(Cele ce urmeaza reprezinta introducerea atat la 1 Imparati, cat si la 2 Imparati, care sunt parti ale unui intreg)
1. Titlul. Intaia si a doua Imparati au fost la inceput o singura carte, cunoscuta in ebraica sub numele de Melakim, „Imparati”. In Biblia ebraica, Imparatii au continuat, nedivizati pana la vremea editiei tiparite a lui Daniel Bomberg, 1516-17. Traducatorii greci ai LXX, care au impartit „cartea lui Samuel” in doua carti, au impartit si „cartea Imparatilor” in doua carti si au tratat pe cele patru ca parti de la 1 la 4 ale „Imparatilor”.
Titlul „Imparati” arata continutul cartilor: intaia carte actuala a Imparatilor reda istoria regatelor ebraice incepand cu moartea lui David si domnia lui Solomon si incheindu-se cu urcarea pe tron a lui Ioram in Iuda si a lui Ahazia in Israel. A doua Imparati incepe cu continuarea raportului despre domnia lui Ahazia si se incheie cu sfarsitul regatului lui Iuda.
2. Autorul. Cartile Imparatilor sunt mai mult o compilare de materiale alese de un editor decat un produs al unei singure maini. Ele contin material istoric foarte valoros si vrednic de incredere. Articole extrase de barbati inspirati din izvoare timpurii, au fost puse la un loc si aranjate intr-un cadru dupa o formula specifica, cu comentarii care arata un scop religios adanc. Multe parti au fost luate direct sau indirect de la curtea oficiala sau din rapoarte ale templului. Cercetari arheologice privind multe din aceste rapoarte au dovedit, mai presus de orice indoiala, uimitoarea acuratete a rapoartelor din cartile Imparatilor. Fara indoiala ca exista si naratiuni preluate din rapoartele pastrate in scolile profetilor. Uneori sunt prezentate istorisiri cu un puternic si dramatic apel, precum si cu o invatatura moralizatoare. In aceste scrieri se gasesc contributii istorice fara paralela in nici unul din rapoartele despre Asiria, Egipt sau Babilon. Chiar daca sunt judecate din punct de vedere al istoriei profane, aceste scrieri cu profundul lor apel uman, incomparabilul lor farmec, inteleptele lui rationamente politice si patrunzatoarea filosofie morala sunt printre cele mai de seama opere care au ajuns pana la noi din Orientul antic.
Cu toata diversitatea de izvoare materiale, exista o uimitoare dovada de unitate si rigurozitate de plan. Rapoartele despre diferitii imparati sunt prezentate printr-o formula fixa pentru inceputul si sfarsitul fiecarei domnii. Sunt pronuntate si sentinte in care imparatii sunt comparati fie cu domnitorii buni, fie cu cei rai, care i-au precedat. Anumite particularitati de cugetare si exprimare care strabat ambele carti ale Imparatilor indica in mod hotarat catre un individ aparte, care a avut o parte insemnata in adunarea acestui material in forma lui prezenta.
Data compunerii este procurata chiar de concluzia cartii, perioada finala a istoriei iudaice, cand regatului de sud i s-a pus capat prin Nabucodonosor si poporul lui a fost luat in robia babiloniana. Nu putem identifica cu siguranta barbatul care a adunat materialele cartii Imparatilor in forma ei actuala, dar traditia iudaica are in Talmud un raport, Baba Bathra, 15a, ca acesta a fost Ieremia. Daca 2 Imparati 25,27-30 este privit ca un post scriptum, s-ar putea foarte bine ca editorul sa fie Ieremia sau un contemporan de-al lui inspirat.
3. Date istorice. Cartile Imparatilor corespund unora din cele mai interesante si pline de evenimente istorii ale Orientului Apropiat. Aceasta este perioada cand Asiria a ajuns in culmea puterii sale si cand imparatii ei au pornit sa cucereasca lumea, cuprinzand in planurile lor de cucerire si regatele lui Israel si Iuda. Aceasta este vremea dinastiei a douazeci si una pana la dinastia a douazeci si sasea din Egipt, cand Egiptul nu renuntase inca la planurile lui de cucerire si cand concura cu puterea Mesopotamiei in stapanirea Palestinei si Siriei. Aceasta este vremea Imperiului neo-babilonian, cand mezii si caldeii au biruit Imperiul asirian si au adus o mare parte a Orientului apropiat sub dominatia lor, nimicind natiunea lui Iuda si luand semintiile sudice in robia babiloniana.
