1. Titlu. Dovezi textuale atesta (cf. p. 10) titlul scurt Pros Korinthious B, literal „Catre Corinteni 2”. Acest este titlul apare in cele mai vechi manuscrise ale epistolei, datand cam de prin secolul al III-lea d.Hr. Titlul mai lung, „A doua epistola a apostolului Pavel catre Corinteni”, nu e gasit decat mult mai tarziu. In ce priveste o tratare a acestei epistole ca „a doua” catre corinteni si folosirea cuvantului „a doua” in titlu, vezi mai jos, la „Cadrul istoric”. Evident, titlul nu facea parte din documentul initial.
2. Autor. Dovezi externe si interne il atesta in mod concludent pe Pavel ca autor. Dovezile externe merg inapoi pana la generatia imediat urmatoare aceleia a apostolilor insisi. Citate din aceasta epistola si referiri la ea de catre parinti bisericesti si multi scriitori timpurii constituie marturii abundente cu privire la autenticitatea si integritatea ei. In scrisoarea lui catre corinteni (c. 95 d.Hr.), cam la 35 de ani dupa aceasta epistola, Clement din Roma se ocupa de aceleasi stari de lucruri din Corint ca si cele prezentate de Pavel aici (Intaia epistola a lui Clement catre Corinteni 46). Biserica din acest oras pare sa nu se fi schimbat in mare masura, deoarece multe din vechile probleme erau inca prezente. Scriind celor din Filipi, Policarp (m.c. 155 d.Hr.), episcop de Smirna, citeaza 2 Corinteni 8,21 (Epistola 6). In tratatul sau Contra ereziei ii.30.7 (c. 180 d.Hr.) citeaza din 2 Corinteni in nu mai putin de 20 de locuri (vezi Stromata i.1.11; ii.19, 20 etc). Tertulian din Cartagina (c. 220 d.Hr.), asa-numitul parinte al teologiei catolice, citeaza deseori din ea (Scorpiace 13, Contra lui Marcion v.11, 12; Despre invierea carnii 40, 43, 44).
Dovezile interne il indica fara umbra de indoiala pe Pavel ca autor. Stilul in care e scrisa e acela al lui Pavel. Epistola abunda in referiri la Pavel, la experientele lui in Corint si la prima lui epistola catre biserica de acolo. Multi experti biblici considera ca epistola aceasta ofera imaginea cea mai clara si cea mai detaliata a firii si personalitatii lui Pavel. Naturaletea experientelor relatate in aceasta epistola nu poate fi decat autentica.
3. Cadrul istoric. Pavel a facut cel putin trei vizite si a scris trei sau poate patru epistole catre Corint. Cea dintai vizita, cam in anul 51 d.Hr., in cursul celei de-a doua calatorii misionare, a durat un an si jumatate (Fapte 18,11). Cu aceasta ocazie, Pavel a intemeiat si organizat biserica. El a continuat sa tina legatura cu ea din timp in timp, prin reprezentanti (2 Corinteni 12,17). Primul contact scris cu ea este mentionat in 1 Corinteni 5,9. Acest document este considerat acum pierdut. Dupa mai mult de doi ani petrecuti in Efes, in a treia sa calatorie, Pavel a scris ceea ce este cunoscut acum ca Intaia Corinteni (cap. 16,8; vezi p. 103).
E general acceptat faptul ca, intre scrierea celor doua epistole catre corinteni, cea dintai din Efes si cea de-a doua din Macedonia, a trecut o perioada de mai multe saptamani. Pavel intentionase sa ramana la Efes pana la Cincizecime si apoi sa calatoreasca la Corint via Macedonia (Fapte 19,21). Dar a parasit Efesul mai repede decat intentionase. Aceasta s-ar putea datora, cel putin in parte, rascoalei populare care era cat pe ce sa-l coste viata (v. 24-41). Opozitia careia a trebuit sa-i faca fata la Efes l-a supus unei mari incordari. El pomenea pe adversarii sai folosind cuvantul „fiare salbatice” (1 Corinteni 15,32) si preciza ca fusese apasat „peste masura de mult, mai presus de puterile” sale, „asa ca nici nu mai” tragea „nadejde de viata” (2 Corinteni 1,8). In aceasta stare a parasit Pavel Efesul pentru a merge in Macedonia.
