Daniel – Generalitati
1. Autorul si data scrierii.
Profetul Ezechiel atesta credinciosia si întelepciunea proverbiala a marelui sau contemporan Daniel (Ez. 14:14; 28:3) scriind pe la anul 586 î.e.n. Iisus l-a recunoscut pe Daniel ca profet (Matei 24:15) iar Iosif Flaviu stia ca la data când Alexandru Macedon a intrat în Ierusalim (333 î.e.n.), marele preot Iadua i-a aratat acestuia profetia lui Daniel care prezicea ispravile lui Alexandru si macedoneanul a fost foarte încântat ( Antichitati iudaide XI. 8,4-5). Acestea ne arata ca sulul cartii lui Daniel exista înainte de Alexandru Macedon. Teoriile foarte sofisticate, adoptate si de unii teologi, care vor sa demonstreze ca Daniel a fost scrisa abia în sec.II î.e.n. de catre un anonim (care s-ar fi folosit de numele lui Daniel, asa cum este cazul cu unele apocrife apocaliptice) au fost combatute cu succes de catre teologi si savantii moderni.
Cartea lui Daniel a fost scrisa în doua limbi (ebraica de la cap.1:1 pâna la 2:4 a + capitolele 8-12; si aramaica de la 2:4 b pâna la 7:28) asemenea cartii lui Ezra si în ea se foloseste, în mod alternativ, persoana întâi si persoana a treia cu privire la autor, ( ca si în alte carti biblice sau diferite scrieri antice). Totusi cartea este o unitate, si apartine unui singur autor. Daniel si-a scris cartea între anii 537-534 î.e.n. potrivit datelor ei interne (Dan.1:21, 6:28, 10:1).
2.Structura si tema cartii
Cartea lui Daniel este formata dintr-o parte istorica ( primele 6 capitole) si o parte profetica (ultimele 6 capitole). Atât evenimentele cât si profetiile sunt expuse în ordine cronologica. Rolul capitolelor istorice este de a lumina capitolele profetice. Ele sunt evenimente tipice si exemple bune pentru toate timpurile dar mai ales pentru ultimele încercari ale poporului sfintilor Celui Prea Înalt. Tema cartii este judecata divina, dupa cum însusi numele profetului Daniel înseamna Dumnezeu a judecat. În sens biblic, judecata înseamna interventia divina care îndreptateste si onoreaza pe cei drepti si pedepseste pe vrajmasii lor. Versetul din capitolul 4:17 este textul cheie, cel mai clar rezumat al tematicii cartii.
Figura principala a cartii este Domnul Christos ( Dumnezeul lui Israel) pe care-L întâlnim ca fiind Piatra ( cap.2), Fiul omului (cap.7), Fiu de Dumnezeu (cap.3), Sfântul superior lui Gabriel (cap.8), Messia Conducatorul (cap.9), Comandantul Michael – protectorul lui Israel (cap.10 si 12).
3. Rolul profetic al capitolelor istorice
Capitolele istorice ale cartii lui Daniel nu sunt doar niste povesti interesante si adevarate; valoarea lor trece dincolo de învatatura istorica sau spirituala moralizanta. Ele sunt în acelasi timp adevarate ilustratii si explicatii, tipuri si prefigurari ale celor prezise în viziunile profetice din carte. Ele sunt judecati particulare care vorbesc despre caracterul judecatilor istorice sau al judecatii finale a lui Dumnezeu.
Cap.1. Desi pare ca Babilonul a invins Ierusalimul (ceea ce este adevarat numai pe plan politic), desi poporul lui Dumnezeu este prizonier în Babilon, din punct de vedere spiritual, victoria este de partea Ierusalimului si a lui Israel. Cei câtiva tineri iudei credinciosi salveaza onoarea Dumnezeului lui Israel. Dumnezeu a intervenit si a judecat, a înaltat pe Daniel si pe colegii lui, din punct de vedere spiritual si intelectual, chiar si din punctul de vedere al beneficiilor fizice ale religiei, deasupra celor mai mari autoritati intelectuale ale timpului. Aceste lucruri au fost intentionate de Dumnezeu ca model pentru "poporul lui Daniel" care avea sa apuce zilele sfârsitului (Dan.12:1).
