pe povarnisul decaderii morale spre ruina. Dar sfortarile lui pentru natiune au fost in cea mai mare parte neroditoare. Chemarile lui la pocainta ajunsesera in urechi surde.
Ieremia a fost profetul religiei inimii. Soliile lui erau o chemare de indepartare de ceea ce este exterior si superficial si aderarea la ceea ce este launtric si real. El invata ca coruptia isi are radacina intr-o inima stricata (cap. 17,9) si ca fara o inima noua, intentii noi si un duh nou, omul nu este in stare sa faca binele (cap. 13,2.3). O asemenea schimbare, accentueaza el, poate fi realizata numai prin lucrarea creatoare a lui Dumnezeu (cap. 24,7; 31,31-34). O odrasla neprihanita din tulpina lui Isai urma sa fie imparatul lor (cap. 33,14-17).
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