A calatorit pana la Troa, portul de imbarcare pentru Macedonia. Aici a asteptat reintoarcerea lui Tit cu un raport despre felul cum au raspuns corintenii epistolei lui anterioare. Dar Tit n-a sosit in intervalul de timp scontat, si Pavel, nelinistit din cauza ingrijorarii pentru biserica din Corint (cap. 2,13), n-a fost in stare sa se foloseasca de oportunitatea de a predica Evanghelia in Troa. Calatorind mai departe in Macedonia, l-a intalnit pe Tit la Filipi. Cu usurare si bucurie, Pavel a ascultat vestile cele bune pe care Tit le aducea de la Corint.
Unii considera ca Pavel s-a intors la Corint pentru a doua vizita. El vorbeste de o vizita anterioara, care fusese jalnica si plina de dezamagiri (vezi cap. 2,1; 12,14; 13,1.2). Probabil dupa o astfel de vizita si dupa primirea de noi vesti tulburatoare de la Corint (1 Corinteni 1,11), el a trimis o scrisoare de mustrare si de sfat (1 Corinteni) si l-a insarcinat pe Tit sa pregateasca biserica pentru o noua vizita pe care planuia sa o faca (2 Corinteni 8,6; 13,1.2; cf. AA 301).
In cap. 2, v. 4, Pavel se refera la o scrisoare anterioara pe care o scrisese catre Corinteni „cu multa mahnire si strangere de inima” si care i-a „intristat” (cap. 3,8). Multi experti considera ca in pasajele acestea si in altele Pavel nu putea sa se refere la 1 Corinteni, intrucat – dupa cum afirma ei – afirmatiile de mai sus nu descriu continutul primei epistole. In sprijinul acestei afirmatii, ei argumenteaza ca Pavel trebuie sa fi scris o epistola intre cele doua care apar in Noul Testament. Unii dintre cei care sustin acest punct de vedere considera ca aceasta scrisoare a fost pierduta, dar altii cred ca ea a fost pastrata sub forma capitolelor 10-13 din 2 Corinteni. Motive plauzibile pot fi prezentate atat pentru, cat si contra acestei teorii, dar dovezi obiective lipsesc si de o parte si de alta. De aceea, comentariul acesta considera ca 1 Corinteni este scrisoarea la care Pavel se refera in 2 Corinteni (cf. AA 324). Din cap. 2,13; 7,5; 8,1; 9,2.3, pare ca Pavel a scris aceasta a doua epistola pe cand era in Macedonia. Data scrierii este undeva in anul 57 d.Hr. (vezi p. 102-104).
Cel putin temporar, scrisorile si vizitele lui Pavel par sa-si fi atins scopul. Este evident din Romani 16,23 ca Pavel a fost primit si ingrijit cu ospitalitate de unul dintre membrii de seama ai bisericii. Schimbarea din biserica din Corint este confirmata mai departe de faptul ca in Epistola catre Galateni si in cea catre Romani, care au fost scrise in decursul ramanerii sale la Corint, el dovedeste ca si-a revenit din starea de ingrijorare si neliniste pentru biserica corinteana, care-i tulburase sufletul la Troa (2 Corinteni 2,13; cf. cap. 7,6.13.14). De asemenea, colecta din Corint pentru sfintii din Ierusalim a avut un real succes (Romani 15,26).
Dupa scrierea acestei a doua epistole si dupa vizita sa urmatoare, gasim numai referiri razlete la biserica din Corint. Totusi, o epistola catre Corinteni de la Clement din Roma, cam pe la anul 95 d.Hr., arata ca cel putin unele din relele anterioare reaparusera. Clement felicita biserica pentru purtarea ei exemplara in multe privinte, dar o si mustra pentru duhul ei de cearta si dezbinare. Aceasta este ultima informatie pe care o avem cu privire la biserica din Corint in cursul erei apostolice.