Cap.2. Descoperirile lui Dumnezeu cu privire la viitorul omenirii nu pot fi cunoscute sau explicate de viitorologii sau ocultistii pe care se sprijinesc marimile lumii. Nici de frica mortii ei n-ar putea recunoaste mai mult decât ca aceste lucruri nu sunt în posesia muritorilor. Prin visul lui Nebucadnetar Dumnezeu a judecat pe împaratul Babilonului si pe inteleptii lui, înaltându-se pe Sine si pe slujitorii Lui. Tuturor ctitorilor de imperii zidite pe sabie, Dumnezeu le prezice un viitor pe masura. Sabie dupa sabie aduce imperiu dupa imperiu si în cele din urma, judecata divina instaureaza împaratia universala a dreptatii, dupa ce matura toate ramasitele Babilonului antic si modern.
Cap.3. Opunându-se planului lui Dumnezeu de a pune capat Imperiului Babilonian, consilierii "inspirati" ai împaratului concep un test idolatru al loialitatii civile prin care simpla exercitare a dreptului fundamental al omului, libertatea manifestarii religioase, sa fie interpretata si pedepsita ca rebeliune politica. Dar Dumnezeu intervine si judeca. Cei trei care prefigureaza pe cei trei "îngeri" din Apoc.14, sunt salvati si înaltati, în timp ce executantii zelosi ai ordinului imperial se aleg cu arsuri grave iar marele împarat al Babilonului este umilit în fata a trei prizonieri evrei. Aici este o prefigurare a testului din Apoc. 13 cu "chipul fiarei".
Cap.4. Judecata lui Dumnezeu loveste acum, în mod direct, pe împaratul Babilonului. Pâna acum el, principalul vinovat, fusese ocolit. Avusese multe ocazii sa vada adevarul, îl recunoscuse de câteva ori, luase chiar hotarâri (care priveau numai pe altii !), acum îi venea rândul sa întoarca obrazul. Dupa repetate invazii în Palestina, între timp distrusese si Ierusalimul, dupa tratamentele nemiloase aplicate altora, dupa exploatarea celor sarmani, în primul rând al prizonierilor si a sclavilor, împaratul avea ocazia sa simpta pe pielea proprie judecata divina. Dar ca si celelalte judecati, era amestecata cu har, era disciplinara. Poate de multe ori o fi rîs de stilul de viata vegetarian al tinerilor evrei, acum avea sa manânce iarba ca boii. De atâtea ori îi tratase pe semeni ca vite, acum avea sa-si ispaseasca pedeapsa petrecând ca vitele. Se mândrise cu inteligenta lui de strateg, arhitect si conducator, acum aveau sa-i fie luate mintile. Privise la idolii lui pentru salvare, acum avea sa învete sa priveasca spre cer si numai atunci sa-si recapete sanatatea mintala. In acest capitol, Nebucadnetar este atât vrajmasul lui Dumnezeu judecat, cât si pacatosul iertat si înaltat prin har. Daca în urma minunilor facute cu altii în fata lui, împaratul silea multimile sa se închine adevaratului Dumnezeu, fara ca el însusi sa-L respecte, acum împaratul trimite o scrisoare tuturor supusilor prin care-si povesteste experienta lui umilitoare, multumindu-se sa-i sfatuiasca pe altii prin propria experienta, fara sa-i condamne pe cei care staruie în idolatrie. Experienta aceasta este o cheie a intelegerii schimbarii "inimii" leului babilonian din cap. 7 în contrast cu comportarea feroce si fara pocainta a Antichristului, împaratul Babilonului apocaliptic, care îsi urmeaza cu tenacitate drumul pâna la judecata de apoi…
Cap.5. (Arheologia moderna a descoperit autenticitatea istorica a acestui rege babilonian: Bel-sar-utur fiul lui Nabonid, urmas al lui Nebucadnetar si coregent, ultimul rege babilonian). Ultima noapte a lui Belsatar este prefigurarea situatiei tragice în care se va gasi ultima generatie de oameni nepocaiti, surprinsi de revenirea lui Christos si a îngerilor Lui dinspre rasarit. Acesti "împarati calari pe cai albi" (cf. Apoc.19: 11-16 si 16: 12.15) vor surprinde Babilonul modern care se simte în siguranta. Pacatul tânarului rege Belsatar si al prietenilor lui ( lipsa de respect fata de lucrurile sfinte si fata de legile sanatatii, desfrâul si mentinerea idolatriei în ciuda avertismentelor primite din experienta generatiei anterioare) este si pacatul lumii moderne. Judecata venita asupra lui Belsatar a însemnat, în acelasi timp, victoria Dumnezeului lui Israel si a cuvântului profetiei.
