Cuvantul "parabola" deriva de la cuvantul grecesc parabole, "o justapunere", "o comparatie", "o ilustratie", "o parabola", "un proverb", de la un verb care insemneaza "a pune un lucru alaturi de un altul [pentru comparatie]", "a arunca alaturi". Cuvantul grecesc parabole si echivalentul lui ebraic (vezi vol. III, p.945) sunt mai cuprinzatoare in inteles decat cuvantul nostru "parabola". Totusi, parabolele inscrise ca atare in comentariul acesta sunt acelea care intra in limitele cele mai stricte ale cuvantului nostru. Conform definitiei din limba engleza, o parabola este o naratiune al carei prim scop este de a face cunoscut adevarul. In forma literara este o metafora largita. Multe din parabolele lui Hristos erau scurte pana la punctul de a ajunge metafore sau proverbe comise.
In Evanghelii o parabola este o naratiune "pusa alaturi" de un anumit adevar spiritual pentru motive de "comparatie". Parabolele Domnului erau de obicei intemeiate pe experienta obisnuita ale vietii de toate zilele, bine cunoscuta de ascultatorii Sai si, adesea, pe anumite incidente care se petrecusera de curand (vezi DA 499) sau pe care la puteau vedea atunci (COL 34; cf. MB 36,37). Naratiunea insasi era simpla si scurta si concluzia ei era de obicei evidenta incat sa nu cuprinda nici o incertitudine (vezi Matei 21,40.41). Plasata alaturi de adevarul spiritual, ea avea de scop sa ilustreze, iar parabola devenea in felul acesta o punte prin care ascultatorii puteau fi condusi sa inteleaga si sa aprecieze acel adevar. Ii intalnea pe oameni acolo unde erau si, pe o cale placuta si cunoscuta, conducea gandurile lor acolo unde Isus cauta sa le conduca. Ea era o fereastra prin care sufletul putea privi la privelisti ale adevarului cerului.
Prin parabole Isus: 1) trezea interes, atentie si cercetare; 2) facea cunoscut adevar nedorit fara a trezi prejudecata; 3) dejuca spionii care-l urmareau fara odihna; 4) crea in mintea ascultatorilor Sai impresii dainuitoare care urma sa fie improspatate si intensificate cand scenele prezentate veneau din nou in minte sau in vedere; 5) refacea natura ca o cale pentru cunoasterea lui Dumnezeu. Parabolele descopereau adevarul pentru cei care erau dispusi sa-l primeasca si, uneori, il ascundeau de altii.
Cand se studiaza parabolele lui Isus este cat se poate de important sa se urmeze principii temeinice de interpretare. Principiile acestea pot fi rezumate pe scurt in felul urmator:
1. O parabola este o oglinda prin care poate fi vazut adevarul; ea nu este adevarul insusi.
2.Contextul in care este data o parabola – locul, imprejurarile, persoanele carora ea le-a fost spusa si problema in discutie – trebuie sa fie luata in considerare si sa i se dea cheia interpretarii.
3. Propria introducere si concluzie a lui Hristos la parabola lamuresc in general scopul ei fundamental.
4. Fiecare parabola ilustreaza un aspect fundamental al adevarului spiritual (vezi lista de principii ilustrate de diferitele parabole ale Domnului, p.205-207). Amanuntele unei parabole au insemnatate numai in masura in care contribuie la clarificarea acelui punct aparte al adevarului.
5. Inainte ca sensul unei parabole in domeniul spiritual sa poata fi inteles este necesar sa avem un tablou clar al situatiei descrise in parabola in termeni ai obiceiurilor si modului de gandire si exprimare oriental. Parabolele sunt tablouri vii care trebuie sa fie vazute, ca sa zicem asa, inainte ca sa fie intelese.
6. Avand in vedere faptul fundamental ca o parabola este data ca sa ilustreze adevarul si de obicei un anumit adevar, nici o doctrina nu poate fi bazata pe detaliile intamplatoare ale parabolei.
7. Parabola, in total si in parte, trebuie sa fie interpretata in termeni ai adevarului care este intentionat sa fie invatat, asa cum este prezentat in graiul literar, in contextul imediat si in oricare alta parte din Scriptura.
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
