1. Titlu. Cartea lui Rut formeaza un apendice la cartea Judecatorilor si o introducere la urmatoarele doua carti istorice ale lui Samuel. Ea isi primeste titlul de la Numele persoanei a carei istorisire o spune. Numele proprii ebraice au intelesuri. Acestea sunt pIeremiadute pentru cititorul traducerii Engleze a Bibliei, pentru ca traducatorii au transliterat pur si simplu Numele proprii fara sa incerce sa redea intelesul lor. Rut a fost o femeie Moabita, si natural ca Numele ei nu este ebraic. Derivarea si intelesul numelui sunt nesigure, desi unii socotesc ca el poate fi inrudit cu verbul ra’ah, „a se asocia cu”, si astfel sa insemneze „prieten” sau „prietenie”.
Cartea lui Rut nu ne reda istoria unei iubiri romantice, ci iubirea reverentioasa a unei tinere vaduve pentru mama sotului ei decedat. Iubirea (zugravita) intiparita in caracterul lui Rut este cea mai curata, cea mai neegoista si cea mai extraordinara. Desi o Moabita, Rut a primit credinta lui Naomi ca a ei proprie si a fost rasplatita prin casatoria cu un barbat nobil iudeu, Boaz, prin care ea a devenit stramosul lui David si, pana la urma, a lui Hristos.
2. Autorul. Criticii au discutat in contradictoriu asupra autorului cartii lui Rut. Ca si in cazul cartii lui Daniel, sunt unii care fixeaza data scrierii mai de timpuriu, iar unii care o fixeaza mult mai tarziu. Teoria unei origini de dupa exil pentru cartea lui Rut este cu dibacie prezentata in Jewish Encyclopedia. Unii critici sustin ca aceasta carte reprezinta un argument subtil in favoarea casatoriilor mixte dintre iudei si alte neamuri, deoarece ea afirma ca David se trage dintr-o astfel de casatorie. Ei sugereaza ca ea a fost scrisa pe vremea lui Ezra si Neemia, ca un protest impotriva legilor lor severe care opreau casatoria dintre iudei si ne-iudei. Cele cinci motive enuntate de acei care cred ca aceasta cartea a fost scrisa in timp de dupa exil sunt acestea:
1. Expresia „pe vremea Judecatorilor” (cap. 1,1) presupune o data mai tarzie pentru scrierea cartii.
2. Faptul ca aceasta carte a lui Rut apare in canonul ebraic in cea de a treia sectiune presupune o compunere mai tarzie.
3. Cartea contine un numar de aramaisme care nu ar aparea intr-o naratiune pre-exilica.
4. Genealogia de la incheierea cartii dovedeste o influenta hotarata a scolii preotesti.
5. Expresia „odinioara” (cap. 4,7) pare a indice ca ceremonia incaltamintei si rascumpararea pamantului si a femeilor nu mai erau practicate.
Totusi aceste argumente sunt departe de a fi concludente. Expresia „pe vremea judecatorilor” nu inseamna mai mult decat ca Rut, asa cum o avem noi, a fost scrisa dupa incheierea perioadei judecatorilor, dar nu in mod necesar mult timp dupa aceea. Este interesant de notat ca intr-una dintre cele mai vechi traduceri, Septuaginta, cartea aceasta este adaugata la cartea Judecatorilor fara macar un titlu separat, ca si cand aceasta ar fi tocmai partea de incheiere a Judecatorilor, un fel de apendice. Pozitia lui Rut in canonul ebraic actual nu este un argument valid pentru alcatuirea ulterioara a ei. Insasi canonul ebraic actual este de origine tarzie si pozitia cartii lui Rut in traducerile timpurii este aceeasi ca si cea pe care o gasim in KJV, dupa cartea Judecatorilor, iar in unele cazuri fara nici un titlu propriu al ei. Un studiu amanuntit arata ca cuvintele aramaice spre care au aratat criticii ca dovada a unei origini tarzii se mai afla si in alte scrieri a caror datare pre-exilica nu este pusa la indoiala. Genealogia de la inchierea cartii lui Rut n-ar fi o dovada satisfacatoare a originei post-exilice numai daca mai intai se admite ca anumite parti ale cartilor lui Moise si Iosua sunt tot de origine post-exilica. Expresia „odinioara” poate sa insemne ca ceremonia incaltamintei si rascumpararea ogorului si a vaduvelor tinde trecutului, dar nu neaparat ale trecutului indepartat, uitat. De fapt, un studiu atent al cartii lui Rut a dus pe multi invatati la concluzia ca aceasta trebuie sa aiba probabil origine pre-exilica. Aceasta este fara indoiala tot ce poate fi spus cu privire la data scrierii cartii lui Rut.