Pe tot parcursul acestei perioade, regatele lui Israel si Iuda au fost in continuu contact vital cu natiunile Rasaritului. Printre sotiile lui Solomon era si o fiica a lui Faraon. Solomon il considera pe Hiram din Tir un prieten personal. Acesta a oferit un mare ajutor la construirea Templului. Ieroboam, care a fost destinat sa devina primul imparat al lui Israel, era un refugiat politic din cauza lui Solomon si a cautat azil in Egipt. Roboam, in al cincilea an al domniei lui, a fost atacat de Sisac al Egiptului. Acest „Sisac” biblic a fost faimosul Sesonk I, intemeietorul celei de-a douazeci si doua dinastii a Egiptului, care a lasat de asemenea propriul sau raport despre atacul sau asupra cetatilor lui Israel si Iuda. Omri a fost un imparat care a lasat posteritatii o astfel de emblema, incat regatul lui Israel a ajuns sa fie cunoscuta prin asirieni ca Mat Humri, „Tara Omri”. Ahab este amintit de Salmonasar III ca infruntandu-i pe aliatii apuseni impotriva Asiriei, in lupta de la Qarqar in al saselea an al domniei lui Salmonasar. Acesta mai aminteste ca, in al opsprezecelea an al lui a primit tribut de la Iehu.
Se raporteaza ca Mesa din Moab a platit tribut lui Ahab si ca s-a rasculat impotriva lui Israel dupa moartea lui Ahab. Alte amanunte interesante au ajuns la noi prin faimoasa Piatra Moabita. Raportul Imparatilor aminteste plata tributului lui Nenahem catre Pul din Asiria si despre atacul lui Tiglat-Pileser asupra semintiilor nordice in timpul domniei lui Peca. Suntem de asemenea in posesia rapoartelor lui Tiglat-Pileser III, in care acesta aminteste de contactele lui cu Menahem, Peca si Osea din Israel, si cu Azaria si Ahaz din Iuda.
Biblia mai aminteste si plata tributului de catre Osea lui Salmonasar V, despre uneltirea lui Osea impotriva Asiriei impreuna cu So al Egiptului si despre asediul de trei ani a lui Salmonasar asupra Samariei, incheiat cu luarea Samariei si sfarsitul regatului nordic (2Regi 17).
In timpul celui de-al patrusprezecelea an al lui Ezechia, Sanherib a pornit in faimoasa lui invadare a Palestinei, asupra „tuturor cetatilor fortificate din Iuda”, care au cazut in mainile lui si insusi Ezechia a fost asediat la Ierusalim. Sanherib a lasat posteritatii propriul lui raport stralucit despre aceasta campanie. Era cam pe vremea rezistentei eroice a lui Ezechia impotriva lui Sanherib, cand Merodac-Baladan, imparat al Babilonului, a trimis solii sai la imparatul iuDeuteronom
Iosia si-a gasit moartea prin mana lui Neco al Egiptului, in timp ce se straduia sa reziste unei lovituri egiptene in Palestina. In cele din urma, se dau amanunte despre numeroasele campanii ale lui Nebucadnetar impotriva Ierusalimului in zilele lui Ioiachim, Ioiachin si Zedechia, care au avut ca rezultat distrugerea Ierusalimului si sfarsitul regatului iudaic.
Pentru a evalua aceasta perioada importanta a istoriei ebraice este necesar sa intelegem evenimentele care aveau loc atunci in Asiria, Egipt si Babilon. Pentru a integra in mod corect aceste interese ale diferitelor natiuni este necesar sa le aranjam intr-un tipar cronologic, astfel incat evenimentele sa poata fi asezate in mod corect unul dupa celalalt. Cu exceptia ultimilor trei sau patru domnitori ai Asiriei, datele asiriene si babiloniene despre aceasta perioada sunt, in general, acceptate ca fiindpe deplin stabilite. Pentru Egipt cronologia nu este chiar atat de sigura (vezi p, 17,124).
