1. Titlul. In limba ebraica cartea poarta ca titlu numele autorului ei Yechezqe’l, insemnand „acela pe care-l va intari Dumnezeu”. Numele acesta, ca si cel al multor altor sfinti din vechime, era deosebit de corespunzator pentru viata si lucrarea purtatorului lui.
In traducerile romanesti, ca si in Ebraica, cartea ocupa locul al treilea printre scrierile celor patru profeti mari. Aceasta este cu certitudine adevarata ei pozitie cronologica, deoarece aseaza cartea intre acelea ale celor doi mari contemporani ai lui Ezechiel. Dintre acestia, Ieremia si-a inceput profetiile cu multa vreme inainte, iar Daniel si-a continuat profetiile multa vreme dupa aceea.
2. Autorul. Pana in anii recenti autenticitatea si canonicitatea cartii lui Ezechiel nu fusesera serios atacate. Totusi, invatati conservatori ca si multi din scoala mai critica inca tin la pozitia traditionala ca Ezechiel insusi a fost autorul compilatiei rostirilor profetice care acum ii poarta numele.
Nimic nu se cunoaste cu privire la istoria profetului decat ce se poate extrage din cartea insasi si din imprejurarile timpurilor in care traia autorul. El nu e pomenit in nici o alta carte a Vechiului Testament, si scrierile lui nu sunt direct citate in Noul Testament (cu exceptia, poate, din 2Corinteni 6,17), cu toate ca sunt multe aluzii la ilustratiile lui, indeosebi in cartea Apocalipsului. In afara de Biblie el e mentionat numai de Iosif (Antichitati x. 5.1; 6.3; 7.2; 8.2), si de Isus fiul lui Sirah (Eclesiasticul 49,8), nici una din surse necontribuind cu nici un amanunt de importanta.
Ezechiel se numeste pe sine „fiul lui Buzi, preotul” (capitolul1,3). Cu privire la Buzi nimic nu este cunoscut. Faptul ca Ezechiel fusese cuprins intre „toate capeteniile si toti oamenii viteji” (2Regi 24,14) care fusesera luati in captivitatea lui Ioiachim (597 i.Hr.; vezi comentariul la Ezechiel 1,2), arata ca el facea parte din aristocratie.
Ce varsta avea Ezechiel cand a avut parte de destinul captivitatii, nu poate fi precis cunoscut. Unii sugereaza ca „al treizecilea an” din capitolul 1,1 s-ar putea referi la al 30-lea an al vietii sale. Pe temeiul acestei propuneri, el ar fi avut 25 de ani la data exilului. Dupa Iosif, profetul era pe atunci un tanar (Antichitati x. 6.3). Ca el trebuie sa fi fost cel putin relativ tanar la data aceea e atestat de faptul ca una din profetiile sale e datata la 27 de ani mai tarziu in 570, sau 571 (vezi comentariul la cap. 29,17), si aparent el si-a exercitat slujba inca un oarecare timp. Vezi Tabelul Cronologic al Profetiilor de la p. 572.
Spre deosebire de Ieremia care a ramas necasatorit (Ieremia 16,2), Ezechiel a avut o sotie pe care o indragea ca pe ceea ce era mai scump ochilor sai (Ezechiel 24,16). Ea a murit naprasnic in al IX-lea an al Captivitatii (capitolul 241; vezi comentariul la cap. 1,2), si a lasat pe profet sa suporte in singuratate marile incercari ale oficiului sau profetic.
3. Cadrul istoric. Ezechiel si-a inceput profetia in al V-lea an al captivitatii lui Ioiachim (cap. 1,2), 593/592 i.Hr. (vezi Vol. III, p. 92-94). Regatul nordic al lui Israel incetase sa mai existe cu peste 100 de ani inainte, iar prabusirea lui Iuda se apropia cu grabire. Servitutea Babiloniana deja incepuse cand, in al 3-lea an al lui Ioiachim (605 i.Hr.), Nebucadnetar, a venit contra Ierusalimului (Daniel 1,1). Nu se stie cat de multi captivi au fost luati la data aceasta. Printre ei erau unii „de neam imparatesc si de vita boiereasca” (Daniel 1,3; comp. 2Regi 24,1).
Dupa unsprezece ani de domnie, Ioiachim a ajuns la un sfarsit lipsit de glorie si a fost urmat de fiul sau, Ioiachin (597 i.Hr.; vezi comentariul la 2Regi 24,1). Dupa o domnie de numai trei luni el a fost dus captiv, impreuna cu 10.000 dintre oamenii sai cei mai de seama, inclusiv Ezechiel, la Babilon (2Regi 24,12-16; Ezechiel 1,1.2; 33,21).
Succesorul lui Ioiachim, Zedechia, n-a fost mai bun decat predecesorii sai. In al XI-lea an al sau (586 i.Hr.) a venit prabusirea finala a lui Iuda (2Regi 25,1-11). Ramasita poporului a fost luata, Templul ars, si Ierusalimul distrus, numai putini „din cei mai saraci ai tarii” au fost lasati cu vieri si lucratori de pamant (2Regi 25,12).
Acestea erau vremurile tulburi in care Ezechiel, tanar fiind, a fost chemat la slujba de profet. Perspectivele erau departe de a fi stralucite. Lovitura judecatii care deja se abatuse asupra Ierusalimului, in loc de a conduce la o judecata sanatoasa pe locuitorii din Iuda, parea de fapt ca-i arunca si mai adanc in apostazie si viciu. Si nici exilatii de la raul Chebar nu erau dispusi sa fie „trecuti prin scoala” „pedepsei”(12,11). Ei au ramas mai departe rebeli si idolatri (Ezechiel 2,3; 20,39), si au dat pe fata o slaba inclinatie spre o reforma deplina.