Forma scrisa a cartii lui Rut, asa cum o avem acum, probabil ca isi are originea chiar pe vremea lui David, si se pare ca se potriveste cel mai bine in primele zile ale domniei lui. Unii socotesc ca autorul istorisirii in actuala forma a fost Samuel. Aceasta ar explica pozitia cartii lui Rut la sfarsitul cartii Judecatorilor si precedand pe Samuel (vezi Judecatori 17,1; 18,29). Pozitia ei in canonul ebraic de mai tarziu ar fi natural printre Scripturi, deoarece ea nu putea fi potrivit inclusa intre cartile lui Moise sau intre ale profetilor. Dupa traditia iudaica, cum este ea povestita in Talmud, profetul Samuel n-a scris numai cartile care-i poarta numele, ci si cartea Judecatorilor si aceea a lui Rut. Desi nu este o profetie, cartea lui Rut poate, prin urmare, sa fi fost scrisa de unul dintre cei mai mari profeti.
3. Date istorice. Precizarea in timp a istorisirii este aratata in mod explicit in cuvintele de inceput ale cartii: “Pe vremea Judecatorilor… a fost o foamete in tara.” Totusi aceasta afirmatie in nici un caz nu este definitiva, pentru ca a fost de mai multe ori foamete in tara Palestinei in timpul Judecatorilor. Cu toate cestea, comparand genealogia lui David, asa cum este redata in primul capitol din Matei, descoperim ca mama lui Boaz a fost Rahab. Nu exista motive care sa ne indemne sa presupunem ca aceasta este alta decat Rahab din Ierihon (vezi despre Matei 1,5). Evenimentele istorisite in cartea lui Rut s-ar parea astfel sa urmeze relativ timpuriu in perioada Judecatorilor. Faptul ca mama (stramoasa) lui Boaz, Rahab, a fost ne-iudaica, avea sa-l pregateasca sa ia in casatorie o sotie ne-iudaica. Pe de alta parte, traditia veche de care se tine Iosif Flaviu, asaza evenimentele relatate in cartea lui Rut pe vremea lui Eli.
Tabloul obiceiurilor, societatii si al guvernarii oglindite in cartea lui Rut corespunde cu perioada Judecatorilor, asa cum este expusa chiar in cartea Judecatorilor. Aceasta devine mai evidenta cand cineva studiaza amanuntele naratiunii lui Rut. Sugestia ca foametea amintita a fost aceea care a avut loc pe timpul lui Ghedeon este foarte improbabila, pentru ca nu exista nici o indicatie ca foametea relatata in cartea lui Rut a fost pricinuita de invadatori inarmati (Rut 1,1.2; comp. cu Judecatori 6,3-6). Cartea nu prezinta nici urma de razboi; de fapt, cand Naomi a hotarat sa se intoarca acasa, a facut-o pentru ca auzise ca Iehova cercetase pe poporul Sau si le-a dat paine (vezi despre Rut 1,6). Aceasta inseamna ca foametea n-a fost rezultatul razboiului, ci al secetei.
Dupa cum s-a spus deja, traducatorii greci ai Scripturilor Vechiului Testament au facut din aceasta carte un apendice al cartii Judecatorilor, cu nici o impartire sau titlu propriu. Editiile de mai tarziu ale acestei traduceri, Septuaginta, au inserat Telos ton kriton, „sfarsitul Judecatorilor”, spre a indica unde vine intreruperea intre Judecatori si Rut, si Telos tes Routh, „sfarsitul lui Rut”, la incheierea naratiunii. Cartea lui Rut ocupa un loc deosebit in actualul canon ebraic. Ea este unul dintre cele cinci suluri citite in sinagoga la cinci ocazii speciale sau sarbatori din timpul anului. In editiile tiparite ale Vechiului Testament ebraic, sulurile acestea sunt aranjate de obicei in ordinea urmatoare: Cantarea Cantarilor, Rut, Plangeri, Eclesiastul si Estera. Rut ocupa locul al doilea pentru ca a fost stabilita sa fie citita la Sarbatoarea Saptamanilor, cunoscuta mai tarziu ca Cincizecime, a doua dintre cele cinci sarbatori speciale.
