1. Titlul. Titlul cartii este luat de la numele urmasului lui Moise, Iosua, fiul lui Nun, din semintia lui Efraim. La inceput, el a fost numit Hosea, transliterat Hosea, sau Osea (Deuteronom 32,44; Numeri 13,8.16), care inseamna „salvator” sau „salvare”. Conform cu versetul 16, Moise i-a schimbat numele in Yehoshua’, punand prefixul formei prescurtate pentru Jehova (Yahveh) inainte numelui de mai inainte al lui Iosua. El inseamna acum „salvarea lui (sau prin) Yehova”. Iosua este simpla forma prescurtata pentru Jehoshua, forma care se gaseste peste tot in Vechiul Testament ebraic. In LXX el este numit Iesous huios Naue, „Isus, fiul lui Naue (Nun)”. In Noul Testament el este numit Ieosus, Isus (Faptele 7,25; Evrei 4,8). Traducerea americana standard (ASV) reda „Iosua” in amandoua locurile.
Hristos si iudeii recunosteau trei impartiri ale Vechiului Testament: Legea, Profetii si Psalmii, sau Scripturile (Luca 24,44). Iosua este prima carte din a doua impartire, numita in Bibliile ebraice „Profetii”, pentru ca autorul ei s-a ocupat de slujba de profet. In Bibliile ebraice sectiunea intitulata „Profetii” este impartita in doua parti: Profetii de mai inainte, cuprinzandu-i pe Iosua, Judecatori, Samuel si Regi, si Profetii de mai tarziu, cuprinzandu-i pe aceia pe care ii cunoastem de obicei ca Profeti. In felul acesta, Iosua se afla ca prima carte a Profetilor, desi in continut ea este strans inrudita cu Pentateuhul, cunoscut iudeilor ca Legea.
2. Autorul. Comentatorii si criticii sunt impartiti in ce priveste parerea daca aceasta cartea a fost intr-adevar facuta de Iosua. Criticii insista ca aceasta nu este o unitate literara, compusa de un singur autor, ci adunata impreuna din mai multe documente. Dar unitatea launtrica a cartii este atat de evidenta din istorisirea ei unitara, incat nu-i nevoie sa i se dea nici o consideratie serioasa unei astfel de analize documentare. Se argumenteaza, de catre acei care nu-l recunosc pe Iosua ca autor, ca sunt amintite in ea atat nume, cat si tranzactii care n-au existat sau nu se intalnesc pana dupa o considerabila perioada de la vremea lui Iosua. Expresia „pana in ziua de azi” care se afla in vreo duzina de locuri, indica – spun ei – ca ea a fost scrisa mult timp dupa Iosua. Totusi cel putin unul din aceste texte dovedeste exact contrariul. In capitolul 6,25, vorbind de Rahav, el spune: „Ea a locuit in mijlocul lui Israel pana in ziua de azi”. Nu exista nici un motiv pentru ca sa se creada ca acest lucru nu a fost scris de Iosua. Aceasta, desigur ca n-a putut fi scris asa de tarziu cum sustin criticii moderni, deoarece, fara indoiala, a fost scris in timpul vietii lui Rahav.
Nici unul dintre cele 12 texte la care se face referire, cu posibila exceptie a capitolul 15,63, nu poate fi stabilit in mod hotarat ca fiind scris dupa vremea lui Iosua. Dupa acest text, „Iebusitii au locuit cu fii lui Iuda de la Ierusalim, pana in ziua de azi”. In Judecatori 1,21, dupa moartea lui Iosua (v. 1), istoria vorbeste despre Beniamin care n-a alungat pe locuitorii Ierusalimului, ci le-a ingaduit sa locuiasca acolo „pana in ziua de azi”. Dar aceasta era tot atat de adevarat inainte de moartea lui Iosua, cat era si dupa moartea lui.
Poate ca o problema mai dificila este raportul despre capturarea Lesem-ului de catre fiii lui Dan, din cap. 19,47. O comparatie cu Judecatori 18, 27-29 e posibil sa insemne ca luarea Lesem-ului sa fi avut loc mult timp dupa Iosua. Dar nu exista nici dovada pentru a demonstra ca asa a fost.