Cap.6. (Batrânul Darius Medul din cartea lui Daniel, nu trebuie confundat cu Dariu Histaspe sau cu alti regi omonimi. Nu este vorba de o confuzie. Iosif Flaviu spune ca acesta avea un alt nume printre greci, iar Xenofon sugereaza ca ar fi vorba despre Cyaxares II, unchiul si socrul lui Cyrus, ultimul rege med).
O noua provocare satanica, un nou test al loialitatii fata de adevaratul Dumnezeu. Daca în cap.3 se cerea o închinare idolatra ocazionala, fara a se interzice închinarea la un al dumnezeu, aici se interzice inchinarea la oricare alt dumnezeu afara de împarat. Numai pentru o luna de zile. Decretul imperial este conceput de colegii invidiosi ai ministrului evreu Daniel si este semnat de împarat fara sa stie ce se urmareste. Acest decret se vrea a fi în interesul public, al religiei si sigurantei statului. În realitate este dat la instigatia unor politicieni "religiosi" lipsiti de scrupule, antisemiti josnici care voiau sa se înfatiseze drept aparatori ai coroanei. Tiparul acesta a fost urmat la litera de-a lungul secolelor si asa s-au nascut toate persecutiile. Adesea autoritatile civile apreciaza mai corect pe credinciosi, dupa valoarea lor morala, profesionala, sociala, decât autoritatile religioase care, de-a lungul istoriei au fost factorul instigator al persecutiilor. Dumnezeu însa intervine si judeca. Daniel este salvat si onorat, numele lui Dumnezeu este înaltat, împaratul este scos din capcana politica pusa de ministri, în timp ce evlaviosii nomenclaturisti, împreuna cu familiile lor care se bucurasera de condamnarea unui om nevinovat, sunt aruncati în groapa pe care o sapasera pentru Daniel. Ceea ce ne aminteste de un vers al lui Gheorghios Seferis: "Cu zgomot lupii se pravalesc în Tartar".
Desi ar fi putut sa se abtina de la rugaciunea publica timp de o luna, sau sa inchida ferestrele, Daniel isi sustine în mod deschis si consecvent principiul care este mai mult decât un obicei: libertatea de închinare. Fereastra deschisa spre Ierusalim era un semn ca închinatorul este israelit. Sabatul este o ferestra deschisa spre Ierusalimul ceresc, un mod de inchinare publica. Nu exista motive de a-l ascunde sub obroc, el trebuie vestit de pe acoperisul caselor, deoarece este semnul apartenentei la Christos Creatorul. Este un semn al eliberarii, deoarece prin aceasta marturisim ca suntem straini în tara exilului si ca adevarata noastra patrie este Cerul, casa Tatalui. "Voi cei din pamântul departat, gânditi-va la Domnul si Ierusalimul sa fie în inimile voastre…" (Ieremia 51:50 b)
