Scriitori Evanghelici se refera la minunile Domnului folosind diferiti termeni. Cei mai obisnuiti sunt dunamis, "putere" si semeion, "semn". Cel dintai este folosit cand se doreste sa se caracterizeze minunea ca o manifestare a puterii divine; al doilea, cand este o confirmare vizibila a autoritatii divine a lui Isus. Cand reactia poporului este suprema in mintea scriitorului el foloseste teras, "minune", thumasion, "lucru minunat", endoxon, "lucru plin de slava", sau paradoxon, "lucru ciudat". Intrucat teras era cuvantul obisnuit pentru o "minune" savarsita de un vrajitor, scriitorii Noului Testament folosesc totdeauna impreuna cu el unul din cuvintele care determina o minune autentica drept un act al lui Dumnezeu. Isus de obicei vorbea despre minunile Sale ca erga, "lucrari".
Webster defineste cuvantul englez "miracle" [minune] ca "un eveniment sau efect in lumea fizica care deviaza de la legile cunoscute ale naturii sau care transcend cunoasterea noastra cu privire la aceste legi; un eveniment extraordinar, anormal, neobisnuit savarsit de un factor supraomenesc". Oxford English Dictionary defineste "miracle" ca "un eveniment uimitor care apare in viata omului, care n-ar fi putut fi savarsit de puterea omeneasca sau prin actiunea vreunui factor natural, si trebuie deci sa fie pus in seama interventiei speciale a Dumnezeirii sau a unei fiinte supranaturale; mai ales un act (de ex. de vindecare) dovedind stapanire asupra legilor naturii, si servind ca dovada ca factorul este fie divin fie favorizat in chip deosebit de Dumnezeu. "Cuvantul "miracle" deriva din latinescul miracolum, "un obiect de mirare", "un lucru minunat", "un lucru curios", "un lucru uimitor", "o minune", de la mirari, "a se mira de", "a fi uimit de".
Cuvantul "minune" desemneaza astfel in mod specific orice intamplare care pare sa nu poate fi explicata din cauza limitarilor cunostintei si priceperii omenesti. Nu exista minuni inainte lui Dumnezeu, deoarece cunostinta si priceperea Lui sunt nemarginite. Aspectul miraculos al anumitor fenomene nu se gaseste atat de mult in faptele insele cat in efectul pe care ele il produc in mintea fiintelor marginite care sunt martori la ele. Fapta insasi este obiectiva; aspectul ei miraculos este subiectiv.
Pe masura ce cunostintele si intelegerea oamenilor creste, anumite intamplari care mai inainte erau considerate miraculoase inceteaza de a mai parea asa. De exemplu, atunci cand arta tiparului a fost inventata pentru intaia data oamenii o considerau in general miraculoasa si o puneau pe seama diavolului. Ce ar gandi despre televiziune oamenii din vremea aceea si cu acea inclinatie a mintii? Minunile Domnului, insa, puneau la lucru o putere cu totul necunoscuta omului si produceau rezultate care, chiar si astazi, nu pot fi explicate pe baza stiintei omenesti.
Cu toate acestea, ceea ce pare a fi o incalcare a legii naturale asa cum o intelegem noi, poate fi simplu lucrarea unei legi a naturii superioare, necunoscute, care modifica sau contracareaza o lege cunoscuta, inferioara. Gravitatia, de exemplu, atrage toate lucrurile la pamant. Dar o lege superioara a naturii contracareaza legea gravitatiei cand o fiinta vie ridica exact aceleasi obiecte, cand soarele ridica tone de umezeala in aer pentru a forma nori, sau cand actiunea capilara ridica seva de la radacinile unui sequoia urias pana in varfurile cele mai de sus. Sau, legea poate fi modificata de o alta, ca atunci cand fortele centrifuga si centripeta actioneaza in echilibru pentru a mentine o planeta pe orbita ei. Fortele naturii actioneaza dupa vointa exprimata a lui Dumnezeu si nu este corespunzator sa consideram minunile ca o calcare a legii naturale. Mai de graba, ele sunt variatiuni de la actionarea legii naturale asa cum este cunoscuta si inteleasa de oameni. Dumnezeu niciodata nu lucreaza contrar cu Sine Insusi.