Sunt amintite si alte obiectiuni, precum nume de locuri care n-au fost date pana in vremurile de mai tarziu – Cabul (Iosua 19,27; compara cu 1 Regi 9,13), Iocteel (Iosua 15, 38; compara cu 2 Regi 14,7) si inca altele. De aceea s-a presupus de catre multi barbati devotati ca aceasta carte a fost scrisa de unele persoane inspirate dupa vremea lui Iosua, dar mai inainte ca sa fi domnit multi regi in Israel. Totusi Iosua 6,25 nu ingaduie o data atat de tarzie a scrierii, dupa cum se reiese din cap. 19,47 sau atat de tarzie dupa cum a aratat argumentul numelor la care s-a facut referire mai inainte. Atunci care este solutia?
Faptul ca aceasta este scrisa la persoana a treia nu tinde cu nici un mod sa-l excluda pe Iosua ca autor al ei. Si Moise a scris la persoana a treia, tinand un raport exact al tuturor lucrurilor, intamplarilor, care au avut loc sub conducerea sa, pana la moartea lui. Este desigur, rezonabil a presupune ca Iosua, asistent-sef al lui Moise, avea sa urmeze exemplul dat de marele sau predecesor. Dificultatile aparente amintite mai inainte pot fi rezonabil explicate pe temeiul ca, atunci cand a fost transmisa cartea, in anii de mai tarziu, mai cu seama pana pe vremea regilor, au fost facute anumite schimbari minore, precum inlocuirea unor nume de locuri mai vechi si mai putin familiare cu unele contemporane. Noi vorbim despre New Amsterdam ca fiind New York, de dragul claritatii. Se poate sa fi fost facute si alte adaugiri explicative minore, de exemplu expresia „pana in ziua de azi”. Astfel de modificari nu ar scadea in nici un caz autoritatea cartii ca lucrare a lui Iosua, pregatita sub calauzirea Inspiratiei.
In general s-a cazut de acord ca raportul despre moartea lui Iosua din cap. 24-33 ca si acela al lui Eleazar, a fost scris de altcineva. Dar nici chiar aceasta nu afecteaza in nici un caz inspiratia sau pe autorul cartii Adesea cartile de astazi contin prefata sau note biografice de altcineva decat autorul insusi. Pana in timpurile moderne, cu putine exceptii. Iudeii si crestinii l-au recunoscut in mod armonios pe Iosua ca autor al cartii care-i poarta numele. Talmudul Iudaic (Baba Bathra 14 b) afirma in mod special ca asa este, si adauga mai departe ca Eleazar, fiul lui Aaron, marele preot, a adaugat incheierea (cap 24. 29-32), iar versetul 33 fiind atasat de Fineas (Baba-Bather 15a,15b).
3. Date istorice. In temeiul faptului ca Iosua este autorul si ca Exodul a avut loc in anul 1445 i.Hr. este clar ca aceasta carte a lui Iosua a fost scrisa in prima parte a secolului al 14-lea i.Hr. Este posibil ca parti din ea sa fi fost inregistrate in ultimii ani ai secolului al 15-lea. Adaugiri neinsemnate, de natura explicativa, ca acelea amintite mai inainte, se poate sa fi fost facute de transcribii de mai tarziu. Israel era acum pe cale sa intre in tara Amoritilor la vest de Iordan, pentru a o lua in stapanire dupa fagaduinta facuta lui Avraam in Geneza 15,16. Acum nelegiuirea Amoritilor era deplina.
Sapaturile moderne ne-au dat multe informatii cu privire la Palestina si neamurile din jur de pe vremea lui Iosua. Timp de mai multe secole, Palestina a fost in mod intermitent sub influenta si, uneori, sub stapanirea Egiptului. Tutmose III, care a murit cam prin 1450 a condus 17 campanii in sau peste Palestina pentru a inabusi ceea ce se dezvoltase intr-o revolta generala impotriva Egiptului. Campaniile acestea au continuat o perioada de peste 18 ani. Chiar si dupa aceasta au mai fost campanii mai mici si au fost construite mai multe fortarete noi. In anumite timpuri ale anului se transportau soldati si Proverbeizii in mod constant de-a lungul soselei de coasta, numita in Biblie drumul care da in tara filistenilor (Exod 13.17). Probabil ca aceasta a fost inainte de timpul Exodului, daca, asa cum probabil se pare, Exodul a avut loc cam pe la 1445 (vezi pag. 125. precum si Introducerea la Exod Vol.1).