4. Tema. Desi cartile Imparatilor prezinta istoria domnitorilor evrei de la moartea lui David si domnia lui Solomon pana la nimicirea finala a regatelor lui Israel si Iuda, scopul primordial nu este de a prezenta fapte istorice de dragul istoriei. Este istorie, dar scopul lor este de a arata cum experientele evreilor se leaga cu planurile si obiectivele lui Dumnezeu. Scopul nu era atat de a scrie o cronica amanuntita despre simplele fapte ale istoriei, cat pentru a prezenta invatamintele istoriei. Compilatorul acestor carti a avut un motiv adanc religios si o tinta foarte practica. Copiii lui Israel erau poporul lui Dumnezeu si misiunea lor era sa aduca la indeplinire scopul divin si sa traiasca pe pamant principiile imparatiei cerurilor. Dreptatea trebuia sa fie temelia prosperitatii nationale. Pacatul putea sa aiba ca sfarsit numai dezastrul. Daca era credincioasa misiunii divine, natiunea avea sa creasca in putere si marime. Daca imparatii si capeteniile nu aveau sa traiasca in conformitate cu scopul divin, Israel avea sa piara ca natiune. Poporul nu putea sa existe fara dreptate si fara Dumnezeu.
Lucrul uimitor este faptul ca, atunci cand Israel a gresit ca natiune si se confrunta cu dezastrul total si aparent iremediabil, cineva a gasit in intunecata istorie a necazurilor si infrangerilor lui Israel, ceva vrednic de a fi consemnat pentru generatiile viitoare. Invatamintele insuccesului lui Israel trebuia sa aduca lumina si speranta pentru lume. Pe cenusa infrangerii trebuia inaltata o noua constructie, a succesului si biruintei. Israel putea sa piara, dar dreptatea nu trebuia sa piara. Daca lectia insuccesului lui Israel ar fi invatata, lumea ar mai gasi nadejde in Dumnezeu.
Epoca in care a aparut cartea Imparatilor a fost epoca profetilor. In declaratiile acestei carti sunt de apreciat curajul si profunzimea spirituala a profetilor, care aduc in inimile oamenilor invataturi de la Dumnezeu.
Raportul cartii Imparatilor incepe cu glorioasa domnie a lui Solomon si cladirea Templului, cu natiunea virila si puternica. El se termina cu domnia unui imparat slab si infam, cu Templul nimicit si cu tara lui Iuda ajunsa o ruina. Totusi, aceasta lectie despre ruina trebuia sa dea nastere unui nou spirit de speranta si sa indrepte atentia asupra unei epoci viitoare mai bune, cu Israelul condus de Imparatul lui cel vesnic. „Iata, vin zile, zice Domnul, cand voi aduce inapoi pe prinsii de razboi ai poporului Meu Israel si Iuda, zice Domnul; ii voi aduce inapoi in tara pe care am dat-o parintilor lor si o vor stapani” (Ieremia30,3). „Vor sluji Domnului, Dumnezeului lor, si imparatul lor David, pe care li-l voi scula” (v. 9). „Iacob se va intoarce iarasi, va avea odihna si liniste; si nu-l va mai tulbura nimeni” (v. 10). „Le voi da o inima si o cale, ca sa se teama de Mine totdeauna, spre fericirea lor si a copiilor lor dupa ei. Voi incheia cu ei un legamant vesnic, ca nu Ma voi intoarce de la ei, ci le voi face bine si le voi pune in inima frica de Mine, ca sa nu se departeze de Mine. Ma voi bucura sa le fac bine, ii voi sadi cu adevarat in tara aceasta, din toata inima si din tot sufletul Meu” (Ieremia 32,39-41).
Chiar daca scopul principal al cartii Imparatilor nu este prezentarea istoriei ca atare, ea contine istorie de mare importanta si de remarcabila acuratete. Sunt probleme care privesc pe conducatorii evrei cum nu s-au gasit niciodata in analele statelor invecinate. Analele laice ale vecinilor lui Israel au fost scrise ca sa-l ridice in slavi pe imparat, sa-l preamareasca pe acesta ca om de stat, constructor sau vanator, pentru a prezenta public actele sale de pietate in slujba zeilor si pentru a povesti faptele lui de vitejie in razboi. Rapoartele evreiesti, asa cum au ajuns pana la noi, au fost scrise nu pentru a lauda pe om, ci pe Dumnezeu. In felul acesta, gasim in aceste rapoarte ale cartii Imparatilor nu numai evidentele realizari ale conducatorilor israeliti, ci si slabiciunile si infrangerile lor.