Dupa cum s-a notat, traducatorii LXX-ei au adaugat cartea lui Rut la cartea Judecatorilor. Aceasta corespunde bine cu vremea lui Eli, marele preot, in ale carui ultime zile din viata a fost chemat Samuel la slujba de profet. Un act important al vietii lui Samuel a fost ungerea lui Saul, cel dintai rege al lui Israel. Ultimele cuvinte ale cartii Judecatorilor spun: „Pe vremea aceea nu era imparat in Israel, fiecare facea ce-i placea” (Judecatori 21,25).
Pe vremea aceea, Moabul era un tinut la rasarit de Marea Moarta, intre raul Arnon si paraul Zered. Hotarul lui de rasarit era bine determinat, fiind marele pustiu al Arabiei. Regiunea aceasta este un podis fertil, inalt in medie de 3000 de picioare (914,6 m) deasupra nivelului Marii Mediterane si de vreo 4300 de picioare (1311 m) deasupra nivelului Marii Moarte. Cu toate ca ploile sunt de obicei suficiente spre a coace recoltele, oamenii care locuiesc in regiunile inalte isi maresc provizia de apa cu ajutorul cisternelor. Multe dintre acelea folosite in vremurile stravechi se afla acum in ruine. Odinioara, trebuie ca populatia a fost mai mare decat acum. Fertilitatea tinutului din vremurile antice se vadeste prin cetatile si satele numeroase cunoscute ca au existat acolo si amintite in Scripturi. Tara Moabului mai are pasuni bune pentru oi si vite, cum avea in vremurile stravechi.
Moabitii erau de neam semitic, fiind descendenti din Lot, nepotul lui Abraam. Zeitatea loc principala era Chemos, a carui favoare pare ca se obtinea prin jertfe omenesti (vezi 2 Regi 3,26.27). Cunoastem numai putin din istoria moabitilor dupa raportul despre originea lor redat in Geneza 19, pana pe vremea Exodului. Cu catva timp inainte de intemeierea regatului lui Israel, amoritii au ocupat acea parte din Moab care se afla la nord de Arnon, dar Israel i-a supus pe amoriti si au ocupat partea lor care fusese teritoriu moabit (vezi Numeri 21,26; Judecatori 11,12–27; vezi cele despre Numeri 21,13; 22,1). Cand Balac, fiul lui Tipor, a vazut ca israelitii au tabarat chiar la hotarele tinutului lui, el a facut o alianta cu madianitii si a apelat la ajutorul lui Balaam, profetul apostat.
O inscriptie a lui Ramses al II-lea pe soclul unei statui din Luxor se lauda cu cucerirea Moabului. Israel a fost asuprit de Eglon al Moabului, cu ajutorul lui Amon si Amalec (Judecatori 3,13, 14); dar Eglon a fost asasinat de Ehud, si jugul moabit a fost inlaturat. Regele Saul l-a batut pe Moab, dar nu l-a subjugat (1 Samuel 14,47), pentru ca aflam ca David a pus pe tatal sau si pe mama sa sub protectia regelui Moabului cand a fost urmarit de Saul (1 Samuel 22,3.4). Faptul ca strabunica lui David a fost o moabita poate explica pentru ce a pus David pe tatal si pe mama lui sub protectia regelui Moabului cand el fugea de regele Saul. Dar aceasta prietenie dintre David si Moab n-a continuat. Cand David a ajuns rege, el a facut razboi Moabului si l-a biruit complet.
In vechea Palestina erau doua Betleeme. Unul era asezat in teritoriul atribuit semintiei lui Zabulon, celalalt, in Iuda. Din cauza confundarii posibile, scriitorul cartii lui Rut, noteaza hotarat de doua ori, chiar la inceputul raportului sau ca Betleemul lui Naomi si al sotului ei, Elimelec, precum si a celor doi fii ai lor a fost Betleemul lui Iuda (cap. 1,1.2). Betleemul din Zabulon este mentionat in Iosua 19,15 ca una dintre cele 12 cetati din mostenirea fiilor lui Zabulon. Pe locul unde se crede ca a fost asezat acest Betleem mai exista inca un mic sat in nordul Palestinei. Dar Betleemul care ne intereseaza pe noi este Betleemul lui Iuda. Acesta este acum un oras cu vreo 15 000 de locuitori, la aprox. 5 mile (8,4 km) sud de Ierusalim si 2.400 picioare (731,7 m) deasupra nivelului marii. El ocupa o pozitie principala pe o creasta orientata spre rasarit de varsarea apei. Este tocmai pe soseaua principala spre Hebron si spre sud. Pozitia lui este o intaritura naturala si a fost ocupat de o garnizoana filisteana pe vremea lui David (2 Samuel 23,14; 1 Cronici 11,16).