Dupa Exod, puterea Egiptului a inceput sa descreasca. Totusi razboiul dintre Egipt si neamurile din Canaan au continuat pana pe vremea domniei lui Tutmose IV (cam pe la 1425-1412 i.Hr.) Un dusman nou, hetitii, a inceput sa-i ameninte pe Mitaniani, inamicul de mai inainte al Egiptului. Tutmose IV a facut pace cu Mitaniani, din cauza noului lor vrajmas comun, cu putin timp inainte de 1400 i.Hr., iar indelungata stare de ostilitate dintre ei a luat sfarsit. In zilele urmasului sau, Amenhatep III (cam 1412-1375 i.Hr.), inaltul flux al puterii Egiptul a inceput sa descreasca. Totusi el a domnit in siguranta si splendoare fara seaman. Egiptul se bucura de bogatia obtinuta in cuceririle din trecut. Puterea lui militara se sfarsise si, asa dupa cum au scos la iveala Scrisorile Tell el-Amarna, corespondenta de la printii vasali din Siria si Palestina catre Amenhotep III, si succesorul lui, Ikhmaton (1387-1366 i.Hr.), Siria si Palestina se agitau cu intriga launtrica si erau sub atac din afara. Pe deasupra, ajutorul din partea Egiptului nu era apropiat. Scarabeii* lui Amenhotep III, cel mai de pe urma gasiti in mormintele din afara Ierihonului, sunt priviti de unii invatati ca dovada ca cetatea a cazut in timpul domniei lui. In felul aceasta, conditiile din Palestina erau in asa fel incat sa faca posibila cucerirea israelita fara sa trebuiasca sa intalneasca puterea Imperiului Egiptean.
* Gandacul (de balegar) era privit de vechii Egipteni ca simbolizand invierea sau nemurirea
Hetitii, amintiti in Iosua 1,4, s-au ridicat la putere pe vremea aceasta, dar nu aveau putere in Palestina (vezi pag.30-31). Aceasta a slujit la restrangerea puterii Mitanianilor din nord. Asiria era in declin periodic, si deci slaba. Casitii stapaneau in Babilon, dar din cauza nesigurantei situatiei lor cauzata de frica lor de Mitaniani, de presiunea din partea Asiriei si de constantele lupte pentru intaietate in Mesopotamia – ei de asemenea faceau orice efort spre a castiga prietenia Egiptului. Valul principal de emigranti filisteni inca nu sosise in Palestina pentru a-si infiinta puterea de coasta. In felul acesta, lumea politica era intr-o stare de flux, si nici o putere din afara n-a fost in situatia de a veni sa scape popoarele Canaanului.
Tara Canaanului era impartita intre numeroase regate mici si un stat autonom, Gabaon, cu cetatile lui independente, Chefira si Chiriat-Iearim. La rasarit de Iordan erau regatele lui Sihon si Og. Pamantul era deja cultivat. Locuitorii locuiau in cetati, dar arau pamantul in afara zidurilor si au plantat livezi de maslini si vii. Ei cunosteau scrisul, dupa cum dovedeste numele original al Debir-ului – Chiriat-sefer, cetatea cartilor (cap. 15,15). Poporul Canaanului avea cai si care (Iosua 11,4; 17,18), dar din punct de vedere religios si moral erau foarte decazute (Deuteronom 12,29-31; 18,9-12), practicand aproape tot felul de preocupari superstitioase si imoralitatea.
Datele cronologice ale cartii sunt limitate. Din nefericire, inca nu exista date istorice sau arheologice disponibile care sa faca trimitere la orice parte a istorisiri lui Iosua cu evenimente cunoscute in istoria profana. Conform cu cap. 4,19, in ziua a zecea a lunii intai (Abib), poporul a iesit din Iordan. Trecerea Iordanului, asadar, a avut loc in 1405 i.Hr. – dupa cum se pare ca indica dovada – aceasta ar fi primavara anului 1405 i.Hr.