4. Tema. Mesajele cartii lui Ezechiel clarifica scopul lui Dumnezeu pentru poporul sau in amara experienta a captivitatii babiloniene. Timp de secole profetii sfatuisera si amenintasera pe Israel, totusi natiunea s-a afundat tot mai adanc in apostazie. In cele din urma a devenit evident ca poporul ateu nu va ajunge niciodata tintele lui Dumnezeu ca natiune (vezi. P 26-30) decat daca erau folosite mijloace drastice pentru a-i invata lectiile ascultarii de Dumnezeu si ale conlucrarii cu El. De aceea El a ingaduit ca ei sa invete in imprejurari potrivnice lectiile pe care refuzasera a le invata in vremurile de prosperitate (vezi p. 31).
Lucru curios de spus, conducatorii lui Israel au fost aceia care, prin invatatura si exemplu, au dus natiunea la apostazie (vezi Isaia 3,12; 9,16; Ezechiel 34,2-19). La inceput parea ca Dumnezeu intentionase ca numai conducatorii sa fie dusi in captivitate (vezi Daniel 1,3.4). Marea majoritate a poporului urma sa ramana in Iudeea asteptand acolo reintoarcerea unui grup mustrat de conducatori, care sa-i conduca pe calea aleasa de Dumnezeu. Daca iudeii ar fi fost dispusi sa se supuna lui Nebucadnetar, asa cum intentiona Dumnezeu (vezi) cetatea Ierusalim si maretul templu ar fi ramas intacte (vezi Ieremia 17,25-27; 38,17) si secolul de amanare, dificultate si descurajare care a confruntat pe exilati la reintoarcerea lor din Babilon ar fi fost evitat. Dar impotrivirea in captivitate a lui Israel (vezi Ieremia 28,1-14) a facut cupa suferintelor din ce in ce mai amara si a adus o a doua si apoi o a treia deportare respectiv 597-586 i.Hr. „Jugurile de lemn” au fost inlocuite cu „juguri de fier” (Ieremia 28,13.14).
Dar chiar si in captivitate justitia divina a fost indulcita cu mila. Dumnezeu a venit la poporul Sau ca un invatator care sa le arate nebunia razvratirii fata in fata cu preferabila cooperare cu El, si nu ca un Judecator aspru care sa-i pedepseasca. Amarele experiente ale captivitatii au fost nu atat de mult retributive cat lecuitoare. Profetii Ieremia, Ezechiel si Daniel au fost insarcinati sa descopere oamenilor planul Cerului si sa conduca la conlucrarea cu el. Ieremia a fost trimis la iudeii ramasi in Iudeea, in timp ce Ezechiel a indeplinit o misiune asemanatoare pentru cei care deja mersesera in captivitate. Daniel era ambasadorul Cerului la curtea lui Nebucadnetar, pentru a-i face cunoscuta voia lui Dumnezeu si pentru a asigura conlucrarea lui. Focul suferintei nu trebuia sa arda mai tare decat era necesar pentru a inlatura zgura. In ce priveste o cercetare amanuntita a rolului lui Daniel in legatura cu Captivitatea, vezi introducerea la Daniel. In ce priveste o considerare a scopului divin suprem pentru Israel in cursul Captivitatii, vezi p. 29-32; comp. cu comentariul la Daniel 4,17.
Cartea lui Ezechiel consta din doua parti distincte. Cea dintai, capitolul 1,1 la 33,20, raporteaza soliile aduse de Ezechiel captivilor de la raul Chebar, aproape de Babilon, in cea mai mare parte anterior caderii Ierusalimului in 586 i.Hr. A doua, capitolele 33,21 la 48,35 anticipeaza si era destinata sa inspire nadejde in readucerea din captivitate. Era intentia lui Dumnezeu de a face, prin Ezechiel, un puternic apel la Israelul Captivitatii sa accepte, dupa o vreme indelungata, menirea dumnezeiasca pentru ei. Ocazia pentru un astfel de apel, era indeosebi corespunzatoare in lumina noilor desfasurari istorice. Planul cartii desfasoara stilul caracteristic evangheliei. Un numar de solii e devotat unei dezvaluiri a pacatelor poporului. Scopul este indoit: mai intai sa conduca poporul la o experienta adevarata de pocainta si al doilea sa descopere nevoia de ajutor dumnezeiesc, pentru ascultarea viitoare, fagaduit in noul legamant. Datorita, pe de o parte, ignorantei, si pe de alta invataturii corupte din partea preotilor, profetilor mincinosi si conducatorilor apostati, Israelitii posedau un tablou foarte desfigurat al caracterului si al planului lui Dumnezeu pentru poporul Sau. Ezechiel a cautat sa corecteze aceasta impresie eronata. El nadajduia ca o noua conceptie despre Dumnezeu ar fi fost forta motrice pentru a realiza reforma necesara, si pentru a determina poporul sa accepte inalta lui menire. El a staruit de ei ca sa accepte Exilul si sa abandoneze falsa lor nadejde in capacitatea Ierusalimului de a rezista si a nu fi capturat. El i-a rugat staruitor sa ingaduie captivitatii sa aiba efectul ei salutar asupra lor. El si-a incununat apelul cu imagini repetate si detaliate ale slavei viitoare care avea sa urmeze ca rezultat al acceptarii conditiilor. Cat de deosebita ar fi fost istoria lui Israel daca ar fi luat seama la puternicele apeluri ale vazatorului!
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