Cartea Imparatilor cuprinde treburi de importanta istorica referitoare atat la regatele lui Israel si Iuda, cat la natiunile din jur. Sunt chestiuni interesante privitoare la Tir si Egipt, corabiile din Tars care merg la Ofir dupa aur, flota lui Solomon la Etion-Geber pe tarmul marii Rosii, venirea reginei din Seba la Ierusalim cu o caravana de camile aducand mirodenii si aur, uciderea lui Sanherib de catre fiii sai, Adramelec si Sareta in timp ce se inchina in casa zeului sau, temerile sirienilor de imparatii hetiti, tributul de 100.000 de miei pentru Ahab, de la Mesa, regele pastor al Moabului, trimiterea fortelor egiptene din Tirhaca pentru a hartui ostile asiriene asediind Lachisul si Libna, aducerea de la Hiram a lemnului de santal din ofir pentru a face stalpi pentru casa Domnului, jertfirea mostenitorului, se pare, ca ardere de tot pe zidul unei cetati moabite pentru a cumpara ajutorul zeilor, soli asirieni vorbind atat aramaica cat si ebraica in sec. al VIII i.Hr., Tif, Etanim si Bul ca nume ale lunilor din istoria primara a Canaanului – toate elemente vitale si interesante ale materialului de baza din care este alcatuita istoria.
Una dintre cele mai de seama caracteristici ale cartii Imparatilor este temeinicul lor cadru cronologic. In general vorbind, imparatii sunt prezentati in ordinea venirii lor la tron, indiferent daca au domnit in Israel sau Iuda. Pentru fiecare sunt aratate doua chestiuni principale de ordin cronologic: (1) un sincronism, care dateaza inceputul domniei unui imparat din Iuda intr-un an specific al imparatului contemporan din Israel si invers; (2) durata fiecarei domnii. Uneori exista alte declaratii cu privire la timp, ca intervale, date ale evenimentelor domniei sau sincronisme intre anumite domnii ebraice si acelea ale altor natiuni (vezi p. 135, 145).
Cu toate acestea, exista multe dificultati de potrivire a cifrelor date pentru Israel cu acelea ale lui Iuda si de armonizare a ambelor cu cronologia neblibica. Chiar intr-o serie de domnii care incep si se termina odata in Israel si Iuda, totalurile nu sunt aceleasi. Astfel de dificultati au condus pe unii comentatori biblici sa conchida ca, cronologia imparatilor evrei a ajuns foarte confuza, in decursul secolelor, din cauza erorilor copistilor. Eforturile altora de a armoniza datele au avut ca rezultat numeroase teorii (desi nu prea raspandite), bazate in cea mai mare parte pe diferitele revizuiri ipotetice ale cifrelor intr-un efort de a le reconcilia cu cronologia nebiblica (vezi pag. 140, 143).
In realitate, discrepantele aparente se datoreaza in mare masura, daca nu intru totul, lipsei noastre de informatii referitoare la diferitele metode tehnice de socotire folosite in vremurile biblice. Cresterea intelegerii de catre noi a principiilor cronologice de baza folosite de scribii evrei face posibila, in urma studiilor recente, alcatuirea unui model inchegat care aliniaza domniile celor doua regate evreiesti in armonie cu toate datele biblice si cu cronologia general acceptata a Asiriei si Babiloniei (vezi pag. 143).
Datele folosite in acest comentariu pentru referinta convenabila (vezi tabelul de la pag. 77) sunt provenite din sistemele cronologice ale imparatilor intemeiate pe studii recente si sunt alese ca reprezentand cel mai mare grad de armonie dintre datele biblice si ca apropiindu-se de o completa solutionare a problemei. Ele sunt prezentate numai ca o schita de proba, pentru ca este posibil ca descoperiri viitoare care vor aduce mai multa lumina asupra acelor timpuri sa ceara ajustari mai mari sau mai mici ale acestui aranjament ca rezultat al unei cunostinte mai exacte a perioadei cronologice.
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