4. Tema. Exista naratiune care este istorica si naratiune care este epica. Cuvantul epic se aplica la naratiunea a carei apel nu este in primul rand la perceperea cunostintelor noastre, ci la imaginatia noastra creatoare si la emotii. O epopee este scrisa de obicei in forma poetica. Dar o particularitate a poeziei ebraice este ca sistemul versului ei se intemeiaza pe un paralelism de cugetare mai degraba decat pe metru si rima exacta. Caracteristica aceasta apare, intr-o masura mai mica, si in proza ebraica. In felul acesta, in ebraica, clasificarea literaturii depinde mai mult de natura cugetarii decat de forma de exprimare. Epopeile ebraice sunt parti ale istoriei nationale potrivite la locul lor in naratiune. Aprecierea Bibliei ca literatura reclama o recunoastere a diferitelor forme narative folosite de scriitorii Bibliei.
Scopul principal al cartii lui Rut este sa dea informatie cu privire la stramosii apropiati ai lui David, cel mai mare rege al lui Israel, acela din linia caruia avea sa vina Mesia. Hristos trebuie sa fie conducatorul final al regatului lui Israel dupa spirit, conducatorul teocratiei eterne. Hristos a vorbit despre Imparatia Lui ca Imparatie a cerurilor, pentru a o deosebi de imparatiile acestei lumi. Cartea lui Rut procura astfel o mangaietoare veriga in naratiunea inspirata despre imparatia pe care Hristos a venit sa o intemeieze.
In acelasi timp, Rut prezinta o foarte placuta descriere a binecuvantarilor unui camin ideal. Exista doua intocmiri care au ajuns pana la noi inca din vremea dinaintea caderii omului – Sabatul si caminul. Caminul a fost intemeiat chiar de Dumnezeu in cea de-a sasea zi a primei saptamani a timpului, iar Sabatul in a saptea zi a aceleiasi saptamani. Sabatul nu este iudaic, pentru ca asa cum Insusi Creatorul a spus: „Sabatul a fost facut pentru om, iar nu omul pentru sabat” (Marcu 2,27). Atat Sabatul, cat si caminul au devenit obiecte deosebite ale atacurilor lui Satana.
Legaturile dintre soacra si nora sunt subiecte de distractie pentru multi. Dar nu este asa cu acelea dintre Rut si soacra ei, Naomi. Dupa o sedere de zece ani in tara Moabului, Naomi, ai carei sot si doi fii murisera, a aflat ca exista iarasi o stare de belsug in tara lui Iuda, si se hotaraste sa se intoarca. Rut, cu o devotiune care vorbeste aproape tot atat de mult in favoarea lui Naomi, cat si in favoarea lui Rut, rupe orice legaturi de camin si rudenie pentru a o insoti. Cu o ultima privire asupra bogatelor ogoare ale patriei ei, Moabul, si cu o izbucnire pasionata catre Naomi, „poporul tau va fi poporul meu, si Dumnezeul tau va fi Dumnezeul meu”, ea intra intr-o tara straina, unita cu adevaratul popor al lui Dumnezeu si devine o inchinatoare a Dumnezeului cerurilor. Aceasta devotiune fata de soacra ei, a avut, in cele din urma, ca rezultat, ca a devenit una dintre stramosii lui David, dulcele cantaret al lui Israel; Solomon, cel mai intelept dintre fiii oamenilor; Zerubabel, ultimul Moise; si Mesia, fiul lui David. In sfarsit, istorisirea este plina cu exemple superbe de credinta, pietate, umilinta, harnicie si amabilitate iubitoare descoperite in obisnuitele intamplari ale vietii.
Astfel, in istoria lui Rut avem nu numai o nestemata literatura incantatoare, ci si o explicatie de mare importanta a unei parti din genealogia lui Hristos (vezi cele despre Matei 1,4-6).
Israel ar fi trebuit sa fie pregatit prin studiul acestei naratiuni sa inteleaga planul lui Dumnezeu pentru mantuirea oamenilor din toate neamurile care ar fi facut asa cum a facut Rut moabita – sa-L accepte pe Dumnezeu al carui caracter ii fusese reprezentat prin servii Sai. Era planul lui Dumnezeu ca in felul acesta multi sa fie atat de transformati in caracter incat sa fie pregatiti in mod individual sa devina cetateni ai vesnicei Imparatii a lui Hristos (vezi COL, p. 290).
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