4. Tema. Motivul imediat pentru scrierea acestei epistole a fost relatarea incurajatoare pe care Tit a adus-o de la Corint. Prima parte a scrisorii se refera la primirea pe care corintenii o facusera epistolei anterioare a lui Pavel, trecandu-se in revista unele din problemele tratate in ea. Urmand instructiunile lui Pavel, biserica exclusese din randul membrilor ei pe membrul imoral din 1 Corinteni (1 Corinteni 5,1-5; cf. 2 Corinteni 2,6). Pavel ii sfatuieste acum cum sa-l recastige pe cel vinovat.
Sumelor adunate in bisericile din Macedonia si din Grecia pentru saraci li se da o deosebita atentie. Proiectul acesta era pretuit foarte mult de Pavel, deoarece el ar fi legat laolalta inimile crestinilor iudei si a acelora dintre neamuri intr-o relatie de tovarasie si unire. In ceea ce-i priveste, credinciosii dintre neamuri ar fi fost facuti sa pretuiasca sacrificiile crestinilor iudei de a le aduce la cunostinta Evanghelia. La randul lor, iudeii ar fi fost facuti sa aprecieze spiritul de comuniune, in vederea careia darurile aduceau o marturie tacuta, dar elocventa. Dar biserica din Corint nu se ridicase la nivelul bisericilor din Macedonia, probabil ca rezultat al certei si viciilor care le acaparasera atentia. In aceasta scrisoare, Pavel face un apel final pentru promptitudine si sarguinta.
Se pare ca majoritatea membrilor bisericii corintene au acceptat cordial sfatul dat de Pavel si de colaboratorii sai. Ei il primisera pe Tit cu bratele deschise. Inca de la inceput fusesera dezbinari in biserica, unii favorizand un conducator, iar altii pe altul. In mare parte, necazul pricinuit de aceasta dezbinare disparuse, dar persista opozitia fatisa si nesanatoasa, probabil din partea unei partide iudaizante, asemanatoare celei din Galatia. Tinta ei era de a submina lucrarea, autoritatea si apostolia lui Pavel. Potrivnicii il acuzau pe Pavel de nestatornicie pentru faptul ca nu venise la Corint asa cum fagaduise la inceput. Ei sustineau ca Pavel nu are autoritate apostolica. Il stigmatizasera ca las pentru faptul ca incerca sa stapaneasca biserica de la distanta, prin scrisori. Aceasta dovedea, ziceau ei, ca lui ii era frica sa vina in persoana.
Primele noua capitole sunt caracterizate de mesaje de recunostinta si apreciere, iar ultimele patru, printr-o remarcabila severitate si autoaparare. S-a sugerat ca primele capitole au fost adresate majoritatii, care primise sfatul si mustrarea lui Pavel, si ultimele, unei minoritati care continua sa se opuna eforturilor lui de a readuce in biserica spiritul de armonie. Pe larg si in diferite feluri, Pavel incearca sa-si dovedeasca autoritatea si sa-si indreptateasca purtarea in mijlocul lor. Ca dovada a apostoliei lui, face apel la viziunile si descoperirile primite de la Dumnezeu, la suferintele lui inegalabile pentru Domnul Isus, la sigiliul evident al aprobarii divine si la rodnicia ostenelilor lui. Severitatea cuvintelor lui Pavel, adresate bisericii din Corint cu privire la anumiti apostoli mincinosi si probabil la o minoritate dintre membrii ei aflati inca sub influenta lor, e fara egal intre epistolele sale adresate altor biserici.
Epistola aceasta difera substantial de 1 Corinteni. Prima epistola e obiectiva si practica; a doua, in cea mai mare masura, subiectiva si personala. Prima e mai calma si potrivita ca ton, a doua reflecta preocuparea lui Pavel de a primi vesti de la Corint, usurarea si bucuria cand Tit a sosit, in cele din urma, si scopul lui ferm de a-i trata eficient pe cei care tulburasera biserica. Prima reflecta starea din biserica, a doua, preocuparea apostolului insusi pentru biserica. Desi tema principala a celei de-a doua epistole nu e de ordin doctrinar, ca in Galateni si Romani, ea scoate in evidenta importante adevaruri doctrinare.
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