O alta intrebare care se iveste este cit timp a fost necesar pentru cucerirea Canaanului. Raspunsul se afla in capitolele 11,18; 14,7.10.11; 23,1; 24,29. In cap. 11,18 este spus doar ca razboiul purtat de Iosua a tinut multa vreme. In conformitate cu cap. 14,7.10.11, Caleb era in varsta de 40 de ani cand l-a trimes Moise de la Cades-Barnea sa cerceteze tara Canaanului, si de atunci trecusera 45 de ani. Pe vremea aceasta, cucerirea tarii se considera completa, dupa cum arata capitolele 11,23 si 14,5. Aceasta nu inseamna ca orice parte a tarii era sub stapanire israelita, pentru ca Dumnezeu fagaduise numai o ocupare gradata, pentru ca tara sa n-ajunga pustie (Exod.23,29,30). Deoarece misiunea iscoadelor a coincis cu al doilea an al Exodului (Deuteronom 2.14) si peregrinajul prin pustie a durat 38 de ani, cucerirea s-a intins intre 6 si 7 ani (45-38=7) Iosif Flavius, dimpotriva, da durata cuceririi de numai 5 ani si unii invatati moderni tind sa fie de acord cu aceasta. (Vezi pag. 125,126)
Urmeaza o a treia intrebare: Cat timp a pastrat, in general, Iosua franele stapanirii. Cu alte cuvinte, ce spatiu de timp este cuprins in carte. Capitolul 23,1 vorbeste in mod vag despre o vreme multa, dupa care Iosua, care era acum batran, inaintat in varsta, a adunat poporul (v. 2). Conform cu cap. 24,29, Iosua era in varsta de 110 ani cand a murit. Alte referinte la aceasta perioada de timp nu exista nici aici, nici in alta parte. Iosif Flavius (Antiquities, v. 1,29) imparte viata lui Iosua in trei parti: 45 de ani inainte de Exod, 40 de ani cu Moise si 25 de ani ca singur conducator. Scriitori de mai tarziu, ca Teofil, Clement si Eusebiu, dau 27 de ani, in loc de 25; aceasta fiind explicat prin socotirea cuceririi timp de 7 ani. Aceasta l-ar face sa fie la data Exodului cu 2 ani mai tanar, si in nici un mod nu afecteaza exactitatea istorica a declaratiei din capitolul 24,29.
4. Tema. Privind cartea lui Iosua ca un intreg, cititorul atent este impresionat de faptul ca citeste o urmare a raportului Pentateucului de catre un martor ocular al evenimentelor istorisite in carte. Tema cea mare este credinciosia lui Iehova in implinirea fagaduintelor Lui (cap.21.43-45), sub conducerea capabila a lui Iosua, cel ales de Dumnezeu sa implineasca scopul divin.
Cartea lui Iosua este o parte foarte importanta a Vechiului Testament, si nu trebuie considerata separat de Pentateuc, a carui continuare si incheiere este. Cartea aceasta este inrudita cu cele cinci carti ale lui Moise cam in aceeasi masura in care cartea Faptele este inrudita cu cele patru Evanghelii. Evangheliile dau un raport despre slujirea lui Isus Hristos, Legiuitorul Crestin, dupa cum cartile Pentateucului dau, in cea mai mare parte, un raport despre slujirea lui Moise, reprezentantul lui Dumnezeu si legislator pentru Israelul zilelor lui (vezi Deuteronom 18,18). Atata timp cit oamenii au fost multumiti sa ramana sub calauzirea Duhului Sfant, biserica primara a prosperat; atata timp cit Iosua si Israel au depins intru totul de Dumnezeu, cucerirea Canaanului a progresat. Dumnezeu lucreaza intotdeauna prin unelte omenesti, calificate pentru a fi conducator dupa ani de instruire si constienti de propria nevrednicie. Cand astfel de oamenii se incred in propria intelepciune si nu depind intru totul de Dumnezeu, au loc multe greseli – ca la Ai si la Gabaon. Se pierd vieti, iar lucrarea lui Dumnezeu este amanata. Dar cand se da pe fata smerenie adanca si se manifesta curaj de a trata pacatul, atunci biruinta este sigura.
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