Un miracol de vindecare nu este mai mare decat miracolul unei vieti transformate. De fapt, o astfel de viata este cea mai mare dintre toate miracolele. In fiecare, Dumnezeu este pur si simplu la lucru in moduri pe care noi nu le intelegem pe deplin (cf. Ioan 3,8), pentru binele nostru in viata aceasta si in viata viitoare. Exista o lege spirituala in sensul ca "plata pacatului este moartea", dar exista si o lege superioara in sensul ca "darul fara plata al lui Dumnezeu este viata vesnica" (Romani 6,23; 7,21 la 8,4). Vezi DA 406,407.
Pentru a vedea miracolele Domnului nostru in adevarata lor perspectiva in legatura cu misiunea Sa pe pamant, este necesar sa intelegem ceva cu privire la scopul care le-a determinat si conditiile in care au putut fi efectuate.
Pentru ce a facut Isus minuni? Fiecare minune a Domnului a servit un scop anumit; El nu a exercitat niciodata o putere divina pentru a satisface simpla curiozitate sau pentru a demonstra posedarea capacitatii de a face asa ceva (DA 730), sau pentru a-Si aduce Sie-si un folos (DA 729). "Lucrurile Sale minunate au fost facute toate pentru binele altora" (DA 119; cf.406), si au contribuit material si spiritual la buna lor stare. El a cautat prin mijloacele acestea sa asigure pe toti oamenii de iubirea, simpatia si grija Tatalui lor ceresc. Dovada lucrarii Lui pentru ei, demonstrata pe cai neobisnuite, urma sa-i conduca la o mai buna intelegere si o apreciere mai deplina a felului cum El indeplineste nevoile lor pe cai mai obisnuite zi de zi (DA 307). Vezi DA 143.
Iarasi, minunile Domnului ilustrau adevarul spiritual. Omul vindecat de paralizie in Capernaum a fost mai intai vindecat de paralizie spirituala (Marcu 2,9-11). Orbul de la Siloam a avut parte de refacerea atat a vederii naturale cat si celei spirituale (Ioan 9,5-7. 35-38). Painea procurata pentru cei 5000 era destinata sa conduca mintea lor la adevarata Paine a Vietii care s-a coborat din cer (Ioan 6,26-35). Invierea lui Lazar a demonstrat puterea lui Hristos de a da viata tuturor celor care cred in El (Ioan 11,23-26; cf.5,26-29) si puterea Lui de a inspira viata noua celor care sunt morti spiritual. "Fiecare minune avea caracterul de a conduce la pomul vietii, ale carui frunze sunt pentru vindecarea popoarelor" (DA 366).
Mai pe sus de toate, minunile Domnului marturiseau cu privire la misiunea Lui divina ca Mantuitor al omenirii si atestau adevarul soliei Sale. De repetate ori Isus a atras atentia la lucrarile Sale puternice ca dovada a autoritatii Sale divine si a mesianitatii Sale (Matei 11,20-23; Ioan 5,36; 10,25.32.37.38; 14,10.11) si oameni cu inima sincera recunosteau in acord cu aceasta natura divina lucrand in si prin El (Matei 13,54; Luca 9,43; 19,37; 24,19; Ioan 3,2; 6,14; 9,16.33).
Nu numai ca minunile lui Hristos au contribuit intr-un mod general la realizarea acestor scopuri, dar fiecare minune, cel putin acel relatate in Evanghelii, pare sa fi avut insemnatate in sine si prin sine (vezi la Luca 2,49). Conform cu aceasta, un studiu al minunilor Domnului ar trebui sa cuprinda o cercetare a rezultatelor lor, si in felul acesta a scopurilor care le-au determinat si care au manat pe evanghelisti sa le relateze (vezi coloana "Scopul si / sau rezultatul", p.210-213).
In ce imprejurari a savarsit Isus minuni? "Hristos n-a savarsit niciodata o minune decat pentru a satisface o necesitate adevarata" (DA 366). Dumnezeu nu este onorat cand I se cere sa faca ceea ce oamenii sunt in stare sa faca pentru ei insisi. Numai cand oamenii recunosc ca nevoile lor depasesc intelepciunea si iscusinta omeneasca de a le implini, poate fi realizat scopul final al unei minuni. Intr-adevar, trebuie sa fie mai intai un simtamant profund al nevoii. Apoi, trebuie sa fie si o dorinta infocata si un dor aprins ca Dumnezeu sa satisfaca nevoia. Trebuie sa fie o dispozitie a inimii si a mintii de actiona pe baza credintei, in armonie cu ceea ce ar cere Dumnezeu. In sfarsit trebuie sa fie dispozitie de a ordona de aici inainte viata in armonie cu principiile imparatiei cerului, si de a da marturie despre iubirea si puterea lui Dumnezeu.
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
